De fiecare dată când aud câte o știre care mă lasă cu gura căscată mă întreb ce-ar mai putea să apară ca s-o bată. Dar nu rămân nelămurit multă vreme, pentru că în țara asta practic nu ai cum să te plictisești. Curg neroziile una după alta.

Ia fiți atenți aici ce mi-au auzit urechile ieri. Facultatea de Medicină din Galaţi îşi deschide o filială în Italia. Mai precis la Universitatea Kuore din Enna, Sicilia. Până aici nimic în neregulă, nu? Recunoașterea școlii românești, dascălii, sistemul de predare, facem un ban grămadă la „frații” noștri din cizmă, bla, bla, bla. Sună bine. Dar nebunia de-abia acum urmează. Pregătiți picaturile de ochi, că o să aveți nevoie.

Înainte de a susţine admiterea la Facultatea de Medicină de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi-filiala din Italia, candidaţii trebuie să înveţe limba română, în cadrul unor cursuri intensive, susţinute, contra cost, de profesorii veniţi de la Galaţi. Cursurile încep acum şi se încheie la sfârşitul anului. Vor costa 220 euro pe lună. Doar cei care iau note mai mari de 7 la testul de Limba Română vor avea dreptul să se înscrie la Medicină. (sursa)

Deci, cum? Ați prins-o? Sunteți aici cu mine? „Bă, noi ne deschidem facultate la voi, dar puneți mâna și învățați română, ‘rea-ți ai dreacu’ dă macaronari!”. Păi, da, dar noi voiam să învățăm medicină, nu română! „Gura, sunt la pachet. Și pentru că ne-ați făcut ai dracu’, nu numai că o să-l visati pe Eminescu, dar la primul dezacord v-am exmatriculat, mascalzonilor!”.

Eu cred că va fi lovitură. Se vor înghesui italienii la învățat dulcele grai al valahilor ca muștele la… miere. Omor va fi la secretariatul celor de la Dunărea de Jos, când or să dea drumul la înscrieri. Mai țineți minte bătăile de la cozile la carne de pe vremea „ailaltă”? Fix așa. Sau, ca să înțeleagă și ăștia mai tineri, exact ca la lansările de iphone. Se vor așeza la rând viitorii cunoscători ai limbii române, cu trei-patru zile înainte de deschidere, cu corturi, apă și mâncare, ca să fie siguri că nu ratează înscrierea.

Și ăsta e doar începutul. Să nu uităm că vorbim de Sicilia, da? Ușor-ușor toată „famiglia” o să vorbească română cu accent dulce de Dunăre. Bag mâna în foc că o să vedem remake la „Nașul”, cu vocea lui Marlon Brando dublată de Florin Piersic. Stai să treacă ăia micii, urmașii Don-ilor, de primele restanțe la „anatomie” în română.

Mamma mia, che scherzo!

mihai_vasilescu_nasul_romana1