De azi, fratele vostru e în concediu o săptămână. Întreagă. De fapt, dacă mă gândesc bine, sunt chiar zece zile. Și având în vedere că n-am mai avut așa ceva de exact trei ani, aș cam vrea să mă bucur de fiecare minuțel al lui.
Practic, până weekend-ul viitor o să mai scriu pe-aici doar dacă moare Iliescu sau își face Dragnea seppuku. Mă rog, poate mă îndur de două-trei vorbe și dacă anunță Nicușor Dan că vrea să-și facă schimbare de sex. D-astea.
Mâine o să aveți text scris de Elena care a zis că ei nu-i trebuie concediu, că-i place să scrie, că nu am dreptul s-o privez de ziua în care are articol, că bla bla bla. Mno, chestii femeiești, nu te pui cu ele că iese prost. Așadar, mâine aveți Elena și pentru duminică am strâns câteva texte bunicele. Da’ cam atât preconizez pentru perioada următoare.
En fin, ce voiam să vă întreb, aveți chef să las pe-aici fotografii de prin locurile pe unde mă preumblu? Că asta nu-mi cere niciun efort. O dată la două zile, le pun la uploadat când ajung seara la hotel și gata, le găsiți dimineață. Repet, dacă vreți și dacă n-o să mă înjurați pe sistemul „mai lasă-ne, bă, cu concediul și cu pozele tale”. Dacă nu, ne mai vedem de luni într-o săptămână.
Ah, nu mă întrebați unde plec că n-o să zic acum. O să aflați voi la timpul potrivit.
P.S. Sigur-sigur voi fi activ pe contul de Facebook. Nu mă lasă pe mine inima să nu postez tâmpenii. Și nu, acolo n-o să pun albume de câte 20-30 de fotografii ca să nu mi se usuce mâinile. Aici, sau deloc.
Concediu plăcut. Poate scrii câteva rânduri la întoarcere, dacă te-a impresionat ceva pe acolo.
In sfarsit! Concediu placut si poate cu ocazia asta o sa vedem o varianta mai extinsa a Elenei (un fel de Paller cand avea emisiune la Gâdea), nu de alta dar unele texte sunt mai bune dăcât ale tale si mai au si multi cititori. Ca sa nu mai spun de comentarii… 😛 . Glumesc… (not!).
Comentariu beton!28
Ohoo, să înțeleg că am un fan, da? Că văd că lumea e „înnebunită” pe aici după mine.
Comentariu beton!16
@Elena P., scuze, raspund eu desi nu sunt sigur cui te adresezi… Citeste toate comentariile, sunt foarte multi fani. Iar cei care iti dau dislike sunt probabil cei care vor sa te tachineze. Iar asta este tot un fel de iubire este. ?
Comentariu beton!14
@ElenaP, nu te întrista, aşa e unii, invidioşi!
@Gabil, și pe mine mă duce gandul tot la invidie.
Si io ma inscriu in fan club, Elena!
@All, haideți toata lumea sa o susținem pe Elena! Cine mai da dislike mă-sa să ramana gravida cu Dragnea!
Comentariu beton!22
@Miki, doar știi că ești fana mea no.1.?
Du-te, coane, ca ai prasit destul!
Da’ vreo doua vorbe puteai sa mai zici si tu pe-aici! Pai noi ce sa facem in concediu, nu citim nik?
Vacanta sa-ti priasca, si eu prestez de vreo saptamana si mai bag 🙂
Comentariu beton!12
Unde te duci tu Mihai!? :((((
Just kiddin’.
Ca idee, daca pozele nu sunt selfiuri cu cremvusti (stii tu la ce ma refer), si daca ai si vreo scula d-aia de face poze de sta mâţa-n coada (am simtit nevoia sa scriu cu diacritice, sa nu se supere nimeni), poti sa pui poze. Poate imi fac si eu de-o colectie noua de wallpaper-uri 🙂
Ohoo, da’ cât am insistat?.
„Mno, chestii femeiești, nu te pui cu ele că iese prost.” Mare adevăr ai zis! Tu o să vezi de azi, voi, ceilalți, o să vedeți mâine.
Eu vreau poze. Dar să fie ceva care să mă omoare brusc, da?
Concediu plăcut!
Comentariu beton!18
1.Vezi ca la Mamaia ploua…dar e porumbu’ fiert !
