De două ori am pățit în această viață.
Prima dată s-a întâmplat când trecusem în clasa a X-a. Urma să mă duc în prima zi de școală cu noii mei pantofi, cei mai frumoși din univers.
Aici trebuie să fac o scurtă paranteză, ca să aveți contextul. După cum prea bine știți, pe vremea cealaltă era greu cu găsitul unor încălțări care să arate cât de cât modern și să le placă adolescenților, pentru că singura sursă erau magazinele de stat, magazine ale căror produse arătau cum arătau.
Iar eu, printr-un miracol, găsisem în Vâlcea o pereche de pantofi care erau pur și simplu cei mai frumoși făcuți de mâna omului vreodată. În zilele noastre li s-ar fi zis „casual”, bicolori, pielea maro și talpa albă, fără toc.
I-am găsit întâmplător, în timpul vacanței de vară, și m-am rugat cu cerul și cu pământul de ai mei să-mi dea bani să-i cumpăr. În accepțiunea maică-mii nu prea erau genul de pantofi cu care tu te duci la școală, i se păreau cam prea sport pentru normele vremii.
Până la urmă, a cedat și mi-a dat banii. Nu vreți să știți cum am fugit înapoi la magazin, convins fiind că n-o să-i mai găsesc. Ah, am uitat să vă spun, era singura pereche pe numărul meu. Când i-am văzut pe raft nu mi-a venit să cred.
Oameni buni, nu m-am atins de ei toată vara aia, i-am ținut în casă de-abia așteptând să vină prima zi de școală ca să-i încalț. Și până la urmă a venit.
Încă mai aud vocea maică-mii care mi-a spus, când ieșeam pe ușă:
– Vezi să nu joci fotbal cu pantofii noi în picioare!
Ce credeți voi c-a făcut fratele vostru după ce s-a terminat ceremonia din prima zi de școală? Așa, după cât mă cunoașteți voi, cam ce credeți c-am făcut?
Da, exact, am jucat fotbal. După ceremonie n-a făcut nimeni nicio oră, ne-au dat voie să plecăm acasă, așa că ne-am băgat în secunda doi la fotbal, pe terenul de sport. Eu fiind cu pantofii mei cei noi și superbi în picioare.
Am primit o pasă în adâncime, pe partea dreaptă, l-am văzut pe fundașul advers cum vine lansat spre mine, mi-am trecut mingea de pe stângul pe dreptul, am eschivat scurt pe lângă și-am dat să țâșnesc spre poartă. N-aveam nicio îndoială că dau gol, deja eram singur cu portarul, o singură problemă a existat.
În momentul eschivei am auzit un pârâit sinistru, după care pantoful meu drept a ieșit singur de pe picior și-a sărit la mama dracu’. Când l-am recuperat, am văzut și de ce, avea pe lateral o despicătură uriașă. Practic, nu mai putea fi purtat.
Nu mai țin minte dacă am plâns sau nu, dar țin minte că măcar vreo două săptămâni m-am dus în teniși la școală. N-am avut curaj să-i spun maică-mii c-am rupt pantofii încă din prima zi. Așa că o vreme am făcut pe dracu-n patru să nu mă vadă în ce plec încălțat.
A doua oară s-a întâmplat mult mai recent, acum vreo doi ani. Mi-am comandat o pereche de adidași (mă rog, o pereche de încălțăminte sport) pe care i-am așteptat cum așteaptă căprioarele roua dimineții, doar că eu i-am așteptat multe dimineți, că nu mai veneau odată.
Când, în sfârșit, a venit curierul și i-am ținut în mână, aproape c-aș fi dormit cu ei sub pernă. Și să fi vrut să fac asta, n-aș fi avut cum.
În prima zi în care i-am încălțat și am plecat de acasă, mergeam liniștit pe un trotuar când vârful pantofului meu drept (tot dreptul, poate e vreun semn) a intrat sub un fel de cârlig de fier care era ieșit din trotuar. Un fel de cioc așa, metalic, nu știu cum să vi-l descriu.
Iar marea problemă n-a fost că a intrat sub fierătanie, ci că în momentul în care panicat am tras piciorul înapoi, fierul ăla s-a înfipt și mai bine despicând materialul textil de la șireturi până în vârf. Toată partea din față era plesnită, în niciun caz nu mai puteau fi purtați.
Bine, dacă aș fi fost nesimțit, aș fi putut să-i returnez pe motiv că i-am primit rupți și să facă bine să mi-i schimbe.
Cum a făcut un client care cumpărase un smartphone de la firma unde lucram pe vremuri și-a venit cu el să i-l schimbăm pe garanție. S-a oprit exact în fața biroului meu și-a început să-mi explice, senin și plin de candoare, cum a lăsat telefonul pe noptieră când s-a culcat, iar dimineață, când s-a trezit, l-a găsit așa.
Și când a zis „așa”, mi-a întins telefonul, care arăta de parcă îl pocnise cineva cu ciocanul peste ecran. De mai multe ori, nu doar o dată. Iar ăla se uita nevinovat la mine și aproape că jura că așa l-a găsit dimineața. Mă pufnește râsul și acum când îmi aduc aminte.
Nfine, revenind, cred c-aș fi putut să-mi schimb adidașii ăia rupți dacă eram nesimțit, dar nu sunt. Pur și simplu i-am aruncat la gunoi. Aia e, se întâmplă, pățești.
Să știți c-am făcut toată această introducere din două motive.
