Situația 1 Să presupunem că, din întâmplare, suntem prieteni pe Facebook. Într-o bună zi, eu postez ceva, nu contează ce, că când am verificat ultima oară aveam voie să scriu despre ce vrea mușchiulețul meu, de la tunelul de sub Carpați al dacilor liberi până la aselenizare. Cineva comentează la postarea mea și mă jignește. […]

Am fost zilele trecute să iau fetele de la cursul de pictură, asta întâmplându-se pe undeva prin zona Piața Victoriei. Ajung, iau copiii și plecăm spre metrou. Pe drum, la una dintre trecerile de pietoni, asist la următoarea fază. În fața mea mergea un cuplu, bărbat și femeie, de cocalaro-bombardieri. O să mă întrebați, desigur, […]

Toată viața m-au amuzat poveștile despre gemeni. Că ei nu sunt ca ceilalți oameni, că simt chestii unul despre celălalt, că reușesc să comunice între ei într-un fel care seamănă a telepatie și altele de același gen. Bănuiesc că știți despre ce vorbesc. Mă amuzam mereu când le auzeam, pentru că nu-mi explicam de ce-ar […]

Dacă ajung în vreo instituție unde sunt obligat să interacționez cu un reprezentant birocrat al statului român, întotdeauna voi alege să fie de sex feminin. Asta dacă exista posibilitatea de a alege, desigur. Dar dacă nu pot să aleg și „mergeți dumneavoastră la ghișeul trei” presupune ca ajung în fața unui bărbat, totul se termină […]

Mai jos aveți o postare scrisă de Anca. Am vrut musai să v-o las aici, pentru simplul motiv că este emblematică pentru România de azi, dar, mai ales, pentru cea de mâine. … Părinții care și-au trimis copiii astăzi la TNB, la Titanic Vals, să nu mai dea banii pe bilete la teatru, că ii […]

Prieteni, am o problemă. Ba nu, de fapt două. Deși, dacă e să mă gândesc bine, cred că sunt chiar trei. Prima ar fi că mă strâng pereții, am nevoie de o vacanță ca de aer. Aș vrea să plec pe undeva și nu prea se poate în perioada asta, treabă care mă bagă în […]

Dacă doresc domniile voastre să primească articolele de pe acest blog și sub altă formă, vă informez că în acest scop tocmai am făcut un preafrumos canal de whatsapp. Dacă ne strângem măcar câteva sute pe el, o să-l folosesc pentru trimis articolele către cei care s-au abonat. Dacă nu ne strângem, îl voi șterge în […]