15,960 cititori

Se pare că dresurile sunt noii blugi

Care dintre voi n-ați auzit măcar o dată vorba aia cu “blugii au măritat multe femei”? Și sper că știți c-au existat o grămadă de cazuri în care exact așa s-a întâmplat, sper că nu sunteţi naivi s-o considerați doar o vorbă-n vânt. Nu există femeie care să nu ştie că o pereche de blugi ce poate să-ți “scoată” fundul exact atât cât trebuie, başca să-i lungească picioarele, face minuni. Prima impresie contează, da? Nu de alta dar, odată daţi jos, puțini mai sunt masculii care stau să facă aproximări vizuale. Au altă treabă ca să zic aşa.

Dăcât că reprezentantele sexului frumos s-au prins că mulți bărbaţi nu mai pot fi păcăliți chiar atât de ușor și-au schimbat tactica. Au renunțat la blugi și-au trecut la rochițe sau fuste. Dar cum naiba faci cu fundul și picioarele pe care numai blugii știau să le corecteze? Păi cum să faci, tragi pe tine o pereche de dresuri care “adună” la un loc tot ce se revarsă pe unde nu trebuie şi mai ales când nu trebuie.

Dacă nu mă credeți, uitați-vă în jur. Sunt patruj’ de grade afară și o să vedeți o grămadă de femei purtând dresuri. Eram alaltăieri în tramvai, pe o căldură înfiorătoare, lângă mine călatoreau două purtătoare de ciorapi d-ăștia. Și, dacă e să mă iau după pungile cu pachețel de prânz, niciuna dintre ele nu părea că lucrează în top-managementul vreunei corporații unde dresscode-ul este obligatoriu și strict (deşi eu cred că pe patruj’ de grade până şi corporaţiile o lasă mai uşor). Mai degrabă, aș fi zis că adoptaseră tactica asta nouă de învăluire, cu dresuri.

Pentru că, la cum le cunosc eu pe îndărătnicele astea de femei, singurul motiv pentru care ar îndura suplicii de neimaginat este aspectul fizic. Una n-ar purta dresuri pe caniculă doar să-i iasă ciorba mai bine. Dar când e vorba de cum arată, poţi să le strângi în menghină că n-ai să scoţi un suspin de la ele. Şi nu glumesc, aţi încercat vreodată să vă epilaţi cu ceară? Păi numai o candidată la măritiş poate îndura o asemnea tortură de bună voie.

Prin urmare, cred că deducţia mea este logică și imbatabilă, singurele explicaţii viabile pentru care cineva ar purta dresuri pe vremea asta sunt două: nişte grăsime sau celulită depusă pe unde nu trebuie, ori olecuţă de păr crescut pe picioare.

Aşadar, băieți, atenţie sporită! Eu aș fi mai mult decât circumspect, în locul vostru, dacă afară sunt de la treișcinci de grade în sus și tipa cu care trebuie să vă întâlniți după muncă poartă o minunată pereche de dresuri negre. Să nu ziceţi ca nu v-am spus.

P.S. Nu exclud varianta să fiu eu dobitoc şi să existe o cu totul altă explicaţie. Ba chiar mi-ar plăcea să mă înşel de data asta. Nu de alta dar vreo două-trei tipe, dintre cele pe care le-am observat purtând dresuri zilele astea, erau chiar drăguţe.

mihai_vasilescu_dresuri

 

sursa foto

123 de păreri la “Se pare că dresurile sunt noii blugi

  1. Mai e o explicație, aflată de la sursă. Aceeași curiozitate am avut și eu așa că am purces la o întrebare directă. Răspunsul: nu sunt bronzată, am picioarele albe, până merg la plajă port dresuri. Q.E.D.

    Comentariu beton! Thumb up 34 Thumb down 0

    • @Gigi, deci din aceeaşi categorie, dresuri în loc de blugi. 😉

    • poate le „bat” papucii măi Mihai ^_^

      Îţi place sau nu: Thumb up 7 Thumb down 0

    • @C., și zici că nu se mai simte cu dresuri?

