Sunt bune, da, ca să nu trăim cu impresia că numai pe la noi se plimbă cetățenii cu scara după ei.
Știți voi farsele alea în care se montează un buton mare roșu într-un loc public, foarte circulat, și chiar lângă el se pune un anunț cu „vă rugăm insistent, nu apăsați pe butonul roșu”? Le știți? Atunci cunoașteți că în scurtă vreme apare primul imbecil care citește avertismentul și apoi, ghici ce, apasă direct pe butonul roșu.
Cam ăstia sunt oamenii, frate. Când le spui să nu facă ceva, mai al dracu’ se încăpățânează.
Uite, cum a facut și băiatu’ ăsta. Omu’, fotograf profesionist, și-a luat acreditare la Rio, pentru Jocurile Olimpice și s-a dus în Brazilia să tragă atleții-n poze. A citit el câte ceva despre infracționalitatea de la fata locului, a văzut câte ceva pe net si la tv despre rata criminalității, dar a ridicat din umeri, s-a scărpinat la ouă și și-a zis: „aiurea, aste-s știri făcute pentru fraieri, MIE n-are cum să mi se întâmple”.
Ce-a făcut el când a ajuns la fața locului? Pai ce să facă, s-a dus la plimbare prin oraș cu aparatură foto în valoare de vreo patruj’ dă mii dă dolari după el.
Ce facem noi când suntem infractori brazilieni și vedem pe stradă un guguștiuc care mai că nu strigă „jefuiți-mă”? Păi, ce să facem? Doar n-o sa dezamăgim omul? Îl jefuim. Trimitem o tipă bunuță să-l țină „umpic” de vorbă și între timp îl lăsăm fără rucsacul cu „dă toate”.
După care ne distrăm când îl vedem la televizor cum se lamentează pe toate canalele pe motiv că: „Să moară mama dacă știu ce și cum s-a întâmplat. Nu mă așteptam”.
Cum era? Când ești mort, tu nu știi, e greu doar pentru ceilalți. La fel și când ești prost. Well, se pare că de data asta i-a fost greuț numai lui. Ceilalți s-au făcut cu aparatură foto de 40.000 de coconeți.
Să fie primit, zic.
Omu’ si-a incercat norocul, trebuie sa manance si el o paine, ca si restul fotografiilor de pe-acolo, deh Rio! Ghinion, ce mai!
@Cristina, curat ghinion. 🙂
finalul articolului e de vis, adica gugustiucul nu era un oarecare, era cu experienta, un fel de vultur. suna rautacios, dar parca celor de genul chiar merita sa li se intample.
@Marius, aha. Nu are cum să nu se întâmple MIE. Nu are cum!
@Mihai prostia se plateste mai mereu. dupa lamentatul prin presa ii trece si o va face iar.
@Marius, uite, aici nu sunt de acord. Omul a reușit să facă ceva în viață, lucru care-mi spune că nu e idiot.
@Mihai tocmai ca a facut ceva in viata este si mai surprinzator un asemenea „act de caritate”.
@Marius, de-aia zic că poate nu e idiot și învață din greșeli.
Partea proasta pt baietasii brazilieni o sa fie pretul mic obtinut pe scula omului. Da, aia e…cand ai foame, e buna si juma de paine.
Prin aceste intamplari se adevereste proverbul ala cu: in fiecare zi, un prost pleacă de acasa
@Redoo, sculele, că iera mai multe. 🙂
Scula…ca era un altfel de-a spune: ‘aide plua lui.
@Redoo, da, da, era uimit omul de ce-a putut să pățească.
Redoo, asta cu „în fiecare zi un prost pleacă de acasă” e genială. 🙂
La Rio e mai ceva ca în RATB, de fapt ce zic eu? Nici nu se compară. Ăia îs educaţi de mici în spiritul „fură bre dacă ai ce…şi dă-i fraierului şi în cap, să te ţină minte”…asta dacă nu te violează ca apoi să îţi vândă preţioasele organe. Fraierul cu pricina a picat bine în decor 😉
@Drew, nu știu dacă e chiar așa, dar nici să te expui ca prostul.
