Job full-time, plin de responsabilităţi. Trebuie să-mi aducă aminte să respir. Când mă vede mai stresat şi ocupat, vine la mine şi mă trage de mânecă: „ai inspirat, ai expirat? Hai, hai, nu te lăsa pe tânjală, trage aerul ăla în piept! Aşaaa, acum dă-l afară. Hai, hai că poţi”. Iar dacă mă simte îndărătnic, trebuie să-mi taie scurt orice tentativă de rebeliune: „bă, ţi-am zis să respiri, că ne supărăm”.

Poate credeţi că am luat-o razna. Nici pomeneală. Sâmbătă era să scap volanul din mână când am auzit ştirea asta. Înţelegeţi cum stă treaba? Madonna şi-a angajat un om (mă rog, o femeie, dar ultimele studii zic că şi ele ar fi tot oameni) care să-i aducă aminte să mănânce. Dăăăă!

N-am nimic cu fiţele de vedetă. Sunt perfect conştient de faptul că banii mulţi şi un anumit nivel de trai te pot face să nu mai gândeşti sau acţionezi ca un muritor de rând. Pai nu era vorba aia din popor: „banul tâmpeşte”? Aşa că, jur, nu mă miră deloc cererile speciale dinaintea concertelor, alea de genul Robbie Williams a vrut să-i fie aduse în camera de hotel două prepeliţe vii şi una moartă, 23 de suluri de hârtie igienică ciclame cu chipul lui Gary Barlow pe ele şi o farfurie umplută cu ochi de sturz proaspeţi. Iar personalul hotelului, cei care-l deserveau, să fie îmbrăcat în kilt-uri scotiene lucrate din păr de cămilă gestantă.

Nici nu clipesc când aud astfel de şmecherii. E treaba lor, de super-staruri, să gestioneze „arfele” şi „răşinile” de acest gen. Multe dintre ele probabil ţin de strategia de marketing. Dar să-ţi angajezi om care să-ti aducă aminte să mănânci mi se pare prea mult. Mi se pare ceva pentru tâmpiţi. Exact ca în bancul cu poliţistul care-şi notase în palmă să nu uite să inspire şi să expire, dar a murit când i s-a ştres scrisul pentru „inspiră”.

Mă întrebam dacă ăştia cu bani de pe la noi n-ar avea nevoie de un serviciu de genul ăsta? Uite, m-aş băga la nen-tu Ţiriac să-l ajut. Omu’ e în vârstă, nu mai haleşte mult şi sare peste mesele de seară, dacă vrea să mai rămână printre noi o vreme. Deci n-aş avea mare lucru de facut, parctic aş scoate-o la cap cu un part-time.

Sau nea Jiji n-o vrea asistent personal pentru umflat maţu’? Dar, dacă ma gândesc mai bine, la Becali cred că zic eu pas. Nu de alta, dar ciobanul e atât de prost că ar trebui să-l învăţ să şi mestece. De fiecare data, la fiecare masă. Că uită.

Una peste alta, când o avea concediu tanti aia angajată de Madonna? Că i-aş ţine eu locul câteva săptămâni. Prin telefon.

mihai_vasilescu_madonna

sursa foto