12,713 cititori

Hai să votăm banane

Vă pregătisem altceva pentru azi, dar am citit pe Facebook, la Mihai Matei, bijuteria de mai jos. Nu știu dacă ați văzut-o deja, dar n-aveam cum să nu-l rog s-o las și aici, că ne regăsim mulți în ce-a scris și pentru că mai sunt doar cinci zile până dumnică.

Sunt unul dintre copiii născuți în anii ‘80. Ni se mai spune decreței. Am fost crescuți printre șoapte despre libertatea din vest, cu foamea și cheia la gât. Continuarea

6,387 cititori

Crăciunul pe vremea ailaltă

Mi-am zis să fac un exercițiu de imaginație pentru nostalgicii după vremurile când “era mai bine”. Nu de alta, dar unii nici măcar nu știu cam cum erau sărbătorile de iarnă pe vremea epocii de aur, iar alții se prefac c-au uitat.

În primul rând (știu c-o să vină ca o lovitură), dar n-ar fi exitat nicio mini-vacanță. Și ieri, și azi, și mâine, și poimâine, ar fi fost zile lucrătoare. Și nu doar anul ăsta, în fiecare an ar fi fost la fel, pentru că, să vezi ce, comuniștii nu sărbătoreau nașterea Domnului niciodată. Așa că singura șansă pentru vreo zi liberă era să pice Crăciunul duminca. Da, da, doar duminica, pentru că sâmbăta se lucra normal. Comunismul nu se construia cu zile libere, boss.

Continuarea

6,688 cititori

Balul Bobocilor fără banane

Dacă e sâmbătă, e Elena.

Aveam 15 ani. Proaspăt intrată la liceu așteptam cu nerăbdare începerea anului școlar. Simțeam că aici voi întâlni dragostea care mă cam ocolise până la vârsta aia pe motiv de lipsă estetic. Teoretic, după spusele tatei, eram un boboc de trandafir ce urma să înflorească. Practic, eram cel mai urât băiat din fața blocului.

N-aveam în cap decât Balul Bobocilor. Aflasem io că acolo se infiripă toate idilele. Sincer, eu nu de idilă aveam nevoie, ci de o “victimă”. Imaginea de “călău” mi-o asigurase mama. Eram tunsă ca tata și-mi făcuse si o rochie roșie din rochia ei de nașă. Eram o încântare pentru orice ochi de băiat, ce să mai. Continuarea

2,736 cititori

Cand e sa te lovească norocul…

Prietenul meu C. este ceea ce as numi eu un tip fericit si norocos. Omul isi traieste visul. De ce spun asta? Pai va explic in cateva cuvinte. Acum vreo sapte-opt ani a descoperit kitsurfing-ul. Si de atunci, isi petrece cateva luni pe an (nu exagerez deloc) cu zmeele lui, prin diverse colturi ale lumii.

Stie pe de rost orice cotlon din lumea asta, unde există apă si bate vântul. Din cand in cand il sună Busu, sa-l întrebe chestii despre vreme, vânt si norii de tip cumulus.

Programul lui e asa: vara doua luni de kiting, in Turcia sau pe undeva mai aproape de Romania. Iarna se cară în locuri cu climă calda si vânt puternic. Tot cate doua luni. Restul timpului si-l petrece asteptând sa plece din nou. Continuarea