    • Da, şi eu mă mai chinuiam cu dresuri pe căldură din acest motiv, dar de mulţi ani folosesc cremele autobronzante. Mi se mai întâmpla şi pe motive de neepilat, dar de nişte ani buni am înlocuit epilatul cu ceară cu aparatul Braun. Aşa că acum mă simt sexy fără chinuri din categoria “rabdă baba la frumuseţe” 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 8 Thumb down 0

    • Hidden due to lowcomment rating. Click here to see.

      Lumea zice că aberezi. Thumb up 0 Thumb down 19

    • Citind raspunsul lui Gigi cu voce tare, nevasta-mea se trezeste cugetand prin camera: “las-o mai bine sa-i puta … pestele”.

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  2. Hidden due to lowcomment rating. Click here to see.

    Lumea zice că aberezi. Thumb up 0 Thumb down 18

  3. Exista un dress-code intradevar.

    Ideea e ca atunci cand femeile poarta fusta (femeia se gandeste la aspect cum ti-o verifici tu zilnic) vor expune piciorul. Iar piciorul trebuie sa arate impecabil. Daca nu arata asa trebuie corectat. Si asta se face cu ciorapul pantalon.Sau….poate nu numai….

    Mai exista ciorapi cu adeziv. Care “repara” imaginea piciorului si nu sufoaca :)))) organu. Ca e pantalon sau adeziv …….nu poti sti. Dar …vezi tu? Nu stii ce se afla mai sus de linia fustei , decat daca iei femeia si o intorci cu roatele in sus , sa te uiti sa te convingi.

    SI inca ceva. Cum tu iti pui OBLIGATORIU cravata la costum bisnis , asa sunt dresurile la taior. Nu poti avea o tinuta biznis la femeie , fara dres. e ca si cum te ai imbraca tu in costum cu pantaloni scurti. :))))

    Comentariu beton! Thumb up 50 Thumb down 2

    • @meshterutoda, nicuna, dar NICIUNA dintre cele pe care le-am văzut nu părea genul de business-woman. Man, două erau în tramvaiul 5, ca să ne înțelegem.

    • Extinde si tu exemplul. E vorba de picior. Culoarea dresului mascheaza tot. Asa ca e …eficient. Decat sa stai la epilat sa dai cu 5 lotiuni , tragi un dres si ai rezolvat.Un dres mai opac mascheaza si un par de 0.5 cm :)))))) . Psihologic vorbind e un semn de stima scazuta de sine.Daca i-ai spus uneia care poarta dresuri pe 40 de grade, ca vaaaai ce nashpa iti staaaa …ai distrus-o. :))))))

      Cum ar fi NORMAL????: Un short , un tricou , o pereche de ochelari eventual. E mai bine ca un potential “agatzat” sa iti vada petele, vanataile, si alte vergeturi… Se va obisnui din prima cu ele. Astfel nu va mai face stop-cardiac in pat cand te-o dezbraca. In alta ordine de idei, ca femeie, cel putin, e mai rentabil sa arati imaginea reala.

      Comentariu beton! Thumb up 14 Thumb down 1

    • @meshteruyoda, da, tu zici asta pentru că ești bărbat. Dar ia uite la @Miki câte alte motive a găsit. :))))

    • Hai mai, ca explicatii gasesc ele…

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 1

    • Eu as merge cu pantaloni scurti la costum insa sotia are niste fixuri ca trebuie sa mor de cald!

