Poate e greșit, poate nu, cert este că așa gândesc și cred că e cam târziu să mă mai schimb. Sunt curios câți sunteți pe aici care gândiți la fel.
La final, când se trage linie, cu asta rămânem:
La final cu asta rămânem
Articol din categoria: călătorii
60 comentarii Adaugă comentariu
Adaugă comentariu
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Big like!
Comentariu beton!14
Experiențele și studiile sunt singurele lucruri pe care le obținem și rămân ale noastre până la finalul vieții.
Comentariu beton!52
As adauga si oamenii pe care ii cunoastem.
Comentariu beton!57
The friends we made along the way
Foarte adevărat! Când eram tânăr vedeam lumea altfel. Acum pot să spun cu mâna pe inimă că suma experiențelor este ceea ce cu adevărat rămâne și nu-ți poate lua nimeni, niciodată!
Comentariu beton!26
Am ajuns la concluzia asta pe la 45 de ani. Mai bine spus, abia atunci mi-am permis să gândesc așa. Acum, la 60+, încă călătoresc cât pot. Anul ăsta o să văd pentru prima oară Spania.
Comentariu beton!54
Eu m-am întors de trei zile din regiunea Andaluzia. N-am mai călcat în Spania până acum. Jur că după trei zile încă mai „lăcrămez”…
Mirelios, tot în Andaluzia voi merge. Abia aștept!
Foarte de acord. Educatia si amintirile sunt qverea pe care nu ti-o poate lua nimeni, niciodata.
Daca mai ai in jurul tau si macar un om cu care sa depeni amintirile, esti bogat si fericit!
Comentariu beton!26
Din păcate, partea cu amintirile e discutabilă. Dacă nu ai o persoană în jur, măcar un animăluț care te iubește necondiționat. Azi, la 9,12 lei litrul de benzină, aș fi fost pe cai mari cu glumele, fiindcă la Zoo Brașov se sărbătorește ziua mondială a primarului, ăăăă, a măgarului, dar parcă acum nu mai îmi vine să zâmbesc nici măcar în oglinda aia în formă de penis.
De asta nu sunteti politician…
Frumos tur!
Cred că viața e, până la urmă, o sumă de experiențe. La un moment dat ajungi să o vezi ca pe un joc din care nimeni nu scapă viu. Și, pe lângă toate locurile și momentele trăite, mai rămân și amintirile sufletelor alături de care am împărțit acele experiențe.
Am făcut și eu un mic tur prin țară în weekend, cam 1000 km, și m-am bucurat enorm de peisaje, de vremea bună… și de mașină.
Îți urez cât mai multe astfel de tururi și sper ca acest roadshow să crească de la an la an, pentru că este un adevărat exemplu de Grand Tour — genul de experiență la care oamenii probabil se întreabă ce au făcut participanții ca să aibă norocul de a fi invitați la așa ceva.
Mult succes în continuare și să vedem cât mai multe ediții și aventuri frumoase!
Comentariu beton!19
În sfârşit, a apărut documentarul cu Cabral! Cam scurt, deşi…
Lăsând caterinca săptămânală la o parte, felicitări organizatorilor, participanţilor şi ţie în special, căci aş spune eu că mai deschizi ochii unora, fără să apelezi la metale sclipitoare!
Comentariu beton!15
❣️
Si stau sa ma intreb: de ce cand imbatranesc oamenii devin mai rai? Nu ar trebui sa fie mai buni, mai prietenosi? Locurile pe care le vedem fac din viata noastra o experienta pe care sa o putem impartasi, ar trebui sa ne apropiem de oamenii care ne inconjoara sa putem sa le transmitem informatiile si cunostintele acumulate, dar se pare ca foarte multi se indeparteaza. Nu mai sunt asa tanara si totusi realizez ca ei, tinerii, sunt mai buni decat multi adulti. Contrar parerii multor oameni trecuti prin viata.
Este minunat ce faci, macar asa putem sa ajungem unde nici cu gandul nu visam.
Nu cred ca devin mai rai – doar au mai putine filtre si devin ceea ce erau, de fapt, in adancul sufletului lor dar nu aveau tupeul sa arate.
Mi am amintit acum de propriile mele vizite prin Austria, văzând poza de la muzeul Swarovski. Un drum de nersatat e de la Innsbruck la Newschwanstein, printre munți plini de zăpadă, sute de parapantiști pe cer și drumuri virajate curățate impecabil printre munți. Iar castelul este ceva deosebit. Nu degeaba l-a copiat Disney pe logo.
