4,911 cititori

Când se transformă datoria în țeapă?

Primii mei ani din București s-au petrecut prin niște cămine studențești, absolut mizere, din Grozăvești și Regie. Evident, nu regret nimic, pentru că acolo am învățat cum e să te descurci în ORICE condiții. Cum e să faci duș cu apă rece, iarna, într-o sală de dușuri unde temperatura cu greu urca peste 15 grade. Cum e să supraviețuiești câte trei săptămâni doar cu cartofi prăjiți pe reșou. În același ulei. Sau cum e să te bați parte în parte cu gândacii ăia maro și foarte iuți (căminiștii le ziceau bemveuri) care invadau camerele și orice bucățică de mâncare odată ce stingeai lumina. Era frumos, ce să mai. Un fel de hipstereală avant la lettre.

Continuarea

5,717 cititori

Hai să vă zic una mișto

Prin vară așa dădusem o fugă la maică-mea la Vâlcea  (nu de alta, dar se simțea de la București niscaiva miros de salată de vinete, cu roșii și telemea d-aia grasă de bivoliță). Intuisem bine, fix de la mama se simțea. Mă rog, făcuse și cartofi prăjiți, dar ăia sunt ca banii, n-au miros.

După ce-am băgat în fizic până nu mă mai puteam mișca fără să mă sprijin de pereți, hai la cumpărături să-și ia chestii pe care nu le poate căra singură. Mergem, punem în coș, hai la casă să plătim. Iar acolo, din obișnuiță, am scos cardul și beep-beep, aia fost. În mașină, femeia dă să-mi plătească, iar io îi zic să-și vadă de treabă că, pe lângă că nu-mi trebuie banii ei, nici nu umblu cu cash la mine. La care face ochii mari:

– Cum adică nu umbli cu cash la tine? NICIODATĂ?!

Continuarea

1,769 cititori

Banii vorbesc doar dacă are cine să-i asculte

Sunt convins că una dintre cauzele pentru care trăim vremurile pe care le trăim este lipsa educației. Serios, uitați-vă în jur și-o să constatați că lipsa educației naște monștri în aproape orice domeniu.

Iar dacă în viața de zi cu zi chestia asta poate provoca, lipsa educației financiare a făcut posibilă de-a lungul timpului, pe lângă cele mai mari țepe posibile (vezi Caritas și FNI)  de-a lungul timpului, și o manipulare extrem de facilă a populaței.

Am făcut introducerea asta ca să vă spun că am dat peste o chestie extrem de mișto, am dat peste niște oameni care investesc o grămadă de timp și resurse pentru educarea financiară a cetățenilor acestei țări. Și ce să vezi, o FAC GRATIS. Continuarea

5,415 cititori

Oamenii mișto din jurul nostru

Ăsta ar trebui să fie un text care să vă dea de gândit. Poate că este sau poate că nu. O să vă dați voi singuri seama.

Pe Rin l-am cunoscut la vârsta aia la care se spune că nu mai reușești să-ți faci prieteni noi și rămâi tot cu ăia pe care-i ai. Well, uite că uneori vorba asta nu prea funcționează.

Povestea lui este extrem de simplă, ca toate poveștile de succes: plecat din Buzău, a ajuns în București și zece ani mai târziu și-a deschis un business al lui. După cum ziceam, simplu ca bună ziua, nu? Mă rog, ar mai fi la mijloc și oleacă de muncă, dar cine se mai uită la asta în ziua de azi?

Continuarea

3,725 cititori

Nici cu internetul ăsta nu e așa simplu cum crede lumea

Treaba stă așa. De obicei, în perioada asta a anului îmi prelungesc abonamentul la telefonia mobilă. Chestie care, deși ar putea să pară, nu e așa simplă cum poate ați fi tentați să credeți. Nuș’ cum să vă explic, dar în ultimii doi ani, în care telefonul a fost practic extensia mâinii mele drepte, am ajuns la concluzia că netul pe mobil și mai ales viteza cu care se mișcă sunt cam cele mai importante lucruri pentru mine când vine vorba despre telefonie.

Adevăr vă zic vouă. Nu mă interesează minute incluse, sms-uri, mms-uri și alte drăcovenii din astea absolut mirifice, dar pe care le utilizez foarte puțin spre deloc. În schimb, mă interesează foarte tare că vinerea trecută, în trenul spre Brașov, jumătate din drum am plâns cu sughițuri încercând să mă dau și eu pe Facebook ca tot omul sau că, în același tren, mi-a luat patruj’ dă minute să postez un text de patru fraze pe blog. Și toate astea pentru că odată ieșit din gara de nord, viteza internetului scădea cu fiecare kilometru parcurs de ziceai că mă îndreptam spre Aconagua, nu spre El Dorado-ul României (a se citi Valea Prahovei).

Continuarea

2,940 cititori

Bun așa (#1)

Boșilor, am o veste bună. Mă rog, nu știu cât e de interes pentru toată lumea, în țara unde suntem obișnuiți să piratăm orice, dar pentru mine a fost o lejeră revelație. Ia fiți atenți aici:

Începând din 13 noiembrie 2017, serviciul online HBO GO este disponibil prin abonare directă în România. HBO GO este disponibil pe computer, smartphone, tabletă, PlayStation 3 și 4, Chromecast, Apple TV 4 și anumite modele de televizoare smart Samsung. Fiecare abonat HBO GO poate înregistra până la cinci dispozitive și poate urmări HBO GO simultan pe două dintre ele. Toți abonații noi care aleg această opțiune vor avea acces gratuit timp de o lună la conținutul HBO GO. După prima lună, prețul lunar pentru serviciul HBO GO va fi de 19,99 lei. Plata abonamentului se va face prin cardul bancar folosit pentru înregistrare.