Primul ar fi că mă interesează extraordinar de tare să-mi povestiți pățanii identice. Nu neapărat cu pantofi, puteți să ziceți despre orice fel de obiect de care n-ați apucat să vă bucurați, mai ales după ce vi l-ați dorit extrem de mult.
Iar al doilea motiv este unul pentru care s-ar putea să-mi mulțumiți. Fiți atenți aici.
OTTER sărbătorește aniversarea brandului prin OTTER Days!
Aniversare care, în mod evident, e însoțită de reduceri zdravene de până la 40%.
Iar partea și mai bună este că, special pentru cititorii acestui blog, se mai acordă și o extra-reducere de 10%.
Practic, dacă alegi un produs care deja e redus cu 40% și folosești codul MIHAI10, pac, 50% din preț s-a dus. Nu știu cum gândiți voi, dar 50% e un discount imens.
Ok, nu sunt toate produsele reduse cu 40%, dar tot merită sa aruncați un ochi pe colecția primăvară-vară, pentru că reducerile chiar sunt mari. În plus că mai aveți și extra-discount cu MIHAI10. N-aveți niciun motiv să nu intrați pe otter.ro.
Dimpotrivă, o să vedeți că sunt reduceri la pantofi, la sneakers, la sandale, la tot ce ține de primăvara asta care tocmai trece și de vara care stă să vină. Ar fi chiar păcat să nu profitați.
Campania ține până pe 24 mai. Deci timp ar mai fi, dar nu se știe cât mai țin stocurile. De-aia ziceam să aruncați un ochi pe site și dacă vă place ceva, știți ce aveți de făcut.
MIHAI10, da?
Ah, și poate nu uitați să-mi povestiți cum e cu obiectul pe care vi l-ați dorit mult, dar n-ați apucat să vă bucurați de el.
Citind textul puteam să jur că e o intrare „marca Vasilescu” pentru un produs anume. Merge și la Tezyo, da? Duminică am fost sa mă uit pentru ceva de vară la Mall Vitan. Și doar pentru Otter, nu și alte mărci?
Dacă intri pe link, că de-aia l-am lăsat, o să vezi că sunt o mulțime de mărci. Practic, toate. 💪
❤️Văzusem ceva Skechers, da nu avea nr. meu.
Sau cumperi o pereche de pantofi sport pentru junior in iunie evident cu un numar mai mare decat poarta. Nu apuca sa ii incalte ca avea si sandale si pe 1 august constat ca i-a crescut piciorul cu 2 numere😀🙄. Noroc ca i-am putut vinde sh la acelasi pret cu care i-am cumparat.
Comentariu beton!19
Asta cu juniorul…
Ce sacouri frumoase are copilul meu. De acum trei ani. Mda…
Comentariu beton!15
Ahahahahahahaaaa 🤭
Da, da, tricouri sau pantaloni purtate doar o data sau de doua ori🙄. Si cumpara mama, sa aiba baiatul cu ce se imbraca🫣.
Am terminat clasa a VIII-a cu 38 la picior și am intrat în a IX-a cu pantofi noi 41.
Cunoaștem ce înseamnă să schimbi 3 mărimi de încălțări într-o vară.
Plus haine că de la 173 am ajuns la 181 cm înălțime.
M-am bucurat de perechea mea de teniși Drăgășani exact 2 săptămâni, dar măcar am avut cea mai cochetă bunică din sat, îi lua doar duminica la târg sau la biserică
Comentariu beton!42
Doar tin sa mentionez ca asta e, greutatea mea a fluctuat (puternic) cam toata viata. Mi-am dorit cu ardoare o geaca de piele. Barbatu-meu e tacanit pe motociclete, astfel incit, cind m-am mutat in Belgia, a dat o mica avere si mi-a luat o geaca de piele neagra. Am purtat-o de doua ori. Una-doua- gata.
Am tinut-o sub pat intr-o lada parru ani. Cind am dat-o, mi-am dat juma de suflet. Nicio sansa sa mai ajung asa slaba in aceasta viata.
Deci nu cui, nu forbal. Doar eu.
Avantajul promotiei Otter e ca la picioare povestea e alta. Sa fiu in Romania, m-as uita.
Dar ii zic lui fiu-meu sa se uite. Nici 40% nu-s de ‘colea.
Eu am în dulap niște cămăși și tricouri pe care Mara vrea să le arunce pentru că sunt de acum 30 de kilograme. N-o las pentru că știu eu că într-o zi le voi purta din nou. 🤭
Eu am 2 perechi de blugi luate in perioade diferite, toate cu cel putin o marime mai mica, in ideea ca sigur mai slabesc si imi vor veni numai bine. De venit bine imi vin, dar numai la lungime. Stiu, sunt goal keeper, adica pastrator de idealuri.
Comentariu beton!16
Same here, am in dulap haine de acu 15 kg si nu ma indur de ele.
Din cand in cand – din ce in ce mai rar, totusi – mai cumpar cate o bluza sau un pantalon prea mici, ca-s frumoase si sigur slabesc si ajung sa le port. Not yet.
Nu știu cum era cu dorințele, că eram atât de rupt în spate că nici nu știam ce mi-aș dori.
Eram prin clasa a5a și se apropia iarna. Și mama mi-a făcut la o croitoreasă o haină/geacă/palton naibii s-o ia din nu știu ce material acoperit cu fâș. Ei, și în prima săptămână, într-o seară pe la 5, mergând pe lângă bloc, cu gardul aferent, la nivelul șoldului era rupt gardul spre exterior, și normal că partea aia subțire și ascuțită a făcut un buzunar suplimentar în geaca aia. Vreo câteva săptămâni am umblat cu ruptura lipită cu bandă scotch, până a găsit mama un petic pe care mi l-a cusut pe ruptură. Am purtat geaca aia până în clasa a9a, când deja devenise scurtă.
