Oameni buni, azi o să facem doar un scurt exercițiu de logică, după cum spune și titlul. Fiți atenți aici.
Situația 1
Să presupunem că ești un organizator de spectacole, indiferent ce ar însemna asta și ce fel de spectacole organizezi. Treaba e că la spectacolele tale vin întotdeauna aceiași 5, maximum 10 oameni. Indiferent ce-ai face, indiferent cât te-ai da peste cap, în sală vor fi întotdeauna doar acei 5, maximum 10 oameni.
Trece un an, trece și al doilea, trece și al treilea, trec anii, tu în continuare organizezi spectacole și ai în continuare în sală aceiași 5 sau 10 oameni. Îi știi deja pe nume, știi cu ce se ocupă fiecare, le știi familiile și când au zilele de naștere, dar ei sunt singurii care vin la spectacolele organizate de tine.
Situația 2
Să presupunem că nu ești organizator de spectacole, ci ai o fabrică de pufuleți. Efectiv, am luat la întâmplare produsul, puteți să înlocuiți „pufuleți” cu ce vreți voi, de la „cuie” la „batiste”.
Fabrica merge, produce la capacitate maximă, singura problemă ar fi că ai doar 5, maximum 10 clienți. Clienți care nici măcar nu sunt niște redistribuitori puternici. Nici pomeneală, sunt aceiași 5, maximum 10 oameni care vin la magazinul pe care-l ai la poarta fabricii și-și cumpără în fiecare zi câte o pungă de pufuleți.
Indiferent ce faci, indiferent cât de mult produci sau nu, clienții tăi sunt întotdeauna aceiași 5, maximum 10 oameni.
Trece un an, trece și al doilea, trece și al treilea, trec anii, clienții tăi rămân în continuare cei 5, maximum 10 oameni. Îi știi deja pe nume, știi cu ce se ocupă fiecare, le știi familiile și când au zilele de naștere, dar ei sunt singurii care-și cumpără în fiecare zi câte o pungă de pufuleți.
Situația 3
O să vă expun și această a treia situație, că poate nu e foarte clar din primele două unde vreau să ajung cu acest exercițiu de logică.
Să presupunem că ai un „blog” pe care scrii în fiecare zi. Sau o dată la două zile. Sau nici măcar nu contează cu ce frecvență, cert e că scrii, iar cititorii tăi sunt întotdeauna aceiași 5, maximum 10 oameni.
Indiferent ce ai face, indiferent despre ce ai scrie, indiferent cât de des scrii, fiecare articol al tău este citit de aceiași 5, maximum 10 oameni.
Trece un an, trece și al doilea, trece și al treilea, trec anii, tu continui să scrii, dar oamenii care te citesc continuă să fie aceiași 5, maximum 10. Îi știi deja pe nume, știi cu ce se ocupă fiecare, le știi familiile și când au zilele de naștere, dar ei sunt singurii care-ți citesc „blogul”.
Și acum vine întrebarea logică: ce-ați face voi dacă v-ați afla în oricare dintre cele trei situații expuse mai sus?
De-aia am ținut să găsesc trei situații din trei domenii total diferite, ca să vă fie cât mai ușor să evaluați.
Totuși, pentru cea de-a treia situație mai am un amendament. Există șanse să apară pe aici persoane rău intenționate care caută doar conflicte și să întrebe complet tendențios: „dar ăia cu blogurile citite de 5, maximum 10 oameni de ce nu-și fac mai bine niște grupuri de WhatsApp?”.
O treabă la care eu nu achiesez, dar, știți cum e, oamenii pot pune și întrebări din astea tendențioase, rău intenționate.
De-aia, ca să previn astfel de întrebări logice, dar extrem de răutăcioase în logica lor, o să vă răspund la ele anticipat. Nu-și fac grupuri de WhatsApp pentru că „bloggerii” respectivi susțin cu tărie și extrem de convinși că pe ei nu-i interesează să-i citească multă lume.
Nu, nu, nu, ei vor să scrie doar pentru propria lor plăcere și pentru cei 5, maximum 10 oameni care le citesc articolele.
Știu că nu mă credeți, dar am citit eu cu ochii mei acest argument puternic și ferm. Argument pe care, desigur, îl cred și îl înțeleg pe deplin. Cine sunt eu să pun la îndoială faptul că dorința lor profundă este să scrie pentru cei 5, maximum 10 oameni?
