Băiatul ăsta, Johny Yiule, un neo-zeelandez care părea la prima vedere cu toate țiglele pe casă, a plecat zilele trecute la vânătoare. Și-a luat cu el și fiica în vârstă de opt ani. Nu era prima oară când mergeau împreună, iar chestia asta deja te pune olecuță pe gânduri. Plm, copil de opt ani, animale moarte, sânge, agonie, parcă nu prea dau bine în același tablou. Dar să zicem că reușim să trecem peste.
Așadar, cei doi, tată și fiică, o ardeau ușurel prin pădure, la vânătoare. Când a apărut prima căprioară, ăla a pus pușca în mâna copilului, a ajutat-o să țintească și… bum. Punct ochit, punct lovit. După care, ca să fie treaba bine făcută, a scos inima animalului și i-a dat copilului să muște din ea, caldă și pulsând, abia smulsă din piept.
A tras repede niște poze, că nu se cade să ratezi așa ceva, apoi și-a zis în barbă că nu e în regulă dacă nu postează șmecheria asta și pe Facebook. S-o fi gândit că printre atâtea fotografii cu pisici și mâncare, merge și ceva mai hard. Plus că mai știa el și că dacă nu apare pe Facebook, nu s-a întâmplat. Așa că a băgat repede poza de mai jos, însoțită de un status dibaci:
„Dragii mei vânători, sunt mândrul tată al acestei fetiţe… un ninja – Chloe, 8 ani. În această poză, este lângă primul ei vânat, o căprioară de toată frumuseţea. A ochit-o într-un tufiş şi a împuşcat-o. Eu i-am scos animalului inima din piept, iar ea a muşcat-o, cât încă mai bătea! Bravo, Chloe!”.
Mă întreb cam cât creier trebuie să ai ca să faci una ca asta? Și să mai vii apoi să ridici din umeri, spunând că nu înțelegi de ce s-a scandalizat lumea, pentru că tu n-ai făcut decât să respecți o veche tradiție din Noua Zeelandă, care zice că trebuie să onorezi în acest mod primul cerb pe care l-ai omorât.
Apăi, dacă e tradiție, e tradiție, cu astea nu te joci. Dar vreau să-mi arate și mie tâmpitul ăla unde spune tradiția că trebuie să postezi pe Facebook poze cu fie-ta, în vârstă de opt ani, mușcând din inima pulsând a animalului proaspăt ucis. Nu, serios, vouă vi se pare că e sănătos la căpuț?
Ah, încă ceva. Nici măcar nu era cerb, cum cerea tradiția aia imbecilă, ci o biată căprioară. Prin urmare, mai și minte muistul.
Sunt curios dacă asociațiile pentru protecția copiilor au prevăzute și cazuri de genul ăsta. Mai precis, dacă se pot lua legal măsuri împotriva unui părinte care face așa ceva. Sau reportul pe Facebook e tot?
P.S. E prima oară când îmi cer iertare pentru fotografia care însoțește textul.
P.P.S. A propos, ia să reluăm și noi niște tradiții străvechi de pe-aici, care s-au cam pierdut. De mâine aș vrea să văd pe Facebook fotografii din noaptea nunții, cu cearșafuri pătate de sânge. Dacă înțelgeți ce vreau să zic…
sursa foto
Ăsta nu-i cu toate țiglele pe casa…
@Ileana, păi, da, eu ce zic?
Brrr! Așa o fi și prin Africa, doar că ăia n-au Facebook să de laude.
@Anca, încă. A promis Zuckerberg că le face.
Superb! Să te ții atunci la postări!
Am un prieten spaniol care face afaceri de vreo 15 ani într-o țară din nord-vestul Africii. În semn de recunoștință, a primit un trib. Acum e și căpetenie respectată de trib 🙂
@Anca, well… asta cred că mi-ar plăcea și mie. Dar să fie numai cu băștinașe. :))))))
Nu știu ce să zic. Dacă dai greș cred că te pun pe jar. La propriu :))
Comentariu beton!13
@Anca, lol, aşa ceva nu numai că n-am mai auzit, dar nici nu-mi trecea prin minte că-i posibil
Îți imaginezi șocul meu. A fost o întâlnire interesantă odată, la care au participat și cei care l-au pus șef de trib. E o realitate halucinantă pentru noi și firească pentru ei…
Bine ca nu era un tata dac si dupa asemenea fapte de vitejie, o arunca idiotul pe fiica’sa in sulite, ca nu’i asa, cei mai viteji dintre daci, erau trimisi cu solie la zamolxe
Comentariu beton!18
@Redoo, de unde știi că nu e dac? Doar pentru că e din Noua Zeelandă? Greșit. Dacii sunt strămoșii tuturor.
Nu-i normal si bine ca nu-i roman, nu de alta, dar se sesiza careva sa ia masuri impotriva lui si din nou se gaseau droaiele de cretini care sa-l sustina, precum s-a intamplat pentru faimoasa familie! Stii ce vreau sa zic! 😀
@Cristina, și la noi tot doar pe Facebook s-ar fi luat măsuri.
