Aşa cum vă promiteam ieri, astăzi am un al doilea articol trimis de către un cititor. Este o opinie personală, directă şi destul de tranşantă vis-a-vis de prezenţa copiilor (altora) în perimetrul lui. Aşadar, luaţi de citiţi. Guest Post by M. Duran. 

mihai_vasilescu_copil_obraznic

Trăim într-o continuă evoluție, legi care ne reprezintă interesele, servicii îmbunătățite ce ne conferă un confort sporit în mediul și în societatea în care trăim, iar asta ne bucură. Dar, vedeți voi, există totuși un aspect destul de neglijat: copiii.

“Da’ ce ai, dom’le, cu copiii?” ar putea întreba unii. Vă spun dinainte că nu am nimic cu ei. Mă jur pe roșu și pe toate culorile curcubeului. Ba, dimpotrivă, îi atrag! Se pare că EI au ceva cu mine. Nu știu, fratemeleu, dar vin la mine mai ceva ca la dozatorul de înghețată. Și nu asta ar fi problema majoră, ci faptul că pur și simplu nu pot să mă bucur ÎN LINIȘTE de apa minerală pe terasă, de cina din restaurant, de șezlongul de pe plajă, de banca din parc, de zborul cu avionul, de filmul la cinema, de statul la coadă în supermarket, de apartamentul meu (fără să fiu nevoit să închid geamurile, cu riscul să rămân fără oxygen), ș.a.m.d.

Repet, nu am nimic cu copiii, dar tare aş vrea să știu cine a fost trend setter-ul în materie de parenting al secolului 21? Cine a fost nenorocitul ăla care a dat dreptul acestor pui de homo sapiens să îmi invadeze spațiul și dreptul la micile bucurii ale vieții? Sunt un adult maltratat, sub continuă teroare infantilă. De am ajuns să-mi fie rușine de mine când mă uit în oglindă și spun: “NU MAI SUPORT COPIII!!!”.

Da, dragi părinți, apreciez și respect dragostea care o purtați pentru odraslele voastre și buna intenție de a ne perpetua specia. Sincer. Nimic mai uman și mai natural în asta. Dar la mine, în calitate de adult fără copii cine se gândește? Eu, care am decis să amân acest proces cât mai mult posibil (din motive personale) merit eu așa ceva? Pentru că dacă îmi exprim nemulțumirea față de acțiunile spermatozoizilor evoluați, deseori risc să primesc o uitătură din aia de zici că sunt Bau-Bau şi replica standard: “Lasa-l, mă, că e copil…” Băi, am 32 de ani și tot las, dar ăștia nu se mai opresc din făcut copii, iar mie nu-mi rămâne decât să “las” în continuare. Şi mă sperie gândul acesta. Sincer.

Uneori, când văd câte un copil liniștit și cu bun simț, zău de nu îmi vine să mă duc la părinții lui și să le sărut mâna, pentru că au reușit performanța să-l facă pe acel copil să înțeleagă că oamenii mari sunt și ei oameni, cu sentimente și nemulțumiri. Şi că la un moment dat o să crească şi el mare şi va trebui să-şi înveţe proprii copii să coabiteze într-un mod plăcut cu cei din jurul lui, nu numai că sunt speciali și unici. “Cei mai speciali” si “cei mai unici”.

Nu știu dacă sunt eu un monstru sau rata copiilor răzgâiați, needucați, egoiști și nesimțiți este în continuă creștere. Până la urmă, ca să nu mă ascund după deget, o să zic pe bune: ce dracu de educație le dați copiilor de ajung în stadiul în care să nu mai conteze că pur și simplu DERANJEAZĂ oricât de mult ne-ar plăcea copiii? O musca sau un țânțar, dacă te sâcâie pe la urechi, le plesnești. Nici astea nu au discernământ și totuşi nu stă nimeni să zică “lasă-l, mă, că e doar un țânțar, nu știe ce face”. Ironic, nu? Acuma nu zic că încurajez violenţa, dar era un exemplu despre reacția firească și instictul  pe care un om iritat le are, pentru contrast. Ca să numai zic cum copilul ăla nu o să afle ce este aia responsabilitate și va ieși un dobitoc care crede că viața e roz și totul îi este permis. De aici până la infracţiuni mai este doar un pas foarte mic. în schimb, cu siguranță o să ştie că nu are voie să vorbească cu străinii, să nu bage degetele în priză și să se spele pe mâini. Cam puţin, nu credeţi?