2.Eu la ce imi incarc telefonu’ ?
3.Pozele sunt binevenite..dar…concentrat, nu la minut
Pfoai, sunt distrusă, nici măcar nu se suprapune cu concediul meu! Citesc cu plăcere textele de la Elena, da’ mai zi şi tu ceva pe lângă pozele alea.
Să ai un concediu minunat! ( Şi o revenire pe măsură, of course).
Concediu plăcut! Pune poze dar nu zice de unde sunt. Lasă lumea să-și bată capul încercând să ghicească destinația.?? Ne descurcăm noi cu Elena, nu-ți fă griji.?
@Ionut, ăăă, păi nu e ceva exotic sau misterios. Se vor prinde imediat. 🙂
Păi pleci în concediu la Mega?
Comentariu beton!40
Te duci la Herculane? Călimănești? Jupiter? Dacă știi cum să faci pozele (și știi, bineînțeles) poți să transformi fără probleme orice peisaj de pe Valea Prahovei în ceva fiță din Alpi, Neptunul în Antalya, și Cetatea Neamțului într-un castel medieval francez. ???
Comentariu beton!21
@Ionut, :))))))) biiiiiiine. 🙂
@Ionut, mi-ai amintit de niște amici care au făcut nunta luna asta. Înainte de căsătorie s-au plimbat ceva prin străinătățuri, dar voiajul de nuntă îl fac la Sovata 🙂
Comentariu beton!18
@LauraG, vrea să rămână gravidă aşa repede??
Comentariu beton!13
GabiI, 😂 😂
Nu chiar repede, că bate spre 40 de ani. O fi Sovata ”prolifică”, dar eu cred că tot de bărba-su depinde…
@Laura, lacul Ursu este hotz, face copii fara sotz, adica 2, 4 serii de-astea pare 🙂
Vreau poze
sa te bucuri de concediu
sa ai parte de vreme asa cum visezi si sa te intorci cu oboseala aia placuta in corp – dor de patul tau dar relaxat la maxim
sa ne pui poze – ca astia ca mine care nu au concediu sa poate visa cum anul viitor vor trece si ei pe acolo
have fun!
Ne ţii numai in stres subtil inoculat: ba că ne ştergi (pe mine oricum n-ai de unde, behehehe), ba că ne laşi în dânsa goală în pădure şi te duci la văcănţuri… om meschin ce ieşti!
Eu sunt curioasă din fire, aşa că îmi place să văd poze din vacanţele norocoşilor de şi le permit (asta era ca să te simţi vinovat :)) )
Have fun !
Comentariu beton!19
precis merge la Untold…coincide perioada 😀
Untold? Untoooold? Waaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa
End of freakout.
Cineva sa imi scrie ca si el/ea ramane pe baricade la muncile campului sau al Piperei… va rog io din toata pipota mea!
*ale
Untooooooooooooooold?!
:((
@ardei gras, nu merg la untold nici mort. 🙂
Concediu linistit! 🙂 Distractie maxima, ganduri senine si beri cat mai reci.
Poze din concediu aceept. Dar fara degete de la picioare in apa marii sau la umbra unui fir de iarba, da? Sunt sigura ca ai pedichiura facuta, la cate fete iti comenteaza pe aici, ceva ceva s-o fi prins de tine :)))
Si daca moare Iliescu sau Dragnea crapa de oftica, nu o sa avem nevoie de articole, ca intram in betie nationala vreo doua saptamani.
Toate cele bune, don V.
Comentariu beton!18
Da, aș vrea să văd poze. Have fun!
Concediu plăcut și vreme bună să ai!
Poze, zic să pui să ne clătim și noi ochii, poate intră în cadru vreo bunăciune ?
Normal,eu vreau poze,sa imi inchipui ca sunt si eu prin locurile alea…O vacanță de vis sa ai,chiar daca e un pic scurtă..
Dacă ne prindem repede înseamnă că faci concediul la Olănești la izvoare?
@biaggio, nu chiar. :))))
Vacanță frumoasă!
Concediu plăcut. Și noi tot azi. Deocamdată în așteptare în Otopeni. ..vreo 4 ore încă ?
Poze vrem, sigur ca vrem !
@singlemum, vacanta faina si tie! Sto Kalo! 😉
@anouk, mulțumesc! Tu mai ești prin zona?
