Unde naiba or fi vremurile alea când bărbatul asigura supravieţuirea speciei cu ghioaga, arcul şi săgeata? Pleca dimineaţa la vânătoare şi nu se mai întorcea decât cărând o pulpă de mamut, altfel nu-şi mai auzea ghiorăitul maţelor de gura tovarăşei de peşteră.
Sau unde or fi dispărut timpurile când femeile spălau la râu, găteau la foc şi la cuptor de lut, munceau pe câmp din greu de dimineaţă până seara?
Dar ce vorbesc eu despre preistorie? Frate, sunt mai puţin de douăzeci de ani de când munca presupunea şi un oarecare efort fizic, indiferent de ce natură ar fi fost. Chiar şi printr-un birou dacă lucrai, tot trebuia să scrii (pe bune, cu pixul sau creionul pe hârtie), să cari nişte dosare, să baţi la maşină şi, în general, să-ţi mişti curul dintr-un loc în altul. Dacă nu mă credeţi, întrebaţi pe cineva care lucrează la Poşta Română. Lacrimile care o să i se ivească instant în colţul ochilor vă vor convinge.
Iar azi se fac adevărate strategii de marketing sau de vânzări, pornind de la ideea că tot procesul de achiziţie trebuie să fie cuprins în mai puţin de „n” click-uri. Iar dacă apare cineva care inventează o şmecherie care se accesează cu „n-1” click-uri, poate să se mute deja în Bahamas. Urmează să se imbogăţească pentru faptul că nouă ne e lene să apăsam cu arătătorul pe butonul din stânga al mouse-ului. Orice chestie, dacă nu este cumva obligatorie prin natura job-ului, este sortită eşecului dacă gingaşul nostru deget trebuie să se mişte de mai mult de trei ori. Păi ce e asta, bătaie de joc?
Ştiţi cum o să ajungem? Vă spun eu cum o să ajungem. O să navigăm pe net direct cu creierul, pe cortex o să ne curgă informaţia şi imaginile vor defila live pe retină. Vom accesa paginile prin fluturări de pleoape. Şi să vezi cum o să ne plângem sau vom face ca toate animalele, atunci când va trebui sa clipim o singură dată în plus, ca să putem accesa ceva ce ne interesează. Pe motiv că „băăă, ce căcat e porcăria asta, ăştia m-au câştigat la belciuge? Să fiu al dracului dacă mai intru pe site-ul ăsta vreodată!”.
P.S. Acesta de mai sus este un protest. Împotriva lenei. Ideea o aveam de mult, dar am cedat ieri când am văzut câtă lume mă întreabă „şi, ce-ai câştigat?”, deşi lăsasem link-ul cu premiul în text.
P.P.S. Nu mă întrebaţi ce-i cu poza. Am dat un search după „lene” şi asta mi-a apărut. Cine-s eu să mă pun cu google?
sursa foto
Se mai poarta si: eu nu sunt angajat, sunt freelancer, am afacerile mele. Traducere: învârt chestii semi ilegale. Si culmea iau șomaj….wat-da-ef! Întâlniți de mine destul de des ?
@Ana, ha? Și ăstia-s mai leneși? Că n-am prins-o.
Exact. Au pe alții care ii susțin: mămici, tătici, iubite, etc. Acum nu ii bag pe toți freelancerii in aceeași categorie dar cand vad ca te trezești zilnic la 12 si pe urma postezi pe fb poze numai de pe la terase/ piscine…
@Ana, să știi că eu nu cred că ala care se trezește la 12 și apoi pune poze de la terase și piscine este un freelancer. Poate unul aflat în concediu. Am destui freelanceri în jur, care muncesc ca apucații.
Îți recomand un serial, unde lucrurile se petrec așa cum zici tu mai sus. Caută ”The 100” 😀
@zgomotoasa, mai dă-mi niște detalii ca să văd dacă merită.
