Şi anume că despre trebuşoara asta nu se va mai auzi nimic. Fata o să rămână exact cu media de acum şi BAC-ul promovat. Pun pariu pe orice.

Despre ce este vorba? Pe scurt, pentru cei cărora le este lene să acceseze link-ul. Adina Duicu, fiica unui şmecher de Mehedinţi, fost preşedinte al consiliului judeţean, a intrat cu un telefon mobil în sala în care a susţinut proba de chimie a examenului de Bacalaureat. Un lucru normal de altfel, doar nu era să pună mâna să înveţe.

Numai că pe unul dintre colegii ei de examen l-au apucat panadaliile când a văzut că el s-a pregătit ca boul şi alţii intră fluierând cu telefonul ca să li se dicteze de afară. Aşa că a făcut o mică sesizare la Parchet. Ma rog, n-o mai lungesc, dacă chiar vă interesează aveţi link-ul mai sus. Cert este ca odată ieşită din sală, a început circul. A refuzat percheziţia, ba au mai apărut şi mă-sa cu sor-sa care au muşcat şi bruscat poliţiştii. Ca la România, de.

Când s-a apropiat de mașină, a scos telefonul de la brâu și i l-a dat mamei sale, moment în care polițistul a intervenit și a luat telefonul de la persoana respectivă. Persoana respectivă (n.r. – mama Adinei Duicu) l-a mușcat pe polițist de mână, l-a zgârâiat pe ochi. A fost nevoie să o imobilizeze pentru a înceta agresiunea, a intervenit şi sora fetei suspectate de fraudă și l-a pălmuit pe polițistul respectiv”, a precizat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți.

Înţelgeţi? Treabă bună, nu jucărie. În ce ţară pe lumea asta mai stă lumea la parlamentări cu poliţia? Ba-i mai şi muşcă, scuipă, zgârie, mă rog, ce-i vine omului mai la îndemână când vede uniformă în faţa ochilor.

Ei bine, după toatea astea care credeti voi că a fost finalitatea poveştii? N-aveţi nicio bănuială? Nimic, nimic, nicio idee? Ei, lasă, că vă scot eu din beznă.

Adina Duicu, fiica fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Mehedinţi Adrian Duicu, care a susţinut bacalaureatul la Colegiul Tehnic ”Dierna” din Orşova şi în cazul căreia au existat suspiciuni de fraudă, a obţinut media 8,75 la bacalaureat. (sursa)

Cum s-ar zice „câinii latră, caravana trece”. Au existat nişte suspiciuni, dar mărunte, cine se bazează pe ele? Poate i s-a părut poliţistului. Hai, dom’le, doar n-o să nenorocim viitorul copilului. În două săptămâni oricum n-o să-şi mai amintească nimeni. Şi altele de acelaşi gen, dacă vă sună cunoscut.

Și uite așa moștenitoarei familiei Duicu o să i se confirme încă o dată, de la vârsta ei fragedă si nu prea, că regulile și legile sunt doar pentru proști. Ceilalți, deștepții, se descurcă. Are tati bani şi influenţă pentru asta. 🙁

P.S. Sper să nu uit şi sa-mi mai aduc măcar eu aminte să întreb, din când în când, cum mai merge ancheta. Iar dacă totuşi investigaţiile se vor finaliza intr-un mod corect, o să-mi scot pălăria imaginară. Până una-alta, ţine cineva pariul?

mihai_vasilescu_adina_duicu
Adina Duicu – proaspătă absolventă a Bacalaureatului

Sursa foto – profilul de Facebook al proaspetei absolvente.