Doi prieteni dau nas în nas pe stradă. Unul dintre ei părea așea mai supărat. Celălalt se sesizează imediat:
– Ce-ai pățit, mă?
– Eh…
– Zi, bă, odată ce-ai pățit!
Ăsta dă a lehamite din mâini și începe să-i povestească:
– Fii atent aici. Eram în parc cu fiu-meu și din fața noastră vine una care avea multe baloane în mână. Trece pe lângă noi, eu vreau să-i zic „doamnă ce baloane frumoase aveți”, dar nu știu cum naiba m-am încurcat și mi-a ieșit „doamnă, ce balcoane frumoase aveți”. Și dacă nu m-a bălăcărit femeia de față cu copilul, m-a certat, m-a făcut nesimțit, ce să mai, mi-a terminat toată ziua.
Celălalt se uită dispreţuitor la el:
– Asta zici tu c-a fost nasol? Păi atunci stai să-ţi zic eu ce am păţit. Eram ieri cu nevastă-mea la picnic, am vrut să-i zic: „dă-mi și mie untul”, dar m-am încurcat și mi-a ieșit: “morții mă-tii de nenorocită care mi-ai distrus viaţa şi mi-ai mâncat tinereţea!”
Cat de subtil 😛
Comentariu beton!33
@Daniel, asa ziceam si eu. 🙂
Comentariu beton!21
cine puii mei poate sa dea downvote la acest comentariu?
Se dezbate încă. Ce zici?16
Ha! Ha!
Am si eu o intrebare! Asa, catre masculii astia de se vaita peste tot ca sunt insurati si ce rau le e lor: de ce v-ati insurat, fratilor???? V-a pus cineva pistolul la tampla? V-a legat careva de maini si de picioare si v-a dus la nunta????
Am mai intrebat cateva exemplare din a caror balmajeala nu am inteles nimic!
Al meu de acasa zambeste sagalnic in loc sa rapunda! 😀
Comentariu beton!170
@Dana, pana nu te roaga sa-i dai untul, totul e ok. :)))))
Comentariu beton!174
Nu m-a rugat …. inca???? 😀
Comentariu beton!21
@Dana, pai stai bine atunci. :):):)
Hai ca iti raspund io… de fraier m-am insurat. Pentru ca atunci cand m-am insurat cu o fata frumoasa, slaba, cuminte, ascultatoare si buna la pat nu am stiut ca se va transforma intr-o scorpie.
Comentariu beton!208
@Arthur, asa ceva… :)))))
Comentariu beton!34
Mai zi ceva…
Subscriu…la mine s-a intamplat sa mai fie si curva pe deasupra.
Comentariu beton!80
Inainte sau dupa???
Comentariu beton!87
?????
Inainte evident ca din curva gospodina nu faci,dar dragostea-i oarba si inainte ai tulburari de vedere.
Oare tu ai ramas acelasi?
Comentariu beton!45
Dar oare de ce s-a transformat? De prea mult bine,nu?
Comentariu beton!30
@MGM – ca-n Alien, l-a parazitat si s-a transformat intr-un monstru intergalactic 🙂
Si mai esti cu ea???????????
Eiii na, s-a transformat în nu ştiu ce şi nu ştiu când ! Normal, asta s-a întâmplat după ce tu te-ai transformat din Făt – Frumos în Zmeul păros şi fălos. Poate, ţi-ai uitat paloşul pe undeva, cândva !
Comentariu beton!52
Ha ha ha aaaaa
We all do 😀
Este satul si el…..
cred ca la un moment dat toti au avut ganduri bune….unica problema este ca aceste ganduri trec repede….cert ca din toti cei care se vaita doar un mic procent o fac cu seriozitate….restul doar divorteaza:)))))
Comentariu beton!24
pai tu dana …vezi tu … cand o iei e randunica da cum o iei se si preface in pinguin .. de aia-s mai frumoase alea ce inca nu le-ai luat 🙂
Comentariu beton!27
de prosti!
cind nu-s atenti la ce raspund :)))
Doi prieteni se intalnesc dimineata la cafea, dintre care unul cu un ochi vanat.