Vacanta faina!!! ….si daaaa, vrem poze! Poate ne prindem pe unde esti! 😉
Se duce-n sihăstrie iar noi o sa postim negru cu dezlegare de dulce doar sâmbătă la textul Elenei și cu slujba de amintire duminica.Pacea fie cu tine!
Comentariu beton!15
în sihăstrie la mănăstire la Huși,
Iei sau … dai la buși.
Dacă stai mult fără să fouți,
Faci coa_ele ca niste nouci….
În ideea în care scrii doar dacă scăpăm de Iliescu sau Dragnea, îmi doresc foarte mult să o faci!!
Dacă Elena are ceva texte puse deoparte sau inspirație, poate mai umple și în alte zile? Că până acum s-a descurcat mai mult decât onorabil. Și m-aș mira să nu aibă pe țeavă încă vreo câteva articole în stilul ei.
Zile faine și relaxate să ai!
Da, da, lasa femeia sa scrie!
pe cand vine înapoi omu nu-si mai recunoaște blogu”, reguli noi, aspect nou, ceva floricele, 2-3 perdeluțe, îi schimbă @Elena P și yala (de la blog)… :)))
Comentariu beton!11
Da, vrem poze! 🙂
Concediu plăcut, Mihai. Să ai vreme buna si să-ți priasca vacanța. Da, eu vreau poze, dar nu-mi spune destinația. Cum spunea Ionuț, lasă-mă sa ghicesc.
Elena, fă-ți de cap pe blogul lui Mihai! De-abia aştept
@Anda, a înghițit cheia de la ușa blogului. Că-l făceam de poveste în rândul CPF-iștilor.
Daca moare Iliescu pleaca in vacanta… dacă Dragnea isi face sepuku pleaca in vacanta, asta nu are nimic de-a face cu politica. Vrei doar să călătoresti si oriunde te duci , du-te cu toata inima.
Mișhu,da dacă pleci într-o țară din asta unde sunt la căutare meserii din astea de ospătari și barmani ,te mai întorci?Sau te angajezi acolo și ne lași cu mufa în soare?Că io mă scol cu tine în gând și deabia aștept să te citesc…Bine ,eu sunt zilnic în concediu,dar ieram curios…Mișhuuuu,să nu ne lași,fără tine viața e pustiu,tu pentru mine ești ginul meu tonic….Mișhuuuuuu!!!Concediu fain!
Comentariu beton!19
@Paco, nu se știe. Tânjesc de tânăr la un post bun de ospătar.
@Mișhu,barman, acolo ești miez .Ospătarii sunt niște looseri cărători de tăvi.Când ai tot barul în spate ești un fel de Wolverine al sticlelor.Tu centrezi,tu marchezi.Am fost și una și alta.Barman rules.Ești stăpănul capacelor de la sticle .Master of the dopuri.Inviți o caprioară la un shot,faci un coktail șmecher,faci o întorsătură cu o sticlă,mai troznești un upercut peste bar la unu beat care vorbește urăt,o ciupești de buci pe colega ospătăriță care se apleaca după gheață…Doamne ce vremuri frumoase…
.
Comentariu beton!13
Cum sa nu? Pozele sunt binevenite. Mie imi plac mult calatoriile si pozele/povestile asociate acestora.
Dialog din filmul „Nea Marin miliardar” dintre Nea Marin (Amza Pellea) si Lt. Colombo (Puiu Calinescu): Nea Marin : „Olelei! Da’ ce faci, pleci?” Lt. Colombo : „Da.” Nea Marin : „Bine faci!” Cam asa e si in cazul de fata. Concediu placut!
Hai concediu nebun sa ai! Daca mai ai timp si chef, baga poze cat de multe!
Concediu placut!! sa ne arati cat mai multe fotografii, poate unii din noi se urnesc de la job si pleaca in sfarsit in vacanta. Eu-s putin masochista, ma uit la pozele din vacante…
Hai, lasă fasoanele! Concediul e de la job, la noi ai făcut vreo cerere? Nu!
Doar nu te-oi abține să bagi câteva fraze cu/despre ce chestii ți se întâmplă ție pe-acolo – fix atunci când pui și pozele 🙂
În cazul în care chiar te abții, dă-i dezlegare Elenei să ne umple ea zilele… Când ai să revii, totul va fi bec pe-aici: spălat, călcat, ordine și disciplină, iar noi în bănci cu mâinile la spate.
