Azi și mâine
Dacă tot v-a plăcut să ne jucăm de-a pronosticurile și, mai ales, dacă tot s-au simplificat mult lucrurile (deja suntem la nivelul semifinale), am zis să continuăm cu joaca. Cât mai avem European, c-o să ne cam fie dor de fotbal după.
Dacă tot v-a plăcut să ne jucăm de-a pronosticurile și, mai ales, dacă tot s-au simplificat mult lucrurile (deja suntem la nivelul semifinale), am zis să continuăm cu joaca. Cât mai avem European, c-o să ne cam fie dor de fotbal după.
Aveți mai jos o bijuterie de text pe care l-am descoperit hălăduind pe cărările întortocheate ale Facebook-ului. Și pentru c-am râs bine de tot, am cerut acceptul autorului, Octavian Herta, să vi-l las și vouă aici. Era păcat să se piardă, zău, o să vedeți imediat de ce. … Mă, nu știu ce se întâmplă, […]
Hai că nu prea v-am stresat cu fotbalul zilele astea. Am zis să mă abțin că poate nu toți de pe-aici sunt consumatori ai fenomenului. Și nici specialiști, ca subsemnatul care, dacă e să ne aducem oleacă aminte, a zis câte ceva despre Belgia încă de acum trei săptămâni. Mă rog, dacă e să fiu […]
Oameni buni, este vreunul dintre voi prin Anglia sau pe altundeva prin Marea Britanie? Nu de alta, dar de vreo câteva zile îmi e poftă de mor de chestia asta: Ca să nu mint, aș mânca și un flapjack normal, dar ăsta cu Snickers este pur și simplu de-men-ți-al!
Guest Post by Ana R. De curand am fost in vizita in Anglia, in interes de serviciu, impreuna cu sotul (lucram la aceeasi firma). De obicei, cand plecam in delegatii, el se ocupa de gasirea hotelului. Dar de data asta, pentru ca aveam o fosta colega de liceu stabilita in Londra, am pus mana pe facebook […]
Pentru ca atat a durat sa citesc o stire de cacat, scrisa cu curul. Domnisoara Ioana Raluca Nitu, autoarea acestui material ambiguu si scris asa ca sa fie, ar trebui sa revina si sa-si ceara scuze. Era fumata si nu si-a dat seama ce face. Stirea (pe care o aveti aici, dar stiu sigur ca […]
1821 – A încetat din viaţă, pe insula Sfanta Elena, în exil, Napoleon Bonaparte. (n. 15 august 1769) De ce a ramas celebru Napoleon? intreaba profesoara. – Fiindca avea o memorie formidabila, raspunde elevul. – Poti sa fii un pic mai exact? – Da. Pe statuia sa scrie: „Pentru memoria lui Napoleon”.
În 1564 s-a născut dramaturgul şi poetul William Shakespeare. Cu asta n-am nimic. Doar ca-mi aduce aminte de o fosta colega de birou, care citise ABSOLUT TOT ce a scris Shakespeare, dar nu auzise de Othello. Hai ca sunt rau, auzise de el. Nu stia cine a fost Desdemona.