– Ce-ai patit la ochi? il intreaba celalalt.
– M-a lovit nevasta.
– De ce?
– I-am zis „TU”.
– Doamne iarta-ma, dar care este relatia la voi in familie, ca te-a lovit pentru asta?
– Pai, aseara, cand mancam, mi-a zis: „Stii draga, noi nu am mai facut sex de trei luni”. Si eu i-am raspuns: „Poate TU” .
Comentariu beton!123
nu ai inteles.
e un banc nu brexit
Uite de-aia nu-ti raspunde „al tau de-acasa”, ca sa nu intre in gura ta.
Mai gresim si noi…..:)))))))))))))))
Dacă zâmbește șăgalnic așa de multă vreme , i-ai luat pulsul ?
Nu pistolul l-au avut la tampla, balcoanele erau la tampla!!
1. intradevar nu te obliga nimeni, in cele mai multe cazuri decat perpetuarea legala a speciei .. cica sa ai mostenitori … de parca ai avea nu stiu ce averi
2. desi mai multi iti spun sa nu te insori, tu crezi ca ei glumesc
3. cand se termina mierea din butoi si dai de c****, e cam tarziu Dana
Comentariu beton!29
Dana ai patit vrodata sa ai pofta o pofta nebuna de o inghetata…ai face orce pentru ea nu ?…..dar cum ar suna daca inghetata aia ai aveao toata viata aceias inghetata aceias compozitie…..se mai si topeste din cand in cand sa ramai cu cornetul:)))). Daca nu ai prins aluzia….Ne casatorim din placere si iubire dar cu timpul femeia are talentul inascut de a enerva si irita barbatul…..iar al tau zambeste si gandeste:))))
Comentariu beton!44
Nu puneti problema ca de multe ori si noua ne pare rau ca ne-am maritat?
Comentariu beton!61
Iar noi, doamnele, de acadele cu alta flavoare/ dimensiune etc 🙂
Comentariu beton!18
Deci sa inteleg ca nu trebuie sa iau untul cand merg la picnic? =)) Oricum e tare bancul! :))
Comentariu beton!38
@miecelaionelailca, cel mai bine ar fi sa-l ai la indemana, da. :))))))))
Sub nicio forma nu pui mana pe unt. E de rau daca-ti cere untul. Asa se zice maica, din batrani…
Comentariu beton!22
Dap! Noroc ca l-ai pus si pe FcePok sa-l gust si eu!
Si apoi si-a luat singur untul nu? 🙂
@Ashu, istoria nu zice. 😉
Super tare! Pacat ca nevasta-mea nu l-a prea gustat. Ups, sau am facut si eu o greseala!?
@valny, da ma, nu prea inteleg de ce sotiile nu rad la bancul asta. :))))
Comentariu beton!19
Eu am ras! I-l citesc diseara si lu’ barbata-miu! El cred ca o sa planga! :)) Eram asa dulce si atenta si in cinci ani m-am transformat intr-o scorpie, vorbele lui. Ii mai zic: lasa, iubi, cand o sa plece copiii la facultate o sa fiu din nou dulce si atenta! Daca nu ma lasi pana atunci!
Comentariu beton!13
Nu sunt eu chiar sotie, dar am ras 😛
Comentariu beton!14
@dobaalexandra, pai oamenii cu simtul umorului, cam rad la bancul asta. 🙂
Comentariu beton!16
Si noi ne maritam cu un fat frumos care iti pune lumea la picioare si abia trece un an si prietenii sunt mai importanti iar tu esti pe nicaieri si ramai cu ochii in soare.
Comentariu beton!42
@aniko, te rog eu frumos du-te la o plimbare sa te linistesti. Este un banc, ma. O gluma! Poti sa intelegi notiunea de gluma???