După un război nuclear în care 12 națiuni au fugit în spațiu și a format Arca, oamenii se întorc pe pământ. Sunt 100 de minori delicvenți trimiși să vadă dacă viața e posibilă pe pământ. Și de acolo lucrurile se complică cu alți pământeni, alte povești 😀 eu m-am uitat duminică la 12 episoade. Teaser: https://www.youtube.com/watch?v=nCWuEjXcZfo
@zgomotoasa, aaa, eu credeam că e cu leneși care nu-și mișcă fundu’ să facă nimic. :)))
S-a notat.
Îmi pare rău că te-am dezamăgit :(((
@zgomotoasa, o să mă lupt cu mine și o să trec peste. :)))
@zgomotoasa, @Mihai, bun, serialul! Cam pentru pustime, dar oricum e bun. Nu prea are legatura cu lenea tema serialului. E despre reintoarcearea pe Pamant a oamenilor, dupa ce au supravietuit timp de trei generatii pe o arca in spatiu. Au fost nevoiti sa zboare in spatiu dupa un razboi cu arme nucleare. De pe arca sunt trimisi 100 de pustani ce se aflau in detentie pentru a vedea daca Pamantul a devenit locuibil. Si toata intriga e legata de cum se comporta ei pe in conditiile in care nu exista legi sau cineva ce ii poate pedepsi pentru faptele lor. Plus ca Pamantul le ofera foarte multe surprize.
@Ana R, aaa, păi zi mă asa, un fel de Vaslui peste câțiva ani.
@Mihai, :)))))) fix asa!
Sunt un lenes incurabil! De mic am vrut sa fiu sef sau musafir. Sef am fost, e nasol, muncesti mai mult decat aia din subordine. Musafir…hmm…inca mai sper.?? Asta inseamna progres: chestii care sa ne faca viata mai „usoara”. De fapt, chestii care sa faca tot felul de activitati in locul nostru, in timp ce lenevim. Marturisesc ca nici eu nu stiu ce ai castigat, n-am accesat link-ul dar nici nu te-am intrebat.?? M-a interesat povestea, nu premiul in sine (m-ar fi interesat premiul daca aveam vreo sansa sa ma folosesc si eu de el ???). Dar, ca sa revin, decat sa ma duc la vanatoare de mamuti, si sa-mi cada vreo bolostanca in cap sau sa ma pape vreun tigru, nu mai bine pun mana pe smartphone, dau o comanda, mi-aduce altul mancarica la usa, in timp ce eu butonez ceva? Daca am chef de ceva activitate, alerg un pic intr-un parc sau la sala si las masinariile, robotii si altele sa faca treaba in locul meu. Matrix-ul si alte filme de genul nu sunt doar sf-uri, prezinta viitorul mai apropiat sau mai indepartat. Si acum, hai sa fim seriosi, nu cred ca alea care spalau rufe la rau sau munceau pe camp aratau ca domnisoara din imagine, nu? ????
@Ionut, știi tu că domnișoara din imagine nu spală rufele la râu? 😀
@Mihai, nu vezi ca nu prea are ce rufe sa spele? Si unde sunt mainile rosii si cu bataturi, unde e fata arsa de vant si soare, unde sunt zgarieturile de ciulini din genunchi? ???
@Ionut, toate astea nu există când ai un stil de de viață sănătos. Iar pe ea o simt foarte aplecată către asta.
Ma rog…. depinde cati bani ai si de ce fantezii. Dar cred ca daca platesti suficient spala si rufe la rau… 😀
@Laurentiu, așa zic și io. 😀
Ana , in cazul in care nu cunosti diferenta intre angajat si freelancer ea ar cam fi urmatoarea :
Angajat . Ti se platesc taxele fiscale si cele de sanatate de catre angajator . Ai dreptul la zile de concediu platite . Ai dreptul la pensie in urma perioadei muncite conform prevederilor legii . Ai dreptul la somaj. Ai un program stabilit de angajator.
Freelancer. Ai obligatia sa-ti declari singur veniturile la fisc , sa platesti asigurarile de sanatate . E alegerea ta daca muncesti 7 zile din 7 sau le stai pe cur acasa . Cat muncesti atata ai . Daca vrei pensie va trebui sa cotizezi la o casa de pensii private. Ai si somaj daca te incadrezi in drepturile prevazute de lege. Programul ti-l stabilesti tu .
