În vreme ce noi ne dăm cu fundu’ de pamânt pe motive de Dragnea, Olguța, Firea, dosare penale, Belina și alte cele, băieții își văd nestingheriți de treabă.

Așadar, meanwhile la spitalul Municipal Anton Cincu din Tecuci se împart pliante precum cel pe care vi le-am pus mai jos.

M-am enervat oleacă citindu-l. Toate întrebările și răspunsurile sunt absolut jegoase și părtinitoare, dar de departe cea mai jegoasă mi se pare chestia asta:

Întrebare: Cu ce mă afectează pe mine căsătoria între persoane de același sex.

Răspuns: Experiența altor țări: în școli se va prezenta copiilor căsătoria între homosexuali ca fiind normală; dacă nu vei fi de acord cu ea, poți fi amendat, îți poți pierde slujba sau poți fi trimis la cursuri de reeducare; preoții pot fi obligați să căsătoreacă cupluri de homosexuali;

Cât de muist să fii ca să scrii și să mai și tipărești așa ceva? În ce alte țări primești amendă dacă nu ești de acord cu căsătoria între gay? În Coreea de Nord sau unde plm? Și cum funcționează treaba? Te oprește unu’ pe stradă și te întreabă ce părere ai? Dacă nu-i place ce-ai răspuns, jbam, scoate carnetul cu amenzi și ți-o dă scurt? Sau o să fie tot sarcina polițiștilor de la rutieră? Bună seara, agent de circulație Bică, actele la control, vă rog. Da’ cu ce-am greșit? Vedem noi acum cu ce-ați greșit. Ia spuneți, domnu’ conducător auto, ce vedeți în imaginea asta? Și-ți vâră sub nas o poză cu doi bărbați care se sărută pe o trecere de pietoni într-o intersecție semaforizată. Dacă răspunzi “doi oameni care se iubesc”, în loc de “doi tipi care traversează pe roșu”, pac, amendă si patru puncte penalizare. Așa?

Și slujba cum ți-o pierzi? Vine șeful de tură și-l trage de limbă pe Titi, prelucrător mecanic prin așchiere, iar dacă ăsta e de acord cu căsătoria între homosexuali și zice ceva de genul “da, șefu, că e și ei oameni”, îl zboară? Și la mutinaționale cum se procedează? Bagă întrebări perverse în cadrul evaluării anuale? “Care este modalitatea prin care poți să-ți realizezi KPI-ii într-o companie deținută de un cuplu de lesbiene?”.

Despre cursurile de reeducare nici măcar nu știu ce să zic. Ăștia nu sunt în stare să trimită la cursuri de reeducare nici măcar o maimuță dresată sau oameni care chiar ar avea nevoie de așa ceva, d-apăi să te reeduce cu forța. Gizăs!

Ultima, aia cu popii care ar putea fi obligați să-i căsătorească pe gay e priceless. Popii, înțelegi, acești nesătui de cașcaval pe care, contra unei sume potrivite, îi poți pune și acum și oricând să facă ORICE. Câtă vreme le dai bani îți vor sfinți și toporul pe care ai de gând să-l folosești ca să-ți omori soacra. După ce i-ai comunicat și lui asta, deisgur. “Aaa, fiule, păi ăsta e păcat greu, mai pune 1000 de lei ca să ți-l iert”.

Mno, treaba e că știu că-mi răcesc gura de pomană. Cei pentru care au fost tipărite mizeriile astea nu citesc aici (mă rog, nu citesc în general) și oricum se vor duce încolonați la votarea referendumului pentru familia tradițională. Singura șansă e să nu mergem la vot noi, ăștia care avem mai mult de doi neuroni. Pentru că, nu știu dacă știți, dar dacă prezența la vot e mai mică de 30%, nu se atinge pragul minim de participare, deci nu trece referendumul și pot să se spele cu el pe cap (era cât pe ce să zic “să și-l bage în fund”, dar era nițel redundant având în vedere depre ce vorbim). 

Pe final, mai am două întrebări. Oare putem afla cine a tipărit mizeriile astea? Le-ați văzut și voi pe undeva?

mihai_vasilescu_referendum