Frumos videoclip,de la cap la coadă,nu e peisaj in care să fi zis că nu mi-ar fi plăcut să fiu acolo.
Și,cum zicea cineva odată,mai bătrân ca părinții mei: rămâi cu ce bagi in gură și tragi pe p.. așa era atunci,dar nu departe de adevăr.Am amintiri din copilărie foarte frumoase și fericite și sunt convinsâ maxim că la final voi rămâne tot cu ce am văzut prin lume, locurile prin care am umblat,într-un cuvânt experiențe.De-asta și apreciez oamenii care au o vârstă înaintată,la pensie,care cutreieră țara în lung și în lat,care nu se duc în stațiuni turistice numai la tratament,ci vizitează muzee, obiective de interes și altele.
Superb! Total de acord!❤️
Am vazut in filmarea ta un moment care mi-a adus aminte de intilnirea cu Mont Blanc. Te apropii cu sfiala de maretia care ti se desfasoara in fata ochilor. Acelea sint momentele cind realizezi inca o data si inca o data ca asta e averea cea mai de pret. Si, o data ce incepi sa calatoresti si sa ai senzatia AIA, nimic nu o mai poate suplini.
Daca ajung sa traiesc 80 de ani, poate ma voi potoli. Dar slabe sanse. Am avut colega de drumetie de 83 de ani. Setea de cunoastere, de intilnire noua cu natura, cu oameni, cu gust nou, cu culoare, era tot acolo.
Si satisfacerea acestei nevoi nu se compara cu nimic.
Ehei da… te fura Austria… Tirolul…
Amintirile sunt cele care raman. Ca sunt bune sau rele, raman.
Superb!
❤️
Ai perfecta dreptate! As adauga si niste urmasi bine educati, stapani pe mintea si picioarele lor, capabili sa infrunte viata, asa cum este ea.
Multumesc pentru imagini de senzatie, pe care nu le-as fi vazut niciodata!
Superb!❤️
De acord. Eu mai urmăresc persoane care îmbină profesia cu călătoriile. Îi invidiez că pot face asta, este cel mai minunat lucru pe care îl poți face în viața asta. Freelancer de travel parcă se intituleaza
Și până și asta atârnă restul de fragil, când o demență sau Alzheimer îți poate afecta memoria suficient încât să îți fure amintirea exoerientelor trăite, brrr 🙁
Frumoase locuri ai vizitat! Pe multe le-am văzut și eu, dar Abația Melk mi-a rămas în suflet! Nu știu dacă (nu cred că) rămânem cu ceva, când “plecăm “… Ce știu (și știm cu toții), e că nu rămânem cu bani, case, mașini și alte bunuri materiale…De aceea încerc și eu să-mi încarc privirea, mintea și inima cu peisaje, locuri superbe, oameni minunați si experiențe
…noi! (N-am reușit să editez până a expirat timpul!😃)
Ne rămâne emoția în primul rând cred eu. A momentelor din călătorii, de la concerte, evenimente, de la întâlnirea cu anumiți oameni, de la trăirile alea faine… Bine ar fi să rămânem cu căpuțu’ întreg să ținem minte! De-aia țin să mă bucur atunci cât pot de mult.
M-am bucurat împreună cu tine de toate frumusețile astea pe care ni le-ai împărtășit!
Felicitări lui Meșter și celorlalți organizatori!
Insert refren 3 Sud Est here….
Mă laud? Mă laud ,cum să nu mă laud, normal că mă laud.
Am făcut înconjurul lumii cu ceremonie Neptun și diplomă de traversare a Ecuatorului, urcat la Corcovado, și l-am căutat pe Anton Lupan pe la Ushuaia, băut bere Alaskan White în timp ce eram în față ghețarului din Tracy’s Arm, am fost pe USS Missouri, și m-a plouat în Kamakura, băut un coniac la Raffles în Singapore și nu am plătit 25 USD să intru la Burj Al Arab, am câștigat 300 de euro la ruletă în Monaco și am pierdut vreo 700 în Baden Baden, am mâncat un wurst cu polițiștii din Reperbahn la 3 dimineața, am luat bătaie pe plajă in Grenada și m-am dat cu colacul in St. Lucia, m-am bețivănit cu un Petrus și un Louie XIV și am făcut grog cu rom Pusser’s.