Trilulilu asta m-a convins: in caz de ceva calamitati, apocalipse cu zombi, experimente globale nereusite etc., fiica-sa e mult mai pregatita sa supravietuiasca decat „piticii” mei. Clar, maine ma duc cu ei in poligon, iar in weekend plecam la tara sa ii invat sa taie vitelul si porcul. Nu stiu ce sa zic de treaba cu inima, fiindca eu sunt mai sensibil si mi se face rau cand vad sange.??Si, bineinteles, postez pozele pe fb.?
Partea buna in povestea de mai sus este ca Noua Zeelanda nu poate fi considerata o tara mai civilizata decat noi. Asta e parerea mea. Deci, nu poti avea cine stie ce pretentii.
@Ionut, n-am fost acolo, dar din fotografii pare mult peste noi.
Depinde la ce fotografii te uiti. Din astea doua nu pare.? Na, acu’ ce sa zic? Parerea mea despre treaba asta cu parintii mi-o stii: ar trebui facute niste teste si analize serioase inainte de a lasa un el si o ea sa procreeze. Pana se va ajunge la asta, ne multumim cu ce avem: parinti dementi, copii neglijati sau agresati fizic si psihic etc. Cum era aia cu „O lume minunaaataa….”??
@Ionut, mai aveam un indicator. Mai emigrează români acolo. Greu, că nu sunt acceptați usor. Dar neo-zeelandezi care să emigreze aici, n-am văzut încă. Deși avem și noi căprioare.
Man, nu-i un indicator bun. Am niste prieteni care au emigrat in Etiopia.
@Ionut, aoleu! Mai trăiesc?
Traiesc chiar decent si nu au de gand sa se intoarca. Cel putin asta am dedus eu din poze si conversatii. Sora unuia dintre ei chiar s-a casatorit acolo cu un bastinas, la vreo doi ani dupa ce au plecat, are si doi copii de culoare indefinita. Oricum, nu cred ca este loc sau eveniment pe acest glob unde sa nu traiasca sau sa nu fie implicati si romani. „Suntem peste tot acaaasaaa….”?? (asa, ca sa te enervez putin ?)!
@Ionut, decât noi suntem peste tot acasă. :))))
eu vreau traditia cu Tepes sa fie reinviata na ce ziceti sa fie trasi toti in teapa stii voi la cine ma refer
Deci votăm să puie Mihai un eşafod să avem unde monta câteva țepe? ?
Eu cred ca a făcut căprioara ceva, o fi înjurat, i-a vorbit urat fetitei. Plus ca sunt sigur ca era de fapt nevasta cerbului și nenorocitul a împins-o în fata copilei. Am glumit putin deși nu este de gluma însă eu cred ca multe rahaturi se întâmplă din dorința de a brava pe acest site de spălat creiere – facebook – pentru ca de fapt multe acțiuni tâmpite sunt făcute tocmai cu gândul la multitudinea de likeuri si de comentarii admirative. Am văzut recent bătaia pe care si-a luat-o idiotul ala din Cluj. Cine credeți ca filma măcelul? Fosta lui prietena / iubita. Avea și comentarii pe fundal: „moamaaaaa, ce i-a tras-o!”. Si apoi ce a făcut? A pus filmulețul pe facebook. Acum aia mici care dădeau picioare ăluilalt sunt cu cătușe, așteptând sa vadă ce se va întâmpla cu viitorul lor. Problema este ca sunt spălați pe creier de la vârste din ce în ce mai mici…
Comentariu beton!16
@Georgian, well, ușor, ușor Facebook-ul o să ne tâmpească de tot.
@Mihai, acest „usor, usor” se accelereaza…
@Georgian, pentru că ne împresoară proștii.
Stai cuminte, Mihai, ca vine Craciunul si se umple Facebooku’ romanesc cu copilasi calarind un hoit insangerat de porc! Si nu sunt cazuri izolate. Asa ca neozeelandezu’ cel cretin e doar un pai, fata de barna din ochii nostril.
@Magda, eu zic ca înainte de toate să te hotărăști dacă te numești Magda sau Mirel. Atenție la ip când vrei să faci pe deșteptu’.
@Mihai, deci Mirel este Magda si Magda este Mirel?!?! WTF!!! Pfoaiiii, asta explica multe…
@Georgian, eh, se mai întâmplă. Noroc cu IP-urile astea.
@Mihai, am vrut sa te înjur si eu odată sub nick-ul Xena dar ma gândeam ca ma descoperi după scris si nu dupa IP. Acum când ma gândesc ca mi-a trecut glonțul pe la ureche…Pfoaiiii….
@Georgian, dar de ce să mă înjuri sub alt nume? Ăl tău ce are? Plus că nu am probleme când lumea nu e de acord cu mine, ci când sare să dea cu căcat. Știi, nu se gândește nimeni că eu azi-noapte la 2.00 scriam asta.
@Mihai, nu aveam un motiv anume ca sa te înjur, vroiam doar sa fiu Xena. Asa cum Mirel vrea sa fie Magda, doar ca el înainte de a voma pe tastatura isi pune dresuri, pantofi cu toc si fustita cu tiul.
