5,158 cititori

Două zile am rezistat fără trotinetă

După ce aventura mea cu Troty s-a încheiat pe neașteptate, a doua zi, când m-am văzut din nou urcat în autobuzul 605, am intrat în semi-depresie. Unde era vântul care-mi flutura liber plin plete dimineața, unde erau cele zece minute în care ajungeam la muncă, unde era tinerețea mea pierdută?

O singură zi mi-am plâns amarnic în pumni, în a doua am luat hotărârea: îmi cumpăr trotinetă electrică. Mai trebuia doar să decid ce marcă să aleg dintre cele două pe care le vizam: Segway și E-twow. Dilema a durat fix jumătate oră cât să fac o brumă de research după review-uri. După ce m-am lămurit cum stă treaba, mi-era clar ca nu există decât o singură favorită la titlul de regina șoselelor, pe numele ei Ninebot by Segway KickScooter ES2. Problema era că eu voiam musai modelul ES2 care are specificații mult peste ES1. Well, ce să vezi, evident că nu mai era nicăieri pe stoc. Nici la importator, nici la revânzători. C-așa-s io, norocos.

Până la urmă, pentru că nu aveam chef să aștept până cine știe când, mi-am luat inima în dinți și i-am scris lui Dan, tipul care le aduce în România. Bulan curat, mai avea fix o bucată pe stoc. Cred c-o păstra de prăsilă sau ceva. Negocierile au durat fix trei secunde. O vreau. Vino s-o iei. Și-am luat-o. Bonjour vânt prin plete, bine v-ați reîntors zece minute până la muncă, adio ratb, ne mai vedem la toamnă sau, dacă mă concentrez oleacă pe starea vremii, chiar la iarnă.

Mno, acum, 170 de kilometri mai târziu, pot să vă fac și-un scurt review. Practic, nu mi-am cumpărat o trotinetă, mi-am luat mamăl și tatăl trotinetelor electrice. Comparativ cu Troty, șmecheria asta de la Segway e cu totul și cu totul altă mâncare de pește. E mult mai solidă și mai funcțională, iar roțile sunt pline, deci adio pene de cauciuc. Nu numai că sunt pline, dar au și diametrul mai mare, ceea ce înseamnă că urc/sar bordurile aproape fluierând. Autonomia comunicată e de 25 de kilometri și tind să cred că e reală pentru că practic n-am apucat să consum bateria complet niciodată. Cel mai mult am făcut 15 kilometri și mai aveam 38% din baterie.

Și asta nu e tot. Am far, am stopuri, am lumină ambientală, am afișaj electronic unde văd în permanență cu ce viteză ma deplasez, cât mai am din acumulator și alte chestii la care înainte doar tânjeam. Mă conectez la ea printr-o aplicație de mobil din care controlez luminile, sistemul antifurt și alte șmecherii. Și pe lângă toate astea, mai are și-un design foarte mișto. Atât de mișto că ni s-a întâmplat să mă întrebe lumea, pe stradă, de unde-am luat-o și cât a costat. No joke. Ce să mai, e fix ce-am visat și chiar mai mult de-atât. Numai faptul c-am făcut 170 de kilometri în trei săptămâni ar trebui să fie mai mult decât relevant.

Acu’ trebuie doar să-mi țineți pumnii să nu mor sau să nu mă ologească cineva, pentru că oi fi schimbat eu trotineta, dar în rest, nu s-a schimbat nimic. În fiecare zi am parte de minim un incident neplăcut în trafic. Și nu glumesc, dacă nu ești tot timpul conectat la drum sută la sută, riști să pățești o nasoală fix când ți-e lumea mai dragă.

Pe final, vreau să vă mai spun că s-au întâmplat și chestii bune în urma articolului despre Troty. Băieții din România, care se ocupă de comercializarea mărcii respective, le-au trimis italienilor (cei care o aduc în Europa) articolul meu și le-au explicat despre ce e vorba. Rezultatele? Italienii au hotărât așa:

– să le retragă de pe piață și să le înlocuiască cu un model superior;

– să comunice autonomia reală;

– pentru că deocamdată nu pot asigura camere sau roți de rezervă, vor schimba trotinetele clienților care-au făcut pană;

Iar pentru mine asta înseamnă două lucruri. Unu, că i-a dus capul să înțeleagă că review-ul meu le voia binele. Și doi, că blogul ăsta chiar poate face lucruri care contează. Ceea ce nu e rău deloc.

P.S. Dacă din întâmplare vă bate vreun gând să vă luați trotinetă Segway ca a mea, intrați la ei pe site și contactați-i pentru precomandă. Știu chiar de la sursă că următorul import ar trebui să vină pe la jumătatea lui iulie și deja e dat aproape tot. Numa’ zic.