Știți cum se zice: a avut viermișori. 🙂
@GabiI, în funduleţ. :)))
Acu’ vreo 3 ani, niste cunoscuti de-ai mei au mers in Rio, in interes de serviciu (el) si turistic (consoarta). In prima seara au vrut sa bea o cafea la restaurantul hotelului, restaurant care avea si vreo cateva mese pe trotuar in strada. S-au asezat la una din masutele respective. A venit unul dintre angajatii hotelului, ceva manager mai mititel si i-a avertizat ca ar fi recomandat, pentru siguranta lor, sa isi bea cafeaua in interiorul restaurantului. Ei nu prea ai vrut, desi cunosteau chestiile care se intampla pe acolo, asa ca au refuzat politicos si si-au vazut de cafea. Asa ca managerul respectiv a trimis un paznic al hotelului, acesta a delimitat zona unde se afla masa celor doi „aventurieri” cu un cordon rosu (pe bune!) si s-a postat in interiorul „perimetrului” la juma’ de metru de ei. Si a stat acolo pana au terminat aia de baut cafeaua. Am uitat sa zic ca paznicul era inarmat pana in dinti (cel putin asta mi-a zis prietenul meu).
Asta, intamplarea cu jurnalistul, filmuletele de pe youtube si alte asemenea povestiri ma fac sa nu consider Brazilia o destinatie turistica ideala. Pe lista mea, e situata undeva intre Liban si Siria.??
Cat despre prostie…..cred ca, la un moment dat, fiecare zice „mie nu are cum sa mi se intample”. Si atunci conteaza doar norocul fiecaruia.
@Ionut, eu aș pleca acum acolo, dar aș respecta toate indicațiile și nu m-aș aventura pe nicăieri.
@Mihai, eu nu. Sunt genul aventuros si singuratic (ca sa zic asa). Nu imi plac excursiile si vizitele organizate, ghizii sau comportamentul altora din grup. Asa ca, probabil, as hoinari de nebun si as pati ceva. ?? Si, oricat ai incerca sa te amesteci in multime, sa pari localnic, intotdeauna e ceva ce te tradeaza drept turist, indiferent de tara sau oras (am incercat treaba asta de vreo cateva ori, asa, pentru amuzament??).
@Ionut, ce ghid? Fără ghid. Dar nu aș avea nimic valoros la mine. Și sume mici de bani prin buzunare.
Poate nenea jurnalistu’ o să mai aibă o surpriză. Adică să se întoarcă femeie… ???
@Elly, ahahahahahaaaaaaaaaaaaaa.
Plec de la premisa ca nu e vorba de prostie. Plec de la premisa ca tipu’ a mai fost in locuri periculoase si a scapat. In plus, s-ar putea ca lamentarile sa fie de ochii lumii si el, de fapt, sa aiba asigurare pe toate sculele din dotare. Caz in care prosti suntem noi, care punem botul la plansetele lui.
@Emil, cred că n-avea chef de cumpărat alte scule cu Olimpiada începută. Din asta trăiește, totuși.
asigurare ptr plimbari prin favelele din Rio? no way!
@Mihai, am așa o bănuială că omul avea asigurare pentru tot echipamentul ăla și ca de fapt a făcut și el o „afacere”. Am văzut destui de-ăștia.
@nevermind, știu ce zici, dar nu cred că avea omul chef de din astea în prag de Olimpiadă.
sa se duca in piata de vechituri din Rio si poate si le (ras) cumpara la sfert de pret :)))
@IT-istu, asta e o ide bună. Ar trebui să-i zică cineva. 🙂
Poate are talent la desen și nu știe. E momentul sã încerce.