Săptămâna trecută am nimerit în metrou, trei zile la rând, în acelaşi compartiment cu o tipă ce n-ar fi trebuit să-mi atragă atenţia. Dar a reuşit s-o facă prin faptul că, în toate cele trei dăţi, a vorbit la telefon non-stop pe toată perioada cât drumurile noastre s-au intersectat. O găseam vorbind, o lăsam pălăvrăgind. […]

Guest Post by Ana R. A aparut calendarul Pirelli. Toată planeta și-a ținut respirația pentru marele eveniment. Ce mai freamăt, ce mai zbucium, pentru un amărât de calendar. Apoi s-au deschis șampaniile şi s-au ridicat osanale pentru începutul unei noi ere a frumuseții. Că doară a fost apologizată frumusețea interioară, s-a oficializat triumful intelectului asupra […]

Tot una scurtă şi azi, ca de vacanţă. Tocmai fuse de curând ziua mea şi povesteam cu un prieten despre ce înseamnă treaba asta pe Facebook. Mai precis îi explicam că indiferent câte mesaje pe privat primeşti, este de bun simţ să răspunzi fiecăruia în parte. A propos, fac o paranteză, chiar am stat şi […]

Toată copilăria şi adolescenţa mea, am fost îndrăgostit de Vasilica Tastaman, Aimee Iacobescu şi Cezara Dafinescu. Mi se păreau cele mai mişto femei pe care ochiul meu le văzuse, dar nu mă puteam hotărî care e mai frumoasă. Nenumărate au fost dimineţile erecte, petrecute în baie cu una dintre ele. Le luam şi eu prin […]

Hai că zilele astea sunt cu mini-concediu şi chestii de genul ăsta, nu prea se dă lumea pe interneţi, deci o să fiu si eu mai scurt. Aşa, de vacanţă. Plus că ieri nici n-am avut timp, dacă înţelegeţi ce vreau să spun. Pe repede înainte, să vă zic ce-am păţit aseară, de-am rămas cu […]