Eram la un moment dat prin capitala Perfidului Albion și m-am hotărât să-mi hodinesc nițel oasele. Și cum ăia au parcuri la fiecare colț de stradă (cu iarbă verde, nu cu dezvoltări imobiliare) mi-am zis că ar fi o idee extraordinară să mă prăbușesc un pic pe gazon. Două postări pe Facebook mai târziu, văd un nene policeman că se îndrepta vertiginos spre mine. Hait, îmi zic, sa vezi câta amenda îmi iau acu’ pentru sacrilegiul de a călca iarba în picioare (și pe vremea aia lira era liră, nu brexitliră).
Well, nu numai ca nu mi-am luat amendă, dar nenea responsabil cu legea și ordinea m-a întrebat de unde sunt și dacă mă poate ajuta cu ceva. Am avut o ușoară strângere de inimă când i-am zis „România”, dar tipul a râs și mi-a zis că el putea să jure că-s din Danemarca. Aici l-am înțeles, e usor să te inducă în eroare aspectul meu de Adonis blond, înalt și musculos. Pe scurt, mi-a urat ședere placută, mi-a zis că romănii sunt „nice people” și și-a văzut de treaba lui, lăsându-mă sa mă gândesc cum oare de ne-a rămas nouă înrădăcinată în cap chestia asta cu „nu ai voie să calci pe iarbă in parc”. Evident, știu de unde, de pe vremea ailaltă, dar mă întrebam cum naiba de n-a dispărut instinctul ăsta după atâta amar de vreme? Vă spun foarte sincer, și in ziua de azi am strângeri de inimă când calc pe iarba din parcurile noastre și mă aștept sa apară din pamânt vreun gardian public care să mă amendeze cu simț de răspundere.
Dar ce zic eu „când calc pe iarbă”? Și când mă uit la filme a căror acțiune se petrece în parcuri unde protagoniștii-s ieșiți la picnic, stau cu sufetul la gură și aștept sa apară paznicul cu amenda în dinți și amenințarea „vă rog să nu se mai întâmple”. Cam astea zic eu că-s motivele pentru care în țărișoara asta a noastră nu există cultura picnicului in parcuri și a ieșitului la masă pe iarbă, în are liber. Și mi-ar placea s-o facem să existe, sa văd peste oameni care se bucură de fiecare moment liber în parcuri și grădini, exact cum se întâmplă in mai toate marile orașe europene.
Așa că am o idee. Vă provoc și pe voi să-mi spuneți locuri cool în care ați vrea să ieșiți la prânz, la picnic ori doar să stați cu bere rece în mână. Sau măcar în care ați vrea să-i vedeți pe alții că se bucură. Nu trebuie să-mi ziceți doar despre parcuri. Uite, de exemplu, mie mi-ar placea să pot ieși la masă pe cea mai înaltă cladire din București. Nici nu știu care e aia, probabil că Sky Tower. Mega-fun mi s-ar părea. Hai, băgati niște sugestii de locuri mișto și poate reușesc să-i conving pe cei de la Ciuc 0.0 (că tot au campania asta mișto despre pauza de masă) să facem ceva de genul „Pauza ta cool” care să fie un tur al celor mai deosebite locuri pe care le-ați ales voi.
P.S. Mi-a mai venit o idee. Mi-ar placea și într-un avion care zboară în cerc, la altitudine mică, deasupra Capitalei.
sursa foto
Un loc fain, in genul parcurilor descrise de tine, este in Iasi, in spatele Palatului Culturii. Am vazut acolo oameni calmi, tolaniti pe iarba, copii jucandu-se prin aceelasi gazon. Nu am auzit pe nimeni sa se planga ca s-a tolanit in vreun cacat de caine.
In alta ordine de idei, am auzit ca nataraii aia de englezi, cand fac un parc pun gazon peste tot. Apoi, dupa ce vad pe unde a calcat lumea si a facut carari prin iarba, pe acolo trag alei asfaltate.
Comentariu beton!13
Sa spunem ca tot ansamblul Palas e monitorizat si nu vezi deloc tigani sau caini comunitari.
Domeniul Palatului Stirbei este demential.
Eu vreau să fac un picnic la Cotroceni.
in romania parcul cu iarba este specie pe cale de disparitie , motiv pentru care nu ai voie sa calci iarba
Articolul tău e primul lucru pe care îl citesc pe ziua de azi, la prima înghițitură de cafea. Deci s-ar putea să fiu puțin incoerentă.