Comentariu beton!21
@Mihai Mai bine puneai desenul cu gluma… ??
iar cind alcoolul devine mai important decit tot noi suntem scorpii ca nu ne place?
Se dezbate încă. Ce zici?12
orice cauza are un efect, e fizica pura …. cel mai probabil tu esti cauza pt tot ce nu-ti place la el, daca nu … de ce l-ai luat? caracterul l-a avut mereu acelasi e singuru lucru ce nu il poti schimba la o persoana, deci nu incerca sa ne spui ca era altfel ca te minti pe tine …
Se dezbate încă. Ce zici?14
din beție te trezești, dar voi tot scorpii rămâneți
Comentariu beton!36
:)))) foarte tare
Îţi place sau nu: 0 0
@aniko: Omul din beție se mai și trezește, „scorpia”din prostie,niciodatã!!!! :))
Se dezbate încă. Ce zici?12
bancul nu e cine stie ce, dar comentariile de pe blog fac toti banii :)) si mi-am amintit de ce mi-a zis o femeie pe masina intr-un drum de germania-timisoara eram eu si 4 femei diferite varste, la intrebarea uneia de ce nu te insori, o alta a spus, lasa cosmine de ce sa te aibe numa una, cand te pot avea mai multe ….. :))))
Comentariu beton!71
@cosmin, :)))))
Salut. Vin ceva din backlink? ti-am pus sursa aici. // bun banc.
@Marius T, ce sa vina? Unde ai pus sursa? Tre’ sa-mi explici.
Salut Mihai. Am pus aici articolul preluat: http://www.nationalisti.ro/2015/02/cu-siguranta-cel-mai-tare-banc-din-ultimii-ani/
@Marius T, stiu ma. Ti-am si comentat la el, ca sa vezi ca stiu. 🙂
Un adevarat poem pot spune 😉
casatoria s ca o casa care trebuie intretinuta..sa nu te astepti sa o duci bine in casnicie daca nu mai investesti(timp petrecut impreuna,vorbe frumoase,respect,un buchet de flori,..
Comentariu beton!34
@gabrum, nu esti cel mai ascutit creion din penar, este?
Se dezbate încă. Ce zici?21
Daca e ascutit prea tare, se toceste varful foarte repede!!!!
Comentariu beton!17
@cristina, aici ai dreptate. 🙂
Sa daca e prea aspra hartia….
Pentru aceste minunate exemplare cu care ne casatorim si care raman la fel de tineri, frumosi, supli, sarmanti, buni la pat si dupa 15-20 de ani de la casatorie: VALEAAAAAA, biiiip! Bip! Biiiiiip!!! Si daca nu vrei untul, ti-l bag eu pe gat!!!! Semnat: O doamna!!!!
Comentariu beton!94
genial
Frumos,, ::)))
Biiiiiiip , biiiiiiiiiip !!?????
?????????????
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Lumea zice că aberezi.0
Esti o doamna, ce plua ta!
O fi fost misogina remarca lui Napoleon: “toate femeile sunt curve in afara de mama si de sora mea! dar daca stau sa ma gandesc mai bine, si ele sunt femei” Sau era un fin cunoscator al sexului … frumos?!?
Îţi place sau nu: 0 0
Totusi in ambele situatii intervine uzura morala la ambele parti, eu cred ca treaba aceasta e reciproca :P, plictiseala si motonia intervin dupa un timp 😀
Daca permiti da….
Link sponsorizat pe FB?
@Irina, pai cunosti tu alta modalitate de promovare?
Eu nu cunosc nici o modalitate de promovare. Nu e domeniul meu. Dar:
1. Nu îmi plac link-urile sponsorizate.
2. Nu mă așteptam să văd unul de la tine.
3. Nu asta aș fi pus la add.
Așa că am întrebat.
@Irina, de ce nu iti plac linkurile sponsorizate?
De ce nu te asteptai sa vezi unul de la mine? Cum crezi ca mi-am adus cititori pe blog, prin telepatie?
