Astăzi o să aflați povestea fascinantă a călătoriei doamnei Bertha.

Pentru că, prieteni, Bertha Benz este primul om de pe planeta Pământ care a făcut vreodată un road trip, dar și un test drive, cu o mașină. Vedeți? Tot femeile, săracele.

Povestea este absolut fascinantă și trebuie să mărturisesc sincer că n-o auzisem până la EUROCHARGE, motiv pentru care am decis să v-o spun și vouă. Sunt absolut convins că vă aflați în aceeași situație, iar eu vă recomand să citiți până la capăt, o să vă placă.

Dar s-o luăm cu începutul.

Carl Benz, adică soțul doamnei Bertha, este omul care a construit una dintre primele mașini din lume: Benz Patent-Motorwagen, un vehicul cu trei roți și motor pe benzină, brevetat în 1886.

Adică fix asta:

Trebuie să recunoaștem că era o invenție spectaculoasă pentru vremea aia. Avea o singură problemă însă, în sensul că nu interesa pe nimeni, oamenii ridicau din umeri când o vedeau, convinși fiind că nimeni nu are nevoie de așa ceva.

Ba chiar mai mult de atât, mulți se uitau cu teamă atunci când apărea Carl cu pârâitoarea lui prin centrul orașului Mannheim, pentru că, nu-i așa, mașina nu era decât o invenție a diavolului care le mai speria și caii. Și nu glumesc, chiar se întâmpla asta. Vă sună cunoscut?

Nfine, noroc că pe nen-tu Carl nu-l interesau amănuntele astea sordide și-și vedea în continuare de treabă încercând să convingă lumea că viitorul nu mai trebuie neapărat să aibă patru picioare, coadă și să mănânce ovăz.

Era ziua de 5 august a anului 1888 când doamna Bertha Benz a ieșit din casă, s-a oprit în fața invenției distinsului ei soț și și-a spus: „hmm, hai să vedem dacă chestia asta chiar funcționează”.

Asta fiind varianta oficială și romanțată. Dar eu pot să pun pariu, deși istoria nu consemnează, că-n seara anterioară se certase din nou cu Carl:

– De câte ori ți-am spus să nu mai lași tubulara de 16 și axul cu came în mijlocul casei? Treci imediat și ia-le, nesimțitule!

La care Carl, care era deja la a treia bere:

– Da’ tu de ce nu poți să le strângi, ai un băț în fund?

– Aaa, nu, că eu nu mai suport așa ceva, PLEC LA MAMA!

Este cea mai veridică variantă pe care mi-o pot imagina, pentru că altfel nu se explică de ce-ar fi apucat-o pe doamna Berha, așa din senin, să se urce dimineața la prima oră în mașină și să-și mai ia și cei doi băieți cu ea, destinația fiind Pforzheim, adică orasul în care locuia maică-sa.

Evident, a plecat fără să-i spună lui Carl că ia mașina, de i-a picat fața omului când s-a trezit și n-a mai văzut-o în curte. Treabă premeditată, de altfel, pentru că Bertha și copiii au împins mașina, altfel sunetul motorului ar fi trezit cel puțin jumătate de Mannheim, nu doar pe băbatu-său.

Abia după ce-au ieșit de pe stradă au pornit motorul și i-au dat bice către soacra domnului Benz, adică mama Berthei, care după cum vă spuneam locuia în Pforzheim, la peste 100 de kilometri distanță de Mannheim. Ceea ce înseamnă că primul road-trip din istorie a început, practic, cu nepieritoarele cuvinte:

– Hai, copii, urcați-vă repede și să nu-i spuneți lu’ tac-tu.

Ce nu calculase însă doamna Bertha, că așa e când pleci la nervi, era că în anul 1888 infrastructura pentru mașini era aproximativ aceeași pe care o avem și noi astăzi pentru teleportare. Gen, zero.

Nu existau benzinării, service-uri, vulcanizări, platforme, nu exista nimic care să te ajute la o adică. Dacă ți se strica mașina în drum aveai două variante, o reparai singur sau rămâneai acolo unde ți s-a stricat până inventa cineva soluția.

Și, ce credeți, la un moment dat Bertha chiar a rămas fără combustibil. Motorul mașinii era alimentat cu ligroină, o chestie obținută tot din petrol, folosită ca solvent, și care se putea cumpăra doar din farmacii.

