Prin lumea teatrului bucureștean circulă un fel de legendă urbană. În sensul că nimeni nu poate să spună c-a fost de față când s-a întâmplat, dar toți jură că e reală. Până la urmă, nici nu mă interesează, e prea mișto ca să nu v-o las aici.
Așadar, se făcea că într-o preafrumoasă și liniștită duminică, la teatrul pentru copii se afla în plină desfășurare un spectacol de teatru pentru, ați ghicit, copii.
Probabil ați văzut deja cu toții știrea cu femeia care a aruncat 10.000 de euro pe râul Argeș, la îndemnul unei vrăjitoare, ca să scape de bărbat, dar mai vreau să-mi lămuresc niște chestii, pentru că am cam rămas cu gura căscată când am văzut o așa grozăvie.
În primul rând mă depășește chestia asta cu mersul la vrăjitoare. Nu serios, cam cât de bătut în cap trebuie să fii ca să crezi că țiganca aia face vrăji? Și nu numai aia, ci așa, în general, ca o persoană rațională ce te afli, ca un om care nu mai trăiește în evul mediu, ca un individ al acestei societăți ajunsă acum în minunatul secol douăzeci și unu, cum ești în stare să crezi pe cineva care-ți spune că face „vrăji”? Și dacă tot ești dispus să pui botul la așa ceva, nu te întrebi măcar cum le face? Cu puterea minții sau cum? Păi dacă țiganca aia avea vreun dram de putere în minte, înainte de toate ar fi învățat să scrie, să citească și să vorbească. Sau o epuizau vrăjile atât de tare ca nu mai rămânea putere a minții și pentru altceva? Continuarea
Guest Post by Ana R.
La mica mea barfa de vinerea trecuta despre barbatii neintarcati la timp, a raspuns unul dintre cititori, pe numele lui JT. Care, cu multa „suferinta”, ne expunea trauma traita de el atunci cand prietena lui nu a vrut sa ii calce o camasa, in conditiile in care el era presat de timp. Fetele de pe blog aproape l-au linsat, explicandu-i cu mult aplomb ca e cam …….. (completati voi linia punctata, oricum s-au folosit toate „epitetele” posibile) pentru ca si-a parasit prietena dintr-un motiv asa tampit.
Continuarea