Text scris de Elena.

Pentru noi, femeile, viața asta este foarte simplă. Știm exact pentru ce suntem născute, dar mai ales știm ce ne dorim. Lucrul ăsta devine foarte clar imediat ce deschidem ochii în lumea asta și vă descoperim pe voi bărbații. Vrem o relație serioasă care să ducă musai la căsătorie, copii și bătrâneți petrecute alături de voi.

Dacă până pe la 14-15 ani suntem un fel de amestec între cele două sexe, ne mai jucăm cu câte o mașinuță, mai batem mingea în fața blocului, ne mai cățărăm în copaci și mai punem mâna și pe câte o praștie, când am atins vârsta de “domnișorie” ne revenim brusc. Din momentul ăla ieșim la vânat. Și vai de nefericitul care ne cade în bătaia puștii.

Indiferent de ținta-victimă pe care am ales-o, pornim la atac anulând ireversibil orice altă acțiune sau activitate proprie care are un alt scop. Toate eforturile noastre se îndreaptă către capturarea victimei și determinarea ei să capituleze imediat după ce a pus un genunchi în pământ și a rostit mult-dorita întrebare “vrei să fii soția mea?”.

Odată căzut plasa țesută cu atâta grijă, fericitului i se anulează din oficiu orice urmă de personalitate și nu mai are voie să folosească nici măcar în glumă pronumele singular “eu”, fiind obligat să treacă de ugență la forma de plural “noi”. Și asta indiferent că vrea doar să meargă să se pișe. Formularea “vreau să merg la budă” devine automat întrebarea: “iubito, noi vrem să mergem la toaletă?”.

Iar dacă “noi” nu este suficient de vizibil, trecem la nivelul următor: schimbarea statusului și a pozei de profil pe Facebook. O să avem grijă ca din fotografia de profil să zâmbim “noi doi” dintr-o poziție în care capetele noastre se ating. Ca să știe toată lumea că avem un singur creier și o singură inimă care bate pentru amândoi. În amândoi. Pentru binele lui și dacă vrea să mai aibă viață bună (sau măcar viață) îl lămurim urgent pe ce taste trebuie sa apese ca să-și schimbe și statusul relației. Gata, acestea fiind realizate, ne mai rămâne doar să-l tăguim în neștire indiferent de activitatea pe care o desfășurăm. Să înțeleagă mai ușor și mai repede cât e de împlinit.

Cu toate astea, există situații (extrem de rare, dar încă există) în care nerecunoscătorul simte nevoia să mai vrea câteodată să evadeze cu prietenii la o bere. Lucru absolut de neînțeles după toate eforturile pe care le-am depus ca să-l vedem realizat și fericit. Cum să vrea să petreacă timp cu alte persoane în afară de noi? Oare nu ne mai iubește?! Dacă noi facem absolut TOT doar cu el, inclusiv sex, el de ce are alte nevoi? De unde i-au venit ideile astea? Ce a înțeles el din căsătorie? Că poate fute vânt pe la terase cu prietenii? Naiba îi mai înțelege pe bărbați.

Și totuși, în bunătatea noastră proverbială, îl lăsăm să iasă. După ce ne-am asigurat de minim șaisprezece ori c-a plecat la bere cu telefonul încărcat la maxim. Lasă că vom avea tot noi grijă să i-l descărcăm cu cele unșpe mii de apeluri în care-i vom pune miliarde de întrebări. De ce răspunzi așa de greu? Cu cine vorbeai!? Ai ajuns? Ce faci? Nu ți-e dor de mine? Când vii acasă? Și ce ziceai că faci? Nici acum nu ți-e dor? Hai, că te mai sun! Ai tăcut? De ce? Nu vrei să te mai sun? Tu nu mă mai iubești? Ești cam monosilabic. Deranjez cumva?! Cu cine ești?

Ignorăm cu real succes că de cele mai multe ori singurul motiv pentru care n-a răspuns este faptul că săracul nu are timpul fizic necesar de la un apel la altul. Nu ne interesează. Să facă bine să răspundă, doar de-aia îl iubim atât de mult încât vrem să-l anulăm ca individ și să-l forțăm să se contopească cu noi. Că doar asta este dragostea. Când doi egal cu unu și “unu” ar face bine s-o lase mai moale cu pretențiile că-l ia mama dracului. S-a-nțeles?

P.S. Lăsând la o parte orice urmă de ironie sau de glumă, vă mai spun doar atât: riscul cel mai mare pe care ți-l asumi involuntar, atunci când trăiești într-o fericire d-asta ipotetică, este că nu vei avea resursele mentale necesare să vezi realitatea. Și nu vei mai putea să-ți asumi nici măcar o parte din vină pentru ceea ce ți se întâmplă. Vreau să știi însă că tot ce ți se întâmplă va fi doar pentru că ai uitat un lucru esențial: nu iubirea dăunează grav libertății, ci îngradirea libertății daunează grav iubirii.

mihai_vasilescu_falsa_fericire