63 de păreri la “Două zile am rezistat fără trotinetă

  1. Off-topic: Mishule, cum fac si eu 2 pisoi sa se inteleaga? Aveam 1 si acum mai am 1. Masculi, 8 luni si 2 luni ca deja sunt in stare de nervozitate eu…

    Comentariu beton! Thumb up 12 Thumb down 0

    • @Alexandru, nu faci nimic. Doar ai răbdare vreo două săptămâni.

      Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 0

    • Rabdare nu e punctul meu forte… Dar incerc :)) mersi.

      Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 1

    • On tRopic
      Îți iei trotinetă și îi plimbi pe rând și împreună 👅

      Comentariu beton! Thumb up 30 Thumb down 1

    • Alexandru, eu nu am avut animale (am făcut doar de câteva ori pet sitting), dar asta nu înseamnă că nu mă pricep de minune :-P. Așa că ți-aș recomanda să-ți iei și un cățel. Mă gândesc că poate cei doi pisoi devin mai înțelegători unul cu altul în fața unei perspective mai neplăcute 🙂

      Comentariu beton! Thumb up 22 Thumb down 5

    • Caine nu imi mai iau. Am avut. Nu zic ca nu a fost cea mai placuta perioada din viata mea vizavi de animale de companie, mai ales ca pisoiul mare are 8 luni si ala mic 8 saptamani. Insa, in momentul in care a murit, mi s-a rupt sufletul instant. Iar cainele chiar era prieten bun vorba aceea, pisica te mai ignora te mai injura. Asta niciodata…

      Comentariu beton! Thumb up 19 Thumb down 0

    • Alexandru, apăi atunci se pare că va trebui să rămâi cu răbdarea, ignoratul și înjuratul pisicilor. Ultimele două în doză dublă. Norocosule :-).

      Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 1

  2. În concluzie, trebuie mai întâi să începi cu un model mai modest, ca să poți atinge (și să conștientizezi progresul) un nivel superior de produs.
    Acestea fiind zise, aștept cu maxim interes modelul Soț 2.0. Doamne-ajută-mi!

    Comentariu beton! Thumb up 62 Thumb down 4

    • @Vera, vezi să aibă far și cauciucuri pline.

      Comentariu beton! Thumb up 24 Thumb down 0

    • @Vera, nu spera şi nu ai teamă…

      Comentariu beton! Thumb up 10 Thumb down 1

    • @Mihai dacă-mi și traduci eufemismele alea… nu-s lămurită dacă îmi zici de bine sau mă blestemi ^^

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 8 Thumb down 5

    • @Vera, nu paria pe un cal orb sperand sa i se schimbe norocul.

      Comentariu beton! Thumb up 13 Thumb down 0

    • @Vera, uite farul și cauciucurile pline:
      olo
      🙂 sorry, nu m-am putut abtine!

      Comentariu beton! Thumb up 24 Thumb down 1

    • Hidden due to lowcomment rating. Click here to see.

      Lumea zice că aberezi. Thumb up 17 Thumb down 22

  3. Auzi @Mihăiță, poți să-mi faci hatârul și să nu te mai concentrezi DELOC pe starea vremii? Nu de alta, da’ ați luat voi toată ploaia și mie mi-au rămas doar soare și căldură. Mulțumesc!

    Comentariu beton! Thumb up 17 Thumb down 0

    • Didina(pardon, @ didina),ia-o bre pe toată și spală-te pe cap cu ea,eu m-am simtit ca indienii în sezonul musonilor,toată ziua ploua.Deci,dacă o vrei,a ta să fie!

      Comentariu beton! Thumb up 15 Thumb down 0

    • @M&M aș vrea-o, da’ pân’ la jumătarea lunii n-am nici picătură de ploaie. A-ncurcat iar ăsta micu’ globurile de sticlă-ntre ele.

      Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

    • @didina, stai așea că vine acuș și la voi. Am vorbit deja.

      Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 0

    • Off-topic, @didina, citeam pe undeva că rușii, pentru a avea vreme frumoasă la Mondial, au “împins” ‘temperiile mai la vest, și au destabilizat oleacă vremea prin Europa. Deși aș zice că e o teorie aberantă, mai știi ce rachete anti vreme nasoală or avea vecinii de au aruncat octombrie la noi și augustla voi?😜😜 Deci, nu te iei de cine trebuie. Cu nea Putin trebuie vorbit.

      Comentariu beton! Thumb up 16 Thumb down 0

    • @Mihăiță, aham, sigur. Să știi că dacă vorbești cu pisoii nu funcționează. Era să zic să mai bagi o fisă, da’ mai bine lasă, cine știe cu ce belele ne mai trezim pe cap.

      Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

    • @didina, sper că îţi dai seama că vei face insolaţie, va fi cea mai toridă vară evăr. 😛

      Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

  4. Deci bye-bye Troty, welcome Nineta. Păi să va fie trotuarele line, șoferii atenți, vremea prielnică și la cât mai mulți kilometri împreună!

