Zilele trecute, prietenul meu I. o pornise plin de energie spre o nouă zi la birou. Abia o luase la picior din scară, când a simţit că stomacul dă ceva semne de nelinişte. “Hmm, ce naiba, că nici cafea n-am băut încă, de unde până unde m-am balonat?” s-a auto-chestionat scurt.

Dar cum senzaţia neplăcută se încăpățâna să persiste, a ridicat din umeri, s-a uitat în faţă, a văzut ca nu vine nimeni şi a dat drumul cu sonor la una dintre cele mai zgomotoase băşini care s-au pomenit vreodata. Dar ştiţi cum? Din aia de te face să scuturi din umeri ca un cal nărăvaş, până termină de ieşit. Genul pentru care ai putea să semnezi contract de furnizor cu un producător de bio-gaz.

Hai frate, cât de amator să fii, ca să nu te uiţi întâi în spate când te băşesti tare pe stradă? Este regula de aur pe care ţi-o poate spune, trezit din somn la patru dimineaţa, orice posesor de colon degrabă iritabil: întotdeauna îţi asiguri spatele! Exact ca la volan când te pregăteşti să intri în depăşire.

Bineînţeles că nu terminase bine cu “evacuarea’ şi prin drepta lui îl ocoleşte o tipă. Adică o fată! “De ce, Doamne, m-ai părăsit tocmai acum, de ce? Şi de ce ai trimis o femeie? Măcar să fi fost un bărbat, că el ar fi înţeles”. Bineînţeles că apariţia neașteptată l-a luat ca din oală și n-a mai apucat nici măcar să simuleze că tușește tabagic.

Dar nici fata aia n-a stat de filozofelile lăuntrice ale prietenului meu. Când a auzit sunetele buclucașe şi a înţeles cum stă treaba, l-a depaşit cu aplomb, a băgat viteză şi încerca să se distanţeze de “el flatulatore”. Ceea ce a şi reuşit, pentru că al meu a lăsat şi el pasul mai moale. Nu de alta, dar chiar nu se vedea mergând umăr la umăr cu ea, după explozia care le zguduise amândurora dimineţile.

Ba s-a mai și prefăcut ca se leagă şi la un şiret, până ce victima atentatului cu gaze s-a pierdut din raza lui vizuală. “Ufff, să-mi bag, ce bine că s-a dus. Cum, frate, să păţesc aşa ceva”? Şi-a dat seama că, de ruşine, transpirase tot, era lac de apă din cap până în vârful degetelor de la picioare. S-a calmat cât de cât, a răsuflat uşurat că n-o mai vede pe aia şi şi-a văzut de drum.

Acum vă las pe voi să ghiciţi cine era în staţie, singură, așteptând și ea să vină tramvaiul? În compania cui credeţi că şi-a petrecul cele mai lungi zece minute din viaţa lui, blestemănd în gând toţi vatmanii din lumea asta?

Exact!

mihai_vasilescu_emoticon

 

 

Foto by Flickr