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  4. 1. Fii puitn atent si cu ce sunt incaltate. Daca au pantofi, e obligatoriu sa aiba dresuri, ca nu merge in picioarele goale.
    2. Exista si dresuri de compresie, pentru cele cu circulatia proasta. Se mai numesc si medicinale si sunt de la 30 den in sus, adica sunt chiar groase, ba chiar foarte groase pt vremea asta. Dar sunt medicinale si chiar isi fac treaba, ca fiind parte a unui tratament bine pus la punct.
    3. Daca par sa arate super bine cu dresurile alea, inseamna ca au bani :). o pereche de genul ( modelatoare sau de compresie) costa de la 100-150 lei in sus. Si crede-ma ca daca ti se duce firul la o pereche ” de un milion” chiar ca iti strica ziua. Si tre’ sa ai bani de alta.
    4. Corporatistele au obligatoriu pantof inchis si dresuri chiar si pe vremea asta, iti zic sigur ca de la acel minunat cod vestimentar nu se abate nimeni, indiferent de cate grade sunt afara.
    5. Mai sunt si adeptele “detoxifierii” cu dresuri :)))). Exista pe piata, niste dresuri ‘cu aloe vera” care promit detoxifiere si reducerea stratului de celulita. Pur si simplu trebuie sa-i porti 24 de ore si sa-i speli fara sapun , doar cu apa ca sa nu distrugi “stratul de aloe” :)))). Nu vreau sa ma gandesc ce s-ar intampla daca o adepta a acestui nou curent de detoxifiere nu are mai mult de 2-3 perechi…. pe care sa le poarte alternativ…
    6. Si bineinteles dresurile modelatoare asa cum ai zis si tu. Dresuri care, daca sunt de o calitate foarte buna, adica au foarte multa Lycra in compozitie , fac minuni cu ridicat fesele, tras burta si strans pulpele. Alea chiar sunt magice.
    7. Da’ fete cu platforme, dresuri si pantaloni scurti de blugi ai vazut? Am iintrebat-o pe una odata de ce dracu poarta dresuri la sandale si mi-a zis ca ” e trendy” si “e o Lady” si ca nu sta cu piciorul gol…. vorba americanului.. ” a lady my ass”

    Comentariu beton! Thumb up 49 Thumb down 1

    • @Miki, desigur, numai că eu n-am văzut nimic din toate astea. :)))))

    • Am văzut şi eu multe cu sandale şi dresuri şi mi se pare aiurea, se duce tot farmecul sandalelor, care-ţi dau senzaţia de libertate a piciorului, plus că par a fi din acelaşi film cu papucii de plajă purtaţi cu şosete. Dar înţeleg acum că nu sunt eu la curent cu trend-urile 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 8 Thumb down 0

    • @ileana cosanzeana, dap, mai degrabă m-aș sinucide. :))))

    • Am auzit ca si la barbati e fashion pantoful cu varf ascutit purtat lejer la un trening. Musai cu soseata halba. Aa… alba.

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • Miki,
      1. pentru pantofi s-au inventat acei nici nu stiu cum sa-i numesc, hai sa le spunem cipicei lycra, care nu se vad din pantof.
      2. corect.
      3. vezi mai sus.
      4. da, corporatiile au dress code obligatoriu, dar o sa-ti spun un secret: pana si cele mai indracite politici corporatiste mentioneaza ca de la o anumita valoarea a temperaturii, angajatele pot renunta la strictetea dress code-ului, cu anumite limite, biensur. Ai ghicit, aici intra si fara dresuri.

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  5. Sora-mea lucra acum doi ani intr-un loc in care aerul conditionat era fixat la 15 grade. De obicei isi lua haine de schimb la ea, dar i s-a mai intamplat si sa plece in ciorapi cand afara erau 35 de grade. In rest, cred ca frantuzoaicele nu vor sa se marite, n-am vazut o singura pereche de dresuri de cand cu canicula asta :))

    Comentariu beton! Thumb up 13 Thumb down 0

    • @zana-carabina, sor-ta pare excepția de la regulă. 😀

  6. Sunt la metrou, mi-ai dat de lucru.:))))

    Îţi place sau nu: Thumb up 8 Thumb down 0

    • @Madalina Isac, chiar te rog să-mi zici dacă ai văzut și tu vreuna. 🙂

    • Pff, n-am reperat niciun dres. M-am ales in schimb, cu doua piscaturi de tantari pe picioare. Poate daca purtam ciorapi, scapam teafara. La naiba! :))

      Comentariu beton! Thumb up 14 Thumb down 1

    • @Madalina Isac, pe mine ma înțeapă bestiile alea prin blugi și tu voiai să scapi purtând dresuri? Ai unii de metal?

    • Vreau sa vb in privat te rog!

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 1

  7. Cu dresuri poți obține multe chestii:
    -Dragă, vreau să-mi iau o zi liberă, dar sunt sigură că șeful n-o să-mi dea.
    -Poartă dresuri.

    Dar oricum, până acum n-am văzut prea multe cu dresuri, abia dacă văd una pe zi. Văd multe în pantaloni scurți și foarte mulați, sau în fustă.