@Georgian, simțeai tu nevoia să fii „umpic” prințesa războinică, ha? :)))
Io cred ca nu pot sa judec obiectiv…
Da’ oare o fi acelasi lucru cand un adult casapeste un porc din batatura pe care apoi il mananca familia timp de cateva luni cu a pune pusca in mana unei fetite de 8 ani? si cu pusca aia sa omoare o caprioara libera, in padure, si s-o mai pui sa-i muste si din inima care inca pulseaza.
Tot traditii, nu?
Lumea-i gresita rau, de-asta ma conving zilnic..
@moatza, Magda nu e Magda. E doar un hater obosit care face pe deșteptu’ pe aici. Poți s-o regăsești, tot la comentariile de azi, sub numele de Mirel.
Pe vremurile alea, oamenii ucideau să se hrănească și onorau animalul ca semn că au înțeles importanța vieții. Decerebrații ăștia, care au hrană destulă, nu celebrează decât propria prostie pe care-o pun pe facebook, ca să ne arate acolo de ce așchia nu sare-n general departe de trunghi.
Că ăsta-i principiul. De ce omori animale? Fiindcă pot! Și-i distractiv.
După aia, ne putem gândi că există și oameni inferiori pe care, dacă nu-i putem ucide*, îi putem batjocori și exploata întru propria plăcere.
Comentariu beton!20
@Alina, omu’ a dat un interviu în Daily Mail în care zicea că omoară pentru hrană. No, shit, în secolul 21.
Desigur. Dacă n-ar ucide, ar muri de foame.
Își duce copilul la vânătoare ca să-l ferească de inaniție.
Cât despre nou zeelandezi, știm că-s una dintre cele mai vechi populații, cu tradiții ancestrale. Mai ales albii, pe care i-au găsit alde maori ăia mâncând inimă de căprioare, prin pădurile polineziene și i-au civilizat forțat.
@Alina, da, da, exaaaaaaaaaaaaact. Ce muist!
asa e. putea sa ia de la market, unde nu a murit nici un animal.
cel mai bun comentariu!eu personal am ramas socata!in lumea asta numai animal si om sarac sa nu fii!ca ai pus-o!
Da, ce să zic? vitejie, frate!! Și eu îl feresc pe fii-meu de singura viespe ce apare lângă el! ??
@Lidia, păi viespea e periculoasă, poate să înțepe. Căprioara, nu.
Felicitari ca ai gasit inca un cacat care produce emotii puternice gen hemoragii nazale prostanacilor care te admira! Asta ar trebui sa-ti mai aduca un cos cu sare de lamaie si zeamil, sau o sticla de cico de la vreun retailer, recompensele maxime pe care le poti primi pentru sloboz ieftin.
@Mirel, mulţumesc! Dar să știi că te înșeli, recompensa mea maximă este că se irită proștii și băgătorii de seamă care n-au făcut nimic în viață, dar aruncă cu căcat. Deci, încă o dată, mulţumesc. Mi-ai făcut ziua.
@Mirel, usor băbăiatule ca iți iese răutatea prin ochi! Ce te-a supărat asa de tare? Ai un blog si nu te urmărește nimeni? Te-a părăsit iubita pentru ca ai un blog si nu te urmărește nimeni? Inca mai locuiești cu părintii si ai un început de chelie? Vino in mijlocul nostru, sunt sigur ca aici sunt oameni care te pot ajuta, important este sa iti dorești si tu asta. Si dacă ai intrat aici doar ca sa ne faci prostănaci, marș in poola noastră afara bai frustratule!
Am o rugăminte dragi prostănaci: nu-i dați dislikeuri lui Mirel pentru ca îi adânciți si mai tare depresia care-l macină. Haideți sa-i dam likeuri, sa-l facem un om mai bun! Haideți sa fim niște prostănaci milostivi cu oamenii triști…@Mirel, primul like este de la mine băi lache!
@Georgian, eu zic pas. Nu pot incuraja oamenii tristi care accepta sa traiasca nefericiti si care si-au facut o regula din a nu fi de acord cu nimic. Astia de se auto-satisfac in bezna totala, fara a se uita la un film pentru adulti, pentru ca in mintea lor n-au nevoi de „ajutor”.
Am renunţat dimult să mai urmăriesc ştirile macabre şi de groază (horor hot-n’iuz), pline de morţi şi de răniţi, anunţate cu foarte mult entuziasm de prezentatoare care îşi trag pe moacă un fals sentiment de afecţiune. Dacă nu citeam articolul de pe acest blog (un blog în care am toată încrederea), nici n-aş fi ştiut că pe lumea asta sînt oameni atît de imbecili. Am vaz’t destule cretinătăţi, dar nu ca exagerat-de-mult-spus dobitocu cela.
Să-mi dau şi io cu părerea că cît de handicapsat mintal este acel prea-mult-spus OM ? Nu-mi dau cu părerea. Orice sentiment de antipatie aş ave, grozăvia ceea le depăşeşte pe tăte. De data asta o să mă abţîn să mai caut cuvintele potrivite.
