Știți voi senzația aia de tristețe care te cuprinde așa, dintr-o dată, în fiecare duminică spre seară când îți dai seama că a doua zi e luni și iar trebuie să te duci la muncă? Și pe măsură ce se apropie ora de plecare de-acasă, te ia așa cu un fel de sfârșeală de-ți vine să inventezi orice motiv de pe lumea asta doar ca să nu te duci. Și de multe ori chiar o faci. Trimiți un email/telefon/sms/porumbel voiajor și-i anunți pe veroșii tăi șefi sau patroni, acești capitaliști fără scrupule, degrabă doritori de profit cu ajutorul circumvoluțiunilor tale trudite, că ești bolnav și că musai trebuie să zaci în pătuțu’ tău de-acasă. Sau că ți s-a spart o țeavă, ori că ți-a luat foc debaraua. Nu contează motivul, contează doar c-ai face orice ca să dispară din programul tău ziua de luni.