Comentariu beton!16
Cel puțin trei geci de fâș pe care le iubeam am paradit fix la fel. 😞
Ehei, aici am amintiri nenumărate că doar am prins și anii de dinainte de 65 și cei de după 75, adică anii din afara deceniului ceva mai acătării ca nivel de trai din istoria post război a țării. Dar, apropos de ce nu am putut purta, a fost o pereche de pantaloni transformați de maica-mea săraca din niște alți pantaloni ai nu știu cui din casă, în sensul că din lungi i-a făcut ”pescărești” adică trei sferturi care erau tare la moda pe la începutul anilor 60. Și asta ca să pot merge în excursia organizată de liceu cu elevi din toate clasele și deci și din anii mai mari unde erau băieții interesanți nu mucoșii de la noi din clasă. Din păcate, nu existau ca acum tot felul de materiale si deci pantalonii erau din stofă si purtați deja deci uzați în genunchi așa că, transpirată de căldură și urcând in pantă de munte, pantalonii mei pescărești de care eram foarte mândră s-au rupt în genunchi! Ce rușine mi-a fost, mai ales ca nu prea aveam alții de schimb! S-a dus naibii toată speranța mea să mă placă și pe mine vreunul din colegii lui frate-meu mai mare cu doi ani ca mine! 🙂
As outea sa enumar multe lucruri oe care mi le doream si fix la lucrurile astea se intampla ceva. Ba nu-mi veneau bine, ba era un defect de fabricatie. Tot timpul. Eu cand imi doresc un lucru si trebuie sa mai astept si curierul ma trec toate alea. Sau ma treceau. Ca acum sunt mai relaxat sus la mansarda😁😁
A, nu, eu vreau poveste cu ceva ce n-avea nicio problemă, dar te-ai ocupat tu să aibă.
Multam fain, plasat comanda!
Să fie primit!
Domnule, mulțumesc,deja sunt la a 3a pereche de pantofi de primăvară,de la martie încoace,dar n-ar strica să mai fie una 😁😁😁. Concret,am cumpărat două perechi de pantofi de la o firmă,doi la preț de unul,le-am făcut schimb la ambele perechi, că una era pentru fata mare și nu i-a plăcut bleumarin,voia negru.Și ce să vezi,vin perechile la schimb, pentru ea 38 ,iar eu 40, că 41 erau mari 😁Ia și încalță de poți, că tabelul de măsuri era universal la toate modelele,numai că 40 la unii se potrivesc cu 41 la ceilalți.Deci ai mei stau la cutie ,caut să îi vând,iar fata i-a ținut pe șanuri ca să îi mai întindă puțin în lățime.😁Iar eu mi-am înnoit picioarele cu unii de pe trendyol care s-au potrivit la mare fix,și dintr-o piele care nu știi ce e,dar comozi și fără bătături.
Iată
Eu o să vă spun o poveste o idee mai deocheată. Tot cu niște pantofi. Vișinii, tot cui și o fundă mare în față. I-am văzut în octombrie și i-am cumpărat… în aprilie. M-au așteptat fix pe mine. Aveam un prieten și am vrut să îi fac o surpriză. Mi-am pus pantofii în geantă și, acasă la el, am executat un dans „îmbrăcată” în acei pantofi. Ne-am distrat de minune. Am lăsat pantofii la el. Dar nu după mult timp, povestea s-a sfârșit. Pantofii nu i-am recuperat. Au trecut mai bine de 30 de ani și încă îmi pare rău după acei pantofi.
Comentariu beton!45
Superb! Am o poveste asemănătoare cu o pereche de pantofi stiletto roșii și un șirag de mărgele roșii și … atât. Doar că n-am lăsat la el nimic din recuzită, au costat jumătate din salariu, deci n-am regrete i a și fost distracție faină
Pentru mine „Cât să nu apuci să te bucuri” are o semnificatie putin diferita. Dau doua exemple:
– pe timpu lu ceashca, in metropola Pitesti, foarte rar apareau jucarii… cu baterii. Gen masinute cu telecomanda prin fir, etc. Bucuria si asteptarea era enorma, cand imi luau parintii asa ceva, cumva se stia dinainte si petreceam noptile asteptand. Cand venea jucaria, de regula seara, venea FARA BATERII. Bah nene, jur ca se ducea jumatate din bucurie, si scadea extrem de rapid pe masura ce treceau zilele in care nu gaseam bateriile potrivite. Pana la situatia in care pur si simplu nu ma mai interesa.
In ziua de azi, apreciez mult faptul ca daca iei ceva care necesita baterii, vine cu baterii si poti sa folosesti produsul imediat.
– mai de curand, acum vreo 25 de ani, ca sintem tineri, primul loc de munca, primii bani castigati. Pe vremea aia eram un fel de admin de retea, ma pricepeam sa asamblez calculatoare. Le luam pe bucati, le potriveam, etc. Mi-a luat ceva timp sa iau toate componentele, sa fac calculatorul de vis (alta ratare, am mai povestit, m-am zgarcit). Insa supararea instantanee si dezamagirea crunta a fost cand in sfarsit aveam tot ce trebuia, l-am montat, cpu, placa video, de retea, etc… si mi-am dat seama ca nu am tastatura. Practic in noaptea aia nu l-am putut porni si folosi. Pe vremea aia erau pe Elisabeta (atunci parca Cogalniceanu) magazine de-astea de componente de PC, vreo 3-4 daca imi amintesc… Am fugit dupa tastatura… Toate tocmai inchise la ora aia…. pfff. Pana a doua zi am fost un car de draci. Il aveam in fata, urma sa pun OS si jocuri, dar de fapt nu aveam nimic.