Ar exista totuși o chestiune care nu prea-mi dă pace, chestiune pe care aceiași oameni rău intenționați ar putea s-o considere cât se poate de logică: dar nu același lucru s-ar întâmplă și pe un grup de WhatsApp? Gen, acolo chiar scrii doar pentru propria ta plăcere și pentru cei 5, maximum 10 oameni care-ți citesc articolele.
Nfine, cum ziceam, răutăți gratuite. Să trecem peste, că vreau să-mi povestiți ce-ați face voi în oricare dintre cele trei situații. Orice asemănare cu persoane sau personaje reale este pur întâmplătoare. Sau nu.


Nu vreau să fiu arogant, dar o să fiu.
Pssst, „bloggerilor”, da, da, cu voi vorbesc, vă știți voi care sunteți. Vedeți că articolul ăsta are peste 1000 de cititori în numai 20 minute după ce l-am publicat. 🤷♂️
La situația 3 e simplu: declari blogu’ „patrimoniu cultural privat” și spui că limitezi accesul intenționat, ca să nu se aglomereze serverul
Comentariu beton!15
Bă, am râs cu sunet. Cred că e cel mai tare comentariu al tău aici. :)))))))))))))))))))))))))))
Păi aici unde se adună „PROȘTII” este și multă inspirație
@Anel, dadada, „proștii” de la Vasilescu. 🤷♂️
Not to bad. Esti tanar, este pacat sa renunti acum 🙂
Da’ de ce numai la 3? În România pufuleții și spectacolele sunt tot patrimoniu.
Logica economică spune că nu prea poți vinde atât de puțin pe termen mediu și lung. Dacă în două luni ajungi sa ai zece spectatori / clienți, închizi taraba. La bloguri nu mă pronunț, că nu știu ce și cum, dar dacă m-ar zgârma să îmi fac blog și ajung în situația asta, renunț. Este mult mai grav să persiști în greșeală, decât să recunoști că nu poți reuși într-un domeniu, chiar dacă ceea ce faci îți face placere.
Acu’ depinde și de câți bani vrei să risipești, ce „sfătuitori” ai in jur și cât de mare îți este ego-ul 🤷
Ăia nu sunt bani risipiți, că hobby-urile costă. 😛
Situatia 4: m-am apucat de fotbal, dar visul meu nu este sa-l depasesc pe Mesii, ci sa ajung in liga a 4-a din Andorra
Ahahahahaaaaaaaaaaa.
Nu mă interesează Real Madrid, visul meu e A.S. Stâlpul (denumirea e pe bune, i-am văzut eu jucând). :)))))))))))))))
Situatiile 1 si 2 se pot rezolva la un moment dat prin faliment. Situatia 3 e mai problematica, poti sa o tii langa mult si bine, caz in care imi pun problema: ce-o fi si in capul alora 5-10? Cazul CG da sperante celui din situatia 3, omul spune aceleasi bazaconii de ani de zile, fara sa il bage in seama decit aia 5-10, iar acum, na, pocinog, nu mai scapam de el.
Un exemplu mult mai „sonor” ar fi fost Damila Măciuca. 😉
Sunt sigura ca articolul tau bate incotrova. Nu ma prind, nici nu sunt asa mare urmaritoare ca sa fiu la curent cu eventuale polemici, jocuri sau controverse din bula.
Totusi, intamplator, ma aflu intr-una din cele 3 situatii. Si raspunsul meu este ca voi persevera. Nu-mi pierd speranta si fac, dupa stiinta si posibilitatile mele tot ce e posibil ca produsul sa ajunga cumva la mai mult de 10 clienti. Pur si simplu, fac in continuare ce-mi place.
Scuze daca nu e chiar raspunsul asteptat la exercitiul tau de logica…
E un răspuns extrem de bun. Întrebarea e cât vei persevera. Dă-ne toate datele. De când faci ce-ți place și cât timp crezi că poți să investești în continuare?
Avand in vedere ca nu-mi castig existenta din activitatea respectiva si nu investesc decat timp in ea, voi continua pe teremen nedefinit.
Am inceput acum mai bine de 15 ani si, cu perioade mai bune si mai rele, cu pauze mai lungi (ani) sau mai scurte, am perseverat. Repet, nu investesc bani, doar timpul meu liber. Iar energia consumata este compensata de satisfactia pe care mi-o da activitatea in sine.