Comentariu beton!30
Daaa! Vrem!! Apoi asteptam impresii din calatorie. Anyway, până atunci, concediu plăcut!
Poze vreau, dar fara profunzimi…troznet de scoici sub talpi…valuri inspumate…grozavii d’astea!
Concediu placut, relaxare la neuron si inspiratie multa!
P.s. Si eu plec „doo” saptamani…hi..hi..hi..
Concediu placut, Mihai! 😀
Ieși afară! ??… vreau poze, că o să-mi fie dor de tine. ???
sa ne aduci si noua ceva bun din concediu
Vacanta placuta! Astept poze! Multe!
Concediu plăcut ,tot astăzi am intrat și eu în concediu dar eu am 19 zile ,plec la Londra să îmi cunosc nepoata nou născută , așa că hai să trăim și să ne bucurăm !!!!
Eu catre prietenul meu: Vasilescu pleaca in concediu 10 zileeee, ce ma fac?
El: Tragedie…lasa ca iti scriu eu ;).
Ha ha, nu stie ca o lasi pe Elena la tine pe plantatie 🙂
Concediu placut!
@Ana, ahahahahaaaaaa. Zi-i că are o bere de la mine. 🙂
Concediu plăcut , Mihai !
Eu nu-ți urez concediu plăcut, că ți-a urat toată lumea. Eu îți urez concediu foooarte plăcut.
Concediu plăcut, maestre!
Vacanță frumoasă și odihnitoare! M-aș bucura să pui poze, că ai ochi bun.
Concediu placut. Paote se indreapta si vremea in cele 10 zile:)))))) Poze, DA.
@dede cati, n-are el treabă cu vremea că precis se duce în Dubai. N-a zis că o să fie ușor de recunoscut destinația din poze? Păi, e român care n-a fost încă în Dubai???
@Ionut , io n-am fost în Dubai, vrei să spui că-s ”ultimul virgin american” ? Mă simt și prost, zău așa, stric statistica… Iar îmi scade self-esteem-ul. ?
@CrisS, nici eu!??Dar dă bine să zici că ai fost. E la modă.??
Ei, na! Zece zile intregi????Dupa trei ani de treaba? Nu pot sa cred! Mult! Foarte mult, Mihai! ?
Pai, bine omule, ce sa faci mai intai in zece zile? Ca io, pe primele doua le-as sforai, clar!? Pe plaja, ca pentru mine concediul perfect e cu nisip, apa si scoici. Fara coceni de porumb, pahare din plastic, servetele si-alte chestii plutitoare, sa ne-ntelegem!
In fine, sa ai parte de relaxare maxima oriunde te-ai duce!?
Sefu’, sa te odihnesti si sa te limpezesti la cap si ce mai vrei tu :).
Nu-ti fa griji de noi ca suntem cuminti si nu facem prostii cat esti plecat :).
Da, vreau poze.
Te mai întorci?Concediul ti-l faci plăcut singur,eu nu iti urez nimic ca nu-s bun la din astea.Doar sa fii sănătos.Hai pa!
Ca să nu-mi ies din mînă cît lipsești, îți spun clar de pe-acum: Nu, nu vreau poze!
Mihai, asta e acum. Concediu placut, macar unul- doi- zece burgeri adevarati, un hamac ca in poza de la sf scrierii si caprioare. Pune poze, dar noi tot o sa comentam.
Concediu plăcut!
Noi și Pulix
Îţi place sau nu: 0 0
Concediu fain să ai. Cât despre destinaţie, poate faci un fel de rebus din poze, să o aflăm. Sau câte o literă pe zi.
Zice omulețu meu de la serviciu când îi spun că voi lipsi o perioadă pentru că voi avea concediu: Conșediu? Nu vreau să pleci în conșediu niciodată 🙂
Dar dacă ai zis că vei reveni, e în regulă 🙂 Pozele sunt opționale, eu zic să trăiești clipele faine, nu să te chinui să le importalizezi în foto, că țup, momentul s-a și dus 🙂
N-joy the silence!
Vacanta placuta. Elena P. de abia astept.
Să-ți priască!
Du-te si lasa-ne!
Lasa-ne Elenei, lasa-ne sa ne fie dor de tine!