Ce înseamnă asta? Păi inseamnă că de-amu puteți să le urați multă “la revedere” providerilor care ofereau serviciul HBO GO după cum voia mușchiulețu’ lor sau după cum le dictau interesele. Iar eu mă bucur de mor că nu mai trebuie să stau la mila domniilor lor dacă e.

Bref, dacă ai un smart tv sau un Chromecast (cum are fratele vostru), vii seara acasă, scoți telefonuțu’ din buzunar și te uiți direct pe televizor la ce-ți poftește inimioara.

Gata, încheiat transmisiunea în direct. Am zis că merită să știți.

mihai_vasilescu_game_of_thrones

4,563 cititori

Nu mai lăsați visurile să treacă pe lângă voi!

Taică-meu, tatăl tâmplarului să-l ierte, a visat toată viața lui la o căsuță de piatră. Probabil pentru că fusese copil din ăla sărac lipit care a crescut într-o căsuță de lut atât de mică și prăpădită că eu am rămas în stare de șoc când am văzut-o prima oară. Pur și simplu nu înțelegeam cum de avuseseră loc șapte persoane intr-o singură cameră ale cărei dimeniuni nu treceau de dormitorul nostru de acasă. Poate din cauza asta sau poate văzuse pe undeva vreo casă de piatră care-i rămăsese lui la suflet, cert e că daca era să-l asculți povestind nimic n-ar fi fost mai frumos pe lumea asta. Continuarea

3,608 cititori

Dacă poți. Și știu că poți!

Dacă te-ai simțit vreodată complet neputincios lângă un pat de spital, o să știi EXACT ce vreau să zic. Iar dacă în acel pat se afla copilul tău, știi, cum n-ai fi vrut niciodată să știi, despre ce vorbesc. N-ai copii? Nu Contează. E suficient să-ți imaginezi cum ar fi să ai și să fii nevoit să-l veghezi de pe un scaun. Un scaun care stă lângă patul lui din spital.

De-asta sunt acum aici, pe scaunul ăsta care nu va rămâne gol până când nu se vor aduna cele 100.000 de sms-uri #pentruMagicHOME.

MagicHOME va fi casa părinților de lângă Fundeni, cel mai mare spital oncologic din România. O casă care se construiește ca să nu mai fie nevoie să stea niciun părinte pe scaunul ăla blestemat de lângă patul copilului bolnav de cancer. Dacă ai fost macar o dată în viața asta într-un spital de stat din România, deja ai imaginea în fața ochilor.

Așa că, dacă vreți să ajutați la strângerea celor 100.000 de sms-uri necesare, donațiile #PentruMagicHOME se pot face prin SMS, la numărul 8844, trimițând cuvântul „Magic”. SMS-ul are valoarea de 2 euro și poate fi dat doar din rețelele Digi, Vodafone și Orange. Doi euro, frate, mai puțin decât un pachet de țigări.Ce-aș putea să mai spun? Nimic. Sunteți băieți (și fete) mari, știți ce aveți de făcut.

P.S. Filmarea de mai jos e live. Deci dacă ți se pare ca mă vezi pe scaun, până pe la ora șapte, de fapt nu ți se pare.

 

mihai_vasilescu

 

4,457 cititori

Trăim vremuri în care pentru slăbit îți trebuie școală

Cum hălăduiam eu așa pe interneții patriei zilele trecute, am dat de-o chestie foarte tare care poartă promițătorul nume de școala de slăbit. Ho, stați, nu începeți cu “iar scrie ăsta despre grași”, că azi chiar nu e despre asta. Aveți olecuță de răbdare.

De ce zic ca e foarte tare? Vă explică fratele vostru imediat.

Maniac fiind pe subiectul ăsta, în cei zece ani de când am dat jos greutatea unui pui de hipopotam, m-am tot sesizat la chestii care-ți promiteau ca te ajută să slăbești, așa că nu sunt chiar foarte ușor de impresionat când vine vorba despre treaba asta (cei care mai citiți pe-aici știți cum stau lucrurile).

Continuarea

4,714 cititori

Are și negocierea pentru job o limită

Cred c-am mai povestit pe-aici pățania asta, dar pentru că zilele astea s-a inflamat din nou subiectul cu angajatorii care caută oameni buni (și nu găsesc) versus tinerii care nu vor să muncească, o s-o mai zic odată că se potrivește binișor.

Acum vreo doi ani, pe vremea când încă prestam la ceea ce eu sper să fie utimul job pe care l-am avut în vânzări în această viață, m-am pomenit că mă contactează, out of nowhere, o HR-istă care mă voia la un interviu pentru firma unde lucra. Partea tare este că m-a sunat pe când eu deja visam să lucrez în online și începusem să fac ceva demersuri în sensul ăsta (a se citi interviuri unde eram respins). Dar, pentru că nu-mi place să refuz omul, m-am dus la interviu și-am cerut o sumă nesimțit de mare, pe sistemul măcar să merite deranjul. Convins fiind că, după ce vor auzi pretențiile mele salariale, or s-o lase mai ușor.

Continuarea