Și lista e lungă. Gata, am ajuns la stația mea și cobor din autobuz și de abia aștept un Bolt-ist cu fetișuri bizare să îmi spună că îmi miroase mâna a bară de autobuz.
Comentariu beton!24
Felicitari! As putea concura, dar azi nu sunt in dispozitie combativă….
Prin postările tale pot vedea și eu locuri pe care nu știu dacă le voi vizita vreodată. Mulțumesc frumos!
La fel gândesc și eu, experiențele trăite și locurile vizitate sunt „hrană” pentru minte și suflet. Cu ele îți încarci bateriile interioare și suporți mai ușor mizeria cotidiană. Și se transformă în amintiri neprețuite.
Praf de dor de ducă am avut de când mă știu și îți dau perfectă dreptate, făcut alpinism mulți ani și mă tot întreba cineva de ce mă chinui să mă cațăr pe stânci ca apoi să mă chinui să cobor 🫣 senzația aia că ești pe acoperișul lumii este neprețuită, ce vezi cum vezi și cum simți acolo este fantastic. Fiică mea a moștenit cheful ăsta de a experimenta și descoperi și sunt tare fericită, a călătorit și văzut locuri cât pentru câteva vieți și îi doresc să reușească și mai mult. Are dreptate cineva mai sus, dacă se întâmplă Alzheimer sau altă formă de demență se alterează simțurile dar memoria pe termen lung rămâne, tot este o alinare. Eu abia aștept să ajung în Canada 😁, deocamdată Țara Galilor în iulie Snowdonia și ce se mai poate.
Nu pasionata de alpinism, dar,pasionata de mari inaltimi. Nu am fost pe foarte multe varfuri, dar pe fiecare dintre ele am avut senzatia de maretie, de libertate si viata.
@Jeni, sentimentul ăla că ești în viață și poți orice ☺️ da
Exact așa! 👍❤️
Tata mi-a transmis dorinta de calatorii, din pacate el n-a apucat sa vada prea multe. Ma gandeam la Mini Europa in Bruxelles ce norocoasa sunt ca am vazut in realitate majoritatea miniaturilor de acolo, culmea, vila care reprezinta Ro n-am vazut-o.
Peisajele si experientele voastre, doamne, as vrea sa fiu o musca intr-una din masinile din tur!
Cu asta și cu suflețelele pentru care am făcut ceva (🐈🐕)
Regretul meu cel mai mare este că nu am reușit să mă plimb mai mult în viața asta, să mă încarc cu frumos 🥲
Fain. Foarte fain.
O să vă folosească austriecii videoclipul pentru promovare turistică. 😎
Rămânem cu ce-am văzut, ce-am mâncat și ce-am strâns-n brațe.
Total de acord. De un singur lucru imi pare rau, ca am ajuns la concluzia asta cam tarziu, cand deja anii pe care ii am in fata au devenit mai putini decat cei pe care i-am trait deja. Dar nu mai pierd nicio oportunitate si nicio mica placere a vietii. Viata e acum!
Da, cam asta e ce rămâne. Depinde, totuși, și de fiecare om. Mamei mele nu-i place foarte mult să călătorească. A făcut-o pentru mine când eram copil,dar acum preferă confortul casei ei. În schimb citește. Și asta e tot un fel de călătorie.
„… eu pentru asta plec de acasă…” auzi, nu dai și tu adresa ta? să plecăm și noi tot de acolo și să vedem ce experiențe ne surprind? că, deocamdată, de Michelin au avut parte doar (unele) mașinile pe care le-am condus?
PS din toată filmarea mi-a plăcut cadrul cu oprirea (bănuiesc) accidentală pe marginea șoselei montane; e mai mult despre oameni/prieteni decît despre peisage/locuri etc.
PPS te invidiez, da’ pă pozitiv, sper că știi!
Nu este nimic accidental în acest tur. NIMIC!
hai, zi-mi și că a plecat @Cabral cu dansu’ ăla învățat de acasă…!?😜
cît despre planificare, da, statuie tre’ să-i faceți lu’ @Meșter!
Monastirea Melkului:
Pe Dunăre-n gios, pe un mal frumos,
Cabral-Vodă trece, cu tovarăși zece.
9 bloggeri mari, creatori digitali
și cu Meșter 10, care-i și întrece.