Dacă vă întrebați de unde farmacii la 1888, ei bine, o sa aflați cu stupoare că farmacia unde a oprit Bertha să „alimenteze”, în orașul Wiesloch, funcționa deja din 1735. Practic, când Berta Benza a oprit acolo, în 1888, farmacia avea deja aproximativ 153 de ani de existență. N-o să mă apuc de făcut comparații cu țări ale căror nume începe cu R și se termină cu omânia, că n-are niciun rost.

Am fost și noi să vedem farmacia, este fix asta:

Aici a oprit Bertha, a intrat în farmacie și-a întrebat:

– Bună ziua! Aveți ligroină?

– Sigur că avem, câtă să vă dau?

– Pe toată.

Și, uite-așa, farmacia respectivă avea să intre în istorie drept prima „benzinărie” din lume:

Fabulos, nu? O fi funcționat farmacia aia de 150 de ani, dar până să vină Bertha nu ceruse nici dracu’ un plin. Sunt foarte curios dacă la toaletă era tot un euro intrarea, nfine…

Dacă vă gândiți că după alimentarea de la farmacie Bertha a plecat liniștită mai departe, ca după o oprire la Petrom, nu e chiar așa. Sper că vă imaginați că șansele să nu se strice nimic la mașina aia erau nule spre minus infinit. Bineînțeles că i s-a stricat și nu doar o dată.

La un moment dat s-a înfundat conducta de combustibil. Astăzi ridici capota, te uiți la motor câteva secunde, după care înțelegi că te uiți degeaba, închizi capota și suni la asistență rutieră.

Nu și Bertha, prieteni, nu și Bertha. Și-a scos acul de la pălărie și-a desfundat conducta cu el.

Când un fir de la sistemul de aprindere a început să facă scurtcircuit, și-a sacrificat jartiera și l-a izolat cu ea. Dacă voi credeți că la 1888 era simplu să-ți scoți jartiera când tu erai cu doi copii după tine, vă înșelați amarnic. Mi-o și imaginez, acolo, în mijlocul câmpului:

– Copii, întoarceți-vă un pic cu spatele, că mami are un pic de treabă.

Nu reparase bine cablul ăla, că i s-a stricat lanțul de transmisie. Abia atunci cred că s-a enervat îngrozitor, când și-a dat seama că p-ăsta nu mai are cum să-l repare singură. S-a uitat crunt la copii:

– Să stați la mașină s-o păziți până mă întorc și să nu dea dracu’ să vă mișcați de lângă ea, că jar mâncați!

A luat lanțul de transmisie, s-a dus în pas săltat până în primul sat, a intrat în fierărie și i-a aruncat fierarului lanțul pe masă:

– Ia zi, bosule, cât mă face să repari asta? Și repede că mă grăbesc.

I-a reparat ăla lanțul pe loc, deși stătea lumea la coadă cu caii la potcovit, da’ doamna Bertha părea că nu glumește și că e degrabă vărsătoare de sânge.

Dar cel mai mișto a fost când au început să-i cedeze frânele. Motorwagen-ul inventat de bărbatu-său avea drept frâne niște blocuri de lemn care apăsau pe roți când voiai să oprești. Vă dați seama că s-a tocit lemnul ăla până să ajungă Bertha la jumătatea traseului. Motiv numai bun să-l bodogăne în gând: „păi, da, că de nimic nu ești bun, doar nu era să inventezi și tu ceva cum trebuie”.

A oprit în primul sat unde era cizmar și l-a luat p-ăla la marele fix exact când se pregătea să plece în pauza de prânz:

– Jurgen, lasă prostiile că avem treabă.

– Dar Fräulein, tocmai voiam să mănânc…

– Fräulein să-i zici lu’ mă-ta, bă, eu sunt Frau, că nu-i strângi tu sculele din toată casă lu’ bărbatu-meu. Hai că iar mă enervez și n-ai tu nicio vină. Lasă mâncarea că și-așa ești cât un Schwein. Ia zi, te bagi să-mi bați repede niște piele d-aia netăbăcită pe butucii ăștia?

Și i-a aruncat bucățile de lemn pe masă. I-a bătut ăla piele netăbăcită, ce naiba să mai și facă.

Și uite-așa doamna Bertha a inventat și plăcuțele de frână. Alea de vă păcălesc mereu ăia de la service că trebuie schimbate, ca să vă ia banii pe unele noi și pe manoperă.