Dupa cum vezi angajat si freelancer nu sunt chiar copie la indigo iar chestii semilegale se pot invarti oriunde.
Ca sa navigam direct cu creierul trebuie musai sa-l si avem in dotare :). De-acord cu tine, lenea asta… Dar mai este ceva, lipsa de respect fata de scriitorul care a depus ceva efort intelectual dar si fizic, ca sa scrie acel articol… Tot in legatura cu lenea…am tot auzit la oameni mai cititi ca mine ca internetul asta si atata tehnologie strica, nimeni nu mi-a dat detalii si m-am pus sa rumeg informatia si sa o intorc pe toate partile…nici in Gugal n-am gasit 🙂 …lenea Mihai, tot ea este, de-asta tehnologia strica, devenim(societatea) mai lenesi, nu mai invatam nimic pe motiv ca stie Gugal :), numai ca Gugal nu ne proiecteaza inca informatia pe creier ca sa facem noi conexiuni logice si ca sa facem acele conexiuni trebuie musai sa avem materia prima memorata in creier si daca acesta(creierul) lipseste se cam demonteaza tot ce-am scris 🙂
@Carmen, să știi că am auzit eu oameni spunând la ce-mi trebuie să știu chestii dacă pot accesa google de oricând, oriunde. Deci, da, ai dreptate.
Sunt leneșă…
@Nicoleta, rămâne între noi: și eu. 😀
Still waiting for a zombie apocalypse. \m/
@upprann, degeaba. Nu vezi că nu mai vine?
Am rabdare. E interesant cand merg la carciuma si e meci… cand pleaca toti spre casa as zice ca-s figuranti in Walking Dead.
@upprann, ah, ce dor mi-ai făcut de Londra cu imaginea asta. 😀
Machiajul semipermantent a fost inventat tot pentru puturoase. Să te machiezi durează 5 minute, cam cât durează și un duș 🙂
@Irina, deja întri în amănunte. Mai zi. :))))
Băi frate da ce Jules Verne eşti şi ce-o să-ţi mai citească copiii blogul prin 2200 minunîndu-se de vizionarismul tău…
La poză cred că ai bătut din greşeală Lena şi ţi-a adus o rusoaică ce-şi caută soţ.
@krantz, blogul meu o să fie material de studiu pentru bacalaureat. :)))) „Ce ți-a picat la oral”? „Vasilescu”! „Mamă, ce noroc ai avut”. 😀
@krantz, mi-ai citit gandurile, si eu tot la Jules Verne ma gandeam.
@Mihai, din pacate ai dreptate dar hai sa nu ii bagam pe toti in oala cu lenesi, Multi nu acceseaza linkul pentru ca nu au efectiv timpul necesar, toti te cred ca exact asta scrie acolo. Dar cerutul de lamuriri suplimentare in conditiile in care nu ai citit tot ce se afla la nasul tau si eu il consider foarte enervant.
@Ana R., exact, cele două secunde de care ai nevoie sunt decisive. 🙂
Mihai, se pare că lenea împreună cu multe altele, sunt însușiri specifice rasei umane, și dacă urmărim și analizăm comportamentul animalelor cred că găsim și în cazul lor multe exemplificări. Asta mă face să cred puternic în istoria cu Cutia Pandorei. Parcă e mai ancorată în realitate decît alte mitologii și religii.
Vrem totul repede, acum, cît mai simplu, fără pic de efort fizic, fără complicații. De aici și căutarea automatizării tuturor proceselor. Bineînțeles că asta se răsfrînge negativ asupra calității vieții și nu numai. Să nu ne mirăm că și asta este una dintre cauzele scăderii drastice a locurilor de muncă. În fond, ce face o bandă de producție complet automatizată? Efectuează o serie de operațiuni pentru a scoate produsul finit sau în stare aproape finită, proces care în urmă cu zeci de ani era efectuat de oameni. Acum oamenii respectivi au rămas fără loc de muncă pentru că munca lor a fost înlocuită de un mecanism. Consecință, pe lîngă altele, și a avîntului societății de consum care cere volum de produse din ce în ce mai mare iar menținerea procesului tehnologic compus din mînă de lucru umană nu ar face față cererii.