    Comentariu beton! Thumb up 15 Thumb down 1

    • @Anduța, hmmm… Nineta… nuș ce să zic.

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 1

    • Mishu, poţi să-i zici Tina.

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 5 Thumb down 2

    • Ei nu știi, you love it. Îți recomand să repeți de 2-3 ori cu voce tare și ai să te convingi. Sau poate sună mai bine Maricica😀? Vezi?
      Serios vorbind, Nineta sau altcumva, nu poți lăsa vehiculul nebotezat, că de-aia se deoache stăpânul. Te rog să fii un schelet ambulant responsabil și să iei grabnic măsuri.

      Comentariu beton! Thumb up 13 Thumb down 1

    • Și când zic schelet ambulant o spun ca pe un compliment sincer: cu admirație și chiar un pic de invidie., dar din cea bună. Asta în caz că nu s-a înțeles din prima și pentru asta e mânuța roșie.

      Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 1

  5. Care plete?????

    Comentariu beton! Thumb up 17 Thumb down 0

    • @Victore lasă omu’ să viseze. 😂😂😂

      Comentariu beton! Thumb up 19 Thumb down 0

    • @Victore, ai terminat cu bacu și nu mai ai de lucru, este?

      Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 0

    • @Mihai: aștept învierea morților și veacul vecilor ce va să vie, aștept ziua S.U.A. și aștept afișarea notelor la bac. Deci…👍

      Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 0

    • pletele de pe spate 🙂

      Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 0

    • @Victor, exact asta mă întrebam şi eu! Poate alea din amintiri…

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 6 Thumb down 2

    • @Faiantaru’, și service-ul tot la italieni îl faci?

      Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

    • A, uite un om serios, prevazator, eu, Mihaie, ma uit doar la pret. Ori la bal, ori la spital. Nu ca mi-ar place, n-am incotro.

      Ce-ti doresti tu e la italieni 499, fara transport, nu stiu cat e-n Romania.

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 1

    • @Faiantaru’, eu vreau și service, man. O s-o utilizez la greu și n-am de gând să ajung să mă uit la ea cum am pățit cu Troty.

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • La noi am vazut-o cu circa 2900 RON- Pe Amazon it vad ca este 499 Eur (2300 RON) . Important este ca gasim service in orice tara o cumparam

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • Later edit: Ați dat năvală pe site-uri italienilor? 😂 Pen’că deși au ieftinit-o (379,90 euro cu TVA inclus și transport gratuit) în România nu livrează .

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

  6. Mă bucur că ți-ai găsit jucărie valabilă. Întrebări: ți-ai luat și mască? În caz de inundații, ai posibilitatea să-i atașezi ceva gonflabil gen colac, anvelopă de tractor etc. ca să poți răzbate prin mica Veneție?
    M-a amuzat la ceilalți, cei cu Troty, treaba aia cu schimbatul trotinetei în caz de pană. Sincer, mă cam îndoiesc că e posibil. Nu văd unde e renatbilitatea.

    Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 0

    • @Ionuț, nu e vorba despre renatibilitate, pentru că le vor schimba doar la cei care au cumpărat până să le scoată de pe piață. E vorba despre faptul că nu vor să lase oamenii cu buza umflată.

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 1

    • Repetați după mine: ren-ta-bi-li-ta-te!
      Yaaaayyy!

      Comentariu beton! Thumb up 18 Thumb down 4

    • @Băieți aveți grijă cum amestecați butoanele, că vă lasă @Vera corigenți. 🤣

      Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 1

    • @didina n-am cum să-i las, ie prea dăjtepți amândoi. Doar că m-a amuzat că ambii au scris greșit același cuvânt. Ie suflete păreche ăjtia doi, vă zic io :))

      Comentariu beton! Thumb up 14 Thumb down 2

    • Lolek și Bolek călare pe blog. 🙂
      @Vero, se vede cu ochiu’ liber că-s frați dă suflet, a sărit imediat @Ionuț să spună că nu vitezomanul Gică ar fi de vină, ci agenturile străine.

      Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 0

  7. Sunt curios care au fost atuurile în fața lui E-twow. Întreb, pentru că eu am varianta booster de la ei, am făcut peste 2300 km cu ea inclusiv pe zăpadă, primul service a fost gratuit, în doi ani autonomia a rămas aceeași, pe linie dreaptă (asfalt bun) merg cu o medie de 32km/h, roți pline, far, stop, afișaj electronic etc. Vreau sa imi mai iau una pentru că ne batem la muncă pe ea și sunt curios dacă Segway are ceva semnificativ mai bun sau în plus. Mulțumesc

    Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 0

    • @Cristi, îmi plac și cele de la E-Twow, tot un booster mi-aș fi luat și eu. Pur și simplu Segway mi s-a părut mai solidă și mai bine finisată. În plus, poți să-i adaugi un acumulator extra care mai urcă autonomia cu vreo 10 kilometri. Deja mi l-am comandat și pe-ăla. Și aplicația pentru mobil a fost iarăși un mare plus, cel puțin pentru mine. Dar, repet, mi-aș fi luat liniștit și E-twow.