Conced placut!
Vremea pariurilor…Eu pun 10 beri si tu pui una, ca nu o sa rezisti atat fara sa scrii..
Concediu placut maestre! Las.o pe Elena in locul tau sa scrie in fiecare zi cat esti plecat. Noi ce facem p.aici?
Concediu fain „cu de toate”! Putem sa mai negociem, ca sa fie bine si pentru noi? Elena sa scrie in fiecare dimineata si tu sa pui poze seara? :)) Haide Bo$$ doi la pret de unu’!!! Super oferta Bo$$!
1. Concediu fain!
2. Da, eu vreau poze din vacanta.
3. Ne lasi pe maini bune, cu Elena.
4. ?
conțediu plăcut bre…dar suratele mâțe…alea de miaună cui le lași?
@ardei gras, să se descurce singure. 😛
@Mihai, carevasazica si pisicile tale vor avea concediu!
Concediu relaxant dar si creativ! Esti in stare sa faci din fiecare secunda un articol, stiu. Ok, din fiecare minut, ok din fiecare ora…sa nu exagerez!
Da , vrem poze pe saturatelea…
Putem schimba un pic globul pardon blogul? Adica lucruri simple: un dat cu var, niste tablouase, plante in ghiveci…
@Doamna GMT, aș adăuga și niște perdeluțe fuchsia cu danteluță lila.
@Vasilescule, să-ți fie vremea bună și berea rece!
Didina, punem, punem si perdelute fuchsia cu danteluta lila.As aduga pe ele , pe perdelutele astea niste fluturi si niste flori…:)…Eu am idei multe, numai sa am mana libera. 🙂
Perfect! Pregatesc masina de cusut si pun berea la rece 🙂
„Totul curge, nimic nu rămâne neschimbat!” (Panta rei! – Heraclit). Aşa că, concediu neconcediu, tu sănătate să ai!
Na și cu tine, abia îmi intrasem și eu în mână și comentam mai des…
Glumesc, îți doresc un concediu relaxant și interesant! Sper să dai peste chestii-trestii care să merite mai apoi niște povești savuroase. Un Mega, ceva, pe-acolo pe unde pleci?
Vrem poze, nu uita de cele cu degetele de la picioare!
Elena, sper că ai un text mai luuuuuuuuuuuung, să putem roade / comenta la el zece zile…
@CrisS, Mihai mi-a zis să nu fac unu’ lung. Da’ mă rog, el e bărbat. N-are cum să înțeleagă nevoia și dorința noastră de „lung”.
Comentariu beton!13
@Elena, jos pălăria! Cum spunea Nenea Iancu, ” Ei! cum le spui dumneata, să tot stai s-asculți; ca dumneata, bobocule, mai rar cineva.”
Păi concediu plăcut să fie, da’ cu niște poze, coane Mihai!?
Sa te tina hamacul ! De toti banii ?
Daca apare una din situatiile in care spui ca vei scrie … cred ca vei avea sponsorizari serioase pentru viitoarele vacante .
Have fun !
Poze categoric da.
De Elena nici nu mai spun, stiu ca va avea grija de noi pe aici.
Boss baga poze, dar cu citate motivationale altfel nu merg, nu le ia serverul.
Auzi la el! Concediu ! O săptămâna! Dar cum îți permiți musiu ? Sigur ai ceva bisnitareli cu care fraudezi poporul muncitor.
Rușine să îți fie . Ce face miliția , nu se sesizează? 🙂
Pastele tau de poponar!
😀 😀 ?????
Sa-ti tihneasca concediul! Baga poze ca nu strica sa mai avem pe ce arunca si noi un ochi. Have fun!
@Vasilesculeee , sper ca nu ai uitat conservele acasa 🙂
Concediu plăcut și de la moi!
Răspuns „da” pentru poze.
O aștept cu mare drag pe Elena, ca de obicei, nu m-a dezamăgit până acum.
Concediu plăcut. Bagă ș-o poză, din când în când.
Mai avem din cand in cand nevoie si de relaxare.
Merge concediu. Eu deja mă lăfăi de ceva zile în unu d’ăsta și parcă n’aș mai pleca. Cu foto’vcourse. Zile faine!
Concediu placut sa ai si mai pune o poza doua trei pentru noi astia care inca nu am avut concediu… asa… sa ne ofticam ;).