Pana la urma cred ca tine si de incapatanarea fiecaruia, nu e numai o ecuatie logica.
@cat, și-acum vine întrebarea logică: dar ți-ai dori ca ce faci tu acolo să „explodeze” și să aibă succes, să se intereseze mii de oameni de produsul sau serviciul tău, da?
@cat: spune dom’ le că la tine scrisu’-i ca sexu’: refulezi, nu refulezi, tot cu mâna ți-o faci. 🤣🤣🤣
Eu sunt pe undeva în situația 3, cu niște amendamente:
1) nu sunt 5-10, sunt mai mulți (din fericire ❤️), dar comparativ cu un blog competitiv, nici cât să chiorăști un șoarece, vorba ceea.
2) “vina” pentru situația de mai sus îmi aparține. Nu scriu atât de des pe cât ar trebui, nu promovez, nu monetizez (deși asta ultima derivă din a doua).
Partea cu scrisul e vina mea, mi-o asum în totalitate. Mi-aș putea găsi multe explicații (și /sau scuze), dar nu are sens. Life happens, ca să zic așa.
Dar faptul că nu îl promovez mai des este o alegere. Nu sunt pregătită să mă expun atât de mult, în sensul că “bula” mea Social media este în bună măsură diferită de “bula” blogului și vreau să rămână așa.
Îi iubesc pe fiecare dintre oamenii care vin, care revin, care-mi scriu.
Ador să scriu despre ceva mișto care mi s-a întâmplat.
Am găsit mult sprijin la oamenii mei de pe blog, atunci când mi-a fost greu și am ales să vorbesc despre asta, fie și sumar.
Am râs împreună, am împărtășit experiențe, am primit de la ei ponturi prețioase.
Da, evident că mi-ar plăcea un blog ca al tău, cum păcatele mele să nu-mi placă? Dar sunt realistă, nu am cum să ajung la asemenea nivel fără schimbări radicale. Și nu sunt nici pe departe atât de consistentă ref. scris, nemaivorbind de celelalte.
Dar. Câtă vreme voi vedea că oamenii continuă să vină, să revină și să-mi scrie, nu o să abandonez colțișorul meu, așa mic și modest cum e. Îmi aduce o imensă bucurie.
Comentariu beton!13
Ești ultimul om la care m-aș fi gândit. Mai mult de atât, te cred, n-am nicio îndoială că ești mulțumită de comunitatea mică pe care ai strâns-o acolo.
Articolul meu de azi are cu totul alt target. Nu vreau să-i numesc pe „bloggerii” ăia, nici nu e nevoie, știu sigur că vor citi acest articol, iar asta e suficient pentru mine, îmi picură miere pe sufletul meu mic și negru. 💪
Mihai: ❤️❤️❤️
(For all that counts: ești unul dintre cei mai sufletiști oameni pe care-i “cunosc” online. Deci la partea cu sufletul mic și negru nu achiesez 😀).
@Greta, la tine m-am gândit când am citit partea cu blogul, deși îmi era clar că Mihai nu se referă la tine.
Eu mă bucur tare să te citesc și tu știi asta.
Te îmbrățișez si aici! Și pepene murat. Și vișinată.
Asta nu are legătura cu subiectul de ieri ? „Să presupunem că ai o soţie….Trece un an, trece și al doilea, trece și al treilea, trec anii…doar ea te cicăleşte, doar cu ea în concedii pă la litoral şi la….mă-sa…, doar ea când te pui la masă să înghiţi în sec un demisec. Ce faci, mai adaugi pe cineva sau o lălăi aşa, doar cu ea, ca în melodia aia „bărbatul ideal are maşină…”?” Hai că a fost pamflet! Iubiţi soţiile! Voastre, măcar…
Deci, eu dacă n-am decât 5 colaboratori…înseamnă că atâta merit pentru că atâta pot. Logic! Eu mi-aş băga doi pufuleţi în nas! Morsă mă fac! Că marmotă…de la demisec!
Vreau poză cu pufuleții în nas. :)))))))))))))
Eu zic sa o dam pe WhatsApp la 3. E gratis. Pentru blog trebuie sa platesti un server ceva, nu?🤑
La prima situatia nu m-am putut abtine sa ma gandesc la fanfara domnului sot. Suntem cu aproximatie aceeasi 150 – 200 de oameni la concertele din zona. Ne cunoastem deja😀.
