Am un număr tembel la picior: 41 şi jumătate. Da, bine, am auzit absolut toate glumele pe acest subiect, inclusiv pe cele despre legătura intrinsecă dintre numărul de la picior şi lungimea penisului pe care-l deţin. E ok, m-am obişnuit cu privirile condescendente ale celor care află cât port, o să-mi duc în continuare, cu demnitate, “handicapul” dimensiunii reduse. Ştiu, ştiu, oricum n-o să vă abţineţi, aşa că aveţi liber la poantele cu “ai pula mică”.

Gata, ati terminat? Atunci să revenim. Spuneam că port numărul ăsta absolut tâmpit la încălţăminte. Ce este în neregula cu el? Pai cam nimeni nu-l produce, aşa că sunt nevoit să-mi cumpăr 41 sau 42, dar niciodată nu ştiu dinainte ce-o să mi se potrivească. Nu ştiu cum staţi voi cu norocul, dar pentru mine este absolut clar că, dacă-mi comand ceva de pe vreun site, şansele să-mi vină sunt undeva spre minus infinit. Serios, am păţit-o de vreo patru ori. Nimic din ce mi-am luat nu s-a putut purta. Ori mă strangeau de-mi venea să-i decupez ori erau adevărate “şalupe” care-mi clempăneau în picioare. Dar s-o “nimeresc” măcar o dată, exclus. Şi asta în condiţiile în care singurele mărci de încălţaminte sport pe care le-am purtat, în ultimii ani, au fost Puma şi Adidas. Adică mărci de la care te-ai aştepta la un calapod uniform şi întodeauna echivalent cu numerotaţia europeană. Ei, aş.

Dar care o fi explicația? Ok, am înţeles cムproduc în locuri diferite, însă nu numai că numărul 41 de la Adidas nu este la fel cu numărul 41 de la Puma, dar de cele mai multe ori, nu sunt identice nici măsurile aceluiași brand. Oare de ce nu existムun standard care să se respecte pentru toate liniile de producţie? Adică 15 centimetri nu sunt la fel în orice colţ de lume i-ai măsura?

Bine, nu-i exclus nici să fiu eu din calea afară de pretenţios, cert este că orice mi-aş cumpăra trebuie să-mi vină ca turnat. Adică pe banii mei, aş cam vrea să mă simt şi bine cănd îi am în picioare. Harfe, ştiu.

Zilele trecute mi-a trimis un prieten link cu niste Puma pe care voia el să şi-i cumpere. Doar aşa, ca să-mi dau şi eu cu părerea. Adică ăştia:

mihai_vasilescu_puma

Frate, a fost dragoste la prima vedere. Primul, singurul şi ultimul gând care mi-a trecut prin cap a fost: mor cu zile, dacă nu-mi iau şi eu o pereche din ăştia. Dar cum mă-sa mare fac? După cum tocmai vă ziceam, să-i comand direct de pe site-ul respectiv era exclus. Mai bine aruncam banii pe fereastră cu mâna mea. Aşa că singurul lucru care-mi mai rămânea de făcut, era s-o iau la picior prin magazinele din Bucureşti, în speranţa că-i voi găsi. Ceea ce am şi executat.

Nu vreţi să ştiţi în câte locuri am fost. Dupa cum, nu vreţi să ştiţi nici în câte magazine am intrat şi am ieşit exact la fel cum intrasem, cu mâna goală. Principalul motiv ar fi că pe niciunde nu aveau acest model la vânzare. Şi vorbim despre magazine care vând exclusiv produse Puma, da? Nimeni, nicăieri, nu-i adusese pe aştia care-mi plăceau mie.

La un moment dat, chiar m-am dat bătut şi am început să caut vreun model, cât de cât asemănător, de la alt brand. Şi am găsit ceva aproape identic, de la Adidas. Fericit, m-am instalat pe-un scaun şi m-am pus pe probat. Numai bine că mi-a trecut bucuria instant. Numerele 41 şi 42 mă strangeau de-mi ieşeau ochii din cap. Am cerut şi un 42 jumătate. Ghici ce? Îmi erau mari. Nu glumesc, deşi aşa pare. Dar acolo, în magazin, îmi venea sa mă arunc pe geam.

Cu nervii la pământ, am făcut un ultim efort de voinţă, m-am urcat în maşină şi m-am dus la ultimul magazin Puma pe care-l mai ştiam. Cel din outlet-ul de pe A1 (deşi îmi jurasem să nu mai intru în el). Iar aici, după un tur de incintă, exact când mă pregăteam să ies înjurându-mă în gând că mi-am încălcat promisiunea, i-am văzut într-un colţ. Pe ei:

mihai_vasilescu_puma2

Ah, să nu vă imaginaţi că a fost aşa simplu, văzut, plăcut, cumpărat. No fucking way! A reînceput bălciul cu probatul.  De data asta in ordine inversă, de la mare la mic. Când am ajuns la 41 ne-am oprit şi n-am avut cum să-i încerc De ce? Patruşunu nu avem pe stoc, mi-a zis sec băiatul de acolo. Doar că el nu mă cunoştea pe mine. M-am apucat să scotocesc printre absolut toate cutiile cu modelul ăsta. Şi am găsit-o. Era una singură pe care scria “41”.

Băbăiete, aşa bucurie nu mai trăisem de când a luat Steaua ultima oară campionatul. Mai aveam un pic şi ţopăiam prin magazin. Până am deschis cutia şi am văzut că era un singur pantof în ea. Lasă, îmi zic, celălalt trebuie să fie pe aici, precis este cel expus pentru probat. Aiurea, nici gând, celălalt nu era nicăieri. Cu lacrimi în ochi (şi avănd în gând dorinţa nemarturisită de a mă da cu capul de un perete) l-am trimis pe băiatul de la raft să-l găsească şi i-am sugerat să nu mai vină, dacă se întoarce fără. Cinşpe minute mai tărziu apărea cu el în dinţi. Trebuia să se spargă şi ghinionul meu odată şi odată, că altfel tâmpeam.

Deci, ca să încheiem, că şi aşa m-am lungit prea mult. Cum îţi cumperi încălţăminte, când porţi un număr dubios? Greu, foarte greu şi în niciun caz online.

Cam asta fuse.