Comentariu beton!16
Eu, cel mult nu m-am bucurat de un produs nou în sensul că am uns o felie de pâine cu unt şi gem şi, ţac, pac, a căzut pe jos, cu faţa în jos, trăi-ne-ar Murphy!
A fost o fază totuşi…ne-a luat tata bicicletă rusească (dădeai la pedale încontinuu), a venit cu roţile dezumflate, eu cu frate-miu am umblat pe la un ventil, l-am pierdut şi…o lună ne-am uitat la ea, că nu aveam ventil…apoi am pierdut pivotul de la pedală şi am dat…doar la o pedală…care mai daţi la pedale ?
Pe la sfârșitul anilor 70, începutul anilor 80, existau niște magazine care se numeau, cred, CECAR. Acolo se aduceau produse din fostul bloc estic și erau oricum destul de rare și diferite față de ceea ce se găsea la noi. Nu erau prea multe astfel de magazine, dar taică-meu a luat de acolo niște încălțări sport care erau o clonă foarte reușită, cel puțin în ochii mei, de la marca Adidas. Așa că aveam cu ce să mă mândresc la ora de sport și serile în care ne strângeam băieții să batem mingea. Cred că am apucasem să-i port de vreo 5 ori maxim când, într-o zi, am descoperit că unul dintre pantofii sport au dispărut efectiv în timp ce mă schimbam pentru ora de sport. A fost așa un balamuc, cred că determinat de furia și frustrarea mea, încât și diriginta și profesoara de sport au căutat și au făcut o adevărată anchetă în școală unde ar fi putut să dispară. Celălalt pantof sport cred că l-am mai ținut un an de zile, tot sperând că o să reapară perechea lui. A fost tare neplăcută experiența pentru un copil de clasa a cincea.
E prima oară în viață când aud de CECAR. În Vâlcea nu exista așa ceva.
In zilele noastre, CECCAR e Asociatia contabililor si expertilor in registre duble. CE CAR acasa azi, se gandi contabila? Niste hartie igienica sau niste hartie de tiparit?
Eu stiu doar de ROMARTA, in care nu am intrat niciodata, ca nu aveam bani de OTTER.
@Kronwurst, dacă tu ai impresia că găseai OTTER la Romarta…
probabil CAER? CECCAR există și azi: corpul experților contabili și contabililor autorizați din România!
PS merge ca ochiu’ mortului siteul lu’ otăr, că e îmbulzeală mare, cred! trimis spre „aprobare de sus” ce m-ar interesa pe mine, că n-am chef să zică iar „vai, dar ce urîți!”; m-ar fi ajutat o categorie „pantofi bărbați Spania/Costa Blanca”, da’ n-am găsit…
Gaseai, daca aveai pile. Ai mei ar fi putut sa apeleze la pile, dar au preferat sa nu o faca. Au bagat banii in alte vidre, de la Orastie.
@all L-am întrebat pe fratele meu și pe chatgpt cum se numeau magazinele alea. Gpt a spus ca popular li se spunea CECAR sau CentroCoop, dar frate-meu a spus că le zicea Com Turism. Țin minte că era la parterul unui hotel din Eforie și aveau tot felul de mărunțișuri și dulciuri din blocul estic.
Primii „otteri” pe care i-am luat a fost prin ’88-’89, nu mai știu sigur, de la piața de sârbi din Severin. Am dat vreo 800-1000 lei pe ei. Tot atunci mi-am luat și un tricou Lacoste, prețul tot pe-acolo. Foarte scump erau, era cam jumătate de salariu pe-atunci, și sunt sigur că nu erau nici originali. De fapt, foarte sigur.
N-a dormit nimeni cu incaltarile noi macar o noapte, adica incaltat cu ele, nu doar in pat? Eu dormeam cam cu toate perechile de pantofi noi, inclusiv cu cizmele de cauciuc primite la finalul anului scolar, pentru mers la pescuit peste vara. Si aici intervine distractia: eu am trait mereu pe picior mare, raportat la inaltime si greutate, in liceu aveam deja 45 la picior, acum sunt stabil pe la 45,5. Baietii mei poarta 47,5, respectiv 46,5, dar sunt mult mai inalti. Ca idee. Si cizmele alea de cauciuc erau 44, dar, cumva, la magazin am reusit sa imi bag picioarele in ele, cu soseta, si, cum era singura pereche, am declarat ca sunt bune. Acasa, insa, m-am incaltat cu ele fara sosete. Ele ma cam strangeau, de fapt, dar na, copil prost, m-am gandit ca se mai lasa la purtat, ca e cauciuc. Pe naiba. Am dormit cu ele asa pana spre ora 4 dimineata, cand deja se cam umflasera pulpele si incepusera durerile de „laba”. Ai mei s-au cam speriat, eu plangeam deja de durere, ce credeti ca au facut? Le-au taiat cu grija, le-au despicat efectiv de sus pana jos, ca sa pot scoate picioarele transpirate, umflate, inrosite. Am suferit doar pana am gasit niste tenisi gen Dragasani cu bombeu plastifiat, pe marimea mea, iar ce-a mai ramas din cizme le-a purtat tata, dar ca saboti de gradina.