Aş vre totuşi să atrag atenţia asupra altui aspect, mai general, care sînt sigur că îl cunoaşteţi foarte bine: pe reţelele sociale (şi mai ales pe „reţeaua reţelelor”) se postează cele mai mîrşave situaţii, care fac de ruşine rasa umană. Şi totul doar pentru a te lăuda, că ce maaare lucru ai făcut. Totul numai pentru a crea invidie.
Spun astea nu pentru că aş fi un pacificator, sau propovăduitor, sau martor al vreunei secte, nici uşă de biserică nu sînt (mai înjur şi eu, nu spui pe cine!), dar nu mă afişez în public numa să mă dau mare.
Şi atunci te miri de ce Extratereştii nu ne vizitează ??
Cea mai bună dovadă a existenţei inteligenţei extraterestre este chiar faptul că NU sîntem vizitaţi de extratereştii…
@Sorin, sau suntem, dar pleacă la fel de iute de unde au venit. „Bă, ăstia-s prea proști, trebuie să găsim altă planetă”.
Daca spun ca ma cac in traditia lor, si alte enjpe mii de traditii tampite, se supara cineva ? Si daca e cineva care se supara, o sa ma repet. Ai dracului n-ar avea si ei o traditie care sa nu-mi intoarca stomacul pe dos.Bietii copii cu asa parinti devin canibali in toata regula.
@Cati, o tradiție cu adoptat bătrâni n-ar fi avut.
@Dede Cati, pai Noua Zeelanda are o tradiție in canibali, triburile Maori (sunt cei cu celebrul dans Haka, se practica pentru ca bagă frica in dușmani, asa cum la noi se practica manelele), se spune ca mai exista si astăzi amatori de cârnita de om. La ei un om care aleargă se numește „fast food”…
@Georgian,daca tribul acela ar dori sa vina in Romania va avea parte de o cina ceva mai durdulie. Si de o multime de spectatori care sa le ureze „pofta buna!”
N-am sa inteleg si pace buna de ce mama naibii trebuie sa vanezi. Si mai ales cu un copil langa tine. Nu ca singur ar fi altceva…Ca-i fun? Ca n-ai ce manca? Ca esti obsedat? Ca esti idiot? Ca te-a parasit iubita? Ca nu mai ai erectie? Ca musai sa fii „admirat”? Ca lumea tre’ sa se cracaneze de capacitatile tale de tras la tinta? Ca nu te-au prins pana acum si nu te-au internat intr-un ospiciu de boli mintale? In ce dracu’ de lume moderna traim?
@Mirela, nu am nimic cu vânătoarea în cadru organizat. Probabil e nevoie și de ea. Dar ce-a făcut muistul ăsta n-are legătură cu vânătoarea.
Mi-e drag de tine, recunosc, da’ aici nu pot sa te aprob. In cadrul organizat sau nu, finalitatea e tot aia: haituirea si uciderea animalelor. CUI PRODEST? Si nu, chiar nu e nevoie.
@Mirela, nimănui, dar la fel e și cu pescuitul. Eu n-aș putea să ucid animale, dar nu condamn vânătorii. Mă rog, mai e cazul să vorbim despre corride?
Daca vrei sa vezi si mai multi dementi, cauta dupa numele tatalui pe Facebook. Comentarii precum „Here in France we had babies killed by terorists!!! no excuse for her sorry! She deserves death, wish to kill myself this devil girl!!!!!!!!!!!!! from satan!!!!!!!!!! burn in hell small bitch!”
Bine ca pentru permis de conducere iți trebuie test psihologic, să crești un copil nu.
@Cristina, 🙁
E plin FB de japonezi care mănăncă animale încă vii, alea se zbat îngrozite în legături şi degeneraţii ăia degustă din ele cu beţişoarele şi-şi dau ochii peste cap de extaz. E drept că presară şi condimente. Asta numai săracii, că bogaţii mănâncă fetuşi şi beau sânge, face bine la potenţă. Nu mai zic de Maasai, care bagă paiul in vena vitelor şi servesc nişte sânge proaspăt, e un fel de cafea pentru ei.
Dacă mă gândesc mai bine, cred că o mare parte din planeta asta va găsi că e o imagine yummi. Şi dacă mă gândesc şi mai mult, o mulţime de compatrioţi de-ai noştri ar muşca cu plăcere din anumite inimi care încă mai bat în pieptul unora. Mai că ar trebui să devină tradiţie şi pe aici.
@Marisa, ai nervii foarte tari.
@Mihai, da, eu pot să-i fac şi pe japonezi să moară de greaţă.
Clar e o laba trista si-mi este mila de acel copil, de bietul animal ce sa mai zic. Problema este ca astia se mai si inmultesc. Totusi „marii jurnalisti” cum au putut sa ii mai ia si un interviu?! Spre ce indreptam se vede cu ochiul liber, dar parca prea repede s-au inmultit astia si prea rapid ne ducem spre prapastie. Mai e o laba trista mai sus care in afara de a jigni nu a spus nimic. Uneori imi este mila de aceste primate.
