Acum vreo câțiva anișori aveam o discuție relaxată cu o colegă de birou care-mi explica pe un ton cald și delicat cam ce-ar face ea cu o, citez: “nenorocită care s-ar da la bărbatu-său”. Pe scurt, i-ar fi făcut ăleia niște chestii pe care cu greu le-aș putea scrie aici fără să fiu acuzat de incitare la violență și omor. Eu tot încercam să-i explic că singurul care ar avea vreo vină într-o situație de genul ăsta ar fi chiar sărmanul bărbatu-său, dar ea o ținea una și bună: “nu, nu, aia e de vină că se dă la bărbați însurați”.

Așa c-am fost nevoit să inventez o situație ipotetică în care-i descriam cum bărbatu-său s-ar da la una, nu i-ar spune ăleia că e însurat, și când i-ar veni lui bine ar profita de un scurt moment de singurătate acasă și hop cu demoazela în pat ca să-i arate cum e cu pionierul și ecluza. Ajunși în acest moment al povestirii, am întrebat-o pe distinsa colega cam cum ar reacționa dacă ar intra în casă fix atunci și l-ar găsi pe bărbatu-său îmbrăcat doar cu picioarele ăleia în jurul gâtului. S-a gândit scurt și mi-a răspuns pe un ton galeș și binevoitor:

– I-aș rupe capul!

Eu, naiv, m-am interesat cui. Cum adică, cui? Ăleia, desigur. Am rămas interzis și-am mai bălmăjit doar un:

– De ce naiba? Nu e clar că în acest caz săraca femeie n-are nicio vină?!

S-a uitat cu scârbă la mine:

– Curva naibii, n-a văzut că sunt jucăriile copilului prin toată casa?!

Șah-mat.

Am rămas cu gura căscată minute în șir. De-abia după ce mi-am revenit, m-am întins pe jos de râs.

Mno, de ce-am făcut această introducere lejeră? Păi ca să ajungem la subiectul pe care mi-aș dori să-l dezbatem azi. Ideea mi-a venit după ce am pus duminică aici un articol care vorbea despre mitul spărgătoarei de case și mai ales după ce-am am citit răspunsul colegei noastre de comentarii, @Vera, pentru autoarea articolului (io zic să le citiți pe amândouă ca să avem despre ce vorbi).

Gata? Le-ați citit? Deci? Cum stăm cu spărgătoarele de case? Cine e de vină și de ce?

mihai_vasilescu_amanta_sotie