Nu știu cum să-ți explic dar 150-200 de spectatori la fanfara domnului soț sunt de circa 10-20 de ori mai mulți oameni decât cei care le citesc „bloggerilor” articolele.
Practic, dacă îl rogi pe domnul soț la ca la finalul fiecărui concert să strige tare câte un titlu de articol de la „bloggerii” ăia le înzecești numărul de cititori. :))))))))))))))))))))))
Organizator de spectacole fiind, dupa primul succes cu 10 spectatori, nu prea ai mai putea sa continui.
Sau hai, mai ai niste bani, il mai organizezi si pe-al doilea, ca prima data ai avut ghinion si-a si plouat in ziua aia.
Dar doar daca ai niste gramezi cu bani cu care n-ai ce face, ai putea continua.
Idem si cu pufuletii, activitate de productie, si mai mare bataie de cap. Cum sa produci la capacitate maxima, fara desfacere? Deci nu!
La asta cu bloggeritu’, se schimba treaba.
Cred ca nici tu n-ai avut din prima, mii de cititori. Ai scris ca guest post, ti-a mai venit si-a doua idee, ai perseverat si-a treia oara, ai bagat de seama ca nu esti ultima cizma si rade lumea cu tine, si nu de tine, ai continuat, ai reusit.
Daca nu reuseai? Adica la momentul ala, cand te-ai apucat, traiai din altceva, asta era un hobby. Bravo tie ca ti l-ai facut meserie – avea dreptate doamna mama ta, ce munca-i asta? – si traiesti din ceea ce-ti place cel mai mult.
Dar sunt si niste altii care persevereaza impotriva curentului. Probabil ca bat campii si n-au nicio treaba cu scrisul, poate sunt nisati pe arii exclusiviste – ca io n-as citi topuri cu metale grele sau bloguri de fabricat bombe – poate chiar le face placere sa se citeasca ei pe ei înșiși, de ce esti Gica-contra? E loc sub soare!
Foarte bine, tu esti pe plus, exista concurenta, se fac comparatii…
Si-apoi, stii cum e, nu-s prea destept, dar cand ma uit in jur, prind curaj.
Exempul ăla cu „nici tu n-ai avut din prima mii de cititori” mă face să cred că ai omis, intenționat sau nu, partea asta:
„Trece un an, trece și al doilea, trece și al treilea, trec anii, tu continui să scrii, dar oamenii care te citesc continuă să fie aceiași 5, maximum 10.”
Știi cum zic?
Și nu, nu e niciunul nișat, că pe nișați îi înțeleg perfect. Nișații n-au nevoie de public cât mai numeros.
am omis, da, neintentionat.
io am luat-o ca pe-o gluma de weekend – de postarea ta zic – si-apoi mi-au mai venit niste idei.
un an-doi-trei, mda, mult.
si mie-mi place sa scriu, da’ s in mare criza de timp mereu.
dar daca m-ar roade continuu talentul, as persevera. doar nu traiesc din asta!
@moatza, nu, nu e o glumă de weekend, e dedicat unor cetăteni ale căror vieți sunt foarte puternic perturbate de faptul că eu exist și am un blog. Unul dintre ei este ăsta:
pai asa zi, frate!
la mine intra la metale grele, nefrecventabil.
baaa, si era buzoian de-ai mei! da’ era dincolo de Mc, nu se pune.
asta-i genul, MV, l-ai stiut de la-nceput, dar l-ai acceptat. prea mult, l-ai acceptat.
facerea de bine!
@Mihai, unui om caruia ii faci un bine – cum ar fi un tip care scria despre muzica aci, pe blogul tau, si care avea posibilitatea sa vada „cit duce” pe viu, timp de multe luni- si care apoi scuipa in loc de multumire, ii dai doar un sut in dos.
Nu ii faci articol separat, ca asa se simte bagat in seama si mai urit face.
Da-i cu ignor ca e mai simplu.
Pacat de tot ce nu a inteles…
@Anca, nu-i este dedicat doar lui articolul. Îi este dedicat și prietenului tău brașovean. Omul care are absolut toți cititorii veniți de pe blogul meu, băi, DAR TOȚI, și care mă jignește în mod repetat. Fără că eu să-i fac absolut nimic.
