3,784 cititori

A la francaise

Ziceam sa va mai povestesc chestii de pe unde mi-au mai umblat picioarele.

2008, Steaua joaca la Lyon, in grupele Champions League. De data asta stiam din timp ca o sa merg la meci. Asa ca am avut vreme berechet sa-mi caut cazare si bilet de avion. Doar ca, exact cand trebuia sa merg eu, dragutii de la blue-air au hotarat sa „scoata” cursa de Lyon. Pai si eu cum mama naibii mai ajung, ha? Tot cu avionul, doar ca la Paris. Si, pentru ca tot nu mersesem niciodata, din Orasul Luminilor la Lyon, cu TGV-ul. Cu drumul o rezolvasem.

Ce facem cu cazarea? Pai cu cazarea am facut cea mai buna treaba. Mi-am rezervat, cu 80 de euro/noapte, un single la cel mai tare hotel in care am stat in viata mea. Nu vreau sa le fac reclama, nu cred ca sunt nici in pozitia de a face cuiva publicitate, dar eu m-am simtit acolo ca in Paradis. Sa va mai spun ca la receptie aceeasi noapte de cazare costa 345 de euro? Nu stiu cum naiba am prins-o la banii aia, dar chiar atat a fost. Cred ca mai am pe undeva si factura de la agentie. Mda, acum cautam sa va pun link catre hotel si observ ca a fost preluat de crowne plaza. Sa inteleg ca nu le-a mers prea bine cu preturile mici? Sau cu alea mari?

Hotelul asta este (era) jos palaria, din orice punct de vedere. Iar micul dejun…nu am cuvinte pentru el. Ma enerveaza sa stau intr-un loc pe care-l consider ok, iar micul dejun sa fie de tot cacatul. Poate par eu mai grobian, dar sa stiti ca pot aprecia si altceva in afara de o shaorma cu „de toate”. Fratilor, aveau frantuzoii aia acolo doar chestii de calitate. Eu nu mai vazusem si nici nu am mai vazut, de atunci, asa ceva. Dar, ca sa fiu cinstit si echidistant, doar in 2008 s-a prezentat situatia asa bine. Am stat si in 2009 la acelasi hotel, insa nu mai era chiar asa „bogatie” la micul dejun. Nu facusera rabat la calitate, ci la diversitate. Nu mai erau atatea „chestii” misto. Ce sa-i faci, intre timp se intrase bine de tot in „criza”.

mihai_vasilescu_dejun

sursa foto

A propos de criza, in Lyon am fost sa halesc la un restaurant cu stele Michelin. In plina recesiune se statea la coada la intrare si se faceau rezervari cu saptamani inainte. Ba, chiar, cand in sfarsit ne-am vazut asezati la masa, gazda noastra a facut un gest larg cu mana, aratand la sala plina si a spus cu un soi de mandrie: „c’est la crise”. Si un fel principal incepea de la cateva zeci de euro. O fi bine? Ma rog, poate nu inteleg eu cum e cu criza.

Buuun, am rezolvat cu drumul si cazarea. A venit si ziua plecarii. Abia asteptam sa merg cu TGV-ul. Si mi-a placut la maximum. E o senzatie misto sa faci aproape 500 de kilometri in doua ore. La un moment dat se mergea paralel cu autostrada si era un deliciu sa vezi cum depasesti tu, cu trenul, tot ce inseamna autoturism. In Romania, ultima data cand am mers cu CFR-ul, puteam sa cobor sa-mi iau tigari, din mers si sa ma si urc inapoi in tren. Tot din mers.

mihai_vasilescu_tgv

sursa foto

Vine ziua meciului, cand Steaua a furat-o cu 2-0 de la un Olympique Lyonnais aflat in plina glorie. Dar, nu despre asta voiam sa va povestesc.  A doua zi, dupa joc, era plecarea spre casa. Am uitat sa va spun ca, zburand cu blueair-ul, eu trebuia sa ajung la Beauvais, adica la vreo 80 de kilmoteri in afara Parisului. Dar nu era un capat de tara, credeam eu.

Probabil ca stiti deja: francezii sunt cei mai mari maestri cand e vorba de greve. Oamenii aia sunt in stare sa faca si greva, la greva. Au sindicate pentru absolut orice si una-doua trantesc o greva, cand ti-e lumea mai draga. Cred ca in Gare de Lyon am vazut doi cersetori care-l pichetau pe un al treilea si protestau. Ce sa mai, erau in greva. Ei bine, tocmai in ziua plecarii mele, astia o puneau de-o greva la caile lor ferate. Adica fix TGV-ul cu care trebuia sa ajung eu in Paris. Pentru ca nu erau inca in greva generala, nu le-au suspendat pe toate, ci doar pe ala cu care plecam eu. Dragut, nu? M-am impacientat un pic, urmatorul era peste o ora si jumatate. Si, din fericire, nu era suspendat de grevisti, dar eram cam la limita cu timpul. Incepeam sa ma tem ca avionul ala de intoarcere o sa decoleze fara mirifica mea faptura, la bord.

mihai_vasilescu_greva

sursa foto

L-am luat pe urmatorul si am cam inceput sa numar frunzele de la morcovii ce-mi ieseau din fund. Alea doua ore, care la venit fusesera o desfatare, acum parca nu se mai sfarseau. In cele din urma m-am vazut ajuns in Paris. Unde, am facut o miscare extrem de ne-inspirata, ca sa nu zic cretina. Din Gare de Lyon, am luat taxiul spre Beauvais, crezand eu ca ma misc mai repede in felul asta. Gresit total. Era ora cand toti parizienii ieseau de la munca si o taiau spre casa. Ar fi trebuit sa iau metroul, cat de mult se putea  merge spre aeroport cu el si abia apoi sa ma urc in taxi. Da’ ideile bune vin intotdeauna dupa. Asa ca am inceput eu sa infrunt vitejeste ambuteiajele Parisului. Cand am vazut cum se circula, din morcovii aia despre care va ziceam mai inainte, nu se mai zareau nici frunzele. Eram cam „mancat”.

