8,831 cititori

Ăsta este Dumnezeu coborât pe Pământ

Preşedintele Mauritaniei, Mohamed Ould Abdel Aziz, stătea de mai bine de o oră în tribună și se uita cu silă la cele două echipe care se chinuiau să care mingea aia de la o poartă la cealată fără să reușească s-o bage în ațe.

Plictisit la culme, a căscat lung și apoi a început să se foiască de pe o parte pe alta. S-a perpelit ce s-a perpelit și până la urmă n-a mai rezistat. A ridicat mâna dreaptă şi scurt s-a înfiinţat un consilier:

-Aţi dorit ceva?

Mohamed Ould Abdel Aziz, fără măcar să se uite la el, latră scupiând vorbele cu dispreț:

-Zi-i lu’ ăsta care se ocupa de fotbal, Preşedintele Federaţiei, să vină la mine! Acum!!! Ai plecat?

Apare Preşedintele, tras la faţă, întrebându-se ce s-o fi întâmplat.

-Luminăţia Voastră doreşte să-mi ordone ceva?

Mohamed Ould Abdel Aziz se uită la el cu aceeaşi scârbă cu care te uiţi la o broască râioasă orăcăind de pe o balegă de girafă, îi trage o flegmă uşoară la picioare şi spune cu o silă nemărginită:

-Da, în secunda asta te duci şi opreşti meciul, că nu mai suport!

-Domnule Preşedinte, Sire, dar este finala Super Cupei…

-Băăă, mă doare în p*lă ce este!!! Te duci acum şi opreşti meciul, le spui să bată penalty-uri şi cu asta basta! Mai repede, până nu mă răzgândesc şi vă tai capetele la toţi, ‘tu-vă muma-n cur cu fotbalul vostru!

În timp ce Preşedintele se îndepărta în pas alergător, a mai tunat o dată după el:

-Pe sufletul lui Allah, să nu cumva să se bată mai mult de cinci lovituri că vă arunc la tigri, dupa ce vă tai boaşele în piaţa publică!

Apoi şi-a mormăit încet în barbă:

-Eu trebuie să mă ocup de toate în ţara asta!

P.S. Aveți știrea aici. După ce-am citit-o, dacă m-ar fi întrebat cineva ce-mi doresc cel mai mult în viață, i-aş fi răspuns că vreau să fiu măcar o zi în locul lu’ Abdel Aziz ăsta. E Dumnezeu, și mai multe nu.

mihai_vasilescu_mauritania

43 de păreri la “Ăsta este Dumnezeu coborât pe Pământ

  1. Vazuta pe FB! 🙂 Omul era imortalizat – ca toti colegii lui dictatori! – intr-o uniforma plina de zorzoane…. (desi nu mi-l aduc aminte pe Ceausescu cat a fost El Lider Maximo imbracat asa…ca a fost si general pe vremea lui Dej e altceva…). Era una sa fi avut nea Jiji echipa in finala acolo! 😀

    Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

  2. L.E.: Am vazut calendarul Pirelli 2016. Singura mea dezamagire e ca tantica blonda ( prima poza a lui Mihai – aia cu tanti cu paharul) nu e Kathleen Turner desi seamana grozav. Si, totusi, Natalia Voivodina (ianuarie) nu e deloc bau-bau!

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  3. Baiiii …. cat de tare este sa fii presedinte in Mauritania :))))) . Poate nea Mohamed Ould Abdel Aziz nu le prea are cu fotbalul ….ar face bine sa vina sa vada o partida pe-aici pe la noi , atunci sa vada el fotbal de calitate :)))) .

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  4. asta inseamna sa ai sange-n oua si-n instalatie 😀 si sa ti se rupa de reguli si alte cele….

    cateodata am si io apucaturi din astea….adica mi se rupe de reguli 😀

    Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

    • @nagaq, dictator pentru o zi, asta vreau cadou de ziua mea. :))))

    • Peste o tara care sa aiba ce anume drept principale caracteristici? Sa stim ce sa pregatim un an de zile!

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @VictorR, acişilea la noi. 😉

  5. Foarte tare ?Da ‘ la noi până i-ar veni lui Iohannis ideea asta…ce șanse sunt să curme suferința cuiva ??!!?

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @Corina, mno, Iohannis e ardelean, ar întrerupe meciul a doua zi. 🙂

    • Mulțumesc, aveam impresia că râd doar eu la glumele mele ??

