Textul de mai jos a venit sub formă de comentariu la articolul de ieri. Este fabulos și era păcat să rămână doar acolo. Am râs cu zgomot. Vio, te rog eu frumos să mai trimiți din astea!

………………………………………………………………………….

Hai să trăiești, Vasilescule, my brother from another mother. You’ve touched my heart cu articolul ăsta. Băcanu e o zeiță și sper că i-ai adus ofrande corecte și corespunzătoare în sensul ăsta.

Mi-ai deschis pofta de bârfă cu iz de confesiune. Loooong story short, cât de short poate mandea. Acu’ un an m-a ajuns burnout-ul corporatrist și m-am retras. Mai bine pentru toată lumea că mă rinocerizam nepermis de mult pentru o zâna ca mine. Zic, bă, daca tot m-am retras, hai să schimb macazul. Am tot făcut exceluri, hârtii, meetinguri, mailuri și cifre în ăștia 10 ani și vreau să fac de acum în sfârșit ce îmi place.

Oamenii din jur au avut grijă să îmi spună că sunt o nebună să las leafa grasă de la corporație pentru necunoscut și bani puțini spre deloc. Alți oameni mi-au zis că eu tre’ să îmi folosesc talentul și să scriu și să creez magie. Am drag de cuvinte și inimă zburdalnică și-am zis că sigur Universul mi-a pregătit ceva frumos și trebuie doar să îmi doresc destul de mult. Universul a pregătit o pulă.

Am fost la interviuri, am luat-o de jos și m-am apucat la 31 de ani de internship pentru că am învățat că așa se crește cinstit și frumos. Am încercat colaborari, am experimentat înfrângeri și neajunsuri financiare. Am ajuns să răspund la “bună, ce faci”, cu “așa și așa, caut job, uite CV-ul meu”. Nu mi-a palcut partea asta. De la un aparent control total asupra vieții, ajunsesem la mii de semne de întrebare.

Totuși, e bine uneori să îți pierzi certitudinile și bias-urile pentru că faci loc pentru nou și fresh și apare un paradigm shift. Am reînvățat valoarea banilor și am reevaluat prețul lor. A fost greu, dar a fost fain. Am avut timp pe rând să mă deprim, să mă bucur, să lucrez din grădină, să mă dau cu RATB-ul plin de moși, să mă dau cu bicla în plină zi și să mă bucur de oraș, să stau în parc cu liceenii care chiulesc de la școală, să învăț să accept ajutorul, să mă înfurii și să mă calmez, să mă laud și să mă blamez. Știu, o să atrag invidia miilor de oameni obidiți care sclăvesc în clădirile alea strălucitoare de sticlă și visează că afară există viață. Bah, nu trageți în mesager, da’ va zic eu că există viață!

Am fost în genunchi și da, piața a avut grijă să îmi dea muie. Asta face piața. Mare noroc ai avut cu oameni că Băcanu care s-au oprit și te-au privit duios în ochi și te-au mângâiat pe creștet, în timp ce piața își făcea numărul cu tine.

Așadar am fost la interviuri și am aplicat că orice muritor încrezător. De fiecare data, în mintea mea, eram la un click distanță de reușită. Dar telefonul nu suna și mintea mea mai trecea la pierderi o fostă speranța. Cred că fiecare om de la HR când a deschis aplicația mea s-a gândit: “Asta cred că era beată când a aplicat. N-are experienta, a făcut altceva, o să trimit în trash CV-ul, ca un profiler dăștept ce sunt eu”.

Uneori am ajuns însă la interviu. Cu genunchii tremurând și nesigură de mine, după primele două priviri sfredelitoare de la miss recruiter, stăpâna lumii. Știți voi, zâmbetul cel fals și interesul ăla mimat cu care încep ăștia interviurile. Și începeam. Și noroc că scrie acoloșa specialist în PR și comunicare, uns de cuvioasa SNSPA în 2007, dar tot se uitau la mine tăios, ca la un hoț de buzunare, că n-am experiență și le încurc ploile degeaba. Apoi întreabă cum naiba am stat un an pe bara, ce am făcut?. Zic: “M-am odihnit și m-am refăcut că să pot funcționa ok mai târziu. Toți oamenii ar trebui să fie sinceri cu ei și după niște ani să facă oleacă de pauză și de assesment serios.” Nu-s niciodată convinși de răspuns. 

E dubios că am gap în CV, deși scria acolo că am făcut internship și am avut colaborare pe proiect. Enfin. Și apoi vine nucleara: ”Dar nu aveți experiență în domeniu. De ce ați aplicat pentru postul ăsta?” Păi e de junior și pot să-l duc. “Eee, știu, dar tot trebuie experiență.” Prin definiție un junior e dispus să învețe și eu sunt dispusă. Îmi dați o temă și vedem la final ce-mi poate pielea. Nici asta nu le convine. În general nu le convine nimic ăstora. “Și ce vă recomandă?” Vocea și talentul…, nu mă pot abține niciodată de la replica asta. “Dar portofoliu aveți”? N-am portofoliu, dar am potențial. Adică n-am nimic oficial, ultima dată m-am viralizat din greșeală prin 2014, la câteva milioane bune de ochișori. Căutați în IQADS. “Ați scris acolo?” Nu, au scris ei despre mine.

Primeam o privire plină de îndoială. Nu-i nimic, uneori și eu mă îndoiesc de mine c-aș fi fantastică, dar îmi revin repede. I will create magic one day. Mark my words! Aventura mea de job hunting e ongoing și dacă ești cumințel îți scriu next comment despre interviul unde mi s-a oferit fabuloasă sumă de 1000 de lei pe luna… pe soare și pe stele. Nu să spăl scări, ci să fac vânzări and heavy back-office stuff. Stay tuned. Viața bate filmul, cocosh!

mihai_vasilescu_viata_grea

sursa foto