Chestiunea cu călcatul firului de iarbă mă macină de ceva vreme. Stau în faimosul sector betonat, pavat cu roz și gazonat. Cu accent pe gazonat, pentru că de când au fost puse sute de mp de gazon, nu mai am petic de iarbă pe care să mă așez și eu, pe care să îmi plimb cățelul în apropierea locuinței. Cred că am la activ câteva altercații verbale cu diverși duomni și duamne pe subiectul ăsta. „Gazonul nu e pentru ca să îl calci tu și potaia ta, nesimțito!” – replică primită în plimbările în părculețele cartierului în care locuiesc, dar e ok ca gazonul să se ardă udat la orele prânzului, ori să aruncăm pe el gunoaie 🙂 (menționez, pentru orice eventualitate, că pungile sunt nelipsite și mai ales folosite în plimbările cu cățelul)
Sunt crescută în bătătura bunicilor, cu mâl când ploua și iarbă și alte buruieni când era vară. Cu cățărat în copaci, mâncat mere căzute la rădăcina lor și mers la strânsul fânului. Cumva, am în sânge respectul și iubirea față de natură și una din cele mai mișto senzații în viață, cred eu, e să te întinzi pe iarbă și să privești coroana unui copac care în generozitatea lui, îți oferă viață. Așa că, eu nu îmi doresc locuri cool în care să ies la picnic, bere etc, ci pur și simplu înțelegerea că iarba nu e de decor ori suport pentru mizerii, ci ca să simți și să te conectezi cu natura când un fir îți gâdilă urechile.
Sunt conștientă că la noi educația lipsește. Că dacă am înțelege mai mulți ce înseamnă verde (iarbă, copaci, natura per total), că viața noastră depinde de acest verde, nici nu am mai lăsa în urma noastră atâtea ambalaje, deșeuri ori nevoile câinilor.
Comentariu beton!27
In Timisoara nu mai e restrictia asta. Era doar pana acum cativa ani, reminiscenta de dinainte de ’89 cand idioti de politruci au bagat-o pentru a arata bine parcurile la vizite si cateii au generalizat-o. Banuiesc ca nu mai lipsea mult si o bagau si prin paduri. Totusi, gazonul englezesc si cel din tarile nordice se deosebeste mult de cel romanesc, nu numai prin absenta buruienilor de tot felul ci si prin desimea si duritatea lui.
Mie mi-ar placea in turnul de control de la aeroport sau intr-un avion (in cabina pilotilor) . Ma mai gandesc…
Ai grijă ce-ți dorești! Că parcă văd că ne trezim cu șatra pîrlindu-și porcul prin Cișmigiu.
Comentariu beton!15
Mie mi-ar placea sa beau niste beri pe iarba sub care se odihnesc ciolanele proaspat asezate ale parlamentarilor romani linsati de catre popor.Deasupra celor ale lui nea nelu ar putea fi si un kkt de catel…
Este o plăcere sublimă să mergi desculţ prin iarbă, cînd picioarele obosite se delectează cu răcoarea şi eventual roua ierbii. Iarba este moale şi liniştitoare, masaj mai bun pentru tălpi nici că există. Sau chiar să te întinzi pe iarbă, în pauza de masă, să savurezi cele cîteva clipe de relaxare şi să te laşi contopit printre firele de iarbă.
Dar vai, mă înspăimînt cînd mă apropii de spaţiile verzi: de la distanţă vezi hârtii fluturate de vînt, flacoane ce marchează locurile unde şi-au făcut damblaua cheflii, apoi dacă arunci o privire mai atentă vezi grozăviile de rahaţi de cîine, pe care te-ai putea aşeza sau eventual călca, astfel că un masaj de rahat de cîne este ultima dorinţă ce-ai putea-o avea într-o zi însorită şi în care ai vrea să te relaxezi. Parcurile şi zonele verzi sînt doar weceuri ambulante, zone de colectat seminţe, PET-uri şi sticle. Iar dacă mai nimeriţi şi peste cîte o ciob de sticlă, atunci chiar că aţi pus-o.
Ador miasma ierbii crude, ador să-mi delectez tălpile prin roua ierbii de dimineaţă, să simt mîngîierile domoale ale ierbii, e frumoasă iarba, doar că astea sînt valabile numai în visuri. Eventual în curte la mine, pentru că o îngrijesc aşa cum trebuie.
Iar dacă vreaţi, un criteriu care stabileşte gradul de civilizaţie este şi numărul de rahaţi de cîne (dar şi alţi rahaţi) pe suta de metri pătraţi (eventual pe metrul pătrat!) – cu cît mai mic cu atît mai bine, chiar deloc fiind excepţional !
