Treaba stă în felul urmator: indiferent ce spune lumea, până pe la cinci-şase ani nu faci deosebirea între a avea fată și băiat decât prin faptul că te oripilează rozul ăla de la hainuțe.

Abia de aici încolo îți dai seama că oricât te-ai chinui, nu o să reușesti s-o transformi în baiat. Degeaba încerci s-o momești în fața televizorului când joacă Steaua. Absolut de pomană ai dus-o la stadion şi ai așteptat cu emoție să se ridice în picioare sau să aplaude entuziasmată că au dat ai tai gol. Ba chiar, cuprins de disperare, aproape că ți-ai dori s-o vezi cum bagă doua degete în gură și fluieră după ratangiul de Bănel. Vă spun, e absolut degeaba. Cu lacrimi în ochi vei constata că înfrângerea cu Dinamo o lasă rece, în timp ce o pată apărută din senin pe rochița păpușii o să-i termine toată ziua. Acesta este momentul în care renunți și, în cele din urmă, accepți că nimic nu mai poate fi schimbat. Ai o fată și așa va rămâne. Dacă vrei un băiat, trebuie să pui “mâna” să faci unul.

Continuarea →