Articol scris de Iulia. … Păi să vă zic. După cum se putea deduce cu oarecare ușurință din ultimul meu articol, atât probabilitatea, cât și posibilitatea de a pleca sâmbătă dimineața, așa cum ne propusesem, erau relativ mici și anemice. Dar pentru că nu ne biciuia nimeni și nimic (în afară de dorința arzătoare de […]

Există puține senzații mai mișto pe lumea asta decât aia de a ști că faci un bine sau o bucurie cuiva, fără să te oblige nimeni și, mai ales, fără să astepți nimic în schimb. Să-l faci doar așa pentru că poți și pentru pura plăcere a celui care va beneficia de gestul tău. Mi-nu-nat! […]

Mă gândeam zilele trecute la o chestie. Pentru că suntem o țară în care nivelul mediu al IQ-ului scade în permanență, dar, mai ales, pentru că suntem poporul cu cel mai scăzut nivel de empatie și inteligență emoțională, aici, în vechiul leagăn dacic al civilizației universale, există șase întrebări pe care aproape oricine ți le […]

Te crezi invincibil, te crezi stăpânul lumii, ai impresia că nimic nu ți se poate întâmpla, Pământul se rotește doar pentru că, în mărinimia ta, îi dai tu voie să se rotească. Până în ziua în care îți sună telefonul, te uiți la ecran și vezi că e numărul fie-tii, răspunzi vesel, dar din partea […]

Ieri după-amiază, pe hol are loc o discuție extrem de serioasă, dovadă fiind că se aude foarte clar chiar și din dormitor, unde-mi am biroul improvizat, deși țin ușa închisă. Pe scurt, de câteva zile fashionista a redus drastic accesul la dulciuri nesănătoase pentru toți cetățenii din casă care n-au împlinit încă vârsta de 10 […]