@Marius, mie, nu.
@Mihai te inteleg. dar ce gandesti sa se aplice la fel si „jurnalistilor” lu’ peste.
@Marius, stai că nu mai durează mult și jurnaliștii lui pește o sa se cam reprofileze pe agricultură.
@Mihai abia astept sa vad asta, desi se munceste din greu in agricultura. totusi e nevoie de forta de munca bruta, altceva ma indoiesc ca stiu a face. iar la noi nu are rost sa comentam
@Marius, o să vezi. Cel puțin generatiile astea noi de jurnaliști, direct la câmp.
Dorinta ta, cea de pe final, nu cred c-o sa se transpuna in realitate prea curand. Noua, fetelor, ne place sa fim „macelarite” inainte de nunta. Nu la toate, asta e clar.
Referitor la subiect, mi-au venit in minte doua cazuri de oameni care au devenit parinti doar pentru prezervativul e prea scump: ala cu doua neveste surori. Avea cate 7 copii facuti cu fiecare dintre ele. Bai, cum erau copiii aia…infiorator! Si, cazul 2, fata aia de a scris pe blogul ei „Soro, iertat sa-mi fie, dar n-ai voie sa te imbraci cum vrei”. Ambele cazuri sunt pentru mine forme de agresivitate maxima asupra copiilor. Chiar daca nu lasa semne fizice.
Ieri eram in parc. In spatiul de joaca erau doua fetite de 5 si 8 ani. Cea mica venita cu bunicul, cea mare cu bunica. S-au jucat impreuna pana a inceput scandalul de la o pietricica. In toiul bataii, cea mica a muscat-o pe cea mare de mana. Fratilor, a muscat-o pana i-a dat sangele. Ce mama zmeilor, poate duce un copil de 5 ani la agresivitatea asta????? Am ramas socata. Jur!
Agresivitatea, din păcate, este normală la copii. Până pe la vârsta de șapte ani nu au autocontrol și reacționează impulsiv. Și nu e vorba neapărat că îi agresează cineva și de aceea se comportă așa (deși, la cinci ani, probabil fetița este într-o comunitate de copii gen grădiniță și împrumută comportamentele altor copii). O au natural. Toți lovesc și mușcă. Iar cei care nu o fac strâng niște frustrări care tot ies la suprafață la un moment dat. Și e muuuuult de muncă să-i înveți că nu e ok 🙁
Vorbesc de o muscatura pana la sange. Bunica a plecat cu fetita muscata direct la spital, iar bunicul a plecat cu „muscatoarea” acasa in urletele acesteia ca nu a lasat-o sa o bata pe cealalta. Daca tu spui ca agresivitatea e ceva normal la copii, eu zic ca nu este. Si nu vorbim strict de acest caz. In parc aud tot felul de sfaturi pe care le dau parintii copiilor lor. De la: da-le si la copii ce ai tu, joaca-te si cu cutare, ai grija sa nu-l dai jos pe cel mic, pana la: vii plangand la mine ca te-a batut Mihai? De ce nu l-ai batut si tu? Vrei sa te apar eu toata viata? Sau: stai pe banca si mananca. Daca te duci la joaca trebuie sa dai la tot parcul cipsuri. Si exemple sunt multe.
Finalul este ca ajung adulti si in toate companiile in care vor lucra vor auzi doar termenul TEAM. Asociat cu building, lider, work si altele. Iar ei habar n-au ce inseamna asta, pentru ca toata viata au invatat sa-si faca nevoile fiziologice pe semenii lor.
Vezi cazul lui Mirel, comentatorul de azi, care considera ca noi suntem niste prosti. Doar pentru ca rezonam cu acest articol si ca nu suntem de acord cu acest tip de educatie.
Este un caz urât ce povestești tu dar îmi susțin părerea: e normal pentru un copil să lovească sau să muște. Nu știu cazul relatat de tine din parc și nici familiile din care provin copiii aceia. Și nu sunt nici măcar în măsură să mă pronunț. Cine sunt eu să-mi depășesc atribuțiile?! Cunosc la rândul meu copii ostili și „bătăuși” cărora înțeleg de unde li se trage. E urât, suntem oripilați, dar asta nu-i face copii răi sau cauze pierdute. Poate e un moment de nebunie al unui prunc incapabil să se controleze așa încât să nu facă rău altuia. Noi, adulții, am învățat să facem asta (cel puțin unii dintre noi). Noi facem rău cu vorbele, nu sărim să mușcăm. Însă copiii sunt altă poveste, sunt creaturi în formare. Repet, este doar părerea mea și cred că este greșit să le „vedem” viitorul în loc să-i ajutăm pas cu pas. Iar dacă fetița despre care povestești tu nu are ajutor, atunci da, e grav. Și trist.
@Elena, tu vorbești despre cazuri din presă. Eu aveam un prieten care a făcut un copil pentru că „lene să mai pună prezervativ sau să iasă”. Acu’ îl crește. Pare fun, nu?
