Text scris de Elena.

Acum vreo cinci ani, compania unde lucram a organizat un team building în Bulgaria. Plecarea era stabilita la 5:30. Dimineața. M-am trezit frumos la ora 4,00, m-am aranjat de zile mari, că auzisem io că bulgaroaicele sunt urâte în draci și că bulgarii sunt disperați să se căsătorească cu fete frumoase, mi-am făcut comandă la taxi și am coborât pregătită pentru marea aventură. Cât am așteptat să vină taxiul mi-am zis că n-ar fi rău să-mi iau țigări.

Lângă mine e o benzinărie de unde îmi cumpăr țigările în mod normal. Bine, asta se întâmplă de obicei ziua, nu la ore mici din noapte. Mă știu cu fetele de-acolo. Ne tutuim, discutam despre copii, facem schimb de rețete, chestii d-astea de femeie gospodină cum mă intitulez eu. “Dăcât” că la ora 4:30, ușa benzinăriei era bineințeles închisă. Adică încuiată. Așa că am ciocănit la geam destul de zdravăn. De mai multe ori.

Într-un târziu îi sare somnul și apare fata care era în tură de noapte. Căscând. Avea o față mototolită rău. Îmi oferă câteva amabilități, că așa e ea, nu se poate abține când mă vede: “Vai, Elena, ce bine arăți la ora 4 juma’ dimineața și parul tău minunat și ochii tăi căprui cu genele astea lungi”… Ar fi continuat și eu aș fi ascultat-o pentru selfesteem-ul meu care atinsese deja cotele maxime, dar venise taxiul și șoferul, absolut surprinzător și de neimaginat, era ciufut. Așa că mi-am luat cele trei pachete de țigări și când mi-a dat restul am observat că mi-a luat banii pe două pachete în loc de trei.

Preț de o secundă, nici mai mult, nici mai puțin, am avut în cap urmatoarele două gânduri, fix în această ordine: să-i spun că mi-a încasat greșit, că doar o cunosc și complimente ca ea nu-mi mai face niminea. Canci! Mi-a trecut pe loc, imediat mi-a venit în cap un al doilea gând: ia mai dă-o-n mă-sa! Dacă doarme în timpul programului, să platească. La cum mă laudă de câte ori mă vede, cred că vrea să mi-o tragă sau ceva, așa că banii ăștia îi consider plată în avans. Ce să mai povestim, deja mă bucuram că mi-am scos taxiul moca și i-am urat în gând: soro, te pup pe portofel. Băi, nu vă imaginați cu ce satisfacție am plătit cursa. Mă simțeam ca în tinerețe când băieții făceau cinste. Fix așa, pentru că banii nu erau ai mei. Erau ai EI.

M-am întors din team building duminică seara. N-am sa uit niciodata că a doua zi, luni, era zi de salariu. Mai aveam în portofel fix 18 lei. Mi-am făcut un calcul rapid: 11.50 lei tigările și îmi mai rămâneau 6.50 ca să ronțăi ceva până la ora 14,00 când intrau banii pe card. Cobor din casă satisfăcută că am socotelile făcute, intru in benzinărie să-mi iau țigări și doar ce aud:

– Elena, Elenaaaaaaa. Stai așa!

Era o voce de femeie, dar un moment am crezut că aia e vocea lui Dumnezeu. Pentru că in jurul meu nu era nimeni. M-am uitat mai bine. Dar nu, nu se vedea absolut nimeni. Când deja începusem să mă întreb dacă totul nu e doar în mintea mea, apare de sub un raft fata cu “greșeala”. Când am văzut-o, am înlemnit. În cap n-aveam decât “n-am bani, n-am țigări și nebuna asta tocmai azi s-a găsit să fie de serviciu?”. In timp ce gândeam asta, mi-a explicat rapid ce știam deja: că tre’ să-i dau banii pe un pachet de țigări. Băi, fraților, nenorocirea abia acum începe. Mă uitam la fata aia și ma gândeam că dacă îi dau banii nu mai am alții pentru țigări. Dacă nu-i dau, pe motiv că n-am, poate mă întreabă de ce dracu’ am mai intrat în benzinărie dacă n-am bani de țigări? Greu.

Până la urmă, după o chibzuință temeinică, am decis să-i dau banii. Am făcut pe proasta cât am putut io de bine, că nu mi-am dat seama, c-o fi, c-o păți. Cred că mi-a reușit pentru că la final mi-a mulțumit cu lacrimi în ochi. Și-acum, de unde toate calculele îmi ieșisera șnur până să apară zgârcita asta, eram în situația în care mai aveam nevoie de 5 lei amărâți ca să-mi iau țigări. Eram distrusă. Fără țigări nu funcționam. Am plecat spre ieșire cu o față de ziceai că e foamete la nivel mondial.

Când să ies, tocmai intra un tip. Îmi dă voie să trec, că io eram cu capu’ în jos ca să nu mi se vadă lacrimile de nervi, când ce credeți? Văd jos o bancnotă de 5 lei. Fix cât îmi mai trebuiau pentru țigări. Să vă mai spun că am ridicat ochii spre cer în semn de mulțumire? În cea mai mare viteză m-am întors în benzinărie, fericită că nu voi omorî pe nimeni pe motiv de lipsă nicotină, și ce să vezi? Acolo prietena mea îl certa pe tipul ăla că a pus benzină de 75 lei și omu’ avea doar 70. Ăla îi tot explica că sigur i-a pierdut, că nu face el d-astea, că îi aduce mai târziu. Femeia, nimic. Ai pus, plătești!

Voi vă imaginați ce era în mintea mea?? Băi, Bărbosule, la ce pana mea mi-ai dat 5 lei pentru țigări, dacă trebuie să-i dau înapoi? Mă testezi ca să vezi dacă pot fi de două ori la rând nenorocită? Băăă, pot fi toata viața dacă-mi pun mintea.

Sunt o doamnă, i-am dat banii și lu’ ăsta. Mi-a mulțumit și el de m-a săturat pe viata. M-am târât efectiv până la birou. Când am ajuns, am trântit geanta de s-a cutremurat atât de tare clădirea că a început lumea să iasă din birouri crezând c-a venit cutremurul ăla mare. Din păcate, nu venise. Mi-am luat sacoul pe mine hotărâtă să mă afund în muncă și să uit tot. La un moment dat, bag mâna în buzunar și ce credeți că aveam acolo? Da, băi, exact: un prezervativ.