Ieri dimineață, încă din metrou, m-a luat așa un fel de sfârșeală. Era de la foame. Mi-am zis că dacă nu-mi iau un covrig din ăla cu cârnat în el, nu mai apuc ziua de mâine. Așa că m-am dus să execut unul. Coadă, frate, ca la balamuc. Cum, bă, ditamai rândul la covrigi? Nțțț, nici corporatiștii din Pipera nu mai sunt ce erau odată.
În fața mea, era un grup trei dudui, care făceau și ele aprovizionarea cu făinoase d-astea coapte. Și și-au luat, frate, nu s-au jucat. Când au terminat de comandat, fiecare dintre dive avea în mână o pungă bine burdușită cu covrigi, merdenele, gogoși simple, gogoși cu ciocolată, langoși cu gem, plăcinte și ce căcat mai luaseră ele acolo. Când am văzut cantitatea de “provizii” pe care o strânseseră fetele, m-am temut că s-a anunțat începerea vreunui război și eu nu am aflat încă. O secundă m-am speriat că deja e Putin la graniță, cu tancurile. După care m-am uitat un pic mai cu atenție la ele.