Ieri seară tocmai intrasem la mine pe scară când mă trezesc că mă oprește vecina de la parter. Paranteză. Vecina de la parter e genul ăla de tanti sărită de 60, mămoasă, bună s-o pui pe rană, care nu mă scoate din “Mihăiță” și jur că de câte ori o văd mă gândesc la mama. Că e fix pe același gen. Închid paranteza.

Cum spuneam, abia intrasem pe scară când m-am trezit că mă ia tanti Jeni la întrebări:

– Auzi, zice, cum pot să-mi fac și eu gard din ăla ca al lu’ maică-ta?

Nedumerit total și întrebându-mă ce gard are maică-mea și mai ales de unde știe vecină-mea de el, mă bâlbâi:

– Ce gard, tanti Jeni?

– Nu gard, mă, card d-ăla cu care plătești imediat. Am citit eu la tine pe blog.

Șah-mat.

Îmi revin cu greu din uimire și-i explic femeii că ar trebui să aibă deja card, că doar pe ce-și încasează pensia? Avea, dar voia “d-ăla de plătești imediat cu el”. Într-un moment de inspirație divină, o rog să văd și eu cardul. Se execută. Și ce credeți? A venit cu un frumos visa electron cu semnul de contactless inscripționat mare pe ’mnealui. O iau cu binișorul:

– Tanti Jeni, păi ăsta e card din ăla. Ați încercat să plătiți cu el?

S-a uitat la mine ca la un somnambul care a intrat din greșeală peste ea în casă în toiul nopții s-o ceară de nevastă. Să plătească? Cum adică să plătească? Și dă-i și explică-i cum că n-are nimic de făcut, doar să-l treacă peste cititor la casă. Când am rostit “cititor” i s-a încrucișat oleacă privirea așa c-a trebuit să ma corectez: “peste chestia aia în care se bagă cardul”. Cum? Doar atât? Da, doar atât. Și i-am mai explicat că trebuie să-și știe pin-ul (codul ăla din patru cifre) pentru când cumpără de mai mult de 100 de lei. A dat din cap lămurită:

– Aaa, păi îl notez pe card ca să nu-l uit.

Am respirat adânc. Nu, tanti Jeni, nu-l notați pe card că dacă pierdeți cardul sau vi-l fură cineva, automat vede și pin-ul și vi-l golește pe loc. Păi și-atunci cum fac? Îl țineti minte, că sunt doar patru cifre!!! Lămurită, dă să intre în casă și io s-apuc pe scări în sus. Când aud din spate:

– Auzi, da’ o fi adevărat și cu premiul ăla de zece mii de euro?

Atââât! Deci d-astea mi-ești tanti Jeni, de fapt voiai să-mi iei premiul de la gură și nu știai cum să faci. Te pomenești că nu mă mai duc cu maică-mea la Paris.

Pe final, ce voiam să-ntreb, acum se pune că sunt influencer? Au dreptul să-mi răspundă numai cei care au încercat vreodată în viața asta să convingă un bătrân de ceva, orice, dar să fie o chestie pe care bătrânul respectiv în mod normal n-ar fi făcut-o nici în ruptul capului.

P.S. Cine începe cu glumele pe tema “păi sunteți de aceeași vârstă și de-aia” își ia zborul în spam instant.