Dupa cum, probabil banuiti, nu sunt vreun critic muzical. Asa ca va voi descrie intalnirea mea cu Richard Clayderman, asa cum ar fi vazut-o cei mai multi dintre voi. Apoi o sa intram la Claudia, sa vedem cum a fost de fapt. 😉

Reintalnirea mea cu “Sala Palatului” s-a produs dupa foarte mult timp. Mai précis, ultima oara am fost acolo, pe cand rula “Titanic-ul”. Numai ca atunci nu am obervat prea multe in jurul meu, din cauza ochilor inrositi de plans. Hai, sa nu-mi spuneti ca n-ati bocit cand s-a prapadit Di Caprio, ca ne certam. Am pisat ochii eu, un monument de nesimtire… Ma rog, sa revenim.

De data asta am putut sa observ cat de norocos sunt, ca m-am intors la dimensiunile pe care le aveam pe atunci. Cu greutatea mea de acum cativa ani, nu as fi avut loc in scaun. Care scaune erau fix cele pe care le lasera in sala tovarasii Bobu si Dinca, la ultima intrunire a CC al PCR. Adica vechi, fratilor. Continuarea →