Nu aveam de gând să cumpărăm espressor în perioada asta, dar, pentru că cel vechi și-a dat obștescul sfârșit și n-a mai putut fi resuscitat indiferent ce-am încercat, a trebuit să luăm. Știți, eu nu-mi pot începe ziua fără cele trei căni de cafea pe care le beau în fiecare dimineață. N-am stat niciun moment […]

Nu-mi dau seama de motivele pentru care oamenii vorbesc folosind „se merită”. Nu mă refer la analfabeți, că acolo e simplu să-mi explic de ce, dar văd oameni care scriu și vorbesc relativ corect românește folosind acest „se merită”. Mă ia capul de fiecare dată când văd sau aud „se merită să ceva”, pentru că […]

Promit că până la sfârșit de săptămână n-o să mai scot niciun cuvânt despre alegeri, că m-au epuizat astea opt zile. Dar nu puteam să închei subiectul, pentru moment, fără să vă întreb dacă ați văzut-o pe femeia aia care își ținea copilul în brațe, în timp ce executa salutul legionar la o adunare care, […]

De data asta ne-a trecut glonțul pe la ureche, este evident că se putea mult mai nasol, să zicem „mersi” c-a ieșit așa cum a ieșit. Sunt convins că dacă nu se va întâmpla ceva bun în politica românească și mai ales cu politicienii, cred că e ultima oară când doar „ne trece glonțul pe […]

Dacă n-ați fost încă să votați, zic că poate faceți un efort și mergeți, că mai e un pic și se închid secțiile. Nu de alta, dar, după cum ați văzut săptămâna trecută, aia cu „fiecare vot contează” nu e doar așa o vorbă. În rest, cum stăm? Ridicați aici o mână ăștia care ați […]

Articol scris de Iulia. … Știu că ați venit aici azi, așteptându-vă la ceva nostim sau tembel, ceva care să vă mai descrețească frunțile și să vă facă să vă gândiți la altceva decât la grozăvia care se petrece zilele astea aici. Însă nu pot. Îmi pare rău, iar dacă aveați chef de hăhăială, puteți […]

Hai să mai ieșim un pic din încrâncenarea de zilele astea. V-am lăsat mai jos spot de un minut care sintetizează perfect despre ce-ar trebui să fie Crăciunul. Doar că noi am uitat asta de multă vreme și l-am transformat în devastarea supermarketurilor ca să „avem cele cuvenite pe masă”. N-aveți idee cât de fericit […]