Azi dimineata la metrou, abia imi simteam propriile-mi ganduri. Luni dimineata si mai era si frig. O placere.

Incercam sa ma adancesc in lectura, ca sa treaca timpul mai usor. La Unirii se urca unu’. Casti din alea mai mari decat capul lui pe urechi. Bit-ul se auzea binisor, pana la mine. House. Minimal. Un cunoscator. „Cool-eanu” omu’. Ii suna telefonul. Adica banuiesc ca ii suna, pentru ca dintr-o data incepe sa vorbeasca. Nu stiu cum reusea sa auda ce zicea celalalt, muzica nu a incetat nici o secunda!!! De fapt, tehnic vorbind, nici nu stiu cum a facut asta! La mine, cand suna telefonul, muzica se intrerupe automat. La el, nu. Cred ca avea si casti din alea dop, sub cele mari pentru muzica.

Treaba e ca inceput sa vorbeasca si o facea foarte tare. Cat sa acopere nivelul muzicii, pe care il resimtea in timpanele-i mult solicitate. N-a zis multe, doar ceva de genul: „da ma, p**a mea, sunt in metrou”. Continuarea →