Comentariu beton!17
Am pățit-o cu o pereche de pantofi romanesti din piele, care aveau ceva model. Au pocnit de la o cusătura, de la prima încălțare. Am zis totuși sa încerc sa fac ceva, parca ma ofticam de banii dati degeaba. Am vb cu magazinul ( sunt si producători), am trimis poza pe whatsapp si mi-au trimis altii in schimb. Pe ăștia ii port de 3 ani, si tot arata ok.
Eram mică, la grădiniță. Am mers cu bunicul la magazin, să îmi ia ghetuțe. Erau unele roșii, unicele de felul ăla, singura pereche. M-am îndrăgostit pe loc de ele. Până atunci purtase doar chestii urâte, bleumarin, spălăcite, astea mi se păreau divine. Mi le doream rău de tot. Le-am probat, mă strângeau, dar am zis că îmi vin. Mi le-a cumpărat bunicul. Atât de dragi îmi erau că am dormit încălțată cu ghetuțele cele noi și roșii. Dimineață aveam degetele chircit, mă dureau îngrozitor, dar nu recunoșteam nimic. Până la urmă au fost returnate la magazin, nu am ieșit cu ele pe stradă, era evident că îmi erau mici. Am suferit mult…
Mi-a povestit mama ca mi-a luat o pereche de ghetuțe roșii cand aveam trei-patru ani, si am decretat ca „asa ghete frumoase n-am avut in viata mea” 😅
Comentariu beton!12
Pantofi cu toc eleganți.Au ținut toată noaptea la dans la o nunta.Dimineata la 7 când în sfârșit s-a hotărât și tineretul sa o ia din loc ploua de parca s-au deschis toate robinetele cerului.No și de la restaurant pana acasă aveam vreo 2 km,nu era bai dacă nu ploua asa tare.Zic sa iau taxi .No fix 3 pași aveam de făcut D-un ușa restaurantului pana la marginea trotuarului la taxi.
Și când urc în taxi aud un fel de scatait/ pârlit.
Ajunsa la destinație,, dau sa cobor din taxi și rămân fără pantoful drept.Se rupsese partea de sus ,s-a desfăcut fix ca un bujor inflorit.😀.
Alta pățanie cu cizmulițele de Crăciun.Ies din bloc și calc pe ceva.La următorul pas cslc în hol.Cizmulitele mele frumoase nu mai aveau nici tic nici talpă. Cizmulițe din piele pe care am dat jumătate din salariu.
Acuma e rândul feciorilu,.i sa prăpădesc adidasii Luna și încălțările- fără fotbal ca nu au unde..
Anul de gratie 2007.
Descoperisera romanii Istanbulul, noi… mai intarziati, ca nu am avut niciodata stofa de comercianti.
Si cand ne-am dus, noi fierti pe cultura! Cu plan detaliat, fiecare obiectiv ce nu trebuia ratat, pe zile si ore. Totusi, macar oliac’ di goldeanu’ nu luam si noi? Avea o colega, luata de la turci, o bratara care-mi placea tare-tare. De-aia voiam si eu!
In bazar, m-am tocmit cu toti turcii, am baut la ceaiuri in ziua aia!!! Da’ pana la urma am iesit incantata cu bratara pe mana.
Urmatorul obiectiv era palatul Dolmabahce: frumos, pe malul marii, fel de fel de giuvaiere, mobile si covoare, candelabre si oglinzi venetiene – ia sa fac si io o poza in oglinda! Ce misto mi se vede bratara la mana, mda, asa da!
In gradina palatului, ramanem la o cafea, pipam si-o tigara, pai nu?
Mi-a placut, da’ acuma hai in port, sa mancam niste pesti fripti pe vapoarele alea leganate de Bosfor.
Si cand savuram noi pestele, omu’ – un’ ti-e bratara? ai dat-o jos?
O dadusem pe naiba! Nu le-a ajuns otomanilor cate au luat de la razesi, basca sabia lu’ Fane Babanu, mi-au vrut si bratara! Ori pe drum, ori in palat, am pierdut-o, dusa a fost! A fost a mea 3-4 ore.
Dar ce poza frumoasa am cu ea, poza facuta in oglinzile alea venetiene de la Dolmabahce!
Comentariu beton!27
Am patit in Dubai, cercei din aia care se inchid pe ureche in spate, aveam si snurul de la palarie si de la ochelari, cand le-am dat jos s-a dus si un cercel, cauta-l de unde nu-i!
da’ o poza cu ei ai?
Blugi. Scumpi. Purtați de 2 ori. Am trecut pe lângă un șantier, gardul fiind un fel de plasă, care numa’ uniformă nu e. O bucată de metal s-a înfipt în marginea blugilor mei, și cum eu nu am apucat să mă opresc la timp…am auzit prrrrr. Sfâșiată manșeta. Blugii sunt încă în dulap, nu mă îndur să îi arunc, mă gândesc să caut o croitoreasă pricepută, să îi cos cumva.
Da’ blugii rupți sunt cool. Mai rupe-i undeva, să pară că așa era modelul, și poartă-i liniștită.
Trust me, nu merge la modelul ăla. Că dacă era…eheee
„Am primit o pasă în adâncime, pe partea dreaptă, l-am văzut pe fundașul advers cum vine lansat spre mine, mi-am trecut mingea de pe stângul pe dreptul, am eschivat scurt pe lângă și-am dat să țâșnesc spre poartă”.