@Mihai, tot oameni sunt si astia de au aparut in presa. Ca si prietenul tau. Subiectul asta legat de facut copii e amplu.
Am citit ieri un articol despre agresivitate. Era o paralela intre doua cazuri de femei agresate fizic de sotii lor. Prima era o profesoara, care agresata fiind de sot acasa, a ales sa bata elevii la scoala. Al doi-lea caz era al unei femei sarmane, care agesata fiind de sot, a ales sa fie buna si blanda cu copilasii de pe strada.
Vezi? Alegerea de a fi intr-un anumit fel ne apartine. Sau nu.
@Elena, da, întotdeauna alegerea ne aparține.
Hai că poate vrei și o altă părere, din alt unghi. Cînd eram mic, vacanțele de vară erau petrecute în livada bunicilor.
Aveam vreo 7 ani cînd eram doar cu mama, bunicul și tata fiind la București. Mă jucam cu cel mai bun prieten localnic: Mani. Nici acum nu știu exact de la ce venea prescurtarea. Deodată, o văd pe mama că se agită. O găină trăgea să moară și căuta disperată pe cineva care s-o taie urgent. Cred că prevedeți deja deznodămîntul. Nu, nu eu. Mani. I-a luat gîtul fără să clipească. Fără chin, fără sadism. Așa se face. Așa era normal pentru el. Tata a tăiat prima găină pe la 6 ani. Că nu avea cine altcineva și că așa se face.
Un prieten din bloc a venit mîndru de la țară, că a devenit barbat la 10 ani. Adică, a ajutat activ la tăierea porcului, nu vă gîndiți la prostii. Era tare mîndru. S-a lăudat luni în șir. Mai ales că a primit și urechea. Fără să fie sadic, fără detalii sîngeroase. El știa doar că a făcut ce făcea tatăl lui, bunicul și ceilalți bărbați.
Mă bucur enorm că triburile (încă) sălbatice de prin America de Sud nu au facebook. S-ar repezi un noian întreg de hipsteri să-i civilizeze, dacă ar posta cum vînează, ce și de la ce vîrstă.
Bine, pînă la urmă înțeleg că revolta vine deoarece gestul e facut de niște oameni albi, dintr-o țară avansată. Care, se știe, nu mai au voie să aibă tradiții ciudate sau cu iz barbar. În afară de bautul fictiv al sîngelui unui iudeu decedat acum 2000 de ani, în fiecare duminică. Și în afară de sacrificarea cîtorva zeci de mii de miei la aniversarea morții aceluiași individ. Și tranșarea foarte ritualică a unor godaci, în pragul nașterii celebrului tîmplar. Apropo de asta, oare din ce s-or face sîngeretele? Și organele de la respectivele animale cred că se aruncă, nu? Și nu e bătaie între copii, pentru urechile, coada sau pielea răposatului godacel. Ar fi barbar…
În final, vă mai spun ceva: vînătoarea, sacrificarea, cum vreți să-i spuneți nu transformă omul nici in canibal, nici in psihopat nici in scelerat. Am fost vînători de cînd ne-am ridicat în doua picioare. Acum băgăm in noi carne, dar nu e carne de animal. E carne de magazin. Fleicile de pe grătar provin de la Mega, nu de la Ghiță, stufatul e de la Selgros, nu de la Vasilică, laba de urs cu ghebe a fost probabil rătăcită accidental și au gasit-o ăia de la restaurant.
Cu drag,
Ștefan
P.S. – am pe conștiință doar cîteva mii de țînțari și niște pești. Ca să nu spuneți că-mi apăr eu vreun hobby.
@Stefan, să mă apuc să-ți spun că nu-și face nimneni selfie mușcând din inima porcului, sacrificat la abator. ale cărui fleici ajung la Mega și mi le cumpăr eu?
Cât despre ritualurile barbare ale creștinilor, am scris și despre ele la vremea potrivită.
@Mihai – Pot să-ți răspund eu? Pentru că nu avem tradiția asta 🙂
Enjoy!
http://www.click.ro/sites/default/files/styles/articol/public/8-act-dorian-popa.jpg?itok=Jf0z8Cc5
http://www.adrian-gavriliu.ro/wp-content/uploads/2015/12/Screenshot_2015-12-21-13-40-58.png
http://www.viata-libera.ro/images/galerie/ignat19/porc%20taiat%20ignat%2047_1200x800.jpg
@Stefan, auzi? Atunci mai arată-mi ceva poze cu copii neo-zeelandezi mușcând din inimi de căprioară. Că dacă la ei există tradiția asta, ar trebui să fie plin de poze, exact cum sunt la noi astea cu porcii de Crăciun?
E o tradiție de vînătoare. Nu neapărat neo-zeelandeză. Se regăsește aproape pe toate continentele. Că nu toți își pun pozele, e altă chestiune. Cu așa reacții, nici nu mă mir.
Poze cu copii la vînătoare găsești cu duiumul. Nu și cu ce se întîmplă după.