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @Ashu, vezi și în dresuri dar nu le bagi în seamă. Ești prea ocupat cu cele în pantaloni mulați. 😉

    • Poate să fie și asta. 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @Ashu, garantat. Desprinde-ți privirea de pe cele la care te uiți tu și aruncă o privire în jur. 😀

  8. La faza cu epilatul, ai dreptate… Am incercat sa ma “fac” la subrat cu epilatorul nevesti-mii. Sa zica mersi ca nu l-am aruncat pe geam!

    Comentariu beton! Thumb up 21 Thumb down 1

    • @vasilecool, ești copil. Încearcă și cu ceară, după care mai vorbim. :)))))

    • Sau crema Veet in zone genitale ……. 2 ani mi-a luat sa se duca arsura … pff

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @George, eu folosesc Farmec și sunt ca un bebeluș. 😛

  9. Câte mai învață omul cu ajutorul blogului tău!
    Parol, asta cu “blugii au maƒritat multe femei”, nu am auzit-o nicicând, atât mai puțin știam câte poate drege dresul. 🙂

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 11 Thumb down 2

    • @lectorarumana, eh, cine nu are bătrâni să-și cumpere. 🙂

  10. Ar fi de ajuns 10.5 milioane dolari de ieri?
    Sau facem cheta? 😛

    Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

  11. Ciorapii ca ciorapii, dar ce zici de alea la care, de sub fustă sau rochie, ţișnește o pereche de iegări de toată frumuseţea? Normal, tot la 40 de grade…

    Comentariu beton! Thumb up 13 Thumb down 1

    • @krantz, după mine, sunt în aceeași oală.

    • Nu, îmi pare rău Mihai, dar nu pot fi de acord cu tine, sunt totuşi categorii diferite, cele cu fuste sau rochii cu ciorapi arată mai elegant, pe când cele cu iegări pe sub fustă sau pantaloni scurţi mi se par kitsch-oase, sorry 🙂 În plus, am impresia că motivul celor cu iegări este că li se pare cool aşa.

      Îţi place sau nu: Thumb up 9 Thumb down 0

    • @Corina, păi şi pentru coolness trebuie să sufere, nu?

    • …. de acord.

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  12. :))) nici eu nu pricep de ce tre’ sa înduri atata, cand poti sa tragi o rochie vaporoasa lunga si ai scapat de grija. Si nu se vede nici par, nici celulita( in limita bunului simt ) , nici vanatai , etc.

    Comentariu beton! Thumb up 13 Thumb down 1

  13. Frățică, să vezi tinerelele ce poartă, dracu’ știe dacă sunt dresuri sau iegări, colorați în fel și chip sau dungați și pedeasupra blugi tăiați la baza bucilor, de-ți vine să leșini și nu știi dacă e din cauza lor sau de la căldură 😀

    Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

    • @diabolic, ăia-s altceva. Sunt la modă și merită să suferi pentru ei. :)))

    • Băi nene, io nu suport nici plasa aia de bermude sau de la șort și alea poartă, cel puțin, 2 straturi de textilă. Cum dracu’ nu se opăresc?!?!!?!

      Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

    • @diabolic, exact asta mă întreb și eu.

    • Ca n-au oo… d’aia.

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 10 Thumb down 1

  14. ochii vad , inima cere….zi linistita sa ai

    Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

  15. Cam ciudate alegeri! Norocul meu că nu port fuste. 🙂

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  16. Dupa experienta cu Madonna cred si eu ca iti pui tot felul de intrebari 😀

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  17. Mihai, de la 9 dimineata de cand am citit scrierea si pana acum mi-am tot caznit neuronul ce sa iti raspund. Acum am si eu o supozitie: daca le-asteapta vreun fetisist (acasa sau la servici, no matter)?

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @Victor, înseamnă că sunt mulți fetișiști d-ăștia. 🙂

  18. Am postat dar nu vad ce-am postat! 🙁 Ajung in spam?

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @Victor, da, erai în spam, dar nu știu de ce. Te-am recuperat. 😉

    • Multam mult. Mai, o sa razi dar poti sa stai linistit ca intr-adevar sunt destui de-astia. Poate nu e cazul azi, dar sunt!

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @Victor, și le obligă să moară de cald, am înțeles. :)))

  19. Mai exista o scuza… cele care se oparesc fara ciorapii respectivi. Stiu ca suna ciudat dar unele au picioarele putin cam apropiate sau putin cam groase pentru a merge dezbracate pe sub fusta mai ales la temperaturi perverse.