@Mihai, cine e prietenul meu brasovean? Ma confunzi cumva?
Nu ca vreau sa ma apar, dar sa lamurim: de citit bloguri nu citesc, inafara de asta de aici.
@Anca, ok, prietenul tău cu nume de cârnat brașovean. Și cu comportamnet identic, de cârnat brașovean. Nu, nu cred că te confund. Dar dacă da, îți prezint anticipat scuze.
@MV, inseamna ca esti relevant, si chiar esti!
cainii latra, ursul trece.
mie mi-ar mângâia orgoliul o treaba de asta, ce-ai?
@moatza, bineînțeles că-mi mângâie orgoliul și mie, dar știi cum e, din când în când trebuie să-i mai pui la locul lor, că altfel se urcă scroafa în copac și are impresia că e vultur.
Daca – pentru primele 2 cazuri – avand un nr limitat de clienti, reusesti sa si traiesti din profit si nu-ti doresti mai mult, aia e, esti fericit. Pentru multi oameni stabilitatea e un lux.
In cazul blogului, depinde de situatie. Daca traiesti din ce scrii, nu, nu prea cred ca scrii de fericire si esti multumit cu un numar limitat de cititori. Daca, insa, banii de trait vin din alta activitate, pot sa cred afirmatia ca scrii de placere si nu te intereseaza cati te citesc ca mna, fiecare cu bucuriile lui.
Dă-mi voie să nu te cred. Pentru că dacă ar fi așa, ai ține un jurnal sau chiar ai face grupul ăla de whtasapp despre care tot zic. Dar când scrii pe o platformă publică, DE-AIA O FACI, în speranța că vor citit cât mai mulți oameni articolele tale.
E logic, e firesc, e uman să fie așa. Restul sunt minciuni pe care și le spun singuri, dar nici măcar ei nu le cred.
io chiar cred ca sunt de-astia care scriu pe-o platforma publica, dar nu-si fac scopul vietii din asta.
adica daca e sa fie, bine, daca nu, asta e! just for fun.
ma rog, tu ai in cap exemplul clar, si te gandesti tintit doar la ala.
Speranța moare ultima. Eu cred ca așteaptă cu răbdare pe cel de-al 11-lea amator de spectacole sau mâncător de pufuleți sau cititor de blog.
Eu nu as aștepta atât ( nu am răbdare).
Daca nu merge spectacolul, m-as reprofila pe făcut pufuleți sau cuie.
Daca nici astea nu merg as scrie pe blog.
Daca nici asa nu dau rezultate m-as angaja la o firma unde as avea mai mult de 5, maximum 10 colegi , as scrie in continuare pe blog pentru plăcerea mea si sigur voi avea mai mulți cititori macar dintre colegi.
Si prin absurd daca nu am nicicum al 11-lea cititor, m-as lăsa de blog si as scrie doar pentru plăcerea mea fara sa public.
fara sa public, imi scriu eu intr-o agenda regimul alimentar si evolutia cantarului.
dar daca am si alte muze prin cap, scriu si eu pe-un blog personal, ca nu suntem salbatici!
pana la urma am si io o prestanta, am o aroganta!
Scurt exercițiu de logică,dar lungă discuția în comentarii (nu că aș vrea altfel):boală lungă,moarte sigură. Unde e vorba de bani ,nu e loc de discutat,facturile nu se plătesc singure,clar.Iar termenul de un an e un coșmar,gândind scurt la datele problemei.Și să mă explic,cu maximă sinceritate. Fecioară,de,cu picioarele pe pământ oricând,mai ales de când am copii.Am făcut și o minimă contabilitate primară,voiam să mai am o diplomă la dosar. E,atunci am zis că școala,studiul pe bune ,nu sunt degeaba,fiindcă m-au ajutat să înțeleg mai bine că un bun salariat poate să nu fie un bun patron.Invers da,dacă nu ți-a mers afacerea,poți să fii angajat undeva,să-ti poți asigura traiul zilnic.
În concluzie,dacă timpul pierdut cu toate 3 cazurile nu-ți aduce o minimă supraviețuire,e cazul să cauți să muncești efectiv. Cauți până găsești,de undeva trebuie să iasă bani.
