Minciunile obligatorii

Guest post by Ana R.

Bărbații au pe lumea asta ca mare atu în fața noastră, a femeilor, sinceritatea debordantă. Mai ales între prieteni buni, nu au nicio apăsare să își spună de la obraz ce le trece prin cap. Și de multe ori le trec chestii pe care tu, în mintea ta de femeie, nici nu îndrăznești să le gândești. Formulări ca „băi, animalule, te făcuși cât un porc, las-o mai moale cu berea și cu shaorma!“ sau „îți stă ca dracu cu bărbă, tu nu vezi că ai două tuleie, de zici că ești murdar la gură!?“ sunt întâlnite și rostite frecvent fără ca nimeni să se supere sau să se considere jignit de moarte. Împricinatul chiar apreciază părerea franc trântită în freză.

Ei, la sexul slab și frumos este mult mai complicat. Femeile au o profundă dorință de a fi apreciate, admirate și invidiate. De aici apar și întrebările stupide, care nu pot avea decât răspunsuri extrem de laudative, chit că tu mai bine ți-ai mușca limba decât să spui, în general, un neadevăr. Dar ți-o muști și îl spui, rugându-te în gând să nu ți se citească pe față că minți.

Să spunem că vine la tine o prietenă să te roage să își aleagă împreună cu tine rochia de mireasă. Mergi cu ea și probează, încearcă sau alege, până începi să vezi numai alb în fața ochilor. La un moment dat o auzi că sare în sus de bucurie. Gata, a găsit-o! Iese din cabină mândră de zici că e cel puțin Cenușăreasa în creație Vera Wang. Radiază de încântare, pentru că tocmai și-a găsit rochia ideală. O fi, dar doar pentru ea. Pentru tine seamănă cu o perdea smulsă de vânt și pusă la vânzare pe post de rochie. Iar prietena arată ca picată accidental într-un balot de pânză. Dar ea se uită așa rugător și plină de speranțe înspre tine. Te uiți înspre viitoarea mireasă și înghiți în sec, dai automat ochii peste cap de încantare și începi să turui minciuni la foc automat. „Vai, dar e superbă, îți evidențiază talia, ochii și unghiile de la picioare!“. Da, ai putea să-i spui că nu-ți place și să mai caute. Dar asta numai asumându-ți riscul ca ea să devină „fosta ta prietenă”.

Sau cum este când o altă prietenă de-ale tale naște primul copil? Ca prin minune tot facebookul ei se umple cu „primul zambet“, „prima plimbare în parc a minunăției noastre“, primul muc și primul caca în pampers. Nu e o regulă, dar să știți că există și copii inexpresivi sau chiar urâței, în primii ani de viață. Iar ăla mic este chiar unul dintre ei, arată ca un klingonian și poți spune orice despre el, în afara faptului că e frumos sau simpatic. După primele două mii de poze cu progenitura, tragi adânc aer în piept, hotărâtă să-i spui tinerei mame adevărul. Expiri zgomotos, te apleci uşor înspre ea şi, ca printr-un miracol, din gură îţi iese: „vai, ce drăgălaș e!”.

Ultima gagică nemăritată din grupul tău își găsește un iubit nou și face greșeala să ți-l prezinte. Iar tipul este și urât și cam bădăran. Ba, îți dai seama că nu pare nici foarte inteligent, după ce face trei gafe în jumătate de oră. Dar prietena ta e îndrăgostită că o curcă beată. Acum ce să îi spui? Că nu l-ai lăsa pe ăla nici să îți amușine șosetele după sală, dar să mai şi pună mâna pe tine? No way. Nu ai cum să-i spui că ești încântată de el la fel de mult pe cât te fascinează o neurodermită. În schimb, te străduiești din răsputeri să nu mai dai ochii cu pretendentul a două oară. Dar chiar când crezi că ai scăpat, începe să te bombardeaze cu întrebări legate de părerea ta referitoare la „iubi”. Îi sugerezi cât poți de delicat că nu ai picat pe jos de încantare și te ascunzi pe după vișin atunci când e vorba să îl lauzi, sperând din inimă că va fi răpit de extratereștri și nu vei mai fi nevoită să îl vezi vreodată. Dai de băut în ziua când el este detașat doi ani în Vladivostock.

Faci ochii mari când apare vară-ta cu niște tatuaje turbate, dar te apucă şi sughiţul când vezi că sunt însoţite şi de câteva pietre încastrate în piele. Tot ea te liniștește și îți spune că sunt Swarovsky. Ce nu înţelegi tu, este că nu ţi-a zis asta doar așa, informativ. Se uită în ochii tăi și așteaptă să-ţi reverşi admirația totală și nedisimulată. Tu te uiți la ea și ai prefera să fi fost niște pietre de moară, dar la gâtul tău, ca să te poți arunca în prima apa întâlnită în cale.

Cea mai bună prietenă din copilărie, tocmai s-a făcut blondă. Dar nu orice blond, ci blond nisipiu spre alb. Când o vezi prima oară după isprava asta, fără să vrei te întrebi dacă a băgat capul într-o găleată cu făină sau într-o căldare cu var. Dar ea e super încântată. Radiază! De mică a visat să fie blondă și acum a reușit. Ție îți vine să-i pui o glugă sau o căciulă pe cap ca să nu mai ai senzația că vorbești cu o fantomă. Când te întreabă cum îi stă, numai și numai dacă aveți o relație extrem de apropiată, ai curajul să îi spui că parcă o preferai în culoarea de păr anterioară. Dar și așa, ai mari șanse să-ți restituie rochia pe care a împrumutat-o de la tine, pentru party-ul de sâmbătă, cu niște „găuri de țigară” și „pete de vin”.

Da, orice aţi spune, sinceritatea totală e destinată bărbaților și numai bărbaților. Dar până și ei au învățat că mai bine îți tai o mână decât să răspunzi fix cu ce îți trece prin cap la întrebări de genul: „nu-i așa că par mai slabă în rochia asta?“ sau „se vede că de două zile mă abţin de la ciocolată?”.

Totuşi, din când în când, enervați de câte minciuni se așteaptă urechile noastre să audă, ne mai trântesc în față faptul că suntem ipocrite. Regretele vin ulterior şi sunt, de cele mai multe ori, tardive. Pentru că vor trebui să toarne de două ori mai multe gogoşi ca să putem trece peste un asemenea afront. Să se învete minte că unei femei nu trebuie să-i spui niciodată adevărul când este vorba despre micile şi neînsemnatele ei imprefectiuni. Aţi văzut voi vreuna care să facă excepţie?

Sursa foto