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 1

    • @Corina, 😀

  6. Văzut știrea vineri la ‘neatza cu Răzvan și Dani. Am leșinat de râs mai ales la comentariile băieților. Se răsucește în mormânt nea Nicu pt că nu a avut așa o idee la meciurile Scorniceștilor 😀

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @diabolic, mai exista Răzvan şi Dani? Abia asta este o ştire. 😉

    • “Iezigstă” și încă bine în materie de rating 😛

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @diabolic, da, nu-mi vine să cred.

  7. Eu știu ce ar trebui să facă Abdel Aziz ăsta, ca să liniștească planeta…Pocnește din dește: ”Căutați-o pe Annie Leibowitz aia, are 24 de ore să refacă nenorocirea de calendar, cu toate ”bunăciunile” posibile…și să facă și un număr suplimentar, cu Michelle Obama!” Am zis!!

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  8. Trebuie sa recunoasteti ca omul a fost finut. Putea sa zica:” Stop! Aia din dreapta castiga, aia din stanga pierd, hai acasa ca se raceste mancarea!” sau “Albastrii, voi aveti prea multi chei in echipa. Jucatorii chei sunt prosti (stim noi cine are parerea asta, nu???), asa ca ati pierdut meciul. Pa!” sau “Ce e porcaria asta? Scoateti portarii, mai bagati cate 3 jucatori in fiecare echipa, dezumflati mingea si udati gazonul. Sa facem lucrurile mai interesante, ca ne plictisim p-aci.”
    Dar, nu! Omul doar i-a pus sa bata loviturile de departajare mai devreme. As zice chiar ca a anticipat ca asta va fi deznodamantul, ceea ce il face un fin cunoscator al fenomenului. Tot respectul pentru aceasta decizie.

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @Ionut, când eu spun că l-aş vrea vreo doi ani pe la noi pe aici.

    • @Mihai, nu stiu daca ar avea de lucru la noi atata timp. Cu atatea echipe in insolventa, falimentare, artificiale, cu atatia patroni in puscarie, cu stadioane fara aviz ISU, treaba lui ar fi de maxim 10 minute. “Cate echipe sunt? X. Cate au drept de joc in cupele europene? 5. Cate au stadion? 3. Cate au bani sa mai duca inca un sezon? 2. Care are echipament mai misto? Aia sa castige campionatul si restul trofeelor. ” Si a rezolvat problema.?? Radem noi si glumim, dar am vaga senzatie ca in curand o sa invidiem fotbalul din Mauritania.

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  9. tare! poate avea programare la lustruit costumul dupa si nu voia sa intarzie

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  10. Superb superb? si trei “salve de artilerie” in directia….ups cinstea voastra Prealuminateeee!!!!(sa nu-mi ia gâtul că o fi având si chelie?) ok, omul e șef daaaaa??? Omul face ce vrea “muschiul” lui? se vede dupa cum sta pe scaun ca e “boss de boss”? in legătură cu meciul, am vazut arbitri mai “nesi” decât Stăpânul Supercupei din Mafoamitania? invidioșiloooooor ați vrea sa fiți in locul lui?

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  11. Nenea Vasilescu, nenea Vasilescu, io cand o sa ma fac mare vreau sa ma fac Mohamed Ould Abdel Aziz!

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  12. Ha , ha ! Bine ca n-a ordonat executarea jucatorilor sau a arbitrilor .

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  13. Bine că azi iohanis nu a întrerupt operația… poate ieșea cu 3 mâini

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  14. Chiar azi le spuneam colegilor mei ca nu vad rostul Directorului. Adica noi facem tot si cand este el si cand nu este. Bine, recunosc: cand nu este plecam toti la ora 18.00 si mai e ceva: nu ne da nimeni directii d’an pulea asa. Dar ăsta din Mauritania…frate, ăsta chiar stie cu ce se “mananca” functia. Plm, se plictiseste la munca? Toata lumea acasa, ca m-am plictisit!

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  15. Poate incepea serialul preferat la tv… sau uitase mancarea pe aragaz 🙂

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  16. Pingback: mihai vasilescu blog | Tipul ăsta este tatăl lui Dumnezeu! Am râs cu lacrimi!

  17. În Mauritania are și prietenul ăla al meu trib…

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

Sus

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.