Sunt total de acord. Am avut noroc să călătoresc destul de mult până acum și sper să fie la fel și în continuare.
E un singur continent pe care nu am ajuns încă – sper să se întâmple curând.
După părerea mea, e foarte important și cu cine călătorești; o persoană sau un grup cu care nu rezonezi îți pot strica toată experiența. Mi s-a întâmplat o dată și e fost foarte neplăcut.
De cele mai multe ori merg cu soțul meu și cu încă un cuplu cu care ne înțelegem foarte bine. Soțul meu aproape face infarct când îi spun ca am mai planificat o vacanță 🙂
In medie, mergem de 3-4 ori pe an in concediu dar avem noroc ca putem ajunge in Austria, Germania, Franța sau Italia foarte ușor așa ca ieșirile de o zi sau de weekend nu le consider vacanțe:)
Offf, daa, fix așa zic și eu!!!❤️ Ce tare m-am emoționat, superbe amintiri ți-ai adăugat si acum!! Să-ți fie de bine 🤗🤗
Fara sa jignesc, la polul opus sunt cei care raman cu „ce-au mancat, ce-au baut si ce-au f***t”…am auzit vorba asta la o colega elevata.
Multumesc pentru postari!
Ai dreptate , cu acele amintiri ramanem. Am si eu cateva adunate si ma “hranesc” cu ele din cand in cand. Profita cât poti .
Rămâi cu Cabral, că el apare cam des în filmare ?! 😂 Și Mara ce părere are?!
Frumos ce vedem și adevărată zicerea!
Dar de ce tocmai azi, și cu această notă de melancolie ca să nu zic tristețe? De ce tocmai azi s-a nimerit când peste doua zile este ziua mea de naștere iar eu comemorez 11 ani de la pierderea fiului meu în plina tinerețe, și 12 de la pierderea soțului, una dependentă de cealaltă. Zic tocmai azi, pentru că și FB mi-a pus azi la remember o poză în care eram veselă împreună cu soțul meu la aniversarea lui din 2012. Și m-am gândit că probabil a fost ultima poză în care eram toți în viață și fericiți pentru că după aceea, în 2013 chiar de ziua mea am aflat că fiul meu cel drag are cancer, în 2014 eram la o luna de la decesul soțului meu de supărare iar în 2015 cu doua zile înainte de ziua mea a murit băiatul. și de atunci, evident că nu îmi mai sărbătoresc ziua decât prin amintiri triste. Dar, un nepot care i-a iubit mult pe amândoi, mi-a zis ”…credeți că ei s-ar bucura să vă vadă tristă?” Și are dreptate, nu, nu s-ar bucura, dimpotrivă! Deci să rămânem numai cu amintirile frumoase și atunci care pot fi acestea mai mult decât amintirile din locurile frumoase prin care ne-a dus viața și am călătorit!
Revin asupra postării și vă zic, Domnule Vasilescu, că este foarte frumos ce ați văzut în călătoria asta și vă doresc să fie să mai faceți multe alte calatorii minunate de care să vă amintiți cu plăcere și bucurie când va fi nevoie ca să vă pară iar viața frumoasa!
Comentariu beton!13
Mi-ati rupt sufletul.
O imbratisare strinsa-strinsa!
Categoric,da.Minunat videoclip!
Superb video (și muzica aleasă, m-a „rupt”).
De acord și cu ideea, asta e ceea ce ne rămîne, la bătrînețe (și dacă nu ne ia totul neamțul ăla afurisit, Alzheimer).
Că după ce murim, din perspectivă ateistă nu rămînem cu absolut nimic, odată morți, pierdem tot, ca și cum n-am fi existat, și e totuna dacă am avut parte de plăceri și bucurii, sau de suferințe și lipsuri.
Din perspectivă creștină, contează doar faptele, în special vizavi de semenii noștri.
Are Sofia Vicoveanca o doină tulburătoare care începe așa: „omu-i umbră pe pămînt, numai faptele ce sînt”…
Zice-se că un om, chiar mort, mai trăiește într-un fel cîtă vreme își mai aduce aminte cineva de el, cînd nu, a intrat definitiv în noaptea uitării.
Pe cît m-a încîntat acest video, m-a și întristat.
Pt că prea puține am văzut și făcut în această viață din tot ce mi-aș fi dorit, și prea mult am irosit din ea pt banala supraviețuire.