      Comentariu beton! Thumb up 5 Thumb down 0

  8. M-ai convins ! Îmi iau calculator de gaming !

    (În rest, alerg pe lac…pe lângă el !)

    Comentariu beton! Thumb up 14 Thumb down 0

  9. Dupa multe cercetari si razgandiri tocmai ajunsesem si eu aseara la aceeasi concluzie. Mersi de confirmare a deciziei.

    Marile minti viseaza la fel 😀

    Comentariu beton! Thumb up 13 Thumb down 0

  10. Ai și frână la ea sau cauți un obstacol ca s-o oprești? Mă refer la zonele fără stâlpi. Știu că stâlpii îi nimerești cu ochii închiși 🙂

    Comentariu beton! Thumb up 25 Thumb down 1

    • Voi puteti sa cautati un obstacol pe la 1,85 – 1.90 cam ca danezii ieri ca nu se supara nimeni, noi din pacate nu. 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

    • Să știi că stâlpii vin singuri la Mich@EL Chuck Vasilori$ 👅 … dă frică

      Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 1

    • @Faianțare,
      Care ”voi” că io am numa’ 1,75… Poate dacă merg cu mâinile ridicate 🙂

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 5 Thumb down 1

    • Laura, eu nu cred că are nevoie de frâne – stâlpi există mai peste tot, iar unde chiar n-or fi, trotinatorii (sau trotiniștii? cum se zice?) se pot folosi cu succes de gropi sau dâmburi. Și dacă chiar e nasoală treaba și terenul prea lin, am auzit că au grijă restul participanților la trafic să te ajute să te oprești. Poți conta oricând pe un pieton care schimbă brusc direcția de mers, sau pe vreun șofer care-ți sare prietenos cu mașina în întâmpinare…

      Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 2

  11. Si eu vreau trotineta dar mi-e frica sa ma dau cu ea in trafic. Cand eram mai tinerel obisnuiam sa merg cu bicicleta in trafic(ce vremuri!). N-am patit nimic, dar timpul a trecut si nu as repeta experienta. Dar o sa-mi cumpar o trotineta normala ca sa ma dau cu ea prin parcuri si alei speciale ptr buciclete. Articolul tau mi-a facut pofta de aventuri. Chit ca ultima data cand eram pe trotineta intr-un parc radeau niste copchii de mine, nu ma las pana ce nu ma vad iar cu pletele in vant.

    Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 0

    • Aventuri cu buciclete 👅 mmm delicious 😋
      În parc .. exhibiționism maxim .. alea alea
      Eu în locul tău mi-aș lua și chiloți dă superman 😜
      Joke . No offence 😆
      Mărine la nunta taaaa, Mărine Mărine
      Trotinetă eu ți-aș luaaaa
      Să te dai prin parc cu eaaaa
      Mărine Mărineeeee

      Comentariu beton! Thumb up 17 Thumb down 1

    • “alei speciale ptr buciclete”, hmmm, intortocheate sunt zilele de luni.

      Mai sus avem farul cu cauciucuri pline, acum alei speciale, ce sa zic, oare alea 10 aperol spritz de la nunta m-au afectat sau faptul ca as vrea o vacanta!

      E clar ca pe trotineta n-as putea functiona, aprecieri maxime celor ce reusesc.

      Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 0

  12. Să te bucuri de ea!

    Am și eu un gând de un upgrade, dar nu la trotinetă.

    Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

    • La ce upgrade ? Personal, fizic ? Material ? Spiritual ?

      Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 2

    • @Anouk, mi-e și frică să întreb la ce vrei să faci upgrade. 😛

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  13. Mersi Mihai, de cand asteptam eu articolul acesta ca sa inteleg cine e producatorul trotinetei vestite. Mai am un singur hop de acum – sa imi conving fam si prietenii ca nu imi voi rupe picioarele 🙂

    Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

  14. Pe noi ne bat japonezii cu rezervele.

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  15. As vrea sa zic ca imi cumpar una, dar tot mai misto e in masina. Si cu masina poti evita aglomeratia. La 7 dimineata Bucurestiul este gol. Nu e nici dracu pe strada, in afara de tine si alti cativa insomniaci!
    Ma batea gandul sa imi iau una sa dau din picior, dar mi-a trecut. Mi-am luat bicla si m-am dat cu ea o vara. Acum este prin pod. Probabil ca daca imi iau trotineta tot acolo o sa ajunga!
    Brazilia vs Belgia!

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

Sus

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.