Nu generalizez, este doar un punct de vedere. Sunt în continuare multe munci care nu pot fi efectuate decît de oameni și altele unde factorul uman este indispensabil, dar nu putem nega explozia demografică corelată cu consumul crescut și automatizarea producției. Asta duce și la șomaj crescut, pe lîngă altele.
Probabil că are legătură și cu dorința firmelor, a patronilor etc. de a maximiza profitul, iar asta duce în multe cazuri și la implemetarea de procese automatizate. De ce să nu introducem un sistem de acces și de pontaj complet automatizat în clădire și să reducem personalul, disponibilizînd cei doi oameni care îndeplinesc această sarcină? E doar un exemplu găsit rapid dar se pot găsi asemenea exemple în cazuri de procese și mecanisme complexe unde „mașinile” iau locul oamenilor.
Cît despre navigarea pe internet direct cu creierul și curgerea informației pe cortex, uite aici, caută și privește episodul ăsta din La Limita Imposibilului (The Outer Limits), sezonul 3 episodul 5, Stream of Consciousness.
Wikipedia aici: https://en.wikipedia.org/wiki/Stream_of_Consciousness_%28The_Outer_Limits%29
Tratează exact ce spui tu, chiar îți recomand să-l cauți și să-l privești, îl găsești foarte ușor.
Automatizarea are mai multe tăișuri, și unele dintre ele taie adînc. Adînc de tot!
PS. Vreau și eu o rundă de lene ca aia din poză, măcar două ore pe zi! 😀
@Victor, pune-ți pofta în cui. Eu am zăcut trei zile și tot n-am primit. :)))))
Ce oameni, dom’le! Auzi tu, să lase bietul bolnav fără pic de leac, vreme de 3 zile. :))))
@Victor, exact așa am zis și io. 😀
Si ce? Nu si-a revenit si fara leacuri d`astea … babesti (gen aspirina saracului!)? Mi-e si lene sa mai scriu altceva! 🙂
io-s de-acord, suntem lenesi, da’ lenea sta la baza celor mai mari inventii.
ce idei glorioase iti vin cand faci inchiderea lunii sau scrii rapoarte ptr sefi?
io-s ptr lene! da’ nu mi-o permit 🙁
@moatza, eu cred că ăia care au inventat chestii nu sunt leneși deloc. Numai de câte ori trebuiau să încerce până le ieșea. Zi-mi tu o chestie inventată din lene.
Stii cum o sa ajungem?Astia ca mine or sa-i invete pe altii cum se aprinde un foc folosind un chibrit.S-o sa facem sex ilegal, ca in Demolition Man cu Stallone…
@Batranu’, a doua parte nu se poată să vină mai repede? :))))
Du-te la Vaslui…acolo toti fac sex ilegal…
@Batranu’, cumva nu la asta mă refeream. 😀
…tre’ sa plec la munca…ca as dezvolta putin…
@Batranu’, când te întorci. 😉
Cine stie ce dracu mai patesc si-n cursa asta, si-mi pierd sirul ideilor…iti aduc un strop de democratie de la aia de au inventat-o.
@Batranu’ pleci în Coreea de Nord? :))))
Hehe, de-as pleca acolo sa ma-nsor sa cer azil politic…aci mai in josul continentului.
@Batranu’, grecia. 😉
Da.Ca tot vorbeai de lene.Sunt siguri ca grecii au inventat-o!
@Batranu’, sunt mai multe nații care și-o atribuie. 🙂
@Batranu` nu rade! Cand a fost uraganul „Sandy” in America aveau aia gaz da` n-aveau curent, asadar nu le mergea aprinderea piezoelectrica la aragaz. A trebuit sa vina o romanca de sub munte sa le deseneze alora o schita cum e frate cu chibritul, cu carnea conservata in untura, varza murata….aia chiar sunt inrobiti tehnologic!