Oricum, uite una cu copii inuiți:
http://i.imgur.com/K2MxI5G.jpg
@Stefan, ah, deci reacțiile sunt greșite, nu ce-a făcut ăla. Păi ce-aș mai putea să zic? 🙁
@Mihai, fiecare are părerile, tradițiile și sensibilitățile lui. Reacțiile nu sînt greșite ci exagerate. Dacă tatăl meu ar fi crescut așa, în umbra tatălui lui, poate mușcam și eu inim cînd eram mic. Și poate așa aș fi crezut că e normal să fie. Sau poate mă deziceam de tradiție. Nu știu. Respectivul e un om care așa a crescut. Cu serviciu, cu familie, cu copil și cu o tradiție veche de cînd lumea. Tradiție ce pentru ochii altora e macabră. Omul a postat o poză pe contul lui. Probabil, pentru prietenii care îi împărtășesc și hobby-ul și crendințele în ritualuri străvechi și nu văd nimic rău în asta. Da, poate putea s-o facă privată.
În toată lumea (inclusiv în România) vei vedea copii la parade militare. Parade în care se defilează și se glorifică arme create special, absolut și fără echivoc pentru a omorî alți oameni. Foarte puțini protestează.
Sînt convins că dacă era FB acum 30 de ani și tata ar fi postat poza cu mine și primul pește prins. Era tare mîndru in ziua aia. Și poze din astea găsești cu milionul.
Pe final: mă știi. Chiar și personal. Nu încerc să te conving nici pe tine nici pe alții. E doar un punct de vedere, din altă direcție. Știi cum e aia: „Minds are like parachutes – they only function when open”.
Stimă!
In moment ce neuronul omului era pe „stand by”, ce s-a gândit??? Hai să facem ceva… Ca-n serialul „Neadaptații”. Băăăiiii fraierul lui macrou, păi la noi de fiecare Ignat, toți trag de coada porcului, jupoaie șoricul, se pozează „sus pe porc” etc. Deci, ce face nenea, la noi e material de mândrie! Aaaa să ințeleg că voi n-aveți porci și tăiați ce găsiți. Acum lăsând gluma la o parte, intr-o lume civilizată credeam că au dispărut cutumele vieții de trib, dar, somnul conștiinței naște monștri! Intotdeauna! Nu este vorba de omorârea unui animal de nevoie, ci pentru a epata, pentru a fi „altfel”. Copilul a facut doar ce i s-a spus, iar de aici si până la „a-i plăcea”, e doar un pic.(fiindcă „educația” asta a primit-o de mică și se va continua. Nu vine războiul deci de ce trebuie să știm să tragem cu arma? Și supermarșeul ne aprovizioneaza cu carne, nu trebuie săvânăm). Cât lipsește să pună mâna pe armă să impuște un om ce-o supără? Intr-un copil trebuie să investești si să educi iubirea, respectul, răbdarea față de toti si toate(insufletite si neinsuflețite), metode nonviolente de a rezolva conflicte. E un ideal bătut de realitate mereu si cu vânătăi multe?
@kya, omul e polițist, am uitat să spun asta.
Wtf???? Deci au și ei dilii lor? dacă n-au „activitate” la servici, măcar „momente in familie de valoare” să aibă.
@kya, dacă nu merge șmecheria cu radarul, mai bagi o căprioară.
Da-l ma in plm de panarama !!!
@sorin, plN. 😉
Imi aduci aminte de serialul ala Arested Development cand baiatul o prinde pe verisoara ca tocmai se culcase cu celalalt var, drogandu-l.
El suparat ca ea s-a culcat cu celalalt var si nu cu el, o cearta pentru ca nu e frumos sa droghezi oamenii :))))
Asa si tu …. a pus poze pe facebook.
Soc si groaza.
La modul cel mai serios, inca mai exista persoane care se socheaza la ceea ce vad pe net? A mai ramas vreun tabu neexpus pe net?
@Cosmin, bancul era cu un frate și-o soră peste care intră tatăl în cameră.
– Ce faceți aici?
– Ne futem.
– Ah, bine, am crezut că fumați.
Ce-ti mai place poza aia, voinicule! si ala a pus-o din acelasi motiv ca si tine, sa faca rating,vizualizari.Numai porcaria asta nu-mi venea pe facebook ca post sponsorizat.Daca te indigna cu adevarat nu o mai raspandeai si tu ca sa bagi vizualizari la blogul tau.
@calin sau @Nunu sau @cumplmtecheamă, ești și prost și mincinos. Prost pentru că degeaba schimbi numele, eu văd că ești același prost care a comentat și ieri. Iar mincinos ești pentru ca nu am făcut postare spronsorizată. Iar asta se poate vedea imediat: http://imgur.com/a/TuQCv.
Vezi? Nu m-am înșelat, ești doar un idiot muist.
Ma bucur ca au inceput sa apara haterii. Pana acum dadeau doar dislike-uri, acum isi exprima si punctele de vedere. E o evolutie (intarziata, dar e ?).