Așadar, la un singur drum, femeia a alimentat o mașină la prima „benzinărie” din lume, a reparat instalația de combustibil cu un ac de pălărie și instalația electrică cu jartiera, a trecut pe la fierar pentru transmisie și pe la cizmar pentru frâne. Bine că n-a prins-o ploaia pe drum, că se apuca doamna Bertha să inventeze și prima caroserie, din coajă de cais sau ceva.

Dar partea cea mai frumoasă a acestui road-trip avant la lettre a venit odată cu primul deal, cu prima pantă. Pentru că o fi fost motorwagen-ul lui Carl Benz o invenție extraordinară și revoluționară, dar s-a dovedit a fi și complet incapabilă să urce vreo pantă.

Ce credeți, a găsit doamna Bertha soluție și la asta? Ar fi fost culmea să nu fi găsit.

După ce-a văzut că se chinuie mașina îngrozitor să urce, dar nu reușește, l-a mai bodogănit o dată în gând Carl, după care s-a uitat fioros la copii:

– Eugen, Richard, fuguța jos și când vă zice mami schnell, începeți amândoi să împingeți.

– Da, mama, sigur, mama.

Jumătate de oră mai târziu:

– Mamă, mai avem mult?

– Nu, dragă, doar până sus.

– Și după aia?

– După aia vă urcați înapoi.

– Și dacă mai vine un deal?

– Coborâți iar. Ce întrebare prostească e asta?

Si uite-așa au împins bieții copii pe toate pantele de pe drum, de s-au întors acasă cu bicepși și piept de culturist dopat. Practic, doamna Bertha a inventat și primul sistem hibrid din istoria automobilului: motor pe benzină plus doi adolescenți.

Nu știu cât a stat Bertha la maică-sa, dar ce se știe este că atunci când s-a întors la Mannheim, a intrat în casă, s-a dus la Carl și i-a aruncat cu dispreț pe podea manivela cu care pornea motorul:

– Vezi că nu merge la deal sărăcia asta de-ai inventat-o, a trebuit s-o împingă copiii. În loc sa zaci inutil p-aici, mai bine pune mâna și mai fă-i o treaptă de viteză, una mai scurtă, că eu n-am făcut copii ca să-i folosesc pe post transmisie.

– Dar, Bertha…

– Niciun „dar Bertha”, crezi că n-am văzut câtă bere ai băut cât am fost plecată?

Si uite-așa doamna Bertha a fost și la originea cutiei de viteze în două trepte.

Așadar, ca să concluzionăm, în 1888, la doar câțiva ani după inventarea automobilului, după un singur drum Mannheim – Pforzheim și retur, doamna Bertha este prima care face un road-trip, prima care face un test-drive, prima care alimentează pe drum și prima care se întoarce la producător și-i spune:

– E mișto, dar vezi că mai ai niște chestii de rezolvat la ea.

Precizare. Nu știu dacă sunt romanțate sau nu (probabil că sunt), dar toate cele de mai sus sunt menționate explicit de Oficiul German de Brevete și Mărci. Doar dialogurile sunt inventate de mine, restul se pare că a fost fix cum v-am povestit.

Ei bine, prieteni, exact acest traseu al Berthei Benz l-am făcut și noi alaltăieri. Chestie care m-ar fi lăsat complet rece până acum câteva zile, dar după ce-am aflat povestea, jur că l-am făcut cu cea mai mare plăcere. E o chestie să refaci tot traseul ăla despre care înțeleg c-a durat 12 ore.

Mai mult de atât, eu l-am făcut într-un Mercedes GLC electric, adică urmașul direct al motorwagen-ului inventat de Carl Benz și îmbunătățit de Bertha.

Mașină despre care o să vă las câteva cuvinte pentru că m-a spart, deși n-am apucat s-o conduc decât pe traseul făcut de Bertha, adică doar vreo 100 și-un pic de kilometri.

Prieteni, senzația pe care o ai într-o mașină care costă 100.000 de euro este exact aia pe care te-ai aștepta s-o ai într-o mașină care costă 100.000 de euro.

Pur și simplu se simte că dacă vrei să scoți atâția bani din buzunarul clienților, apăi trebuie să le oferi un produs care să-i facă să-i scoată. Prin urmare, nimic nu pare ieftin și făcut de mântuială la Mercedes GLC electric.