Pai eu cred ca google ti-a dat-o pe tipa pentru ca i-a fost lene sa se imbrace …..este si vorba aia ,lenea e cucoana mare ….Eu cred ca toti avem un sambure de lene in noi.Eu dau click pe toate linkurile pe care le pui ,pentru ca mai dau si de postari mai vechi pe care nu am apucat sa le citesc ..si uite un banc bunicel …Doi lenesi mergand pe strada:
-Auzi mah tu vezi barul din fata noastra, ala de la coltul strazii?
-Da!
-Cat faci pana la intrare ?
-Pai la 50 de metri cati sunt……..cam 3 ore!
Hooo… ma ca nu esti racheta !!!
@dede cati, deci, dacă mă uit bine la poză, lenea folosește și ea la ceva. 😛
ma refeream la faptul ca orice inventie care are ca scop usurarea traiului deriva, in subsidiar, din pasiunea spre o leneveala ulterioara.
cumva o investitie intr-un huzureala care va urma :))
edit: iar m-a dus replyu’ la naiba.
@moatza, aia da. Deci pentru leneși, nu din lene. :))))
Dar mai demult nu faceau oamenii cate facem acum in prezent, toata tehnologia asta a facut ca munca sa fie mai eficienta. Mai demult oricat de activ erai depindeai de multe si nu puteai sa duci la capat multe activitati intr-o zi, acum e chestie de organizare.
@radu, organizare sau lene? 🙂
Vremurile alea de care vorbești nu s-au terminat încă. Așa trăiesc nomazii, și nu numai ei. Bărbatul pleacă dimineața la vânătoare (de portofele, de exemplu, sau ce specializare are fiecare), iar femeia muncește, gătește și crește copiii. Faptul că noi am ieșit din epoca de piatră nu înseamnă că toți au ieșit.
@Emil Bobu, eu traiesc in bula mea unde nu-i văd. 😉
Ce să zic, bine de tine. Eu stau într-un cartier mai select 😛
@Emil Bobu, şi al meu e „select”, da’ mă fac că nu-i văd.
Pai si cu lenea ta de a gandi ce facem?
Cred ca n-ar trebui sa-i explic nimanui si mai putin unor oameni care traiesc din rodul propriei munci necesitatea eficientei si de ce mai putina birocratie inutila este un deziderat bun, indiferent ca vine vorba de lucruri complexe sau simplul negotz online. Daca pot face prin 3 clickuri ceva care in trecut imi necesita 6 clickuri, inseamna ca mi se cereau 3 clickuri si timpul meu pentru a face ceva complet inutil.
Daca se intelege asta, atunci poate obiectia ar trebui sa fie impotriva problemei reale: ca oamenii nu sunt capabili sa foloseasca util timpul suplimentar pe care il au la dispozitie datorita inovatiilor tehnologice reale dar si din cauza unor optimizari de activitati optionale, in cel mai bun caz, cum ar fi datu’ cu clicku’ pe saituri.
De fiecare data cand vad astfel de comentarii care incep cu „alt’data… se facea si se dregea” vine de la o persoana care nu este adaptata si capabila sa profite de beneficiile aduse de progresele reale din ultimele 2 secole, nu pentru ca exista o problema reala inteligent identificata sau explicata.
Daca vrei sa traiesti ca atunci, nu te impiedica nimeni si nimic, acum ai alternative reale pe care oamenii de atunci si le-ar fi dorit si nu le-ar fi putut avea. Daca vrei sa traiesti ca atunci, poti profita si de experienta de atunci si sa folosesti si scule mai destepte care sa-ti faca aceeasi activitate mai lipsita de riscuri. Si poti sa le si imbini activitatile. Poti sa o arzi hipstereste si sa o faci old-school, asa cum o faceau bunicii nostri (desi ei o facea de nevoie, nu de voie), nu pentru ca ai nevoie ci pentru ca dintr-un motiv sau altul ti se pare o idee buna sau poti fi destept si sa inlaturi din experienta doar detaliile riscante pentru care avem alternative inteligente sau poti fi pragmatic si cu acelasi efort sa obtii mai mult, chiar daca te chinui si te zbati la fel de mult. Ce te opreste? Cine te opreste? Problema asta care ti se pare tie, o fi reala, sau o fi doar o basina aruncata doar pentru ca poate fi aruncata, din aceeasi convenienta de care te plangi?