    Îţi place sau nu: Thumb up 7 Thumb down 0

    • @M.F., sună logic. Dar nu te opărești mai rău cu dresuri?

    • Ideea la picioarele apropiate e ca apare o rana de la frecare…. cu ciorapi te incalzesti peste tot dar nu faci bube (sper).
      Dar probabil majoritatea femeilor care poarta dresuri pe caldura sunt aceleasi care poarta balerini pe zapada. Apropo de asta am vazut o duduie cu ghete d-alea blanoase (gen ugg) in ultima saptamana din iunie….si nu cred ca isi cauta sot, poate vreo ciuperca la picioare.

      Comentariu beton! Thumb up 13 Thumb down 1

    • @M.F. p-asta cu ghetele o înțeleg. E chestie de coolness. 😉

  20. Ai dreptate pana la un punct…eu nu as pune dresuri pe caldura asta nici moartă. ..dar si e un dar timid:ai defecte:celulita, vase sparte,picioare groase sau prea subțiri (numeni nu i perfect…si voi barbatii aveti .nu le înșir ca nu i frumos :D)…poti pune o rochiță vaporoasa,o fustită lunga,medie ….dar nu te chinui ptr un măritiș. ..nu merită! :)))

    Îţi place sau nu: Thumb up 5 Thumb down 0

    • @Vio Carmen, acu’ n-o mai lua și tu exact cum am scris. Am exagerat un pic cu măritișul. Ideea este că se coc pe căldură ca să arate bine. Sau mai bine.

  21. Sunt de aceeași părere! Pot pune ceva pantalon mai subțire sau o rochița pana la genunchi. Nu vreau sa îmi închipui de fierbințeala e pe la ele pe acolo .
    Pentru bărbați e mai calumea sa își închipuie ca ar fi cu ceva portjartier tipa.
    PS: iar ai băgat-o cu mega!

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  22. Pe asta cu blugii acum o aud prima dată! Eu cam urăsc dresurile, chiar dacă imperfecţiunile fizice s-ar cere ascunse. Mai bine sub un pantalon larg…
    Iar de epilat, să știi că ne epilăm și după măritiș, nu doar câtă vreme suntem “candidate”.

    Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

    • @Denisa, ar fi culmea să nu vă epliaţi. Eu nu vorbeam aici despre toate femeile. Ci numai despre cele care se chinuie purtând dresuri. Şi mă gândeam că trebuie să fie o miză banană ca să te chinui aşa. 😉

  23. Man, uite cate problem aveti voi, “aia” ramasi in tara, sarmanii… Aici, umbla bajetii astia in costumele lu’ Adam, fara probleme si, daca dai o tura pe malu’ Nilului, nici ele nu au niico treaba cu hainele…vezi, avantaj ca nu a auzit nici dracu de dresuri pe aici…sa stii ca, abia acum m-am prins ce lipseste .. poate ma apuc de import..cine stie?

    Fain postul, sa stii ca mi-a placut mult. pacat ca vin in tara ceva mai incolo, cand se duce caldura, off….numai ghinioane, mai Mihai…:))

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • @Sorin, da, sunt un ghinionist de speriat, nu altceva. :)))

  24. Scuze pentru toate greselile..oboseala, degete groase si taste micute…sorry

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  25. Man, am uitat esentialu’, bre..azi a fost ziua independentei la bastinasii astia…mai frate, nu ai vazut in viata ta ce manifestatii de strada, ce cantece, ce bucurie pe ei…is rupti in cur de foame, dar azi au uitat tot si au dansat de te cruceai…sa vorbesc de costumatie??? Neaaah. A fost misto…. un drum de 45 de minute intre doua baze s-a transformat in 3 ore, la o caldura de 48 de grade la umbra…super…

    Îţi place sau nu: Thumb up 5 Thumb down 0

  26. Mai Mihaita, cata invidie simt eu in randurile astea…ce rau esti, bre. De la caldura ti se trage??? Recunoaste ca nu e nimic mai misto decat sa stai cu o demoazela din astea, la o terasa, vreo doua ore, sau sa va plimbati pe caldura, prin soare, ca doi porumbei. Odata ajuns acasa (la ea sau la tine, daca e curat), cat de inaltator e momentul in care reusesti sa ii tai/rupi cu dintii/sfasii/ dresurile alea…ai????? Haideeeeee, Man, fii sincer….:)))

    Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 1

  27. Cu greu suport dresurile oarna pe sub fuste
    ca mi s-o revarsa si mie una alta asta e cand bag sarmaua sunt constienta ca se pune
    nu umblu in fuste scurte sau pantaloni scurti pe strada nu bluze cu vedere la sunci dar da-l dracului de dress pe 40 grade
    mai bine o rochie lunga si larga sa circule bine aerul ca si daca faci sauna doar pe portiuni nu ajuta decat la imputit

    Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

  28. ceva

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  29. Io zic dres la ciorbă.. adică îi bat un ou, adaug și verdeața..
    Fir-ar-ai dracu de ștrampi, cum dracu să porți vara așa ceva… pute dracu între picioare de mori, am încercat o singură dată prin 1994, de atunci PAAA!
    Nici iarna nu suport, sunt sintetici, te mănâncă piciorul, transpiri…
    Cea mai corectă măsură (pe barosăneală) este epilarea plus o pedichiură făcută ca la carte.:-)))

    Îţi place sau nu: Thumb up 5 Thumb down 1

  30. Damned if you do, damned if you don’t…

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @MeDodo, hai, mă, n-am azit pe nimeni să se plângă pentru “if you don’t”. 😉

  31. Bărbații ăștia! Mereu atenți la …picioare ?

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • @simona, nuuu, de fapt noi ne uităm după suflet, dar al naibii nu se vede din prima.

  32. Eu personal, am problema ca ma irit pe interiorul coapselor din cauza căldurii. Niciodată nu m-am gândit sa port dresuri, din cauza căldurii îngrozitoare, dar poate cele care sunt in aceeași situație cu mine au găsit asta drept soluție. 🙂

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @Simona, ăăă, adică sunt 45 de grade afară și porți dresuri IMPOTRIVA căldurii? Ceva nu se leagă în capul meu.

    • Ca sa nu li se frece picuioarele unul de altul. Atunci ori porti pantaloni, ori dresuri. E valabil mi ales la rotunjoare..

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • picioarelr*

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @GabiI, mai încearcă o dată. A treia oară o fi cu noroc. :)))))

    • @GabiI, măcar trei dintre toate cele pe care le-am văzut, nu erau rotunjoare deloc.

    • Sincer sa fiu, nu ma consider rotunjoara, dar pana acum, orice fata pe care am cunoscut-o, are problema asta in timpul verii. Ca unele vorbesc despre asta sau nu, e decizia lor. Si tu dacă ai purta odată fusta, in loc de pantaloni, probabil ai avea aceeași problema 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • Nu nu nu. Eu una, de la caldura, transpir pe interiorul coapselor, si ma irit foarte tare. Crede-ma ca as îndura orice altceva, numai nu senzația aia. Ce-i drept, eu vara nu ma risc sa folosesc transportul in comun, așa ca din taxi si pana la clădirea cu aer condiționat, nu-i lung drumul. Deci ar fi oarecum convenabil pentru mine

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • @Simona, bine, bine, te cred, dar tu esti doar o exceptie.

  33. :)))) am ras sa mor. Tu ai ceva cu noi???? Pana sa-mi raspunzi la intrebare hai sa-ti spun o intamplare. Eram in facultate si aveam o gasca de fete si baieti. Unul dintre baieti o placea pe una Adina. Si o curteaza el o vreme pana cand Adina ia decizia sa fie cu el. Adina era colega cu mine de camera si niciodata, dar niciodata nu se dezbraca in camera cu lumina aprinsa. Noi toate fetele eram intr-un dezmat acolo, asta nimic. Ne-am pus noi tot felul de intrebari pana cand am obosit si al lasat-o in ale ei. In seara in care baiatul asta a avut intalnire cu ea, ea s-a imbracat ca de obicei la baie. Bai frate si vine asta a doua zi si ne spune ca atunci cand a dezbracat-o, ca sa se apuce de “teme”, lu’ asta i-au cazut din dresuri niste bucati de vata :))). Nebuna, avea niste complexe legate de picioarele ei si isi retusa complexele (parantezele mai exact) cu vataaaaaa. Intotdeauna purta pantaloni si dres pe. Sub pantaloni. Baiiii, nu stii niciodata cum te pacaleste o femeie :))))). Radu, asa îl chema pe tip, ne intreaba a doua zi daca menstruatia curge pe la genunchi, ca aia avea vata pusa acolo. Un paliu si asta :))))))