Din cum ai pus problema, pare că ești prins într-o nișă extrem de îngustă și n-ai prea multe variante: ori diversifici și riști să-i pierzi chiar și pe cei 5–10 oameni vechi în speranța că atragi alții noi, ori o dai în generalist, unde speri la public nou, dar ai șanse maxime să-ți alungi complet baza actuală. Doar că, la 5–10 oameni după ani de zile, deja nu mai e o dilemă de marketing, ci fix momentul ăla în care tragi obloanele sau, vorba ta, muți totul pe un grup de WhatsApp
Io am vrut să-mi fac blog, da’ am realizat că vom fi doar 3 cititori: io cu mine și blondina.
Așa că tot ce-aș scrie pe blog aș vrea sa îi spun ei, da’ nu mă lasă, că mi-o taie scurt precedat de-o sărutare: ia-mă-n brațe și-ncălzește-mă ca să pot adormi mai bine la filmul ăsta. 🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣
4! Dar să ştii că eu mai plec şi în vacanţe…deci va fi cu intermitenţe! Că eu în vacanţe nu citesc!
Eu cam într-un an de zile trebuie să găsesc ceva profitabil de făcut, o să povestesc atunci dacă o să fie ceva 🤭 că 5/10 clienți/cumpărători/beneficiari nu m-ar ajuta deloc. Cum bine îmi spun copiii mei, nu prea știu să „mă vând” aici am de lucrat. Dacă e doar hoby nu m-ar deranja, aș supralicita și aș spune că sunt elitistă și aș trăi lejer din banii din conturi și moșteniri, dar nu se pune problema 🤷. La începutul blogurilor prin 2000 scriam și eu și asta mi-a ținut nervii capului la locul lor, nu a fost pentru public a fost terapie, între timp am uitat parola sau cum aș putea să-l mai deschid. Cred că dacă ești presat de diverse probleme faci pe dracu’n patru să performezi ca să nu te execute banca. La baza oricărei acțiuni stă un motiv mai mult sau mai puțin meschin, cum ar fi supraviețuirea.
pai ar trebui sa stim daca ala, cu 5-10 cititori dupa 3 ani, vrea sa traiasca din scris sau e doar un hobby.
ca-s diferite datele situatiei.
intre timp ne-am lamurit.
@moatza, unii scriu doar ca să se poată plânge de ceilalți sau ca să îi înjure pe cei care i-au ajutat dar nu le-au asigurat și succesul.
@Adriana*, exact, DAR EXACT AȘA!!!
1. și 2. au rezolvări relativ simple! ori faliment, ori te-nsori cu fata lu’ bilgheiț și-i zici că dacă nu face permanent infuzie de capital în titlul tău de organizator/general manager nu mai pupă infuzie nici ea…; bine, cîndva tot o să aranjeze ta-su să ai o spitalizare de 2-3-5 luni, că-i mai ieftin pentru el, și revenim la faliment!
3. e deja mai tricky, că e un hobby; la fel și io! știu că n-are cum, știu că e imposibil, însă există un drăcușor în mine care-mi șoptește săptămînal „dar dacă dai lovitura?”! și mai iau un bilet la loto… matematic chiar aș zice că șansele mele sunt mai mari!
@costitcăm, nu există vreo șansă să „dai lovitura” când e vorba despre bloguri și despre scris. Dacă n-ai dat-o deja în toți anii ăia de când freci menta virtual, nu mai ai cum s-o dai.
Iar dovada cea mai clară este că singurele lor articole care au avut mai mult de 5, maximum 10 cititori, sunt cele în care mă jigneau pe mine. Asta e, o să-mi asum cu modestie că sunt farul lor călăuzitor și totodată muza.
O ipoteză: toate persoanele din lista ta de contacte sunt neamuri (cu care vorbesti despre reumatismul mătușii Ileana), foști colegi („ții minte cum l-am aiurit pe moșu de geografie”) și instalatori, electricieni etc. Crezi că ai și ceva interesant de comunicat, cauți oameni cu interese comune. Faci un blog și aștepți. Drept ca daca, dupa ani, sunt doar 5-10 cititori, cel mai cinstit ar fi sa le spui „oameni buni, de mâine ne intalnim pe WA, uite am facut un grup cu voi, eventual mai recomandați -mi pe altii care ar fi interesați. E mai ieftin, mai usor de facut trierea.