Cred că e un moment propice să ne oprim oleacă asupra basmului “Capra cu trei iezi”.

De la bun început vă spun că toate ar fi fost bune și frumoase dacă doamna Capră și-ar fi făcut și ea o cheie de la propria-i ușa. Gen, să aibă cu ce descuia, în loc să stea de cântat melodii stupide după care s-o recunoască iezii. Dar, na, în dulcele stil românesc, “las’că merge și-așa, nu mai fac nicio cheie”. Partea bună este că măcar poate fi considerată inventatoarea morală a interfonului. Ce altceva poate fi cântecelul ăla cu “trei iezi cucuieți, ușa mamei descuieți”?

Și dacă tot am ajuns la partea asta, mie mi se par cel puțin ciudate, ca să nu zic altfel, versurile “mama v-aduce vouă/lapte-n țâțe”. Alooo, doamna capră, feciorii mai au puțin până să meargă la școală și matale le dai să sugă? Vezi că asta cam seamănă a delict sexual cu minori și se pedpsește prin lege. Cu o singură condiție: să nu fii din Vaslui. Așa se acceptă. Despre chestia cu “mălăieș în călcăieș” mi-e și frică să mai zic, să nu cumva să aflu ce înseamnă.

Până aici a fost relativ bine, abia de-acum încolo intrăm în zona crepusculară. Știți povestea, da? Cică se-apucă lupul să cânte dogit la ușă și fraierii ăia de iezi gata-gata să-i deschidă. Nu i-aș învinui prea tare, dacă ei la vârsta aia mai sugeau încă de la mă-sa, e clar că nici capu’ nu-i ducea prea mult. În schimb, m-a uimit altceva. Lupu’, pe care îl credeam băieat, se duce la fierar să-și ascută dinții și limba ca să cânte mai subțire. Băejnebun? Cum naiba vine asta? Bun, am înțeles animalul era tolomac, așa credea el că face treabă, dar fierarul nu putea să-i spună: “Prietene, ești nebun? Cum plm crezi că o să-ți subțiez eu glasul dacă-ți pilesc dantura? Te-ai dilit? Uite la Smiley cât încearcă același lucru și tot are un ambitus de drojdier răgușit. Crezi că nu-și pilea dinții până la gingii dacă asta era ce trebuie?”.

Mă rog, revenim, deznodământul îl știți. Iedul cel mare nu era cel mai ascuțit creion din penar, a deschis ușa și-a urmat măcelul. Moment în care, dacă mai aveam vreun dubiu că lupul are un beteșug la creier, te lămurești pe loc că e de băgat în cămașa de forță. Bă, io am înțles că a halit iezii, îi era foame omului. Da’ pentru ce morții mă-sii să le mai pui și capetele în geam? Așa, la mișto, să creadă poștașul că-s vii și să lase alocația? Nebun, frate, nebun cu acte.

Mno, după care ajunge capra acasă și, dacă mai aveam vreo îndoială că nici asta nu e zdravănă la cap (după faza cu “lapte-n țâțe), acum mi se spulberă. Fraților, asta era convinsă că lupul vrea s-o fută, nu s-o mânânce. Vorbesc serios. Uite, dacă nu mă credeți, ce-a găsit ea de spus când abia găsise căpățânile iezilor pe la geamuri: “Ticălosul şi mangositul! Încă se rânjea la mine câteodată şi-mi făcea cu măseaua… Apoi doar eu nu-s de-acelea de care crede el: n-am sărit peste garduri niciodată de când sunt”. Nino-nino, curat. În plus, ni se adeverește încă o dată că, înainte de a fi animal, capra este poziție.

Începe planul de răzbunare. Pe placul românului, cu haleală multă și pișcot, cum altfel pentru un popor care are foamea în ADN? Aici mai am o problemuță, la modul că nu înțeleg cum din niște “frunze-n buze, lapte-n țâțe, mălăieși în călcăieși, flori pe subsuori” poa’ să iasă meniul gândit de duamna capră: “Face ea sarmale, face plachie, face alivenci, face pască cu smântână şi cu ouă şi fel de fel de bucate”. Pe bune? Din rahaturile alea aduse din pădure? Păi vreau și eu rețeta de sarmale din frunze, lapte și flori. Mbine, asta dacă nu cumva capra era vreun raw-vegan avant la lettre. Dar în cazul ăsta de ce nu zice nimic de quinoa, ghimbir și goji? Dubios, oricum.

Despre ultima parte nici nu mai are rost să vorbesc. Lupul și-a meritat soarta cu vârf și îndesat. Cât de prost trebuie să fii să te duci la aia acasă după ce i-ai mâncat iezii? Sau cât de tâmpit să nu-ți dai seama că stai cu curu’ pe o groapă cu foc și jărtec? Un idiot. Dacă nu-l omora capra, se împușca singur în cap în timp ce verifica dacă mai are vânătorul glonț pe țeavă.

Pe final, doar asta ar mai fi de semnalat: “Şi auzind caprele din vecinătate de una ca aceasta, tare le-a mai părut bine! Şi s-au adunat cu toatele la priveghi şi unde nu s-au aşternut pe mâncare şi pe băute, veselindu-se împreună”. Well, morții cu morții și viii cu viii, nu?

Gata. O mândrețe de poveste numai bună de spus copiilor. Le mai zici și-o “Albă ca Zăpada”, ca să fii sigur că o iau razna cu căpuțul, că nu mai dorm singuri până la majorat și că se pișă pe ei de frică pe întuneric.