GENERAL VIEW OF CAR TRAFFIC ON THE CHAMPS ELYSEES IN PARIS.

sursa foto

As fi putut sa cobor din taxi si sa iau metroul, castigam pe putin o jumatate de ora. Dar cui sa-i dea prin cap asta? Mie, in niciun caz. M-am proptit pe bancheta din spate si  incercam sa pun presiune pe soferul de taxi intr-o fran-gleza demolatoare. Bine, cred ca nu mai era nevoie de cuvinte. Se crispa ala numai cand imi vedea fata.

Cu chiu cu vai am iesit din Paris. Hai ca sunt in timp, inca. De-acum eram pe autostrada si putea s-o „arda”. Ceea ce a si facut, vreme de cateva minute, pana s-a lasat cea mai a dracului ceata pe care ochiu’ meu a vazut-o vreodata. Abia de vedea botul citroenului care ne ducea. Daca pana atunci taximetristul crezuse ca sunt agitat, nu vazuse nimic. Abia cand m-am vazut in norul laptos am inceput sa scot capul pe geam si sa injur in toate limbile pamantului. Dupa care ma uitam la el si-l indemnam bland: „allez, allez, vite, vite!”. Nu intelegeam clar ce raspunde, dar sigur zicea ceva cu „putain de merde”. Na, nu aveam timp sa ma iau la harta cu el.

mihai_vasilescu_taxi_paris

sursa foto

Nu cred ca a reusit sa depaseasca 50 de kilometri pe ora, oricat am zbierat si m-am fatait eu. Dar si la viteza asta, treceam ca vantul pe langa bietii frantuzoi rataciti in norul de vata. Am ajuns pe aeroport cu fix 5 minute inainte de inchiderea check-in-ului. Fata aia tocmai se pregatea sa stranga. Am scos morcovii si i-am aruncat cat colo. Pai? Se puneau aia (cu greva si cu ceata lor) cu mine?

Misto a fost ca imediat dupa mine au mai intrat doi baieti. Care au fost ultimii, dupa ei s-a inchis check-in-ul. S-au rugat de fata aia cu cerul si cu pamantul (nu stiu prin ce intamplare, tipa era romanca) sa mai astepte putin, ca mai au un prieten, care e in trafic si trebuie sa ajunga. Le-a spus femeia clar ca nu mai are cum sa astepte. Da’ sa-i lase ei niste bani, ca Piticu (prietenul din trafic) nu are bani la el nici sa plateasca taxiul, se poate?

Nu, nu se putea. Fata a zis ca nu are voie sa primeasca banii de la ei. Si atunci, am asistat la una dintre cele mai misto discutii telefonice, din viata mea. Unul dintre cei doi baieti l-a sunat pe Piticu si a zis tare, de rasuna tot aeroportul ala minuscul:

– Ba, vezi ca ti-am lasat 400 de euro sub presul de la intrare.

mihai_vasilescu_pres

sursa foto

Si in timp ce ii zicea asta, chiar s-a dus si a bagat banii sub un covor din ala mare de cauciuc. Dupa care l-a si lamurit ca se grabeste de pomana, ca ghiseul de check-in s-a inchis. Apoi ne-am urcat  cu totii in avion si mi-am dat seama ce era cu baietii. Erau din galeria Stelei (cred ca de la Sud) si toti venisera „pe bucati” cu taxiurile. S-au regrupat in avion, pe care-l ocupau in proportie de peste 30%. Practic, toata partea din spate era a lor.

Chiar cand ne asezam pe scaune, a sunat telefonul unuia din cei doi de mai devreme. Raspunde ala, vorbeste, inchide si anunta tare:

– E Piticu, a ajuns si a gasit banii.

Urlete, veselie s-a batut „cuba”. Bravo, ba, ce tare e Piticu! Nu se terminase bine bucuria, ca suna telefonul din nou. Acelasi scenariu, se anunta rezultatul discutiei:

– E Piticu ba, zice ca il ia fata de la ghiseu la ea acasa in noaptea asta, ca nu mai are unde se duce asa tarziu.

Sa va mai descriu ce a urmat in avion? Al dracului Piticu ala, bai fratilor.
image

Sursa foto

In rest, vreau sa va mai spun doar sa nu cumva sa ratati vreun drum, excursie sau concediu la Lyon. Este unul dintre cele mai misto orase pe care le-am vizitat (da, stiu ca nu par, da’ mie imi place sa iau „la picior” locurile prin care ajung). Si, recunoscut, capitala gastronomica a Frantei (adica mama lu’ bucataria cum s-ar spune). Lyonezii spun ca poti sa mananci in fiecare zi a anului in alt restaurant si nu te duci de doua ori in acelasi loc. Am fost de patru ori pana acum si m-as mai duce cu orice ocazie.

Au revoir!

mihai_vasilescu_lyon

sursa foto

O părere la “A la francaise

  1. Been there, done that. Mai mereu ajung ultima la check in, chiar am reusit sa pierd avionul. De doua ori. Si pe mine m-au enervat taximetristii francezi, noroc cu taximetristii indieni, aia stiu sa conduca…

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

Sus

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.