Timp a mai rămas puțin și nu am posibilități de a schimba radical lucrurile, nici măcar acum.
Vă las cu Blaga:
„Viața mea!
O clipă de-ar fi fost să ție,
Am întrerupt cu ea o veșnicie.
Și-am ispășit cu suferinți – o mie.
Am ispășit cu câte-o bucurie.”
Am crescut intr-o saracie crunta. Imediat dupa Revolutie, crescuta de 2 pensionari si un tata cu salariul minim pe economie, am umblat cu aceeasi pereche de „adidasi” vara-iarna, pana ii rupeam in talpa, aceleasi 2 perechi de jeansi ieftini si haine in general capatate.
Nu ne-am permis niciodata sa calatorim mai departe de cativa km, cand mai murea vreo ruda. Prima masina am avut-o cand am implinit eu 31 de ani si mi-am cumparat-o.
Eram cea mai prost imbracata fata din Pedagogic, dar am tras cu invatatul, ca era singura cale de a iesi din mizerie.
Cand l-am cunoscut pe Mr.Dojo, m-a scos prima data din Romania, 3 ore pana la Budapesta (is timisoreanca). La 21 de ani am vazut prima data marea, drept e cu fostu’. Cu sotu’ am mai iesit prin Europa, apoi 18 luni in total la prietenii lui din NY.
Bani nu am avut, apoi am avut (ca au inceput sa mearga afacerile ca lumea), apoi am lasat totul in urma si am venit cu palma in dos (13 mii de dolari in NY sunt nimic, cand te muti definitiv si nu ai nici job, nici casa). Apoi am reconstruit si acum suntem OK.
Cand voi muri, nu-mi voi aduce aminte de nimic material. Am plecat din casa alor mei, dupa ce a murit si Mama Ana cu papusa mea Aradeanca (primita la 6 ani, cand am avut prima mea zi de nastere – ca in orfelinat ii cam doare in dos), o carte de bucate pe care o frunzarea ea si un carnetel in care mi-a scris cu creionul niste retete. S-a dus srisul, dar e tot ce mi-a mai ramas, stiu ca mai e un pic de ADN acolo, din dragostea ei pentru mine. Mai am niste poze ingalbenite, cu mine, cand m-au adoptat si aratam ca un copil de pe strazi, cu familia mea, cu Mama Ana si Tata Gheorghe.
De cand s-a nascut fata, am calatorit cu ea peste tot. A avut 6 luni cand am plecat prima data in Croatia (cu masina, 16 ore peste muntii din fosta Yugoslavie). Un an, cand a zburat in Spania. Nici 5 ani, cand a facut primul transatlantic. A vizitat ZECi de tari, are amintiri de cand e mica, este cuminte, oricat de greu e drumul, ii place sa vada, sa compare, sa aprecieze.
Investim sume imense in fiecare an pe calatorii (1-2 luni in Europa in vara, incercam si cate o competitie internationala de tenis toamna), tocmai pentru a-i da sansa sa vada lumea si sa isi deschida ochii. Conducem niste rahaturi de masini, investim minimal in hainele noastre, economisim cat putem, pentru „virusul” asta.
Timpul petrecut impreuna, locurile superbe pe care am avut norocul sa le vedem, oamenii pe care ii intalnim, sutele de povesti de viata pe care le invatam impreuna, bucuria ei, cand viziteaza, cumpara suveniruri, mananca ceva interesant .. pentru noi astea conteaza.
Comentariu beton!11
De acord 100%. Din păcate (sau mai bine zis: datorită complexității vieții), unii dintre noi nu reușim să ne facem timp pentru plimbări, sau pentru anumite hobbyuri… Și sunt conștient de zeci de ani că fugit irreparabile tempus, însă…
Ai reușit să faci nisipul să se ridice și să îmi intre în ochi. Again! Până când, Mihai? Până când ne mai faci asta? 🤗
În altă ordine de idei, cred ca cel mai mare avantaj pe care îl ai în aceste călătorii (nu cele personale) este faptul ca ai videograf și fotograf care te ajută sa retrăiești emoția momentului când te surprinde cu cadrele surprinse fără ca tu să ai idee care sunt acestea.
Iar, referitor la ce ai afirmat în clip, sunt total de acord – uneori îmi imaginez că, atunci când va fi să nu mai fiu, voi avea, sper, privilegiul de a rememora toate locurile și trăirile generate de acestea.