Nu numai ca am facut bine ca l-am pus la add, dar bancul are acum aproape 30.000 de vizualizari.
Ti-am raspuns.
Comentariu beton!20
tare bancul,da ce a avut cu masa ce sa insurat cu ea?
trebuia sa o injure altfel
Asta banc bun? :))))) ce vedeti voi asa subtil si interesant la acest banc? nu are nici sare nici piper, doar barbatii ce se mai „amuza” de el….defapt ii cred.
Se dezbate încă. Ce zici?8
Poate esti mai tinerica si d’aia. Am spus acest banc multor oameni, intre 15 si 20 si singurii care au ras cu lacrimi, au cazut pe jos fara aer au fost doua pizde de 55 de ani si un gagiu de 60. Asadar, bancul e bun daca ai foarte mult umor si poti sa vezi comicul situatiei prezentate sau daca ai vreo 30-40 de cand esti casatorit si viata ti-a aratat ca asa e (poate fi).
Comentariu beton!24
@ i am we are…..nu te supãra,te rog,dar cele douã la 55 de ani,sigur nu mai sunt „pizde” iar „gagiul” de 60 de ani,sigur râde „cu lacrimi” și când își vede ” mãdularul” în oglindã.
Personal,bãnuiesc cã al tãu soț,”ti-a cerut untul” de nenumãrate ori,de nu vezi „comicul sitației prezentate”:))))
Opriti ura catre soacre! :))
Futu-le-n gura sa le fut!:)))
ha ha ha ha :)))))) genial!!!!
@Valeria Crăciun, 😉
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Lumea zice că aberezi.0
Asa e ,cand omu, e dus cu mintea in alta parte :)))) Le mai incurca :)))
@dede cati, a greşit şi el. 🙂
Ha,ha,ha… :))))
Asa se mai incurca omul cateodata ….dupa mai multi ani de ” caznicie „….
@OVANA, total fără intenţie. 🙂
Categoric… 🙂
Eu de multe ori zic in gand :
Doamne da-mi rabdare….ca daca imi dai putere,apar la stirile de la ora 5 :)))))
Comentariu beton!50
Ba, mai da-mi odata nr de tel
Slab.
@octavina, sănătate să avem.
asa e , ca bancuri proaste ca acesta sunt o gramada ! ai si tu dreptate . . . . .
Tipilor, sunteti in eroare, ala nu e banc, fratilor, e realitate cento per cento, se intampla in toate casniciile, dar cei mai multi nu recunosc, preferand sa se minta si pe ei si pe altii. Imi vine in minte o zicala tare uzata, naspa de tot, dar adevarata: orice cal ajunge gloaba, Fiti tari, daca ati comis prostia sa va insurati, nu disperati, nevestele celorlalti sunt fie mai misto, fie mai slabe, sau, macar mai interesante…
Nu conteaza cum arata tipele, sunt ALTELE …
In spiritul celor exprimate mai sus, am si eu una:
– Cum transformi o puicuta buna intr-o vaca nebuna?
– Te insori cu ea!
… si credeti-ma, nu este banc, este trista realitate … (de doua ori chiar!) …
Comentariu beton!18
iar finalul e abia a doua zi, soţul la muncă, sună soţia care şi-a adus aminte de…unt.
– Alo, dragule, poți acum să vorbești?
– Da.
– Atunci…. ascultă.
Comentariu beton!29
@9, ahahahahaaaaa
Si ca s-o pună în încurcătură şi s-o facă să tacă, soţul o întreabă:
– Draga mea, ce preferi? Un barbat frumos sau unul inteligent?
– Nici unul, nici altul. Stii ca imi placi doar tu.
Comentariu beton!30
Mâine plecăm undeva, înainte să ajung acasă soțul întreabă; luăm ceva?
