Am fost în tabără!

Eu am apucat, pe vremea „ailaltă”, vestitele tabere de matematică. Ştiţi despre ce vorbesc? Mergeai într-o tabără în care, pe timpul zilei, stăteai cu proful într-o sală şi rezolvai o grămadă de probleme şi exerciţii. Şi nu orice fel, ci d-alea nasoale, din „culegere”. Evident, n-am pus piciorul nici măcar o dată în vreuna dintre ele? Pai ce, o luasem razna? Mai mult de atât, eram absolut convins că toţi cei care mergeau erau trimişi cu forta de părinţi. Doamne, cât mai puteam să râd când îi auzeam povestind, la întoarcere, cât de tare s-au distrat acolo. Hai, frate, cum să te distrezi când înainte de masa de prânz trebuia să rezolvi logaritmi şi după băgai niste integrale? Adică ce-ar fi putut să fie fun într-un loc geometric? Nu puteam să concep aşa ceva. Mai bine stăteam acasă şi o frecam toată ziua degeaba, decât să mă duc de bună voie.

Ei, dragilor, dar în viată capeţi uşor-uşor toate răspunsurile, bineînţeles numai dacă le cauţi. Şi uite aşa am reuşit să aflu, la etatea mea înaintată, că exerciţiile şi distracţia pot să meargă liniştite mână în mână, ba chiar se lasă cu parteneriate de succes între ele. Pentru că da, m-am dus de bună voie si nesilit de nimeni la Social Media Summer Camp. Adicătelea cea mai şmecherie mare, organizată de Revista Biz, exact pe genul taberei de matematică despre care vă ziceam mai sus: ziua muncă, seara distracţie şi noaptea… noaptea nu e ca ziua, ca să zic aşa.

Băbăiete, nu doar că mi-a plăcut, am savurat fiecare minut de parcă ar fi fost ultimul din viaţă. Şi nu o spun doar aşa că n-am ce scrie. Pur şi simplu aşa am simţit. Duminică, la plecare, jur că mi s-au umezit ochii şi, ca să nu se prindă nimeni, am băgat repede un banc misogin. Da’ în sufletul meu era nasoală treaba, vă zic.

N-am să vă spun despre toţi oamenii pe care i-am cunoscut acolo, că m-ar apuca revelionul. Nu de alta, dar am fost în jur de o sută, ca să vă fie clar. Şi cum despre fiecare aş avea de spus câte ceva, s-ar duce naibii câteva luni şi tot n-aş termina. În schimb, câteva cuvinte despre ce m-a impresionat rău de tot, tot am să vă arunc. Aşa ca să simţiţi şi voi un pic atmosfera.

So, am cunoscut-o pe Gabriela Lungu. Băejnebun, Gabriela Lungu! Da, ştiu, mulţi dintre voi ridicaţi din umeri. Dar ca să înţelegeţi, o să vă explic pe scurt. E ca şi cum v-ar plăcea teatrul şi l-aţi cunoaşte pe Purcărete. Sau sunteţi morţi după filme şi, hop, staţi la câteva beri ceaiuri aromate de plante cu Scorsese. Sau eşti cu fotbalul şi o arzi pe shot-uri sucuri naturale de fructe cu nen-tu Hagi. Hai că aţi prins-o. Acum înţelegeţi? Ei bine, fata asta a fost unul dintre speakerii din tabără, a stat cu noi trei zile acolo, iar eu o strigam „Gabi” şi mă enervam că duce mai mult ca mine la băutură jogging. Beat that!

A propos de speakeri, credeţi că m-am putut abţine să nu mă „joc” şi eu un pic cu microfonul ăla? No way!

În una din zile am fost agenţie de PR. Eu, cel paraşutat de nicăieri în hăţişurile online-ului, am făcut parte dintr-o echipă de oameni super-mişto, care juca rolul unei agenţii şi care şi-a prezentat campania în faţa juriului. Care juriu m-a făcut arşice, m-a tăvalit pe jos, iar când încercam să mă ridic îmi mai dădeau şi la ficat. Dar mai avea vreun pic de importanţă? Era fun, era ză şit.

Ah, mai voiam să vă zic şi cât de mişto traumatizant este să dormi la două bloggeriţe în cameră pe holul hotelului, pentru că ai tăi colegi de cameră au binevoit să încuie uşa pe interior, să-şi dea telefoanele pe silent şi să sforăie boiereşte, în timp ce tu o arzi ca bezmeticul pe holuri la cinci dimineaţa. Da’ nu vă mai spun, că nu cred să vă intereseze chestiile astea boring. 

Era să uit. Deja s-a stabilit perioada când o să se ţină tabăra în iarnă: 10-13 decembrie. Nu ştiu cum să vă spun, nu numai că mă voi duce, dar deja am rezolvat să nu mă mai pună în cameră cu ramoliţi din ăstia care te încuie pe afară noaptea. De fapt, dacă mă gândesc mai bine, lasă dom’le că sunt băieţi buni, nu e un capat de ţară dacă nimeresc tot cu ei. 😉

P.S. Dacă aveţi treabă cu industria asta şi nu aţi mers în SMS Camp măcar o dată, este ca şi cum aţi fi o echipă de fotbal care n-a jucat niciodată în Liga Campionilor. Oh, wait… Nu ştiu dacă înţelgeţi, dar vin acolo oameni implicaţi în business-uri de milioane de euro care, de două ori pe an, lasă tot ca să fie trei zile în tabără. Oare de ce?

P.P.S. V-am pus aici un video ca să înţelegeţi, cât de cât, cam cum stă treaba. Daţi-i „play” că apare şi fratele vostru în el. Nu vă zic la ce minut, că sunteţi în stare să trişaţi. 😀