De la sunetul pe care-l scoate motorul în mers, până la calitatea materialelor și tehnologie, totul pare premium pentru că este premium.

N-o să vă las consumul mașinii, este irelevant după o zi în care n-am călcat pe vreo autostradă, pentru că traseul Berthei trece, evident, doar prin orașele de pe drum. Voi reveni cu asta la final, când voi face articolul cu cifrele tuturor mașinilor.

O să va povestesc despre alele care m-au impresionat.

O să încep cu ceea ce la mașinile normale se numește Cruise Control Adaptiv. Pentru cei care nu se pricep, este sistemul care știe să conducă singur mașina, aproape toate cele de generație nouă au așa ceva. Mașina merge cu viteza pe care i-o setezi tu, ține banda singură, frânează când e cazul, accelerează când e cazul, din astea.

Ei bine, la Mercedes GLC electric sistemul se numește Distance Assist DISTRONIC și este cruise controlul la cu totul alt nivel. Ce știe el să facă? Păi să conducă mașina ca un om. Pe scurt, nu știu dacă toată ziua de ieri an fost nevoit să calc frâna de zece ori în total.

Mașina frâna singură inclusiv la intrarea în sensurile giratorii. Frâna până la o viteză care să-i permită să se înscrie singură în sens fără niciun pericol, iar după ce ieșea din sens, accelera tot singură până la viteza setată de tine.

Doar că eu, de exemplu, nu eram nevoit să-i setez vreo viteză de croazieră pentru că sistemul știa care e viteza maximă legală pe drumul unde mă aflam și accelera singur până o atingea.

Același lucru îl făcea și în curbe strânse sau la intersecții în T, efectiv conducea singură ca un om, tu n-aveai de făcut decât să ții mâinile pe volan.

Desigur, dacă sunteți obișnuiți doar cu traficul din Români, ați putea să râdeți pe sistemul „hăhăhă, dar cine naiba merge cu viteza legală?”. Doar că în Germania și Austria răspunsul este: cam toată lumea.

Nu știu cât e marja de eroare la camerele radar în Germania, dar în Austria este 2 km/h. Adică dacă mergi cu 53 de kilometri pe oră într-o zonă unde viteza maximă legală este 50km/h, cu siguranță vei lua amendă. Treabă care este exclus să se întâmple într-un GLC, cu Distance Assist DISTRONIC, când îl activezi. Pentru că, desigur, poți să mergi și cu el inactiv și să-i dai talpă cât te ține portofelul.

Altă treabă care m-a lăsat cu gura căscată și pe care, ca să fiu sincer, am descoperit-o din pură întâmplare apăsând pe ceva, când căutam altceva, este capota transparentă. Nu, nu, mașina nu are capotă transparentă, ar fi chiar ciudat să aibă.

În schimb, dacă intri pe modul Terrain Mode, camerele compun pe ecran o imagine virtuală a terenului aflat sub partea frontală a mașinii, astfel încât o să vezi eventualele obstacole pe care în mod normal ți le-ar ascunde capota.

Am un prieten pe care l-ar fi ajutat enorm opțiunea asta acum vreo doi ani, atunci când a făcut praf și pulbere partea din față a unui Mercedes. Da, da, ce coincidență, era tot Mercedes și tot electric. S-a urcat la volan și-a plecat de pe loc uitând că în fața mașinii era ditamai bolovanul care s-a încăpățânat să rămână acolo. Eram lângă el când s-a întâmplat asta, n-o zic din auzite.

Și dacă tot vorbim despre ecran, o să vă zic și ultimul lucru care m-a lăsat mut de admirație la mașina asta. Se numește MBUX Hyperscreen și este cel mai mare ecran montat până acum într-un Mercedes. Are 39,1 inch sau, ca să înțeleagă toată lumea, 99,30 centimetri. Un metru de ecran, prieteni, cu o rezoluție de zici că e bord de navă spațială.

Ca să fie foarte clar ce zic, vă las mai jos un video făcut de mine. O să rămâneți cu gura căscată.

Acestea fiind zise, sunt foarte trist că doar la atât s-a redus interacțiunea mea cu această Mercedes GLC electric. Mi-ar fi plăcut s-o conduc mai multe sute de kilometri.

Acum vă las cu videoul.