Aseară, la mine în compartiment, o tânără și rebelă domnișoară pe al cărei tricou scria mare “I’m a member of a secret girl gang” cioflăia zgomotos la niște gumă de mestecat și vorbea și mai zgomotos la telefon.

În mod normal n-am nicio problemă cu oamenii care mestecă gumă, dar când cioflăitul se aude de la câțiva metri distanță, acoperind până și huruitul metroului, înclin să cred că ceva n-ar fi în regulă. Ori la mine, că sunt prea sensibil, ori la cel care reușește să scoată sunetele cu pricina.

Mă rog, trecând peste, mă uitam la ea cum stă proțăpită în mijloc și rage în telefonul ăla tot felul de sunete onomatopiece, însoțite de cuvinte a căror principală caracteristică era că le lipseau vocalele, când probabil a fost nevoită să răspundă la întrebarea „cât mai are până ajunge”. Sigură pe ea, făptura a răspuns cu precizie:

– Mai am decât două stații.

Ce voiam să-ntreb. Oare există vreo membră a girl gang-ului ăla secret care să fi pus vreodată mâna pe o carte?

mihai_vasilescu_girl_gang