Serios, sunt de-a dreptul încântat de norocul care-a dat peste noi. Fraților, anul ăsta zeiţa Fortuna ne-a răsfățat și sfârșitul lumii pică pe 24 septembrie. Ceea ce, că recunoașteți sau nu, este bulan curat.

Un asteroid va lovi Pământul pe 24 septembrie şi cataclismul ar fi anunţat de scrieri biblice.

Teoria se bazează pe diverse interpretări ale epistolei întâi către Tesaloniceni, din Noul Testament, a legăturilor cu înţelesul probabil al altor pasaje biblice, din epistola a doua către Tesaloniceni, dar şi din Cartea Apocalipsei.

„Căci însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va coborî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul. (1 Tesaloniceni 4:16-17)” – sursa

Păi? N-am eu dreptate? Mă săturasem, băbăiatule, de sfârșiturile lumii care cădeau extrem de prost, practic când ți-era lumea mai dragă. Fix pe final de an ne potcoveau cu câte o apocalipsă din asta, de-ți stătea sarmaua în gât și cozonacul pe șolduri. Sau, mai rău, o anunțau pentru ianuarie, de-ți venea să-l dai dracului de asteroid sau ce-o fi fost ăla care era „programat” să ne omoare pe toți.

Nu de alta, nici nu te puneai bine pe picioare după sărbatori și sfântul Ion, că hop trebuia să dai piept cu armaghedonul. Și nu mi se pare corect deloc. Pe început de an, mai ai şi altă treabă, nu numai să stai să te lupţi cu ziua cea de pe urmă. Lumea vrea să meargă la sală, să se lase de fumat, să-și pună dorințe și rezoluții pentru noul an și când colo trebuiau să lase baltă tot, ca să întâmpine cum se cuvine haosul planetar. Las-o în plm de treabă!

De-aia zic, pe ăsta din 2015 l-au pus beton de tot. Mi-e lene şi nu am chef să verific acum, dar cred ca este sfârșitul lumii care pică cel mai bine dintre toate în ultimii patru-cinci ani. Altă viaţă, până în toamnă au oamenii timp să se ducă în concediu, să se bronzeze și să se odihnească. Ba chiar, cei mai chibzuiți prind și niște tarife reduse de septembrie la bulgari sau „litoralul pentru toți” la noi. Ce să mai, treabă bună, cu alt moral te pregătești de „întâmpinarea Domnului în văzduh”.

Cu ocazia asta, poate învață și labagiii ăia de mayași cum se programează o apocalipsă ca la carte, da?

P.S. Bieții copii or să fie cei mai nefericiți, apucă totuși să facă o săptămână de școală. Nasol.

mihai_vasilescu_the_end

 

sursa foto