Referitor la PS-ul tau! Aveam vreo 4-5 ani cind ai mei si cu mine, impreuna cu niste priieteni, au fost intr-un tur de placere cu avionul pe ruta Bucuresti- Ploiesti si retur! Anul 1967-68, pe acolo! Tin minte ca a costat 60 de lei deoarece ai mei au pastrat ani de zile dupa aia biletele! Referitor la tema zilei, propun cam acelasi lucru, o calatorie de placere cu balonul cu aer cald!
PS- sau pe riul Dimbovita!
@gheo, ah, ce mi-ar plăcea!
Trebuie adaugata si mentiunea „cu picioarele, nu cu jeepul”. Nu de alta, dar emanciparea capitalista ne-a adus si cocalari, nu doar libertati si drepturi.
@Claudiu ne-a adus si cocalari si inca fara numar sa ma exprim pe limba lor. S-a crezut ca toata aceasta „democratie” vine doar cu libertati si drepturi. Vine si cu obligatii.
„Miai”, tu iti dai sema daca s-ar da verde la romani sa calce apa, pardon iarba ar fi dezastru. Pai vedem noi cam ce lasa in urma cand merg cu cortul sau in drumetii prin munti. Peturi, hartii, pachete de tigari, pungi de plastic, resturile de la gratar etc, ca doar vorba aia „sunt reciclabile”. Si daca le spui sa stranga ai toate sansele sa ti-o iei peste bot. Da, ce spui tu ar fi bine, intr-o tara cu oameni educati si cu bun simt. Eeee din pacate la majoritatea romanilor, calitatile astea cam lipsesc. Nasol dar asta-i adevarul. Mie mi-ar placea sa merg intr-o croaziera pe cel mai mare vas de pasageri. Chiar daca am o teama de apa { nu stiu sa innot}, tot m-as risca.
si ce?? acum nu se procedeaza la fel??? ceeeei măăăă că fac ce vreau că e democrație…singurul tratament e glonțul in cap!
PET-uri peste tot, pungi de nylon, ambalaje, doze de bere sau suc…e democratie arunca unde vrea ce vrea!
@Cati, păi, da, dar io mă cam refeream la civilizație.
@Miha, my friend, stiu dar te referi fix la ce nu au romanii.Si mi-as dori din tot sufletul sa „aiva”…
As bea un Radler pe Intercontinental la apus
@Miki, pot să vin și eu?
De ce nu? Si-asa voiam sa stau pana la rasarit si n-aveam cu cine… :))
@Miki, s-a făcut.
https://youtu.be/57Bk_bE3EsQ
am stat si m-am gandit bine, la mine-n targ nu stiu vreun un loc unde-as vrea sa stau la picnic 🙁 si nu-s deloc fitzoasa.
in schimb am asa de multe amintiri frumoase de prin alte locuri de departe!
imi vine sa plang.
@moatza, păi zi-ne și nouă.
Eu as vrea o bere rece ca ghiata si niste porumb prajit intr-o barca, pe lac in Herastrau. Daca-i Ciuc…… e perfect.
@Celi, se face, se face. 😉
Geaniala campania! Nu m-ar deranja un picnic in gradinile Luxembourg, intr-o zi racoroasa de toamna, la apusul soarelui. 🙂
@alexandra, ah, cea mai bună înghetată am mâncat-o la un chioșc, chiar la intrare.
Da e super sa poti calca iarba in parc descult si sa nu ai nici o grija (ca te tai, ca te murdaresti de rahati etc) Din pacate mai e mult pana departe. Si iar vorbim despre educatie si despre cat de „prost” a fost inteleasa asa zisa democratie. Democratie care si in vest a fost impusa prin constrangeri si toleranta aproape zero pt orice abatere din partea oricui. Cat despre ce intrebi tu, eu daca as putea as vrea sa iau masa/ berea pe un submarin dezafectat si sa privesc lumea marina. Cum prin Bucuresti nu se poate, sugerez metroul – as inchiria un vagon, as chema cunoscuti si am sta la o vorba, am bea o bere/vin, am servi masa. Asa as fi sigur ca nici un cunoscut nu si-ar folosi telefonul si ar sta „prins” in discutii.
@Marius, e visul meu să ajung pe un submarin.
Referitor la mersul prin iarba (gazon bla bla bla): mergeam intr-o zi la un supermarket (incepe cu kau si se termina cu land 🙂 ) si au de jur imprejurul magazinului o portiune destul de mare de gazon si niste copacei plantati si deh hai sa merg paralel cu trotuarul pe gazon in 50 m deja am fost atentionata de un „tinerel 80+” ca nu fac bine ce fac ca se batotoreste iarba. I-am „multumit” pentru atentionare si mi-am vazut de drumul meu tot prin gazon.
@alice, aia e, omul a prins pancartele cu „nu călcați pe iarbă”.
eu nu as vrea in niciun parc artificial, fie ca e inconjurat sau nu de betoane, pavaje din Romania!!!!
