Din cauza inghesuielii, ieri am fost nevoit sa citesc ziarul Ring (chestia aia tiparita care se da moca la metrou) odata cu tipul din fata mea. Care, neintimidat de aglomeratie, il desfacuse larg pe tot si savura stirile. Asa ca, am „savurat-o” si eu pe urmatoarea:

Adela Popescu, urcată de Radu Vâlcan în avion fără să-i spună destinaţia

Artista îşi sărbătoreşte ziua de naştere la Copenhaga, unde a ajuns aproape legată la ochi pentru că iubitul ei a vrut să o surprindă ca în fiecare an.

Din care eu inteleg ca la ziarul mai sus numit, exista cel putin un redactor idiot. Si care, pe langa ca e idiot, nu s-a urcat in viata lui intr-un avion. Nu de alta, dar as vrea sa stiu si eu ce dracului facea Adela cand au stat la coada la check-in. Se uita pe pereti, ca sa nu vada ca scrie mare orasul de destinatie? Tinea ochii închisi sau privea numai in pamant? Bun, si cand a ajuns in fata, cu pasaportul, a pus si mainile pe urechi si a inceput sa cante „la la la la la la”, ca sa nu auda ce-o intreaba tanti aia de la control? Dar cu poarta de imbarcare cum au rezolvat-o? Ca si acolo scrie cu litere cat un stat de om numele companiei aeriene si locul unde pleaca.  Ah, da, am uitat era legata la ochi. Pai in cazul asta, cum dracului or fi trecut de politia de frontiera? Sa zica merci Valcan, ca nu l-au arestat pentru rapire, cand a trecut cu Adela infasurata toata in jurul capului. Auziti, da’ i-o fi dat fetei legatura jos de la ochi, macar la controlul corporal?

Eu stau si ma intreb cam ce-a facut cel (sau cea) care a scris stirea asta, dupa ce a terminat-o de redactat. S-a dat multumit/a pe spate, a recitit-o, a zambit si si-a zis „sa-mi bag pula, da’ bine mai scriu, sa nu-mi fie de deochi”.

In cazul acesta ce sa mai zic? Felicitari pentru mizeria asta de stire!

mihai_vasilescu_ring

Sursa: http://www.ziarulring.ro/stiri/monden/246344/2014/Adela-Popescu-urcata-de-Radu-Valcan-in-avion-fara-sa-i-spuna-destinatia-