Vezi că te convoacă Hagi la națională, nenea Mișu. Cred că jumate din ăia habar n-au să facă ce-ai descris mai sus…
Comentariu beton!11
Țin tare mult la lucrurile mele, mno, trăit mult pe vremea ailaltă când nu aveai variante interesante de outfituri, așa că aveam o bluză care îmi plăcea mult și nu apucasem să o port decât odată dar au venit prietenele fiică mii în vizită și au probat și bluza aia pe care au și rupt-o dar au pus-o la locul ei „aproape” cum era, ochi de șoim am observat imediat deranjul din dresing așa că am aflat povestea dar bluza nu am mai purtat-o cu plăcere după ce am reparat-o. Ceva asemănător am pățit cu o pereche de pantofi din piele de căprioară suuuuperbi stiletto pe care a insistat cineva să îi probeze și i-a lărgit, la serviciu nu stau toată ziua pe tocuri de 12 și am încălțăminte de schimb așa că la plecare aveam un pantof mai larg și pielea evident se vedea că a fost forțată, am plâns 😭 pentru că sunt zuză, la cismar a făcut ceva magie și i-a făcut purtabili, dar la fel parcă nu îmi mai plac la fel. Am o țăcăneală serioasă, trebuie să îmi ceri voie ca să împrumuți/probezi lucrurile mele, același lucru se întâmplă cu „gustatul” din mâncarea sau cafeaua mea, brrr, m-am enervat atât de tare când un coleg s-a înfipt în cana mea cu cafea proaspăt făcută încât am aruncat și cana nu doar cafeaua. Csf ncsf cu nebunii.
Comentariu beton!14
Te poti lauda ca in cazul selectiei din categoria 40% vii cu o extra reducere de 10% si pare ca se ajunge la o reducere totala de aproximativ 56% :). Cel putin asa pare ca functioneaza magazinul lor online.
’93-’94, singură cu 2 copii, greu de tot.. Juniorul are nevoie de pantofi, începe școala, vine toamna. Ii cumpăr lui o pereche de Pume marimea 38, ca el nu mai avea pantofi potriviți, mi-aș fi dorit si eu, – am tot 38 la pantofi- dar…de unde bani? Ma gandesc: lasă, ii poartă el, ii creste piciorul , la 10 ani crește foarte repede si pe urmă ii port eu, ca nu e nici o problema ca sunt purtați, nu e prima data. Ii imbraca fiu-ul meu de 2-3 ori si se impiedica de un cui in casa scării ( ce dracu cauta ăla înfipt in podea acolo, nu stiu), si găurește copios pantoful in vârf, de nu-l mai poate purta nici el. Nici eu. Asa e când îți dorești mult un lucru…A umblat in teniși pana a venit frigul, i-am luat apoi niște mizerii de adidași din piață, tucisme multicolore dintr-un plastic muzerabil, care oricum nu au ținut si nu erau nici măcar pentru mine 😕
Totul e fain, amuzant, super. Până la faza cu Otter-ii. Pe vremea „cealantă”, să ai Otter era ceva, erai cineva, automat îți creștea statutul. Sunt pantofi faini, casual, spuneți cum vreți, au piele de calitate, dar… Ei aici e problema, au o talpă de căcat.
Nu uit in veci, când am venit din armată, pe la începutul lui ’89, aveam o sumă de bani economisită și m-a pus dracu’ să merg la târgul de duminică din Timișoara, Ocsko îi spuneam noi. Mi-am luat o pereche de blugi și o pereche de Otter-i pe care am dat vreo 2000 de lei, un salariu la vremea aia. Cine era că mine? Otter-i am, blugi am, nițică bătaie știu… Până când, după vreo lună de purtat, crapă talpa. Mai întâi la unul, apoi la celălalt. Dus la pingelit la un pantofar (pe vremea aia încă mai exista meseria asta), dar degeaba. Începea talpa sa crape in alte părți, să se fărâmițeze, așa că adio Otter.
Acum vreo 10 ani, găsesc Otter la promoție in Metro. Gri deschis, cu găuri, cu șiret, casual, ușor, ce mai, un vis, nu altceva. I-am purtat o dată și i-am lăsat într-o cameră la țară, la socri. Au rămas peste iarnă, iar în primăvară, când să-i iau în picioare, talpa avea ceva suspect, parcă era un burete, începea să se dezintegreze. Mi se pare, zic în sinea mea, nu i-am purtat decât o dată, sunt Otter, ce plm! Am venit înapoi acasă aproape desculț (ca-n Zaharia Stancu) și i-am aruncat. De atunci, m-au pierdut de client. Hai să fim sănătoși!
Prin anii 2000, încălțămintea groasa de iarnă, care rezistă la temperaturi de până la minus 20 grade, nu prea exista la noi. Sau era extrem de scumpă. Am primit o pereche second, am apucat sa o port vreo lună, apoi le-am pus în dulap, pe balconul inchis, unde au stat până la iarna următoare. La primul frig mai zdravăn cu ninsoare abundentă, am scos minunatele mele cizme de iarna, le-am încălțat fericită și am plecat la facultate. În tren, am simțit ceva disconfort la picioare, dar nu înțelegeam de ce, doar eu aveam cele mai bune și rezistente la intemperii cizme. Când mă uit mai atent, talpa începuse să se macine efectiv, și când pășeam, pierdeam bucăți de cauciuc, de îmi era teamă că ajung desculță.
Cumva am ajuns cu bine și la cursuri, și acasă, dar supărarea a fost maxima. Au sfârșit la gunoi.
Eu am purtat de la consignatie niste cizme precursoare ale moonbooturilor actuale, usoare, calduroase, umflate si cu talpa groasa, dar care, in zapada sau fleasca, trageau apa ca o sugativa. Adaugand sosetele de lana crosetate de mana, imbibate si ele, mergeam de parca aveam 2 galeti cu beton in picioare. Acum degeaba am incaltaminte impermeabila, ca picioarele tot reci ca gheata sunt.