Pai cum sa nu vezi, ca nu am intentia sa ma ascund, doar iti scriu de pe aceeasi adresa de email, ar fi si culmea…sa ma ascund de tine care nu stii sa dialoghezi, stii doar sa repeti aceeasi insulta ca si papagalul Coco dupa care sa te bagi repede in barlog cu scuza ca esti pe blogul tau. Oi fi pe blogul tau dar fiind sponsorizat imi apare mie in Facebook fara sa am chef si ma provoci sa-mi spun opinia. Nu dau dislike, nu te citesc, dar daca tot cumperi loc in fata pe Facebook, uite si feed-back. Sau tu nu suporti decat pe aia care te lauda? Sa fiti voi sanatosi cate comentarii negative ai sters sau ai blocat, doar nu credeti ca toata lumea se inchina la „intelepciunea” domnului Mihai.
@calin, prietene, eu nu șterg comentariile negative, ci doar pe cele cretine. După cum vezi, nu le-am șters nici pe ale tale, deși (semi-idioate fiind) puteam s-o fac oricând.
În ceea ce privește textele sponsorizate, mi se confirmă că ești prost dacă în continuare îți apar desi tu n-ai vrea sa le vezi. Ai un simplu buton de apăsat si-ai rezolvat problema. Deci, exact ce spun, dai doar din gură (taste) încercând să acoperi ca ești prost. Ei bine, nu-ți prea reușește.
Mno, acuma că își învață copilul să vâneze nu ar fi neapărat un lucru rău…. dar de la asta până la „îndeplinirea tradiției” și postatul pe FB… e cale cât din centrul Ōtautahi până la primul psihiatru autorizat.
@Alex, exaaaaaaact.
Ba da, stergi comentariile care nu-ti convin, pe-ale mele le-ai sters din plin, de fiecare data cand habar nu aveai ce sa raspunzi in afara de placa cu „esti prost, bla, bla, bla” Ca sa folosesc expresia ta , ai tu „coaie” sa lasi comentariile necenzurate, fara „asteptare”? Nu ai… sa nu-mi spui ca ti-e frica de vreunul care ar comenta indecent ca, slava Domnului, tu vorbesti exact ca la usa cortului, nu esti vreun sfios. Stergi pe toti care nu cad intr-o admiratie blegoasa a spuselor tale si nu te lauda, esti obsedat de laude si vizualizari…ca sa revenim la motivatia articolului de mai sus. Chiar te-ai asigurat ca ai toate tagurile necesare sa te gaseasca toti perversii care vor sa vada o fetita cu sange la gura…Pe cine crezi ca pacalesti?Cat despre butoane nu ma intereseaza sa folosesc vreunul ca sa scap de tine, esti doar bazaitor, nu esti tu de block sau alte d-astea..rar folosesc asa ceva si pe chestii mult mai importante.
@calin, exact ce-ţi spuneam, și idiot și mincinos. Căută-ţi comentariile, prostule, sunt toate unde le-ai lăsat.
Ce nu înțelegi tu, este că eu mă amuz. Am văzut zeci de Idioti ca tine, cum apar, așa dispar. Veșnici mancatori de căcat care nu-s în stare de nimic.
Pai hai sa vedem cine minte, ai curaj sa lasi comentariile necenzurate? Tu ai lasat doar comentariile mele la care ti s-a parut ca poti sa dai o replica memorabila din categoria” esti prost si sinonime”, nici macar nu ai priceput ca o categorisire din asta din partea unui prost, da invers. Eu ma bucur ca par idiot unui idiot, inseamna ca am spus ceva opus idioteniilor tale, adica ceva inteligent si adevarat. Pana una alta, de ce te pierzi in detalii si nu recunosti ca am dreptate si ca ai pus poza si stirea ca sa faci vizualizari prin acelasi mecanism pe care s-a bazat si nea Caisa ala din Noua Zeelanda?
@calin, tampitule, scriu pe un blog. Scopul meu în sine e să-l citească lumea. Cât mai multă lume. Te rog eu, du-te și lasă-mă. Nu am nici chef, nici nervi să stau să explic idioţlor de ce este întuneric noaptea.
Tatal este mai animal decit toate animalele si uitativa la figura lui este anormal si sadic sa iti pui propriul copil sa manince inima lui Bamby care fetița precis stie de Bamby si fetița s-ar putea sa devină sadica si poate chiar criminala cu asa un mod de viața si lipsa de educație si decenta morala eu nu sint pshiholog dar un psiholog profesional ar da diagnosticul corect de un primitiv care isi va creste copiii in mediu primitiv si sadism extrem acest om este un pericol social si nu va faceți probleme alte persoane vor vedea si vor lua măsuri împotriva acestor scursuri ale societății după aceasta planeta plină de dezaxati
Întreb și eu: Dar dacă era la pescuit și fie-sa mușca din coada unui crap era ok?
Mda, faza cu mâncatul cărnii crude nu este Ok..Nu este safe pentru sănătate. In rest este fain sa te însoțească copilul la vânătoare. Nu devine un labagiu care plânge de mila animalelor.