24,824 cititori

Cât tupeu să ai, cât?

Odată cu mine s-a mai urcat în metrou o blondă diafană însoțită de un cetățean care arăta ca o combinație de lumberjack cu hipster. Mai spre prima variantă, dacă e să mă întrebi pe mine. Mi-au atras atenția pentru că păreau ușor incompatibili, dar după ce-au venit chiar lângă mine, m-am dumirit repede că nu sunt împreună și m-am liniștit. Nu c-aș fi fost foarte neliniștit, dar orișcât.

Au vorbit ei ce-au vorbit și, la Unirii, tânărul lumberjack hipsterizat a coborât. Moment în care de undeva din vagon a apărut un fel de copie nereușită a lui Jason Statham (mă rog, nu neapărat nereușită, dar arăta ca un Statham chinuit de dureri de ficat, dizenterie și abcces dentar) care s-a înfiițnat scurt lângă blonda noastră diafană, acum rămasă singură.

– Bună, zice sosia lui Statham, te știu de undeva. Continuarea

7,454 cititori

Cum procedăm când ni se fură articole!

Mă enervează de mor când o aud pe-aia cu “ar trebui să fii mândru că cineva a considerat că un text scris de tine merită furat şi republicat, plus că au dat sursa, ce mai vrei?”. Ei bine, uite că nu sunt mândru deloc. Iar cei care spun asta, deşi cred că nu au intenţia, practic îmi desconsideră munca. Înteleg de ce judecă aşa, până la urmă ce mare lucru am făcut, nişte cuvinte aruncate pe un blog, să zic merci că m-au băgat în seamă. Well, sunt curios dacă ar mai gândi la fel dacă cineva le-ar fura ceva făcut cu mânuţele lor (o masă, un scaun, un tablou, un mărţişor, o ulcică, orice), ar recunoaşte de unde le-a ciordit, dar asta nu l-ar împiedica să le pună în vânzare şi să facă bani cu ele. Iar lumea din jur, în loc să strige “hoţii”, să aplaude şi să zică “ce tare!”.
Continuarea

7,159 cititori

Cum să te spargi de râs în două sute de pagini

L.E. Doamna autoare a hotărât două chestii. Prima, că ne mai dă dumneai o carte pentru acest concurs ad-hoc. Deci avem doua premii. Buuuuun. Şi a doua: cele doua comentarii câştigătoare sunt cele lăsate de Karla si Radu Cristi. Pe care-i rog sa-mi trimită adresele şi tot ce mai trebuie ca sa le pot trimite cărţile (folosiţi email-ul din Contact). 

Rar de tot mi se întâmplă să râd singur, ca prostu’, când citesc ceva. Adică da, de multe ori mă amuz, dar sa pufnesc în răs tare şi sonor, mi se întâmplă rar spre deloc. Ei bine, am păţit-o de cel puţin trei ori în timp ce citeam “Adela spune“. M-am trezit izbucnind în râs (a se citi „fornăind”), total necontrolat. Mă şi speriam naiba, când îmi auzeam grohăiturile. Continuarea