Unde p*la lui Zebedeu sa te pui pe iarba la un picnic cu „izbita”, o sticla de bere sau butelie de vin cand e plin de kakați de câine??? Și găsești de oricare…pechinezi, dobermani, pitbuli, din aia albi si pufosi gen mop de șters pe jos de-ți vine sa le plantezi o coada de lemn in dos si sa lustruiesti podeaua cu ei????????!!!!!!
Toata lumea „conduce” potăi in lesă……dar strangeți kkțtii după ei !! @#$@%$^#$&^&**(injurături!!) să vă fie!!!!
Când plouă se simt miasmele de rahat de câine in tot parcul…bașca ca gardienii de la firma privată dorm pe ei pe banii primariei…nu că cei locali de dinainte erau mai buni!!
!@$#&%^*%%@#$#%@@@!@@$%&^&$& AICI TRECEȚI CE INJURĂTURI VĂ VIN IN CĂPUȘOR!!!
PS: calc cu teama si oarecum respect pe iarba cruda din parcuri….mai bine inconjor pe orice alee pavata decat sa o scurtez pe iarba…
@ardei gras, ce-i drept, la asta nu mă gândisem.
@ardei gras, ai un mare „like” de la mine! Am vrut sa deschid eu subiectul cu rahatii de caini, dar ai facut-o tu (si altii) mai bine decat mine.?
In parcul Izvor exista un loc amenajat pentru caini, loc destul de spatios, la umbra chiar(spre deosebire de locul de joaca pentru copii care e in soare, dar asta e alta poveste). Si totusi, de cate ori merg in acel parc, este imposibil sa nu vad o potaie cu cainele in lesa sau liber, prin iarba, caine care se mai si caca, se mai si pisa. Prin cacatul cainelui incerc eu sa ma joc cu copiii. Si nu doar eu. Si nu e doar un cacat. In caz ca sunteti curiosi….da, am atentionat proprietarii de patrupede, am chemat o data si paza parcului, si am sunat o data si la politie fiindca un dobitoc isi lasase pitbull-ul liber printre copii. Nu se rezolva nimic. Doar scandal si cam atat.
In privinta „temei”: as bea o bere pe un vagon CFR platforma (sau cum s-o numi), un vagon fara acoperis si pereti laterali. Eventual, la un drum prin munti. Viteza nu ma sperie.? (sunt nostalgic dupa vagoanele restaurant de dinainte de ’89)
Acum io zic, nu dau cu paru’, nu dati nici voi. Daca toti cauta prin parc ca la F1 linia ideala spre statia de tramvai sau de metrou, pe mijlocul sau pe diagonala verdetii, si cam asa se-ntampla, locu’ ala o sa arate peste cateva zile ca freza unui roacker pe care l-au tuns de boala tiganii. Unu’ (parca Zoso) a pus si o poza cu poteca facuta prin iarba, desi pe asfalt erau cel mult 4 – 5 m de ocolit.
@Faiantaru’, știi că nu despre asta vorbeam.
Vai dar cine ti-a zis ca nu se calca iarba?! Te invit luni dimineata pe la 6 la alergat in IOR, inainte sa apuce sa faca curatenia. Sa vezi ramasitele „picnicurilor” romanesti. Sau in orice padure intre iulie si august asa, cand tot romanu’ iese la mancat in natura si temperaturile trec de 30 grade, o nebunie, gen miros de dihor mort intr-o padure de pini
@ara, well, știu exact ce zici.
Am fost de curând prin Orășelul copiilor și acolo era zonă verde și destul de mare, fără câini, unde lumea stătea pe iarbă. Citeau, se jucau, erau chiar și la plajă. Și cu copaci pe alocuri. Fără grătare și separat cu alee de zona de mașinuțe și de copii. Mi s-a părut destul de civilizat.
Clădiri înalte? Mie îmi place Casa scânteii. E și zonă verde, e și lac… Cred că se vede frumos 😉
@Lulu, serios? Îţi place casa scânteii?
Îhâm. Știu că am gusturi mai ciudate, dar e impunătoare. Și până la urmă smoala de pe clădiri e aceeași. În caz de picnic, importantă e priveliștea.
De azi din parcul IOR:
http://i.imgur.com/b4ZZwcM.jpg
Am rămas plăcut surprins sa vad zona amenajata, și rafturi cu cărți de citit cat timp te relaxezi pe iarba.
@razorsbk, ceva fete topless nu erau? 🙂
Te invit la Iasi, la o plimbare descult in iarba 🙂
@Ana, s-a făcut. Când?
Cismigiu, un loc perfect de un picnicl a iarba verde si aer curat! 🙂