Având toate aceste date, nu mă pot opri să nu mă întreb: adulții fără copii sunt oare în pericol?

Există vreo conspirație să fim eliminați? Pentru că n-am văzut nicio lege care să ne protejeze de acest fenomen. Normal, ăla care ar da o astfel de lege, care să ne ușureze traiul, ştie prea bine ce riscă. Ar fi imediat catalogat ca fiind un monstru insensibil. Și iată că până la urmă ne învârtim în cerc. Deci clar este ceva pus la cale, exterminare prin stress, neliniște, acte de vandalism infantil pe care nimeni nu ia inițiativa să le oprească.

Revenind la celebrul  “lasă-l, mă, că e doar un copil și nu știe ce face”, ei bine, am nesimțirea să va contrazic. Să-mi fie cu iertare, dar majoritatea copiilor din ziua de azi ȘTIU ce fac și o fac bine. Și vă zic și de ce cred asta. Să știi să folosești o tabletă cu jocuri, ai nevoie de ceva IQ în parametrii rezonabili și de niscaiva discernământ, corect? Eh,  şi ăsta e doar un exemplu. Atunci, CUM MANETA MEA nu știe copilul că ceea ce face e antisocial, atunci când merge la străini și îi agasează în mod intenționat și le urlă în creier, în timp ce părinții zâmbesc? Iar tu fierbi pe dinăuntru pentru că nu știi cum să le spui să și-l țină în lesă. Mda, asta voi decideți, eu am deja convingerile mele. Mai sunt acei copii care ți-o fac cu vârf și îndesat, apoi și își pun fața aia de nevinovați și de victime, iar când părinții nu sunt atenți îți trag un zâmbet diabolic.

Eu unul sunt de părere că viața fiecăruia dintre noi trebuie prețuită și merită să avem grijă de ea. Gândiți-va numai ce șanse mici sunt ca, dintre milioanele de spermatozoizi, tu să fii cel mai sprinten și să ai deosebita onoare să te transformi într-o ființă umană, în timp ce fraierii ceilalți s-au rătăcit pe drum pentru că n-au avut cauciucuri de iarnă. Așadar, prefer să mă bucur de propria-mi “veaţă” fără aditivi și fără stress. Atât cât pot, cel puțin. Dat fiind faptul că locuiesc într-o țară unde aproape totul e permis, probabil că sunt şi foarte expus fenomenului. Cu toate astea asta, nimeni nu dă dreptul niciunui copil sau părinte să-mi invadeze spațiul. Never!

Dar cum dracul nu e chiar atât de negru, am înțeles că, mai nou, patronii și organizațiile din domeniul HORECA vor să dezvolte un concept ANTI-MOTHERFUCKERS, unde adulții pot intra doar dacă-și lasă copiii la intrare, legați cu lesa. (Glumesc). Totuși, măcar într-unul din ăsta voi fi în siguranță și sigur îmi voi cheltui toți banii acolo, ca la lăutari, doar ca să încurajez conceptul. Îmi las și plasa la intrare, dacă este nevoie (pentru cei ce știu de vremurile dinainte de ’89). Voi fi primul la rând, mai ceva ca la coada de la iphone-urile nou-apărute. Așadar, încă mai există speranță.

Fie-mi iertată atitudinea, îmi plac copiii, iar ce am scris mai sus este ca la Discovery sau Crime Investigation Channel: DRAMATIZARE. Am cunoscut copii (puțini ce-i drept) cu care ți-e mai mare dragul să stai și să te joci sau să-i înveți lucruri, pentru că sunt raționali, conștienți, cu bun simț și frumoși în interior. Bravoi părinților care și-au făcut datoria și nu i-au lăsat să stea cu bona filipineză sau să caute pe Google “ce să faci când copilul…”.

Notă: Am scris acest articol cu intenția de a atrage atenția asupra fenomenului antisocial manifestat împotriva adulţilor fără urmaşi, iar copiii cu probleme medicale sau dizabilități nu fac subiectul acestui text.

sursa foto