    Îţi place sau nu: Thumb up 5 Thumb down 0

    • @Elena, ahahahaha. Scuze, nu trebuia să râd. Săraca, e nasol, mă.:)

    • @Mihai, e ok. Acum e maritata si are si copii. Si-a gasit un asistent medical care stie exact la ce se foloseste vata :))).

      Îţi place sau nu: Thumb up 8 Thumb down 0

    • @Mihai, ahahahaha. La ceeeee?

    • @Mihai, la injectii :)))))

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  34. Am văzut câteva exemplare și eu și chiar m-am întrebat cum naiba suporta când mie în fusta (și aia scurta- epilată corect, pedichiura perfecta, sa ne intelegem :d) îmi venea sa berbecutez de cald…Dar eu cred ca ele vor sa se înscrie la un concurs gen Survivors și asta e un test de rezistenta…ca altfel nu-mi explic.

    Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

  35. Intrebare: cand erai gras si stateai in chiloti in casa, nu te frecai intre picioare? Asa se intampla si la femeile care nu au 40 de kg sau au coapsele mari. Daca ai dres nu te freci, nu te lipesti si e foarte comod mai ales daca ai si ceva sandale/pantofi care te pot strange dupa ce stai in caldura, in picioare.
    Bine venit articolu’, mi-am.amintit ca tre’ sa-mi mai iau niste perechi 😉

    Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

  36. Intr-o lume superficiala, doar superficialele se marita :))) 😀 Daca iesi pe strada imbracat normal, lumea iti va judeca imperfectiunile, te vor critica si analiza mai rau ca cei care recruteaza modele de fashion. Daca incerci sa te integrezi in standardele lor, iar nu e bine :)) e funny cum unii iti ofera credit doar daca arati pe placul lor, dar daca nu te incadrezi in standardele impuse: nu meriti respect. Poate deaceea unele domnisoare au complexe si poarta blugi pe sub fusta :))) (glumesc la faza cu blugii). Apropo in ce corporatii este impus dress code: dres+fusta+pantof? Nu de alta dar eu in Romania am lucrat de 3 corporatii, doua dintre ele se incadreaza in cercul corporations mamut (adica foarte populare, mari, etc) si ma imbracam ca ultimul hipiot (hobo :))) ).
    Bafta!

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  37. Vreau sa fiu de partea ‘noastra’ desi nu ma aflu in categoria asta. V-ati gandit ca afara sunt 40’j dã grade, si in birou 18? Asta e motivul pentru care eu, pe caldura asta port uneori pantaloni. Cand imi iau inima-n dinti si port rochita…imi asum gradele din birou

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @Ioana, dacă tu ai 18 grade în birou, io îmi tai… ăăă… mâna.

    • Nu o taia ca mai ai nevoie de ea!!..(cred). Ai inteles ideea ca e frig. Aici voiam sa ajung. Au fost si 18 grade (in sali de sedinta)..dar in general, e rece

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  38. Cum ma? In noiembrie anul trecut, spre sfarsit, fiica-mea (16 ani la activ) voia sa mearga la nu-stiu-ce-bal al nu-stiu-carui-liceu. Dupa ce ca mi-a frecat ridichea cu tinuta, cu pantofii, cu pregatirea, de ziceai ca se marita, nu alta, a venit cu o idee noua: ca nu-si ia ciorapi (si credeti-ma ca nu i-am zis sa-si ia din aia de lana, tricotati de bunica), ca NU SE POARTA!!!!! Pe bune? Cam ce ar trebui sa se se poarte la 3 grade (atatea erau la sfarsitul lui noiembrie in Bucuresti)? Cistita? Turturii? Injectiile cu penicilina?

    Oricum, atunci m-am simtit foarte #outoffashion si #veryold Sa inteleg ca a revenit moda cu ciorapii, acuma, vara? Or eu is dusa, ori nu stiu ce sa zic….

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

Sus

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.