mihai_vasilescu_google

Omul ăsta traieşte, foloseşte un calculator, caută pe internet (aşa a ajuns la mine pe blog), face biluţe, merge, plateşte facturi, respiră, iubeşte, mănâncă, fute, se uită pe geam când ninge, se scarpină la oo etc. Pe scurt, reuşeşte să supravieţuiască de la o zi la alta. Ceea ce este, în sine, un adevărat miracol.

Serios, încep să mă îndoiesc că teoria mea cu privire la inexistenţa lui dumnezeu este reală. Daca nu el, atunci cine are grijă ca ipochimenul ăsta să nu-si îmbrace chiloţii peste trening şi să se arunce de pe bloc, ferm convins că este un Superman modern?

Sper din toată inima că răspunsul pe care l-a găsit a fost: da, trebuie să îţi bagi neapărat o ţigară în ureche atunci când te trage curentul la cap. Dar pentru un efect spectaculos şi rapid, se recomandă o doză de şoc, trebuie să utilizezi trei ţigări. Introduci câte una în fiecare ureche şi pe cea de-a treia în cur. Toate aprinse şi cu partea încinsă în interior.

Şi mai sper că a respectat întocmai indicaţiile găsite, doar tot ce scrie pă net nu are cum să nu fie adevărat. În felul ăsta, n-o să mai aibă probleme în viaţa lui cu hemoroizii şi timpanele. Astfel n-o să mai audă când cei din jurul lui îl acuză de prostie. Da, o să-i vadă închinându-se, dar o să creadă că toţi sunt deosebit de religioşi.

Iar dacă cea care a căutat chestia asta, era cumva o tipă, recomandarea logică este pentru patru ţigări. Pe cea suplimentară urmând s-o bage într-un loc pe care nu mai stau eu să-l numesc acum, dar cu siguranţă că-l intuiţi cu toţii. Iar dacă a izbutit s-o ţină cât mai mult şi cât mai adânc, măcar ştim ca nu o să mai aibă descendenţi pe linie directă. Ceea ce nu poate decât să ne bucure.

Iar acum o să las o chestie pe care sper s-o indexeze domnu’ Google şi poate ne mai ajută să scăpam de proşti.

Vrei să ştii cum scapi de durerile de cap în numai câteva secunde? Îţi recomand să ţi-l aşezi pe calea ferată şi să aştepti aşa până vine primul tren. Metoda funcţionează cu rezultate spectaculoase şi pe liniile de tramvai şi metrou.