Normal că luăm… mișcă-te la cumpărături! La ora 21… Fă, dă-o-n pizda mă-tii, mă mai ții mult la shopping?:-)))))
El ajunge la 16:00 acasă și eu la 20:00…
Conversație de boșorogi… mă iubește de moare:-)))))))))
@Camelia, să știi.
moare, moare, incet, dar sigur. iar de #rezista, il ajuti matale.
Îţi place sau nu: 0 0
Cami….ios mai magar…sotia – mergem la cumparaturi?…eu – NU….te duc la cumparaturi, merg acasa si cand termini vin si te iau…And i love y honey
E perfect asa. E naspa sa stai dupa altul, dar si pe mine ma deranjeaza sa il aud: mi-e foame, dar nu vreau acolo ca trebuie sa fac si pipi, mi-e sete, mi-e foame, cand mancam? Dar vreau sa mananc ca lumea, nu un sendvis.
Oricum cel mai bun shopping, cel mai relaxant , a fost singura. Adica fara o prietena, fara nimeni.
Sigur esti Brigitte Macron under cover!!!! ?
Si ca sa zic si eu ceva… desi pe langa subiect @Mihai, bancul asta ma duce cu gandul la „ce sa aleg intre viata mea si viata lui?” asa era parca?
Gluma e bestiala, dar in viata reala casatoria e un pact greu de dus la bun sfarsit… suntem deopotriva vinovati cand nu merge o relatie…
Eu una nu m.as casatoriiiii niiiiciodata pe pamant… am vrut o singura data si nu a vrut el, deh se intampla.
Mooor! ? ? ? ? ? ?
La asa ceva nu m am asteptat! ?
@Demetra, înseamnă că n-ai pisică.
Bancul asta e genial! I l-am spus si lu’ mama dar am schimbat un pic.
M-am certat o data cu colegu de pat si mi-a zis: ma duc la ma-ta.
Bancu e foarte tare, cacat, dupa zece cinspe ani, toti ne schimbam.
Daca bati campii( la modul general) ca ce nenorocita e nevasta-ta, probabil ai si tu aportul de a ajuns asa.
Daca ca femeie te plingi ca isi petrece timpul mai mult cu prietenii, ia de cugeta, ce l-a adus in starea asta?
De fapt, am uitat, pe net toti suntem far de prihana
Bun bancul, dar nu cel mai bun. Îl știi pe ăla cu popa catolic și femeia cu care trăia? Am senzația că l-am mai scris pe aici…
Bă……da’ dacă îți cere ea prima…..untu’?????
Eu zic… fară unt…..
1. Fat-Frumos se îndrăgostește lulea de Cosanzeana. Artificii, chestii. Si se hotărăște el sa o ceară de nevastă. Ea zice sec: nu! Si de atunci Fat-Frumos a trait fericit până la adânci bătrâneți!
2. Trei prietene: una măritată, una amantă si una cu iubit se duc la sexshop si-si iau costume de pisica negre din latex, din ala mulat. Se îmbracă iubi…o noapte incendiara, sex sălbatic… nu mai detaliez, stiti voi 🙂 Se îmbracă si amanta, idem. Se îmbracă si sotia. Vine domnul ei de la muncă, se uita lung la ea si zice: ,,Batman, dai si tu ceva de mâncare?! „
Comentariu beton!19
Stiam ceva de genu` dar finalul era altul altul:
Zorro, ce avem la masa? :))
Aaa, åștia-s åia doi… mai tâmpiței. Soarta! Aia e!
Tocmai i-am spus soțului meu ca de azi nu mai cumpărăm unt..și nu înțelegea de ce…:)
Subtilitate maxima!
Mvaaaaii… mor… cat am putut sa rad. :))))))
Îţi place sau nu: 0 0
Mai e ala:
Crocodilul il intreaba pe dinozaur:
-Bai, te-a sunat unu’ Noe?
-Nu.
-Nasol.
Îţi place sau nu: 0 0
Comentariu beton!13
Autocorectorul, bata-l vina. :)))
Cel mai tare banc.
Nu pistolul l-au avut la tampla, balcoanele erau la tampla!!