@Kronwurst
După multe experiente nefericite cu incaltamintea groasa de iarna, am cumparat din curiozitate de la Decathlon, marca Quechua (marca lor), ghete ieftine care aveau SH 500 (adica foarte calduroase), fara prea multe asteptari.
Sunt la a treia pereche asemanatoare, si cât le voi gasi, tot de acolo voi cumpara. Picioarele sunt calde, la minus 20 grade. Testat si verificat. Extrem de multumita sunt!
@Dyamisi Mulțam, le știu, dar sunt prea butucanoase pentru marimea mea. Folosesc Columbia cu foita argintie, sunt bune la mers, dar in static pe zapada/gheata imi trebuie o suflanta cu aer cald, ca sa nu-mi fie frig.
Am avut și eu o experiență d’asta cu ghete dezmembrate.
Aveam unele Goretex rămase de la fie-mea. Ea le-a purtat un an și i-au rămas mici. Pentru că erau nr. meu, le-am mai purtat și eu câțiva ani, dar așa „din joi în paști” când mai mergeam pe teren. Cred că aveau deja vreo 5 ani când am plecat într-o deplasare la Mara, pe lângă Baia Mare. Trebuia să ajungem la barajul Runcu și în vreo 3 locații de-a lungul râului Mara. Era vară și eram încălțată cu sandale iar ghetele le aveam în mașină pentru mers pe teren. După ce am fost la Runcu tot vedeam pe preșul din mașină niște bucățele negre care erau din ce în ce mai multe. Nu înțelegeam ce e, că pietrișul pe care aș fi putut să-l aduc eu în rizurile de la ghete era mai deschis la culoare. Într-un târziu mi-am dat seama că erau bucăți din tălpile ghetelor. Așa că în următoarele locații am fost în sandale. Accesul pe malul râului se făcea prin niște grădini cu fâneață. Mi-ajungea fânul până la genunchi, m-am înțepat în tulpini din-alea uscate și tari (pe la țara mea le zice ștofleci, am văzut că în dex înseamnă altceva), a fost o feerie. Am aruncat ghetele în primul tomberon întâlnit. Problema n-a fost că erau prea purtate ci vechimea lor.
În cretacic, când aveam 5 ani şi serbare la grădiniță, a reușit mama cumva să pună mâna pe un material superb portocaliu cu buline albe. O croitoreasă bătrână mi-a făcut din el rochiță și pălărie de ciupercuță, mama mi-a cumpărat șosete din macrame și sandale albe, toată lumea triumfătoare.
După serbare am cerut voie să merg afară îmbrăcată așa, nu știu de ce. Doar că afară… trupa de copii am decis să plecăm să adunăm dude negre din pomul unui bătrân, iar unul dintre băieți mi-a strigat de sus din pom „eu le arunc și tu le prinzi în poala rochiei”. Am ajuns acasă mov din cap până în picioare (de la pălărie la sandale).
A fost una dintre puținele dăți când mi-am luat-o.
Inutil să spun că săpunul de rufe de atunci nu se compara cu Vanish de acum.
Comentariu beton!11
Invitata la nunta. Rochie cu un model la prima vedere simplu dar naiba stie cum e facuta, se poate aranja in vreo trei feluri si pare diferita. Culoare indescriptibila: metalizat, bate in argintiu gri sau cafeniu in functie de cum cade lumina. Ce papuci asortez? Cit am mai cautat, pina am gasit sandalele ideale: clar de ocazie, bijuterii, cu toc stiletto culoare gri antracit lucitor si destul de comode pentru tinut toata noaptea in picioare. Sa stii ca am dat lovitura: nu numai la rochia asta dar si la altele elegante sint asigurata pentru ani de zile!!
S-a terminat distractia iar eu inca sprintara dimineata, la iesirea din restaurant, in drum spre masina, calc pe un capac de canal tip gratii intre care intra si ramine infipt unul dintre minunatele mele tocuri. Am cerut ajutor sotului, pentru ca nu reuseam sa-mi trag piciorul iar cind in sfirsit mi-a recuperat sandala, avea o dunga larga pe toata lungimea tocului, ca o masina zgiriata cu cheia. Am oftat si am facut un pas. In clipa aia am simtit cum se afunda si al doilea toc…
Eu am primit un inel de aur pe la 12 ani. In vara aia, mergind catre strand cu o vecina, in zavoi ne opreste o tiganca, de fapt erau ele mai multe, dar una singura a venit la inceput. Ca sa-mi ghiceasca-n palma. Apoi, usor-usor mi-a scos inelul si l-a dosit. Cind i-am zis sa mi-l dea inapoi a zis ca o sa il gasesc acasa, sub perna, impreuna cu alte inele, multe.
Am crezut, am sperat mai mult ca asa va fi.
