Doamne apără și păzește, nu vreți să știți cum am așteptat ziua asta de vineri, 10 aprilie, care parcă nu mai venea odată. De pe la jumătatea lui ianuarie o aștept, pentru că azi, prieteni, la ora la care citiți acest articol, fratele vostru se îndreaptă vijelios către Nădlac.

Da, în sfârșit a venit și ziua în care m-am urcat la volan și-am plecat, destinația fiind țara aia unde lumina zilei arată ca mierea și oamenii răspund la salut cu „hola, qué tal”, pe numele ei de scenă, Spania.

Bineînțeles că o să vă țin la curent cu locurile pe unde ajung și ce fac, mai puțin în primele două zile, pentru că astea două vor fi de fugă, în sensul că vreau să mă îndepărtez cât mai rapid și cât mai mult de minunatul tărâm locuit de vajnicii urmași ai dacilor liberi.

Așa că azi voi conduce până la Maribor, oraș în care n-am mai fost niciodată, dar nu cred că voi avea bucuria să văd ceva din el, pentru că o să ajung noaptea și voi pleca dimineața devreme. După care mâine seară voi dormi la Toulon, în Franța, pe malul Mediteranei, dar nici pe ăsta nu voi avea cum să-l vizitez.

Abia de duminică încolo, când voi ajunge la Valencia, se vor mai calma lucrurile și-o să mai încep să și vizitez chestii. La un moment dat o să apară în peisaj și Mara, care vine cu avionul și pe care o s-o recuperez de prin Málaga.

Nu mi-am propus să vizitez ceva anume. Inițial am avut în cap să merg să văd niște restaurante și cafenele pe care le frecventau scriitori și artiști celebri, îmi făcusem chiar un traseu în funcție de ele, dar am renunțat pentru că-mi îngrădeau prea mult libertatea de mișcare.

Până la urmă, am rămas doar cu două locuri pe care mi-am propus să le văd OBLIGATORIU. Nici nu știu dacă să vi le spun sau să vă las să le descoperiți când ajung la ele. Mbine, hai că vi le spun.

Primul este orășelul lângă care sunt morile de vânt ale lui Don Quijote, fix cele care l-au inspirat pe Miguel de Cervantes când a scris romanul. Arată locul ăla într-un mare fel, mi-a plăcut atât de tare ce-am văzut când făceam research, încât mi-am luat o noapte de cazare acolo într-o pensiune cât se poate de rustică. De-abia aștept.

Al doilea loc în care vreau neapărat să merg este cel în care mi-am promis să ajung când am văzut serialul „Patria”. Adică orășelul Soraluze, cel în care s-au tras cele mai multe cadre. Mi-am promis ca voi călca pe podul pe care a fost împușcat Txato și încerc să rezolv acum promisiunea asta.

În afară de astea două, n-am niciun fel de obiectiv, după ce vine Mara vom fi cazați în Marbella și de-acolo ne vom mișca încolo și încoace. E Spania, prieteni, e Costa del Sol, e frumos în orice direcție ai lua-o. După care, Mara pleacă înapoi, iar eu dau o fugă și până-n nordul Spaniei, ca să pot ajunge la Soraluze. Sună decent planul, nu?

Ajunși în acest moment al discuției, cei care sunt mai vechi pe-aici și care au mai prins multe „excursii” din astea, cu siguranță se vor întreba cu ce mașină am plecat. Și pe bună dreptate, pentru că n-am plecat cu a mea.

Oamenii de la Renault România sunt suficient de nesănătoși la cap încât să se pună la mintea mea și sa-mi susțină ideile astea mirobolante care-mi vin în fiecare an.

Prin urmare, când mă văicăream p-aici că mă strâng pereții și c-aș vrea să văd cum arată roșul ăla senzațional sub soarele Andaluziei, mi-au zis: „dar ia-o, bosule, și du-te unde vrei, numai să nu te mai auzim cum te plângi.”.

Da’ n-o iau io?

Așa că exact acum când vorbim, îi dau pedală la greu noului Renault Clio 6, fix în culoarea aia superbă pe care o puteți vedea mai jos. Absolute Red + Costa del Sol = love.

Vedeți? Și noi râdem de ăia care manifestează pă pozitiv. Dacă nici ăsta n-a fost mamăl și tatăl manifestatului pă pozitiv, nu știu care mai e. Vă zic, oi avea eu ciacrele un pic amorțite de la atâta stat în casă, dar sunt curățate bec.

Sunt extrem, dar extrem de curios cum se va comporta, cale de aproape 10.000 de km, motorul ăsta nou E-tech, full fybrid, de 1,8 litri și 160 de cai. 10.000 de kilometri sunt un test pe bune și cât se poate de serios pentru orice mașină din lumea asta.

Iar cel mai curios sunt de consumul pe care-l voi scoate, pentru că, după cum prea bine știți, s-au scumpit carburanții în toată Europa. Prin urmare aș cam vrea să dau cât mai puțini bani pe benzină.

De altfel, mi-am propus să documentez prețurile la carburanți, să le strâng aici, pe blog, sau să fac un video, că s-ar putea să mai fie ceva oameni interesați de prețurile la care alimentezi după ce ieși din țară.

Acestea fiind zise, să aveți un Paști fericit și să nu exagerați cu mâncarea. Măcar voi să nu exagerați, pentru că eu n-am cum să vă promit așa ceva.

Lăsați toată tortilla de patatas și toți gambas al ajillo să vină la mine!