Cred că-s masochist sau ceva. Altfel nu-mi explic cum de-am reușit să fac pentru a doua oară, în mai puțin de două luni, încă un un drum de Cluj cu mașina. Stați liniștiți, nu s-a schimbat nimic de data trecută. Tot rupt în gură am ajuns înapoi și m-am prăvălit în pat de parcă m-a împușcat cineva în cap. Ah, ba da, ba da, cu ceva nou tot m-am întors. Fraților, am descoperit locul unde se mănâncă cea mai bună pizza din țara asta. Dacă mă rugați frumos, poate vi-l și spun. Vă dau cuvântul meu că data viitoare când mai ajung în orașul lui nen-tu Boc (dar poate s-or băga zborurile alea ieftine până atunci), primul lucru pe care-l fac, înainte de orice altceva, merg să halesc din nou la oamenii ăștia. Deci? Vi-l spun? Vă interesează?

V-ați prins că am făcut introducerea asta lungă ca să mă scot că n-am reușit să scriu nimic “comestibil” pentru azi, da?

Daaaaar, ceva mișto tot am pentru voi. Pe când pedalam pe Valea Oltului și înjuram cu spor coloanele nesfârșite de tiruri, am auzit la radio șmecheria de mai jos. Băbăiatule, am râs cu zgomot, apoi am pus-o pe seama faptului că eram obosit și nu mai judecam limpede. Mai ales că nu-mi prea plac parodiile și cu atât mai mult cele în care subiectul parodiat apare la un loc cu parodiatorii. Ei bine, am ajuns acasă, am dormit câteva ore și când m-am trezit am căutat-o pe youtube. Surpriză, mi s-a părut la fel de amuzant. La faza cu manelele și “bine, boss” am grohăit zdravăn de râs. Așa că m-am decis să v-o arăt și vouă, că mie nu-mi place să râd singur.

Ăăă, înainte să mă bag la loc în pat, ce voiam să vă mai întreb: e doar impresia mea sau fata asta, Lora, are o voce foarte mișto? Știți voi, din aia care face să ți se zbârlească părul pe mâini.

P.S. Alo, Profm-ule, știi că nu ai semnal pe toată Valea Oltului, da?

mihai_vasilescu_lora