De două ori am pățit în această viață.

Prima dată s-a întâmplat când trecusem în clasa a X-a. Urma să mă duc în prima zi de școală cu noii mei pantofi, cei mai frumoși din univers.

Aici trebuie să fac o scurtă paranteză, ca să aveți contextul. După cum prea bine știți, pe vremea cealaltă era greu cu găsitul unor încălțări care să arate cât de cât modern și să le placă adolescenților, pentru că singura sursă erau magazinele de stat, magazine ale căror produse arătau cum arătau.

Iar eu, printr-un miracol, găsisem în Vâlcea o pereche de pantofi care erau pur și simplu cei mai frumoși făcuți de mâna omului vreodată. În zilele noastre li s-ar fi zis „casual”, bicolori, pielea maro și talpa albă, fără toc.

I-am găsit întâmplător, în timpul vacanței de vară, și m-am rugat cu cerul și cu pământul de ai mei să-mi dea bani să-i cumpăr. În accepțiunea maică-mii nu prea erau genul de pantofi cu care tu te duci la școală, i se păreau cam prea sport pentru normele vremii.

Până la urmă, a cedat și mi-a dat banii. Nu vreți să știți cum am fugit înapoi la magazin, convins fiind că n-o să-i mai găsesc. Ah, am uitat să vă spun, era singura pereche pe numărul meu. Când i-am văzut pe raft nu mi-a venit să cred.

Oameni buni, nu m-am atins de ei toată vara aia, i-am ținut în casă de-abia așteptând să vină prima zi de școală ca să-i încalț. Și până la urmă a venit.

Încă mai aud vocea maică-mii care mi-a spus, când ieșeam pe ușă:

– Vezi să nu joci fotbal cu pantofii noi în picioare!

Ce credeți voi c-a făcut fratele vostru după ce s-a terminat ceremonia din prima zi de școală? Așa, după cât mă cunoașteți voi, cam ce credeți c-am făcut?

Da, exact, am jucat fotbal. După ceremonie n-a făcut nimeni nicio oră, ne-au dat voie să plecăm acasă, așa că ne-am băgat în secunda doi la fotbal, pe terenul de sport. Eu fiind cu pantofii mei cei noi și superbi în picioare.

Am primit o pasă în adâncime, pe partea dreaptă, l-am văzut pe fundașul advers cum vine lansat spre mine, mi-am trecut mingea de pe stângul pe dreptul, am eschivat scurt pe lângă și-am dat să țâșnesc spre poartă. N-aveam nicio îndoială că dau gol, deja eram singur cu portarul, o singură problemă a existat.

În momentul eschivei am auzit un pârâit sinistru, după care pantoful meu drept a ieșit singur de pe picior și-a sărit la mama dracu’. Când l-am recuperat, am văzut și de ce, avea pe lateral o despicătură uriașă. Practic, nu mai putea fi purtat.

Nu mai țin minte dacă am plâns sau nu, dar țin minte că măcar vreo două săptămâni m-am dus în teniși la școală. N-am avut curaj să-i spun maică-mii c-am rupt pantofii încă din prima zi. Așa că o vreme am făcut pe dracu-n patru să nu mă vadă în ce plec încălțat.

A doua oară s-a întâmplat mult mai recent, acum vreo doi ani. Mi-am comandat o pereche de adidași (mă rog, o pereche de încălțăminte sport) pe care i-am așteptat cum așteaptă căprioarele roua dimineții, doar că eu i-am așteptat multe dimineți, că nu mai veneau odată.

Când, în sfârșit, a venit curierul și i-am ținut în mână, aproape c-aș fi dormit cu ei sub pernă. Și să fi vrut să fac asta, n-aș fi avut cum.

În prima zi în care i-am încălțat și am plecat de acasă, mergeam liniștit pe un trotuar când vârful pantofului meu drept (tot dreptul, poate e vreun semn) a intrat sub un fel de cârlig de fier care era ieșit din trotuar. Un fel de cioc așa, metalic, nu știu cum să vi-l descriu.

Iar marea problemă n-a fost că a intrat sub fierătanie, ci că în momentul în care panicat am tras piciorul înapoi, fierul ăla s-a înfipt și mai bine despicând materialul textil de la șireturi până în vârf. Toată partea din față era plesnită, în niciun caz nu mai puteau fi purtați.

Bine, dacă aș fi fost nesimțit, aș fi putut să-i returnez pe motiv că i-am primit rupți și să facă bine să mi-i schimbe.

Cum a făcut un client care cumpărase un smartphone de la firma unde lucram pe vremuri și-a venit cu el să i-l schimbăm pe garanție. S-a oprit exact în fața biroului meu și-a început să-mi explice, senin și plin de candoare, cum a lăsat telefonul pe noptieră când s-a culcat, iar dimineață, când s-a trezit, l-a găsit așa.

Și când a zis „așa”, mi-a întins telefonul, care arăta de parcă îl pocnise cineva cu ciocanul peste ecran. De mai multe ori, nu doar o dată. Iar ăla se uita nevinovat la mine și aproape că jura că așa l-a găsit dimineața. Mă pufnește râsul și acum când îmi aduc aminte.

Nfine, revenind, cred c-aș fi putut să-mi schimb adidașii ăia rupți dacă eram nesimțit, dar nu sunt. Pur și simplu i-am aruncat la gunoi. Aia e, se întâmplă, pățești.

Să știți c-am făcut toată această introducere din două motive.

Primul ar fi că mă interesează extraordinar de tare să-mi povestiți pățanii identice. Nu neapărat cu pantofi, puteți să ziceți despre orice fel de obiect de care n-ați apucat să vă bucurați, mai ales după ce vi l-ați dorit extrem de mult.

Iar al doilea motiv este unul pentru care s-ar putea să-mi mulțumiți. Fiți atenți aici.

OTTER sărbătorește aniversarea brandului prin OTTER Days!

Aniversare care, în mod evident, e însoțită de reduceri zdravene de până la 40%.

Iar partea și mai bună este că, special pentru cititorii acestui blog, se mai acordă și o extra-reducere de 10%.

Practic, dacă alegi un produs care deja e redus cu 40% și folosești codul MIHAI10, pac, 50% din preț s-a dus. Nu știu cum gândiți voi, dar 50% e un discount imens.

Ok, nu sunt toate produsele reduse cu 40%, dar tot merită sa aruncați un ochi pe colecția primăvară-vară, pentru că reducerile chiar sunt mari. În plus că mai aveți și extra-discount cu MIHAI10. N-aveți niciun motiv să nu intrați pe otter.ro.

Dimpotrivă, o să vedeți că sunt reduceri la pantofi, la sneakers, la sandale, la tot ce ține de primăvara asta care tocmai trece și de vara care stă să vină. Ar fi chiar păcat să nu profitați.

Campania ține până pe 24 mai. Deci timp ar mai fi, dar nu se știe cât mai țin stocurile. De-aia ziceam să aruncați un ochi pe site și dacă vă place ceva, știți ce aveți de făcut.

MIHAI10, da?

Ah, și poate nu uitați să-mi povestiți cum e cu obiectul pe care vi l-ați dorit mult, dar n-ați apucat să vă bucurați de el.