Evident nu a fost. Tare mi-a parut rau dupa el. Nu stiu ce i-am spus mamei, ca-mi era tirsa sa-i zic ca m-a fraierit o tiganca…
Dar acum, dupa ani si ani, zic ca a avut dreptate, ma asteptau multe inele pe drumul vietii 😃
Clasa a VII-a, vara, vacanta, gasca de prieteni in fata blocului. Evident, era si EL, ala dupa care eram eu absolut innebunita. Ma rugasem de maica-mea cateva saptamani bune sa imi cumpere blugii ACEIA. Erau pur si simplu perfecti, fix ce-mi doream, si imi veneau ca turnati cand i-am probat in magazin. A cedat psihic si mi i-a luat. A venit in sfarsit 5 dupa amiaza sa ne strangem toti in fata blocului. A venit si EL. In fata blocului, un gardulet din sarma, si in fata lui, un pietroi mare cat o zi de post, „banca” noastra. Eu in picioare pe banca. Se apropie EL, ca vrea sa imi spuna ceva important. (Moaaaaaaaaama) Ce fac? Dau sa ma asez langa el, pe „banca”. Cine a agatat o buca de la pantaloni in gard si a plecat cu ei franjuri acasa? Aud? Nici n-a mai contat ce a vrut El sa-mi spuna, am fugit acasa plangand. Tot nu stiu daca plangeam de blugi sau de ocazia ratata… Patasti…
As vrea sa zic ceva despre poza de la articol. Exact asa au fost anii aia, exact asa aratau scolile, asa aratam noi, ca niste cioclii. Ma uit la poze din copilarie, copii frumosi, imbracati ca niste mosi zgubilitici. Ma uit la poze din perioada asta pe la vecinii mei din comunitate, la cum arata scolile lor (ca is facute pe „vremuri”), cum au reusit cumva sa puna ceva culoare, ceva sa atraga. Numai noi am trait in gri, fir-ar al dracului de gri. Viata gri, haine gri, totul gri!
Bun, acum ca am terminat cu criza de nervi …
Cand m-au adus ai mei acasa, aveam 5 ani si ceva, de Craciun. M-au adus initial de Mos Nicolae, sa vada „statul”, daca imi place in casa noua. Deh, nu a fost greu sa-mi placa, dupa 4 ani jumate de orfelinat si 6 luni la parintii „mamei”, care erau ocupati sa ma bata si sa ma infometeze, ca deh, eram bastarda aia nedorita.
Paranteza inchisa ..
Deci am venit ACASA, la tatal meu si parintii mei, care, pana au murit, mi-au suflat un kil de pene in dos. Am primit haine, m-au tuns scurt (ca vitele celelalte ma ciupilisera, de aratam ca iesita din combina cu care se secera graul), m-au umplut de cadouri, haine si dulciuri (asa cum era vremea).
Mi-au luat si niste pantofi de sport albi cu niste zone negre pe lateral. Am poze cu ei. Am dormit cu ei in pat cateva nopti, ca erau disperati ai mei.
Legat de pantofii din vremurile trecute, si faptul ca suntem amandoi valceni si de acelasi leat, tin mortis sa contest teoria ca ai avut cei mai misto pantofi de pe vremea aia.
Bunicii mei stateau in centru, la Casa Valceana. Banuiesc ca stii cele doua ganguri, unul la Casa Valceana si unul 50 de metri mai in jos. Vara pe acolo mi-o petreceam, in curtea aia interioara dintre ganguri, eram multi copii. Intr-o zi vine un nene chel acolo unde ne jucam la gangul dinspre Cozia, mi-l aduc si acum aminte, si zice daca vreau sa merg sa imi arate niste pantofi. In ziua de azi nici la varsta asta nu m-as duce cu un chel intr-un gang, dapai la 10 ani. In fine, am mers cu el, in stanga gangului e o intrare pana langa primul magazin. Am intrat acolo, si ce sa vezi, am dat intr-o camera gen birou, in care erau insirati nu exagerez cel putin 20 de perechi de pantofi. Imi zice uite alege-ti o pereche, gaseste marimea ta si ii porti vara asta, faci ce vrei cu ei, si apoi vii sa imi spui cum au fost si sa imi arati cum arata. Era sediul UJECOOP, si in ziua de azi daca mergi acolo, la dreapta gangului deasupra usii o sa vezi sigla lor.
Mi-am ales cea mai spectaculoasa pereche de galosi, rosii cu negru asa imi amintesc, ce vorbesti nu mai vazuse nimeni asa ceva, cu bombeu, dadeam niste rachete la fotbal cu ei de rupeam poarta, semanau cu ghetele alea pe care ii foloseau fotbalistii in anii 20. Si nu s-au rupt bai ai dracu galosi, i-am forjat maxim si chiar m-am dus inapoi sa ii arat. N-am vazut niciodata de vanzare modelul.
Deci nu stiu ce sa zic, galosii lui nenea chelu ala, mai ales gratuiti si cu poveste, bat orice pantofi ai avut tu.
Multumesc mult pentru reducere! Am plasat comanda!
Eram in căurarea unei perechi de bocanci mai de doamne-ajută. Dau de un site care era leit paginii „La Sportiva”. Nu avusesem toată viața mea de 50 ani de munte o pereche ca lumea. Mi-am zis ca măcar ultima pereche să fie brand. Dau repede comanda, plătesc cam 60% din prețul unei perechi din magazin. Primesc un AWB și vreo lună tot văd bocancii mei incărcându-se ba pe vapor ba in avion. Vine și ziua cea mare, ma anunță vama că am un colet. Mă duc repede să-i iau. Buletin, se duce ala in depozit si cand se intoarce mă intreabă „ce așteptați?” o pereche de bocanci zic. Țeapă – zice el. Și-mi înmânează o cutiuță cât un pachet de țigări. M-am prins din prima ca in cutie nu erau bocanci. Era o brățară din inox pe care scria frumos Cartier. Și o șurubelnițå mititică pentru nuș ce șurubel.
Otter sunt pantofii mei preferați. Au un calapod perfect pentru mine. Am comandat deja ceva sport și l-am băgat și pe MIHAI10. Mulțumesc